Copiii care au schimbat lumea

Atelier de educație civică și multiculturalitate, pentru grupuri de elevi de 8-14 ani

Recomandare pentru Școala Altfel

Asociația Artelier D vă propune atelierul Copiii care au schimbat lumea –un program interactiv de educație civică despre drepturile copiilor, care combină lectura cu dezbaterea și arta, pornind de la întâmplări adevărate despre patru copii din alte continente: Emily Ann Rigal (SUA), Malala Yousafzai (Pakistan), Mohamad Al Jounde (Siria), Riley Hebbard (SUA).

Ascultăm și comentăm poveștile unor copii care au schimbat lumea, cu inițiativele și activismul lor.  Copiii-activiști au reușit să determine societatea și pe cei aflați în jurul lor să le respecte drepturi fundamentale precum dreptul la învățătură, la o școală funcțională, dreptul la cuvânt și la respectarea demnității, dreptul la joacă și la timp liber

Obiectivul programului este să  stimuleze reflecția și acțiunea civică în ceea ce privește drepturile copiilor, pornind de la situații reale.

Desfășurare

Comentăm o bandă desenată cu titlul Children who changed the world,  despre poveștile unor copii celebri, realizată de scriitoarea americană Marcia Williams. Facem o paralelă cu situații din viața noastră.  Dezbatem dificultățile și soluțiile găsite de eroii întâmplărilor. Reflectăm asupra diferențelor între situația din România și cea din alte părți ale lumii. Invățăm despre Convenția Drepturilor Copilului și organismele publice care luptă pentru protejarea drepturilor copilului.

In partea practică a activității, participanții vor realiza o creație grafică ilustrând drepturile  copiilor. După încheierea activității, pe baza observațiilor făcute în cadrul atelierului, vom oferi o fișă cu sugestii de activități creative pentru alte lecții de educație civică. Pentru cei interesați, vom alcătui un album de fotografii (reproduceri foto) ale lucrărilor copiilor, care va fi promovat online.

Programul pe care îl propunem completează programa de educație civică, ilustrând, cu situații reale, teme precum cunoașterea drepturilor noastre și cum putem deveni cetățeni activi. Copiii vor dezbate aspecte privitoare la mentalități, obiceiuri și credințe din alte țări și continente, ceea ce reprezintă o bază pentru învățarea toleranței și a empatiei sociale.

 Atelierul este disponbil în limbile română și engleză (pentru cunoscători avansați ai limbii engleze), online,  prin aplicația Zoom,  cât și în spațiul fizic, la școală. Pentru școală, este necesar echipament de proiecție.

Taxa este de 25 lei/elev, pentru limba română, și 35 lei/elev, pentru limba engleză.

Durata: 80 minute cu o pauză de 10 minute între sesiuni- pentru online. 30 minute sunt dedicate realizării și comentării ilustrației personale.  

După încheierea sesiunii video de 80 de minute, urmează, acolo unde este cazul, preluarea online și prelucrarea digitală a lucrărilor copiilor cât și elaborarea fișei cu propuneri de activități creative la clasă, care va fi trimisă profesorului, în maxim o săptămână de la data atelierului. 

Detalii despre desfășurare, rezervare și plată:

Durata: 80 minute, prin Zoom, cu 2 părți a câte 40 minute și o pauză de 10 minute

 Programul se poate desfășura și în spațiul fizic al școlii. Este necesar echipament multimedia (de proiecție).

Notă

Un atelier nu poate avea loc decât cu un număr minim de 5 participanți

Rezervarea

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe pagină, cu toate informațiile solicitate (pentru buna organizare a programului), cu minim o săptămână înainte. Numărul de telefon ne ajută să intrăm în contact în beneficiul dvs, în situații neprevăzute.

Plata

Plata se face în avans, prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei solicitate. Confirmarea rezervării se face numai după plata taxei, în contul specificat mai sus. Taxa trebuie achitată în maxim 48 de ore de la trimiterea formularului de rezervare. După expirarea termenului de 48 de ore, rezervarea nu mai este valabilă.

Cine ține atelierul

Atelierul este susținut de Daniela Mișcov, educator cultural.

Atlas cu proverbe

pentru grupuri organizate din școli

Program de geografie și multiculturalitate, pentru  școlari de la 6 la 10 ani

Asociația Artelier D și Muzeul Național al Hărților

Vă invită să explorați înțelepciunea lumii prin intermediul unui atlas  de geografie culturală interactiv.

Comentăm proverbe în imagini, despre importanța experienței și a răbdării, despre prietenie și invidie, aduse la viață prin scenete de teatru de păpuși și prin povești din propria noastră experiență. Invățăm despre țări, obiceiuri și vestimentație.  Dezbatem creativ temele discutate și facem aplicații practice.  

Informații utile

Taxa: 30 lei/persoană

Durata: 80 minute, prin Zoom, cu 2 părți a câte 40 minute și o pauză de 10 minute

 Programul se poate desfășura și în spațiul fizic al școlii. Este necesar echipement multimedia (de proiecție)

Notă

Un atelier nu poate avea loc decât cu un număr minim de 5 participanți

Rezervarea

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe pagină, cu toate informațiile solicitate (pentru buna organizare a programului). Numărul de telefon ne ajută să intrăm în contact în beneficiul dvs, în situații neprevăzute.

Plata

Pentru a veni în sprijinul profesorilor, înțelegând dificultatea de a achita toată suma în termen scurt după înscriere, am operat următoarea modificare a plății:

Plata se face achitând 50 % din suma totală ca avans (înainte de începerea activității), prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei solicitate și a școlii. Confirmarea rezervării se face numai după plata avansului, în contul specificat mai sus. Restul de plată se va achita după efectuarea activității, nu mai târziu de 48 de ore.  

 

Pentru alte detalii: tel. 0739 661 473.

Aventuri cu lupa și busola

Învățăm despre două importante instrumente ale științei și orientării în spațiu, lentila și busola, și spunem o poveste care ne va aprinde imaginația

  1.Ce vede rândunica– Duminică 21 martie, ora 11

Busola și orientarea în spațiu.  Călătorim de-a lungul a 2 continente și 14 țări, poposim în sate și palate,  însoțind o rândunică, pe parcursul migrației sale anuale. După cartea A single swallow, de Horatio Clare. Desenăm harta traseului rândunicii, din Europa în Africa.

Participanții primesc harta dinainte, ei urmând în cadrul atelierului doar să marcheze locurile de popas, punctul de pornire și destinație al păsării.

2.Diamant șlefuit– Sâmbătă 24 aprilie, ora 11

Lupa și observarea rocilor. Invățăm despre procesul de naștere a diamantelor în adâncul pământului. Există oare asemănări între diamante și oameni? Ascultăm povestea chimistului Howard Tracy Hall, inventatorul unui mașinării de fabricat diamante. După cartea The Diamond and the Boy, de Hannah Holt. Desenăm și colorăm diamantul nostru.

Informații utile

Taxa: 30 lei/persoană

Durata: 80 minute, prin Zoom, cu 2 părți a câte 40 minute și o pauză de 10 minute

 De la ora 11 la 11:40, partea a doua- de la ora 11:50 la 12:30

Părinții care doresc să participe alături de copii sunt rugați să achite taxa de participare corespunzătoare.

Notă

Un atelier nu poate avea loc decât cu un număr minim de 5 participanți

Rezervarea

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe pagină, cu toate informațiile solicitate (pentru buna organizare a programului). Numărul de telefon ne ajută să intrăm în contact în beneficiul dvs, în situații neprevăzute.

Plata

Plata se face în avans, prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei și numelui programului, cât și numele copilului care participă. Confirmarea rezervării se face numai după plata taxei, în contul specificat mai sus. 

Taxa trebuie achitată în maxim 48 de ore de la trimiterea formularului de rezervare, indiferent de data programului ales. După expirarea termenului de 48 de ore, rezervarea nu mai este valabilă, iar locurile devin disponibile.

In caz de neparticipare, taxa se reeșalonează pentru o altă dată, de comun acord. 

Rugăminte

Pentru buna organizare a activității, vă rugăm să faceți rezervarea doar dacă sunteți siguri că puteți participa. Mulțumim!

 

Căutătorii de comori

Program interdisciplinar de istorie și geografie pentru 8-10 ani, împreună cu Muzeul Hărților

Care sunt comorile care au aprins imaginația oamenilor  și ce ne învață ele despre cunoaștere și despre noi ca specie inteligentă? In cadrul acestui program care împletește istoria cu geografia vom afla despre cele mai fascinante comori ale lumii: diamantele, aurul, primele mărturii arheologice și artistice. Vom formula ipoteze despre originea mărturiilor și vom afla cine au fost cei care le-au găsit, în ce locuri și împrejurări. Vom învăța noțiuni de istorie și geografie în timp ce luăm parte la o aventură palpitantă și adevărată.

  • Aurul epavelor – Duminică 7 martie, ora 11

Care sunt cele mai vestite epave din lume, ce comori ascund, cine le-a găsit și  în ce locuri ale globului. Oare de ce se aflau aceste comori pe apă și de ce s-au scufundat-formulăm ipoteze și investigăm cazuri.

  • Diamante unice- Duminică 4 aprilie, ora 11

Aflăm despre cele mai frumoase și prețioase diamante și locurile unde le putem admira; răsfoim pagini celebre ale descoperirii diamantelor și felul în care s-au împletit cu istoria oamenilor.

  • Peșteri misterioase- Duminică 23 mai, ora 11

Prin intermediul fotografiilor și al filmelor, pătrundem în peșteri misterioase, unde au trăit strămoșii noștri. Aflăm despre explorări uimitoare și învățăm lecții importante despre originea și arta oamenilor. 

Informații utile

Taxa: 30 lei/persoană

Durata: 80 minute, prin Zoom, cu 2 părți a câte 40 minute și o pauză de 10 minute

 De la ora 11 la 11:40, partea a doua- de la ora 11:50 la 12:30

Notă

Un atelier nu poate avea loc decât cu un număr minim de 5 participanți

Rezervarea

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe pagină, cu toate informațiile solicitate (pentru buna organizare a programului). Numărul de telefon ne ajută să intrăm în contact în beneficiul dvs, în situații neprevăzute.

Plata

Plata se face în avans, prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei și numelui programului, cât și numele copilului care participă. Confirmarea rezervării se face numai după plata taxei, în contul specificat mai sus. 

Taxa trebuie achitată în maxim 48 de ore de la trimiterea formularului de rezervare, indiferent de data programului ales. După expirarea termenului de 48 de ore, rezervarea nu mai este valabilă, iar locurile devin disponibile. In caz de neparticipare, taxa se reeșalonează pentru o altă dată, de comun acord. 

Rugăminte

Pentru o bună organizare a activității vă rugăm să completați formularul de înscriere doar dacă știți sigur că veți confirma rezervarea. 


Contact:

Email artelierd@yahoo.com

Tel. 0739661473

 

Formular de rezervare



OCOLUL PĂMÂNTULUI

De la Jules Verne la secolul XXI

program de geografie culturală și ecologie, pentru grupuri de școlari de 6-10 ani,  după cartea ”Ocolul Pământului în optzeci de zile”, de Jules Verne, realizat de Asociația Artelier D în parteneriat cu Muzeul Hărților

Phileas Fogg și Passepartout, cele două celebre personaje ale lui Jules Verne, străbat lumea în 80 zile. Nouă cât timp ne-ar fi  necesar pentru a parcurge aceeași rută? Care au fost obstacolele întâmpinate de cei doi aventurieri la 1872 și care sunt problemele cu care ne-am putea confrunta azi, pe același traseu?-iată câteva dintre provocările la care vom răspunde, în cadrul unui program care combină interpretarea lecturii cu geografia culturală. Programul este inspirat de o carte clasică de călătorie a scriitorului francez Jules Verne,”Ocolul Pământului în optzeci de zile” .

În acest cadru tematic, vă propunem să învățăm despre lumea secolului al XIX-lea și moștenirea ei, prin intermediul unor simboluri culturale și al unor hărți de epocă, din colecția Muzeului Hărților. Vom analiza fragmente din romanul lui Jules Verne, ”Ocolul Pământului în optzeci de zile”,  de asemenea, vom propune soluții unor probleme globale de azi.

Programul constă în 5 ateliere, corespunzătoare traseului lui Phileas Fogg și Passepartout, prin Europa, Asia și America de Nord.

Vă rugăm să luați în considerare următoarea schimbare apărută în ceea ce privește desfășurarea acestui program: dupa data 6 februarie, atelierele pot fi rezervate numai pentru grupuri organizate din școli

1.Descoperim Londra și aflăm despre presa britanică; dezbatem surse de energie alternativă

Duminică 17 ianuarie, ora 11;  Reluăm acest atelier în data de sâmbătă 23 ianuarie, ora 11

Cum se desfășoară: prin Zoom, de la 11 la 11:40, pauză 10 minute, apoi ultima parte de la 11:50 la 12:30.

2. Prin India, pe elefant, spre Calcutta- Străbatem India și ajungem la Calcutta; învățăm despre elefanții din Asia; propunem soluții pentru protejarea munților, pădurilor și râurilor

Sâmbătă 6 februarie, ora 11;  

3. Poposim în portul Hong Kong și învățăm despre bolul de orez în bucătăria și cultura Extremului Orient; cercetăm metode ale agriculturii sustenabile

Disponibil pe bază de programare. 

4. Călătorim prin orașul japonez Yokohama și aflăm despre influența kimono-ului în modă și artă; discutăm despre efectele încălzirii globale asupra oceanelor și cum le putem salva de poluare

Disponibil pe bază de programare

5. Descoperim orașul american San Francisco și învățăm despre un simbol al democrației: mitingul; ne calculăm pata de carbon și elaborăm propuneri pentru a o reduce

Disponibil pe bază de programare. 

După înscriere, participanții vor avea de realizat, în avans,  un plan de călătorie pe o rută  dată, alegând mijloacele de transport și calculând durata drumului în funcție de acestea. Proiectul va fi prezentat în cadrul atelierului.

Detalii despre participare

Taxa: 30 lei/atelier pentru fiecare participant

Data este selectată de participanți, odată cu rezervarea. In caz de neparticipare la o anumită dată, taxa se reeșalonează de comun acord, pentru o altă zi din calendarul programului.

Durata unei sesiuni este de 80 de minute, în 2 părți, prin Zoom.

De la 11 la 11:40 

de la 11:50 la 12:30.

Notă: Un atelier are loc doar dacă se înscriu minim 5 participanți. 

PLATA ȘI REZERVAREA

Pentru rezervare se completează mai jos formularul de înscriere, de pe site-ul artelierd.wordpress.com,  iar confirmarea locului are loc după plata taxei (prin transfer bancar). 

După achitarea taxei, participanții primesc pe email linkurile Zoom, odată cu informațiile despre traseul geografic de conceput.

Achitarea taxei de participare se face în avans în contul bancar

RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania,

pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei și numelui programului, cât și a numelui copilului care participă.

Program de vacanță

Călătorii imaginare

                                    în trecut, în tablouri, în povești și în Cosmos

Incepând din perioada 25 octombrie-1 noiembrie, când este vacanța  pentru elevii preșcolari și școlarii din clasele primare, și încheind în  weekend-ul 7-8 noiembrie, oferim un program inspirat de tema călătoriilor imaginare, în diferite spații sau în timp.

Incepem cu HĂRȚI ȘI CĂRȚI, un program în parteneriat cu Muzeul Hărților

Cu lecturi interactive despre locuri uimitoare din Univers, din cartea Spațiul cosmic, de Ken Jennings, și un tur virtual la Muzeul Hărților.

Pentru copii peste 7 ani

Primul modul

Duminică 25 octombrie, ora 11- O plimbare pe Marte, explorăm harta planetei Marte și învățăm despre caracteristile ei. Apoi, povestim despre stele de toamnă și semnificația lor în  mitologia greacă:  Perseu. Cercetăm constelația Balanței-zodia lunii octombrie.

Desfășurare:

de la ora 11 la 11:40, prima parte,

de la 11:50 la 12: 30- partea a doua,

prin aplicația Zoom.  Participanții primesc linkurile după confirmarea rezervării.

Taxa: 30 lei

Alte detalii  despre program și rezervare: https://artelierd.wordpress.com/2020/10/16/harti-si-carti/

 

Pentru preșcolari

Luni 26 octombrie și sâmbătă 31 octombrie, ora 11- APOLODOR  ÎȘI FACE COR, program creativ de artă, muzică și poezie pentru 4-7 ani.

Privim de foarte aproape  picturi muzicale de Theodor Aman, îndrumați în versuri de Apolodor, celebrul tenor din corul Moșilor, la teatrul de păpuși. Ascultăm muzica unei mandoline, a unui violoncel și a unei petreceri cu lăutari.  Facem un colaj cu instrumente muzicale, după o celebră pictură de Pablo Picasso.

NOTĂ

In ambele date are loc același program.

Desfășurare:

de la ora 11 la 11:40, prima parte,

de la 12:00 la 12: 20- partea a doua,

prin aplicația Zoom.  Participanții primesc linkurile după confirmarea rezervării, cât și o pagină cu materiale de printat pentru colaj.

Taxa: 25 lei.

 

Pentru școlari

Marți 27 octombrie și duminică  8 noiembrie, ora 11– O ZI IN POMPEI, program de istorie culturală și activități creative, pentru 8-10 ani. Invățăm o lecție de istorie și artă printr-o călatorie imaginară. Dăm viață imaginii unei poete scriind pe o tăbliță- una dintre cele mai celebre mozaicuri din Pompei.

NOTĂ

In ambele date are loc același program.

Desfășurare:

de la ora 11 la 11:40, prima parte,

e la 11:50 la 12: 30- partea a doua,

prin aplicația Zoom.  Participanții primesc linkurile după confirmarea rezervării.

Taxa: 30 lei.

 

Pentru preșcolari

Joi 29 octombrie și sâmbătă 7 noiembrie, ora 11– DOVLEACUL  DIN COPAC,  atelier de povești românești și artă pentru preșcolari.  Povestim, ghicim, desenăm și colorăm lucruri și personaje din legende și povești. Invățăm noțiuni, fenomene, obiceiuri, îndeletniciri specifice universului tradițional românesc.

NOTĂ

In ambele date are loc același program.

Desfășurare:

de la ora 11 la 11:40, prima parte,

de la 12:00 la 12: 20- partea a doua, prin aplicația Zoom.

Taxa: 25 lei.

 

Pentru fanii lui Harry Potter

Duminică 1 noiembrie, ora  11- PRIN ANGLIA LUI HARRY POTTER 2, club de lectură pentru fanii cărții și filmului. Descoperim noi locuri unde s-a filmat și comentăm pasajele corespunzătoare din carte.  Navigăm pe site-ul cărții și descoperim activități și evenimente dedicate fanilor, de Halloween.

Desfășurare:

de la ora 11 la 11:40, prima parte,

e la 11:50 la 12: 30- partea a doua,

prin aplicația Zoom.  Participanții primesc linkurile după confirmarea rezervării.

Taxa: 30 lei.

 

Toate activitățile sunt online și live.

PLATA ȘI REZERVAREA

Achitarea taxei de participare se face în avans în

contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania,

pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei și numelui programului, cât și numele copilului care participă.

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe site. Confirmarea se face după plata taxei. In caz de neparticipare, suma se reeșalonează pentru alt modul. După achitare, participanții primesc pe email linkurile Zoom pentru programul rezervat, împreună cu documentele fiscale de participare (chitanța și biletul).

Formular de înscriere

 

Covorul cu povesti

Ediția de vară 2021, luna iulie

Program educativ- creativ de artă și povești, pentru copii de la 6 la 10 ani

Programul creativ de educație culturală Covorul cu povești invită copiii de la 6 la 10 ani,  în luna iulie, la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr. 111, să descopere arta țesăturilor decorative, prin artefacte de patrimoniu  din trei spații culturale.

In 4 iulie, ne lansăm pe Covorul zburător, care ne va purta în spațiul oriental; apoi în 18 iulie, călătorim în Europa, pentru a cerceta Tapiseria cu fabule; în 31 iulie aflăm taine despre Scoarțe țărănești, în arta românească tradițională.

In cadrul programului COVORUL CU POVEȘTI, realizat de Asociația Artelier D în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, la Muzeul Colecțiilor, din Calea Victoriei nr 111, învățăm despre istoria împletiturilor și fibrelor, prin jocuri. Secțiunea de lectură vă  invită sa ascultați adaptări ale unor basme arabe, fabule franceze și o snoavă românească. In ultima parte a activității, ne exersăm îndemânarea prin creații în tehnică mixtă, cu fire textile.

  • Covorul zburător, 4 iulie, ora 10:30

Cercetăm covoare orientale din colecția Marcu Beza și aflăm despre arta islamică și semnificația covoarelor în Orientul Mijlociu. Oare ce putem face cu un covor?-concurs de idei creative.  Ascultăm un basm din antologia O mie și una de nopți. Realizăm un colaj cu fire textile.

  • Tapiseria cu fabule, 18 iulie, ora 10:30

Descoperim animale vorbitoare în tapiseriile colecției Mircea Petrescu și învățăm despre tapiserii celebre din Europa. Exersăm tipuri de noduri și agățători și facem un concurs de împletit șireturi. Ascultăm o adaptare după fabulele lui La Fontaine.Realizam o compoziție din textile reciclate și  și fire împletite.

  • Scoarțe țărănești, 31 iulie, ora 10:30,

Căutăm comori țesute de artă tradițională românească, în colecția Dumitru Avakian. Invățăm despre obiceiuri și podoabe din fire împletite în cultura tradițională românească. Ascultăm o adaptare după snoava populară Căsuța din oală. Facem o mască de pasăre, cu fire textile, inspirată de obiceiul Cucii din Brănești.

Condiții de participare

Rezervarea se face prin completarea formularului și plata în avans a sumei de 20 lei/ persoană.  Restul de 10 lei se va achita la sosirea în muzeu.

Plata se face prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei/datelor și numelui programului, cât și a numelui copilului care participă. La sosire, în data activității, părinții primesc biletul și chitanța fiscală. Chitanța fiscală poate fi trimisă la cerere, pe email, în avans, după achitarea avansului.

In caz de neparticipare, taxa achitată nu se restituie, ci se reeșalonează pentru altă dată convenită a programului.

Confirmarea rezervării se face numai după achitarea taxei de participare în termen de maxim o săptămână de la transmiterea mesajului de rezervare. După expirarea acestui termen, rezervarea se anulează automat. 

Mesajul de rezervare se transmite prin completarea formularului de pe site-ul artelierd.wordpress.com sau direct la adresa artelierd@yahoo.com. Nu se fac rezervări prin telefon sau prin intermediul platformelor media (Facebook).

Pentru buna desfășurare a programului, la sosire va fi semnat un regulament, prin care părinții și organizatorii își asumă un set de obligații reciproce, pentru siguranța copiilor.

Taxă de participare: 30 lei/ copil. Copiii participă neînsoțiți.

Reguli de protecție și igienă

La aceste activități respectăm toate regulile oficiale de igienă și distanțare și lucrăm cu un număr mic de participanți, care vor purta mască în interior, pe toată desfășurarea programului.

Suprafețele de lucru vor fi dezinfectate înaintea începerii activității practice. După activitate, copiii se vor dezinfecta, inclusiv în spațiul de lucru.

Formular de înscriere

Evrika pentru sănătate

Program de știință, igienă și artă pentru școlari, în 10, 17 și 23 mai

Vom pătrunde în mintea savanților și vom afla pașii procesului de descoperire, cum sunt rezolvate problemele și când apare momentul Evrika!- descoperirea. Descoperirile prezentate în programul EVRIKA pentru sănătate ne arată unde poate ajunge o minte iscoditoare și cum ne ajută știința, în special cea legată în mod direct de medicină și hrană.

Vom asculta povești despre oameni care au văzut tot ce vedeau și semenii lor, dar au gândit ceea ce nimeni nu a gândit înaintea lor. Poveștile lor ne arată cum au ajuns patru savanți să inventeze lucruri care ne-au schimbat viața-antibioticele, mâncarea congelată și vaccinurile. Aceștia sunt Alexander Fleming, Howard Florey, Clarence Birdseye,  Edward Jenner.  

  1. Cum au descoperit Fleming și Florey antibioticele, 10 mai, ora 10
  2. Peștele congelat al lui Birdseye, 17 mai, ora 10
  3. Vaccinul lui Jenner, 23 mai, ora 10

Arta va fi alături de noi, fiindcă ne inspiră în egală măsură și ne ajută să ne relaxăm în timpuri grele cum este acesta. Nu în ultimul rând, întărim și cunoașterea regulilor de igienă de care vom avea mare nevoie în continuare.

Programul este structurat în 3 părți:

-o poveste de știință comentată

-sfaturi de igienă

-o activitate de artă: imprimeuri din natură-10 mai, plicuri colaj-17 mai, jurnalul de artă-23 mai.

Fiecare modul cuprinde discutarea unor reguli de igienă (cum să ne protejăm de infecții, cum să păstrăm mâncarea sănătoasă, cum să ne apărăm de bacterii și virusuri) și a unor  mijloace de întărire a imunității și apărare a corpului.

Cum se desfășoară

Ora 10 a programării se referă la sesiunea live pe Zoom, din 10, 17 și 23 mai, care durează 30 minute.

Celelalte materiale sunt accesibile prin Google doc și pot fi descărcate și folosite oricând.

După confirmarea de plată, participanții primesc linkul de acces la conferința Zoom și la materialele din Google doc.

Onorariul

Onorariul este o donație de 25 lei/copil, achitată în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Miscov, până la data activității rezervate, cu numele programului specificat.

Vă așteptăm!

Un tablou, o poveste si noi

Vă invităm în 9 și 12 ianuarie, ora 11.00, la Muzeul Theodor Pallady, la programul cultural creativ ”Un tablou, o poveste și noi” inspirat de  întâmplările iernii, făurite din zăpadă, așa cum le-au văzut pictorii și scriitorii. Vom admira împreună obiecte inedite din colecția muzeului, tablouri și povești, iar în frumosul cerdac al casei Melik, ne transformăm în mici artiști. Programul este realizat de Asociația Artelier D în parteneriat cu Muzeul Național de Artă.

Nea, zăpadă, omăt – Joi, 9 ianuarie, ora 11.00.  Zăpada albă și pufoasă ne fascinează în fiecare iarnă. Tabloul Peisaj de iarnă, de Ion Țuculescu, de la Muzeul Colecțiilor de Artă și  povestirea Tris, o inimă și-un vis, de Victoria Pătrașcu (revista Fabulafia nr. 2 din 2015), ne vor ghida aventurile imaginare din universul hibernal. Oare ce obiect din muzeu ne face să ne gândim la iarnă? Re-compunem cele două opere, pictăm cu alb pe fond negru.

De-a v-ați ascunselea- Duminică, 12 ianuarie, ora 11.00. Cum își petreceau oamenii iarna acum câteva sute de ani? Descoperim răspunsul studiind tablourile lui  Pieter Brueghel cel Tânăr, Iarna, din Galeria Europeană și tabloul Vânători în zăpadă, de Pieter Brueghel cel Bătrân, de la Muzeul de artă din Viena.  In partea a doua a activității, alcătuim o poveste pentru banda desenată De-a v-ați ascunselea,  de Ileana Surducan (revista Fabulafia nr. 2 din 2015).

 

Durata: 1 oră și jumătate

Taxa: 27 lei pentru copil, 20 lei pentru părinte

Număr maxim de participanți: 10 familii

Părinții pot participa alături de copii, achitând taxa corespunzătoare

Rezervarea se face pe baza achitării avansului.

Avans reprezintă 50% din sumă, se achită prin prin transfer bancar, în contul RO12 BTRL RONC RT04 8949 8301, Banca Transilvania, pe numele Daniela Mișcov, menționând numele programului și data.

Strachina albastra

sâmbătă 25 august, ora 10.00, Muzeul de Artă Populară Dr Nicolae Minovici

Program de educație culturală și creativitate la Muzeul de Artă populară Dr Nicolae Minovici, pentru 3-10 ani

Observăm frumoase străchini albastre și discutăm despre utilizarea străchinilor și ulcioarelor, despre lut și olărit, despre rețete și alimente în satul tradițional românesc.  Ce rețete s-au păstrat și cum folosim ingrediente de demult în rețete de azi ? Vom afla explorând împreună.

 

După un traseu prin muzeu, cu indicii din zicători și proverbe,  privim un scurt material documentar video și facem popas la masa cu jocuri senzoriale despre mâncăruri. Apoi, cu păpuși de teatru, vom spune interactiv și postmodern, povestea Strachina cu sarmale, după Capra cu trei iezi, de Ion Creangă. In ultima parte a atelierului modelăm și decorăm animale și păsări.

Atelierul durează o oră și jumătate.

23

Imagine de la atelierul ”Oul năzdrăvan”, august 2018

Poate fi adaptat, cu durata de o oră, pentru grupuri din grădinițe.

Modulul Strachina albastră face parte din Programul ”Oul, strachina și divanul”, care își propune valorificarea patrimoniului Muzeului de Artă populară Dr Nicolae Minovici și cunoașterea artei și culturii tradiționale de către  publicul tânăr și de către familiile cu copii de vârstă preșcolară și școlară primară.

Programul este realizat de Asociația Artelier D în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Muzeul Minovici. Atelierele sunt susținute de Daniela Mișcov și Despina Hașegan.

Detalii despre întregul program : https://artelierd.wordpress.com/2018/07/10/oul-nazdravan-program-de-arta-si-traditie-romaneasca/

Taxa : 10 lei/persoană.

In cazul grupurilor organizate din școli și grădinițe, însoțitorii nu plătesc.

Vă invităm cu drag!