limba ce-o vorbim

Circulând tot mai mult prin Bucureşti am tot mai des ocazia să aud diverse conversaţii. Şi nu înţeleg ce se spune. Se vorbeşte o limbă română grăbită şi stâlcită, din care lipsesc sunete, uneori silabe intregi. Finalul cuvintelor şi propoziţiilor este înghiţit, sărit, omis.

E o limbă pocită, urâtă, de care fug instinctiv. Şi văd cum oamenii din diverse generaţii scriu tot mai prost, cu greşeli grave, eludând cele mai elementare reguli de gramatică-care fac mesajul lor să arate ca un copac chinuit, fără apă, fără lumină. Gramatica este o matematică a limbii, este o ordonare logică a felului in care ne putem exprima corect gândurile. Dacă nu ştim să scriem şi să vorbim corect intr-o limbă, atunci şi gândurile noastre rămân tot aşa, şui şi neterminate.

Iar limba este şi o formă de respect, atât faţă de noi înşine, cât şi faţă de ceilalţi. Ne grăbim să ne înscriem copiii să înveţe alte limbi, dar ne interesează foarte puţin limba română pe care o vorbim cu ei. Ne interesează foarte puţin limba română pe care o învaţă şi o vorbesc.

De aceea am tot mai mare respect faţă de scriitori, rămân, văzând cu ochii, singurii apărători şi cultivatori ai limbii. Poţi să gândeşti frumos şi bine într-o limbă prost scrisă şi vorbită?

Gândirea merge mână în mână cu limba în care te exprimi.

Un scriitor există şi prin limba în care scrie, iar când te îndrăgosteşti de o carte iubeşti şi limba ei, cuvintele ei, expresiile ei. Odată cu Shakespeare şi Joyce vei invăţa, în toată bogăţia şi frumuseţea ei, limba engleză.

Nu poţi ajunge niciodată la performanţa de a stăpâni altă limbă, de a te exprima bine in ea, dacă nu cunoşti propria ta limbă. Intotdeauna ajungi la altă limbă, prin intermediul limbii tale materne, care este dicţionarul tău. Gândire, invăţătură, respect, a evolua ca om şi profesionist-totul se leagă de limba în care creşti. Cu cât o creşti şi o cultivi mai bine, cu atât te ajută şi ea să creşti, să evoluezi, să fii respectat. Toţi prietenii de alte naţionalităţi pe care i-am întâlnit au un respect deosebit pentru limba lor, pentru cultura şi ţara lor. Şi pe măsură ce trece timpul îmi dau seama că vorba gândim cum vorbim este adevărată.

Când spunem poveşti copiilor îi invăţăm, în primul rând, limba română-este un argument pe care nu am avut timp să-l spun în interviul de la Prima TV.

De ce au copiii nevoie de cărţi?

De ce au copiii nevoie de cărţi?

Extrag 12 argumente din acest site dedicat pledoariei pentru cărţi.

1. Cărţile creează legături emoţionale pline de căldură intre adulţi şi copii.

2. Cărţile dezvoltă competenţele lingvistice şi imbogăţesc vocabularul (limbajul, exprimarea).

3. Cărţile sunt interactive, le cer copiilor să gândească.

4. Cărţile dezvoltă gândirea critică-singuri decizi ce inţelegi, singur iţi formulezi judecăţile despre    lumea din carte.

5. Cărţile dezvoltă şi hrănesc imaginaţia copiilor, extinzând graniţele lumii lor.

6. Cărţile îi pregătesc pe copii pentru lumea reală, oferindu-le experienţe pe care ei le trăiesc intâi cu ajutorul imaginaţiei.

7. Cărţile ne ajută să ne inţelegem şi să aflăm cine suntem.

8. Cărţile ne ajută să ne deschidem şi să intrăm in relaţie cu ceilalţi.

9. Cărţile răspund la întrebări.

10. Cărţile pun întrebări.

11. Cărţile sunt prieteni minunaţi.

12. Cărţile ne inspiră să visăm şi ne oferă uneltele pentru a ne implini visele.

John Sutherland,  profesor emerit la University College, London, spune despre cărţi că sunt vitale pentru invăţare şi că puţine artefacte ale omenirii au rezistat atât de mult timpului precum cărţile.

Putem trăi fără cărţi? Da, sigur, aşa cum putem trăi fără multe. Dar nu este păcat să ratezi intâlnirea cu o carte, mai ales că nu te costă nimic, dacă o imprumuţi de la bibliotecă. Tot profesorul Sutherland mai adaugă, in legătură cu ideea unora de a nu citi, făcând o comparaţie glumeaţă şi populară, foarte adevărată: „jumătate din populaţie nu frecventează meciurile de fotbal, dar asta nu face fotbalul mai puţin important”. Aşa este şi cu cărţile.  Să arătăm copiilor drumul spre librărie, spre bibliotecă, spre cărţi. Iar noi ne intâlnim sâmbătă, la Librăria Bastilia, la Cufărul cu poveşti. al cărui rost este să stimuleze apetitul pentru lectură şi dragostea de cărţi.

 

Cartea copilăriei

Cartea copilăriei

George cel viteaz, Petre Ispirescu, Editura Ion Creangă, 1972, ilustraţie de Done Stan.

ne amintim cu drag cărţile copilăriei, mirosul lor, culorile, literele, desenele. ne reintoarcem mereu la ele, aşa cum ne intoarcem la copilăriei. le avem inăuntrul nostru, ca o comoară secretă. aceste cărţi ne-au făcut oameni, lor le datorăm ceea ce suntem.

Continuă lectura

site Ziua Pamantului-22 aprilie, reflecţie şi acţiune

site Ziua Pamantului-22 aprilie, reflecţie şi acţiune

de când am văzut documentarul lui Al Gore, Un adevăr incomod, despre incălzirea globală şi efectele ei catastrofale, pe care il recomand tuturor celor care sunt preocupaţi să ştie mai multe despre ce se intâmplă cu această planetă ai cărei stăpâni ne considerăm. De atunci, de la vizionarea acestui documentar realizat exceptional, ceva s-a schimbat in felul in care văd lucrurile din jurul meu: apa, electricitatea, gunoiul, hartia de aruncat-pe toate le privesc şi le iau in considerare cu atenţie. la fel fac tot mai mulţi din jurul meu, părinţi şi copii. in majoritatea tarilor in care ora de ecologie şi de educaţie există in program, in mentalitate şi in programă, acestei zile i se alocă acţiuni şi reflecţii. Sper ca la anul pe vremea aceasta să se intâmple la fel şi la noi. in orice caz, Artelier D va fi activ. aşa cum sugera şi Al Gore in acel film, fiecare exemplu contează, fiecare gest.

Râsul in educaţia copiilor

Râsul in educaţia copiilor

astăzi la atelierul de lectură şi teatru Cufărul cu poveşti am descoperit cât de important este râsul in viaţă, in educaţie, in relaţiile sociale. Copiii sunt definiţi prin mişcare, joc şi râs, iar obligaţia noastră este să le restituim aceste valori de care au nevoie pentru a-şi exprima energia vitală debordantă. de câte ori îi obligăm să stea prea mult nemişcaţi, prea implicaţi in invaţare sau treburi şi prea serioşi, gradul de stres la care ii supunem este maxim.

Societatea americană de educaţie prin râs, citată alături, doar pt această idee excelentă, de a promova şi include râsul ca terapie şi metodă educativă-mai ales pt adulţi (care au uitat să râdă şi sunt prea incrâncenaţi şi stresaţi), a re-descoperit valoarea inteligenţei emoţionale şi a educaţiei  EQ-ului. Râsul fiind o emoţie umană foarte puternică şi, cel mai important, contagioasă. ajută la sudarea relaţiilor sociale, la invăţare, la detensionare.

 

astăzi copiii au râs de câte ori le-am propus să joace o situaţie cu un personaj prea grav, care se ia prea in serios, o vrăjitoare care este mereu mohorâtă şi a cărei plăcere este să ii facă pe cei din jur să fie la fel, posomorâţi. râzând copiii mi-au demonstrat că aceste bune maniere, de a fi calm, relaxat, bine dispus, le vin natural, şi nu ei trebuie invaţăţi să le folosească. ci acei adulţi ( inclusiv din categoria părinţi) care au uitat să râdă, să fie relaxaţi,care se iau prea in serios şi care cred că dacă ei au o zi proastă, atunci toată lumea trebuie să plângă. precum vrăjitoarea din povestea noastră de astăzi. precum copiii din poveste, copiii de la atelier nu au vrut să fie trişti, şi au râs.

 

astăzi am re-invăţat lecţia râsului. de la copii. oare de câte ori ne gândim că şi noi avem ceva de invăţat de la copii, nu numai invers. cred că suntem in câştig de cîte ori suntem deschişi, curioşi, dornici să impărtăşim in mod autentic, o experienţă impreună. nu să ne confirmăm teoriile sau prejudecăţile.

aşa că pentru data viitoare noi echipa Cufărului cu poveşti ne vom strădui să găsim o poveste in care printre ingrediente să fie şi râsul. dar nu orice fel de râs. dar asta este altă poveste. pentru altă dată.