Ce ne spune randunica?

CREDINȚE ȘI INFORMAȚII

In credințele și poveștile populare românești, rândunica este o pasăre benefică, aducătoare de belșug casei unde își face cuibul.

”Rândunica e lucru curat la casa omului; deci nu trebuie să te atingi de nimic al ei, că-i păcat. Când ți se strâng rândunelele multe pe lângă casă, toate-s cu priință. La casă, când rândunica face cuib, e a bine.” Artur Gorovei, Credințe și superstiții, 1915

Bunicii mei protejau cuibul rândunicii pe care aceasta și urmașele ei îl refăceau an de an, în colțurile din tavanul grajdului. Ușa rămânea mereu deschisă astfel ca rândunica să poată zbura înăuntru și afară, pentru a aduce hrană puilor. Venirea ei primăvara, ciripitul de pe sârma de telegraf, scurt și subțire; zborul săgetat cu bruște coturi sus și jos- toate erau observate și deseori comentate de către bunicii mei, astfel ca și noi nepoții să înțelegem rosturile și să avem grijă de rândunele. Nicio altă pasăre nu se bucura de atâta atenție și considerație ca rândunica.

Cuib de randunele

gallery.pinghi.ro

Mi-au rămas întipărite în minte toate aceste amintiri,iar astăzi pot să recunosc dintr-o mie, cântecul și zborul ei. In acest sens, pentru cei care vor sa o vadă, am găsit pe blogul https://camarasdelumini.wordpress.com/2012/03/01/cele-mai-numeroase-100-specii-de-pasari-din-romania/, o fotografie și mențiunea că rândunica se află printre cele mai numeroase 100 de păsări din România. Este la poziția numărul 23, cu 1 600 000 de exemplare. Este minunat că sunt atâtea rândunele în România. Dar e bine de știut că aceste păsări se află împrăștiate pe tot globul și sunt multe legende pe care le-au inspirat, în special  grupul rândunelelor de casă (sau barn swallows, în engleză).

Pe acest site sunt înregistrări video și audio cu rândunele de pe tot cuprinsul Pământului. http://www.hbw.com/ibc/family/swallows-and-martins-hirundinidae

LEGENDA

”Copila se preschimbase în rândunică și își luase zborul, iar rochița fu luată de vânt și se topi în raze ce căzură pe pământ. Din ele crescură până dimineață florile ce se cheamă și azi rochița-rândunicii.” Vasile Alecsandri

Sunt multe legende care consemnează destinul rândunicii, o fată devenită pasăre ca să scape de un urmăritor insistent.  În legenda lui Vasile Alecsandri urmăritorul ei este Zburătorul, un spirit rău care chinuiește fetele și femeile tinere. In poezia romantică, acest personaj negativ capătă o personalitate mai complexă, asociată cu dorul și dragostea.

Pata roșie și coada în furculiță sunt semne distinctive care au dat naștere la legende, al căror conținut implică violență, uneori chiar moarte. Intâlnirea a trei culori puternice, roșul, albul și negrul, in penajul păsării, a stimulat puternic imaginația oamenilor, după cum observă etnologul Mihai Pop în magistralul său studiu Mitologie populară românească. Cercetătorul observă prezența rândunicii și în colindele la fereastră, unde rolul ei se schimbă: anunță o apropiată căsătorie.

In mod interesant, în legenda repovestită de Vasile Alecsandri este inclusă și legenda despre planta rochița –rândunicii sau volbura, un simbol diafan, ce atenuează dramatismul poveștii.

FLOAREA DE ROCHIȚA-RÂNDUNICII

In ciuda aspectului ei delicat și a parfumului dulce, rochița-rândunicii nu este bine văzută de agricultori:

”Deși produce flori atractive, deseori este considerată a fi o buruiană din cauza creșterii rapide și sufocării plantelor cultivate. A fost introdusă în America de Nord, unde, pe alocuri, este o specie invazivă. Covoarele formate invadează culturile și scad recolta; se estimează că pierderile cauzate de această plantă în SUA depășesc 377 milioane de dolari doar în 1998e.[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Volbur%C4%83

Insă noi ceilalți, simpli iubitori ai naturii, care o vedem prin grădini și pe garduri, ne bucurăm de frumusețea ei. Rochița-rândunicii e grațioasă și totodată puternică.

Convolvulus_arvensis

Foto: CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/Convulvus arvensis

In manualul de Botanică al lui Bădărău și Simionescu din 1934 autorii spun multe lucruri interesante despre ea:

”Pretutindeni se arată. E o buruiană de care nu scapă ușor nici grădinarul care-și îngrijește straturile de zarzavaturi. Se vede prin grâu, prin ogoarele cu păpușoi, pe marginea drumurilor.

/…/ Frunzele sunt delicate, ca un vârf de săgeată. Florile sunt gingașe, colorate trandafiriu. Petalele sunt unite la un loc luând forma unui potir larg la gură. Poporul de aceea numește planta Rochița-rândunelii.

După cum rămurica se mișcă sucindu-se pe un suport, tot așa și codița florii se căsnește fel și chipuri, ca să scoată la lumină floarea. Pe cât e de largă aceasta la gură, pe atât e de îngustă la fund unde e nectarul. /…/

Floarea și ea este de o sensibilitate mare. Cât soarele e pe cer, floarea rămâne deschisă. De cum se ascunde sub nori, florile se închid.  De aceea poporul a dat numele de Bună- Dimineața unei volbure cultivate, cățărată pe sfori, ce i se pun la îndemână. Seara florile sunt închise. Dimineața, când soarele răsare, florile se deschid, iar perdeaua verde a plantelor puse sub streașină pare bătută cu pietre scumpe, până ce soarele urcându-se face florile să se închidă.”
Câteva dintre poveștile de primăvară pe care le-am spus copiilor de-a lungul timpului au inclus și rândunica. Este unul dintre vestitorii primăverii.

Anunțuri

Cand lumea poeziei e libera si vesela…

Despre o lume veselă este vorba în volumul de versuri ”In orașul Bucurville”, de Carmen Tiderle.  Nu doar lumea este veselă, ci și limba în care sunt scrise versurile. Săltăreață, zâmbăreață, neastâmpărată, țopăind liberă, lăsând deschisă ușa să intre și cuvintele așa- zis rușinoase ori nepoetice.

Se citește astfel un manifest de subminare a locurilor comune, a atitudinilor călduțe, a temelor consacrate și a moralei previzibile, atât în ceea ce privește  atitudinea față de copii, cât mai ales în privința poeziei româneștipentru aceștia, care este deseori prea plină de didactică,  prea ațos-sfătoasă, chiar bătrânicioasă, și mult mai puțin curioasă, veselă, jucăușă, așa cum așteaptă și au nevoie copiii.

Ce ne învață acest volum de versuri? ca să citez o întrebare des întâlnită în manualele școlare.

Că lumea este mai frumoasă atunci când pui imaginație și imprevizibil în ea. Este o încântare atunci când o transferi în cuvinte noi rimate altfel și când te inspiri din lumea copiilor, mai ales atunci când scrii pentru ei. De fapt, aceasta este calitatea principală a cărții, după părerea mea. Autenticitatea. Poeta se lasă contaminată de privirea copiilor asupra universului înconjurător- această capacitate unică de a crede că lumea este magică. Că totul are viață și se poate transforma. Copiii observă totul, ei văd ceea ce noi adulții am încetat să mai vedem: detalii, culori, forme, vise. Iar poezia este precum copiii, o retină ultra sensibilă.

Intalnim des, în cadrul acestor fabule contemporane, cum sunt majoritatea poeziilor, tema Situații imposibile: viermele care produce lână de cașmir, fetele care vor să se distreze singure dar nu pot, ora de râs la școală, floarea soarelui care vrea  ca soarele să se rotească după ea , șamd. Ludic pur.

Apoi sunt Jocurile. Jocurile de cuvinte în imagini: turma de scrumbii și haita de oi, de exemplu. Jocuri de cuvinte cu sufixul –ușcă. Jocuri de imaginație. Jocuri pe tema ciocolatei.

Sunt de asemenea situațiile pur și simplu amuzante, fără neapărat o morală: pisici adunate la vorbă, șosete deperecheate adunate într-un sac, tunsul cu mașina de tuns iarba, cămila și renul în tren (care seamănă cu doi filosofi intoleranți), un dentist clovn, cercul imoral, și multe altele.

Indemnând la reflecție sunt situațiile absurde: un urs de pluș care se crede adevărat și moare într-un accident. Moartea nu e teatrală, ci naturală, aș zice. In aceeași serie plasez revolta umbrei și povestea ușor frisonantă a tăticului bucătar care imaginează mâncare din copii (ce idee, dar ce nu ne trece prin cap când suntem mici…),  ori întâmplări un pic horror:pe  mătușa Mia o  va trage curentul și după moarte, iar  cocoșul care încearcă să cânte altfel sfârșește  tăiat. Mi se pare firesc ca în poezie să fie vorba și despre moarte, nu doar despre viață, fiindcă acestea sunt temele ei fundamentale.

Sunt apoi situațiile metaforă, simbolice, în care un fapt banal capătă semnificații mai importante. O pungă care zboară ca un zmeu. Ori o masă tânjind să ajungă departe, ca să vadă  marea, exact  ca un erou de poveste care merge după Graal. Sau descoperim un oraș al Bucuriei, al cărui primar e un copil:

”…Pietonii vor traversa pe zebre adevărate/Și zidurile vor fi colorat pictate”.

in-orasul-bucurville-de-carmen-tiderle-2016-p120895-01-2

Sunt apoi ironic desacralizate sărbătorile care prin tradiție au parte de poezii solemne, moralizatoare, festive, leșinate de atâtea locuri comune: 8 martie, Paștele cu iepurașul său, Moș Crăciun, 1 aprilie. Temele sunt întoarse pe dos, iar dintr-un astfel de tratament are de câștigat imaginația și limba poetică, reîmprospătată ca după un duș cu apă rece.

Tot ce a devenit” insuportabil de stereotip” trece prin filtrul jucăuș al poeziei lui Carmen Tiderle. Motivul romantic al mesajului în sticlă, fluturii, barza, mama (care devine în volum un automat de îndopat copiii), greierul, peștișorul de aur, omul de zăpadă,curcubeul,  toate sunt reciclate și pudrate cu zâmbet, apoi așezate cu susul în jos, ca la carnaval.

Chiar dacă nu mi-au plăcut toate poeziile ( de exemplu, Ciclopul este un infirm care stârnește uimirea fiindcă are o pereche. De ce nu, nu e și el om?; Biluța este despre un muc …hm, cam scârbos, chiar totul trebuie să intre în Poezie?), am savurat poezia aceasta proaspătă și neconvențională, plină de zâmbet și ireverențiozitate, ca un copil care strigă în gura mare că Impăratul e gol. Grafica lui Vali Petridean joacă un rol important în efectul total, este dinamică, plină de linii neastâmpărate, șuie, ca într-o bandă desenată,situată stilistic departe de calofilismul specific ilustrației românești a cărților de copii. O grafică remarcabilă și extrem de adecvată, totodată inedită în peisajul românesc.

Am citit cu mare plăcere această carte de poezii și o includ în geamantanul meu pentru ateliere.

 

  • In orașul Bucurville, de Carmen Tiderle, Editura Vellant, 2016

 

Daniela Mișcov