OUL NĂZDRĂVAN – program de artă și tradiție românească

Artelier D vă invită la atelierul de creativitate și educație culturală ”Oul năzdrăvan”, sîmbătă 14 iulie, ora 10, la Muzeul de Artă Populară Dr Nicolae Minovici, str Nicolae Minovici nr.1 (lângă fântâna Miorița și parcul Herăstrău). Program pentru familii cu copii de la 3 la 10 ani.

”Oul năzdrăvan” este un atelier de educație culturală care ne conduce în miezul unor simboluri tradiționale, care au inspirat creativitatea românească : oul și pasărea.

Conduși de un personaj sub forma unui ou năzdrăvan, vom explora jucăuș, colecția de ouă încondeiate și vase decorative.

Apoi, în grădină, vom asculta povestea ” Baba mânca ouă”, după ” Punguța cu doi bani”, de Ion Creangă, spusă prin intermediul teatrului de păpuși, în dialog cu publicul.

În ultima parte, dedicată creativității, vom picta simbolul oului și al păsării, în tehnica colajului.

Activitatea durează o oră și jumătate.

Rezervările se fac la adresa artelierd@yahoo.com.

Taxa este de 10 lei/persoană.

3

Ascultăm ”Cerbul cu stea în frunte”, programul Căsuța cu legende românești, 2017

 

Rezervări pentru grupuri

Atelierul ”Oul năzdrăvan” poate fi programat și pentru grupuri organizate de preșcolari și școlari, cu o rezervare prealabilă, de cel puțin o săptămână avans față de data aleasă.

Date disponibile în luna iulie: 25 iulie dimineața sau oricare zi de joi și vineri după ora 14.00.

 

Despre program

”Oul năzdrăvan” este primul modul din cadrul programului ” OUL, STRACHINA ȘI DIVANUL”, organizat de Artelier D la Muzeul de Artă Populară Dr Nicolae Minovici, care se derulează pe parcursul lunilor iulie-noiembrie 2018.

Următoarele module vor fi : ” Strachina albastră”- despre vase de lut, olărit și rețete tradiționale ; și ”Divanul cu povești”- despre materiale de îmbrăcăminte și îndeletniciri casnice.

Realizat în parteneriat de către Asociația Artelier D și Muzeul Municipiului București, programul ”OUL, STRACHINA ȘI DIVANUL” își propune să familiarizeze copiii de la 3 la 10 ani, cu patrimoniul Muzeului de Artă Populară Dr Nicolae Minovici și cu personalitatea doctorului Nicolae Minovici, întemeietorul său.

 

2 (2).jpg

Imagine de la unul din atelierele din 2017, programul ”Căsuța cu legende românești”

”OUL, STRACHINA ȘI DIVANUL este un program care ne aduce aproape de identitate și patrimoniu national, așa cum sunt ele reflectate de colecția muzeului : 200 de ouă încondeiate din întreaga țară, străchini de Făgăraș, Sibiu și Brașov,  olărie moldovenească, din Banat sau maghiară, ulcioare săsești de secol XVII, costume brodate, brâie, cămăși cu mâneci de borangic, catrințe, ștergare de cap, ilice, nădragi, scoarțe și cergi de lână așternute pe divanuri.

Prin povești, artă și activități educative, vom stimula curiozitatea copiilor față de tradițiile și artefactele românești. Vom explora arta populară în legătură cu tradițiile și muncile agrare.Vom afla care erau utilizările unor ingrediente precum porumbul și grâul la rețetele satului. Vom cerceta materiale precum lâna, inul, cânepa, lutul în cadrul unor îndeletniciri din societatea tradițională.

La toate atelierele, copiii vor realiza propriile creații, folosind motive și materiale specifice artei populare românești;

Programul este coordonat de Daniela Mișcov, educator cultural, și Despina Hașegan, specialist programe despre patrimoniu. Prima parte a programului, ”Căsuța cu legende românești”, a avut loc în vara anului 2017, cu aceeași echipă.

5

Programul din 2017, ”Căsuța cu legende românești”

Despre Muzeul Nicolae Minovici

Casa și colecția

In anul 1905, profesorul dr Nicolae Minovici, ridica ”prima casă în stil popular românesc”, pentru a adăposti colecția sa de artă populară. Construcția a fost declarată monument de arhitectură încă din anii 30. A funcționat ca muzeu privat încă din 1906. In 1937, Nicolae Minovici a donat colecția sa de artă populară alături de proprietatea aferentă, în suprafață de 13.878 m.p., Comunei  (Primăriei) Bucureștilor). Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900, care avea și o fermă destinată culturii pomilor fructiferi, plantelor și creșterii păsărilor.

Vă așteptăm cu drag!

1.jpg

 Foto de la programul Căsuța cu legende românești, 2017

Locul unde te simti bine

 

Dacă ai răbdare, nimerești. Te învârți pe străduțe ale vechiului București, până ajungi aici, la Hanul Gabroveni, acum sediul ARCUB. Este exact  pe stânga, la intrarea pe strada Lipscani. Apoi o iei ”prin gang”, de fapt, e o frumoasă curte interioară și totodată pasaj. Pe stânga, acolo unde fâlfâie la fereastră un fel de fluture uriaș translucid,  este expoziția. In Sala Arcelor, devenită un fel de Arcă a animalelor și păpușilor de jucărie, cât durează expoziția interactivă de jucării ”Elefanți, cuci, cai și Eu”, a Asociației DaDeCe, mai precis până pe 30 iunie.

-Să plătim, spune o mămică.

-Nu se plătește, e gratuit, răspund.

Aici îți propui să stai o oră, dar stai două, sau chiar trei. Fiindcă te simți bine și ai ce să faci. Fiindcă e un loc frumos, unde sunt jucării adunate cu suflet. Aici îți aduci aminte de copilărie  sau adaugi o zi frumoasă copilăriei.

Te privesc vesele jucăriile Kasperl, viu colorate, care de abia așteaptă să le pui pe mână, fiindcă sunt păpuși de teatru.

IMG_1507

Păpușile de teatru Kasperl

De sus te veghează un violonist elegant, îmbrăcat ca pe vremea lui Mozart.

IMG_1512

Violonistul elegant

 

Un băiețel tocmai și-a pus pe mână o păpușă desenată de tati; joc în doi.

IMG_1513

Iar te uiți pe sus, fiindcă acolo stau suspendate multe jucării frumoase. Se remarcă o bunicuță veselă, cu basma mov și ochelari de sârmă.

IMG_1515

Bunicuța veselă

-Sunt făcute de părinți împreună cu copiii, în Germania.

-Ce frumoase sunt!, șoptește o doamnă care a venit cu nepoțica ei de vreo 8-9 ani.

IMG_1514

De sus,  din casa lor albă, ne privesc sigure pe ele, mândre de frumusețea lor, păpușile Matrioșka. Dacă ar ști  cât de des le menționez, mai ales când fac o comparație despre lucruri mici puse în lucruri mari, așa, ca în viață. Deasupra lor, pe acoperiș, cântă cocoși de lemn, cu coada semeață, ca o seceră.

IMG_1517

Păpușile Matrioșka

Urmează apoi vitrina cu păpuși de cârpă, construite pe coceni de porumb, bucăți de lemn sau chiar pe crenguțe.

-Unde și cum sunt făcute?

-La țară, la noi, de copii, sunt făcute din cârpă, lemn și coceni.

-Minunat arată, îmi spune doamna cu ochelari, privind admirativ. Aș  fi vrut să știu cum o cheamă, dar, luate de ritmul discuției, am uitat să o întreb. Îi voi spune Ana, până când aflu adevăratul ei  nume.

IMG_1518

Păpuși de cârpă, lemn, cocean de porumb

 

Pe fotoliul mov din spațiul dedicat Camerei copiilor, stau două păpuși elegante, Răsfățatele. Au capul de porțelan și părul buclat și strălucitor. Nu ai voie să te joci cu ele, doar să le privești, sunt sensibile.

IMG_1523

Răsfățatele, păpușile din porțelan

A, aici în fotografie, este Dana, o mămică prietenă, a venit cu fetița ei la expoziție, dar și ca să ne revedem. Fetița ei îmi spune  ”Doamna de Dovleac”, în amintirea unui atelier în care semințele de dovleac au spus povești și au înveselit mulți copii.  Acum citim cele 6 povești cu păpuși mici, de pus pe deget. De fapt, mami citește, iar fetița colorează. Apoi citesc și eu o poveste.  O dimineață specială, petrecută  într-un vechi han de început de București, devenit, de puțină vreme, loc cultural, iată, și pentru copii.

Prima poveste este despre bobocul Cioculeț, cel căruia îi era frică de apă. Incet încet vraja se țese, iar fetița mai vrea o poveste, apoi vrea să coloreze și un elefănțel. Dar timpul trece…

Această prezentare necesită JavaScript.

In acest colț a venit toată familia, care a ales să facă păpuși din cârpe și lemn. O să le placă. Când ai o cutie plină de cârpe colorate, e greu să alegi repede. Nu-i nicio grabă, afară plouă, iar înăuntru nu  se aud decât cucii de lut și vocea lui Iosif Herțea, povestind despre cum a adunat jucărie cu jucărie, pentru a se juca copiii cu ele, într-un muzeu al copiilor, cu ateliere, cu povești, ca acum…

IMG_1530

Joc în familie

-Iar aici ce e?

-Este o coală uriașă de hârtie, pe care poți să mâzgălești, să scrii, să desenezi.

Sunt multe aici.

-Mi-ar trebui o zi întreagă să aflu tot și să le descopăr pe toate, spune doamna Ana.

Cel puțin o zi, mă gândesc. De fapt, eu, de câte ori vin aici, mă mai joc puțin. Așez jucăriile, îmi aranjez colțul de păpuși mici, îmi vine câte o idee de poveste, stau de vorbă cu copiii și, la fel de mult, povestesc cu părinții și bunicii, amintiri de pe vremea lui Așchiuță și Daniela.

Astăzi niște tătici au venit cu copiii să îl vadă pe Eu sunt eu, personajul poveștii Mirei Lobe, prezent sub forma unei păpușici. Tare m-am bucurat.

Inainte să plec, m-am uitat în sus, la elefănței. In Asia, ei sunt  simbol al norocului. Cu atâția elefănței și atâtea povești, cu atâția copii , părinți și bunici, sper că și expoziția noastră va avea noroc. Dar prima dată, Arca jucăriilor va pluti spre Brașov, apoi se va duce la Cluj.

In timp ce scriu aceste rânduri, afară plouă.

Albinuța Bibi este nemulțumită. Vreți să știți de ce? Veniți la expoziție, veți afla povestea ei. O recunoașteți repede, e o albină altfel, are dungi mov, de la levănțică, una dintre florile ei preferate.

IMG_1531

Desene și mâzgăleli, pe o coală mare, aflată pe podea

A consemnat Daniela Mișcov

Ce înseamnă Educaţia prin iubire?

Prima parte

  Cum putem avea copii bine educaţi? Ce facem cu crizele de mânie? Este bine să pedepsim copiii sau nu? Ce inseamnă, efectiv, de la o anumită vârstă Educaţia prin iubire? Să cumpărăm cel mai sofisticat telefon mobil, ori joc video, ori cele mai scumpe haine „de firmă”? Sau ce inseamnă? Cum să ne purtăm ca să păstrăm deschisă calea de comunicare in clipa cand vine pre-pubertatea, sau chiar mai devreme? Intrebări pe care ni le punem cu toţii, educatori şi părinţi. Am găsit preţioase răspunsuri şi indrumări, in volumul lui Ross Campbell, Educatia prin iubire. Nu in ultimul rand, sincer recomand tuturor care au copii peste 8 ani să-şi cumpere această carte. Ajută mult in găsirea celor mai bune metode de educaţie şi comunicare. Prin iubire necondiţionată, răspunzând nevoilor copiilor. Nevoilor emoţionale, nu materiale.

Ross –medic psihiatru si parinte a 4 copii- ne sfătuieşte să iubim necondiţionat copilul, păstrând mereu un dialog cu el, chiar dacă acesta poate fi de doar câteva minute pe zi. El ne spune că atunci când copilul se poartă urât inseamnă că nu i-a fost satisfăcută o nevoie. O nevoie emoţională. Copiii au nevoie să se simtă iubiţi- privindu-i în ochi, atingându-i fizic cu blândeţe (să ne intrebăm zilnic, de câte ori i-am atins şi cum, nu-i aşa că aproape uităm să o mai facem atunci când cresc ? Iar ei au in continuare nevoie de noi şi de imbrăţişarea noastră, de mângâierile noastre) vorbindu-le despre lume, despre noi şi valorile noastre, in ce credem şi de ce, de ce am procedat intr-un fel şi nu in altul, de ce am decis intr-un fel şi nu altfel. Unii părinţi işi exprimă iubirea doar când copiii le fac pe plac, iar atunci le cumpără obiecte scumpe. Mai ales fiindcă un copil nu ştie să exprime ce simte, nu ştie să spună : am nevoie de tine, să mă atingi, să mă priveşti, să imi vorbeşti, ca unei fiinţe, nu doar ca unui copil care trebuie educat, care trebuie să îşi facă temele şi să inveţe.

Iubirea noastră se manifestă şi prin stabilirea priorităţilor : dacă nu avem timp pentru copil, atunci acesta este un mesaj negativ pentru el. Nu-i aşa că ne facem timp pentru cei pe care-i iubim ?

Este imposibil să nu putem să ne facem puţin timp zilnic pentru el, trebuie să păstrăm in memorie că el are mare nevoie de noi, chiar când nu spune absolut nimic. Copilul este foarte sensibil şi avid de dragostea noastră. Uneori ajunge doar un zâmbet, un cuvânt, un mic semn.

 De asemenea, să ţinem cont că trebuie să îl invăţăm cele trei reguli ale integrităţii morale : să spunem adevărul, să ne respectăm promisiunile şi să ne asumăm răspunderea comportamentului. Cu grijă de a comenta potrivit emisiunile TV sau literatura in care aceste principii sunt ridiculizate. Copiii îşi extrag exemplele din tot ce ii inconjoară, deci filme, jocuri video, pe calculator şi telefon, muzică (video clipuri), cărţi. Fiindcă a venit vorba de cărţi, trebuie să vă spun că seria Jurnalul unui puşti nu este potrivită pentru a face educaţie copilului, dacă inaintea acestor titluri el nu a asimilat cărţile importante, cu reperele lor majore despre adevăr, minciună, respect, luptă, etc. Ştim că in « Jurnalul unui puşti » este vorba despre revoltă impotriva autorităţii, zeflemea, căi de a evita regulile şi in general cam tot ce este ireverenţios şi care la o anumită vârstă se confundă cu inteligenţa şi personalitatea puternică. Dacă nu vom furniza contraexemple, atunci copiii îl vor lua drept model pe puşti, fiindcă este cool, are succes şi pentru că niciun adult nu a comentat cartea cu el- ceea ce inseamnă, pentru copil, că e OK tot ce se intâmplă acolo. Aşa că va face la fel.

 Creierul copiilor este pregătit, prin circuitele neurale, pentru experienţe similare, în viaţa adultă, cu cele trăite în copilărie. Ce este trăit in copilărie, pozitiv sau negativ, va avea un mare impact, pe termen lung.Copiii care nu se joacă sau nu sunt mângâiaţi  îşi dezvoltă creierul cu peste 30% mai puţin decât cei care au beneficiat de aceste experienţe. Mediul controlat de părinţi determină formarea creierului la fel de mult precum moştenirea genetică, după cum demonstrează Daniel Goleman în studiul său devenit fundamental, Inteligenţa emoţională.

 Copiii au nevoie şi de un fundament spiritual, fie el de natură religioasă sau nu. Au nevoie de un set de credinţe, care să le ordoneze comportamentul, valorile şi principiile morale. Nimeni altcineva în afară de părinţi nu poate aşeza aceste temeiuri în mintea şi sufletul copilului. Părinţii care aşteaptă ca aceste teme să fie făcute de alţii, de şcoală, prieteni, alte medii, vor avea mari surprize în viitor, de la copil. Poveştile, întâmplările, experienţele sunt o bază excelentă pentru formarea spirituală a copilului. Copiii sunt foarte curioşi şi receptivi în ceea ce priveşte experienţele adulţilor.

 Telefonul tip smartphone, jocurile video, emisiunile TV, hainele, alte valori materiale nu îl ajută pe copil să-şi formeze un caracter cu valori pozitive, în absenţa indrumării părinteşti. Din contră, ele sunt un mijloc de propagandă a superiorităţii materiale asupra spiritului şi sufletului, a violenţei, răzbunării, intoleranţei, lipsei de răbdare şi respect.

 Poate cea mai importantă parte a cărţii se referă la gestionarea conflictelor şi crizelor de mânie, a pedepselor şi recompenselor. Voi reveni la această parte.