Tolkien Reading Day

La Clubul de lectură Artelier D din 26 martie, ora 12, de la Ceainăria  Green Tea, îl sărbătorim pe John R.R. Tolkien, cu ocazia Tolkien Reading Day. C itim din romanul ”Stăpânul inelelor”, în special din primul volum, ”Frăția inelului”, cât și din romanul ”Hobbitul”, care îl precede. Analizăm una dintre cele mai cunoscute hărți imaginare din literatură, despre Pământul de Mijloc- tărâmul unde are loc  acțiunea cărților. Nu în ultimul rând, bem ceai și mâncăm biscuiți de casă.

Activitate de lectură și comentarii pentru puști peste 6 ani.

Taxa: 25 lei/copil. 20 % reducere membrilor clubului și familiilor cu doi copii.

Durata: 1 oră și 15 minute.

Loc: Ceainăria Green Tea, str Dr Burghelea nr.24 (in spatele Halei Traian).

Rezervări: artelierd@yahoo.com,artelierdproiecte2012@gmail.com

8 locuri disponibile.

Ziua Lecturii din cărțile lui Tolkien (Tolkien Reading Day) are loc în fiecare an de 25 martie. Este organizată în Anglia, de Tolkien Society,pentru a sărbători și promova viața și operele lui J.R.R. Tolkien, prin lectura unor pasaje favorite. Societatea Tolkien încurajează în mod special școlile, muzeele și bibliotecile să organizeze propriile evenimente, de Tolkien Reading Day. Ne alăturăm, înscriind evenimentul nostru pe pagina acestei societăți.

https://www.tolkiensociety.org/events/tolkien-reading-day-2017/

”Trilogia  Stăpânul inelelor (engleză: The Lord of the Rings) este un roman fantasy scris de profesorul universitar și filologul englez John Ronald  Reuel Tolkien.

Cartea a fost retipărită de mai multe ori și tradusă în diferite limbi, devenind una dintre cele mai populare și influente lucrări ale literaturii secolului 20.

Acțiunea cărții Stăpânul inelelor se petrece într-o preistorie imaginară, cel de-al treilea Ev al Pământului de Mijloc. Ținuturile din Pământul de Mijloc sunt populate de oameni și de alte specii umanoide (hobbiți, de elfi, gnomi și orci), precum și de multe alte creaturi reale sau imaginare. Unul dintre protagonisti este Frodo Baggins, Hobbitul”. Wikipedia

Această sesiune de lectură din 26 martie este ultima din acest modul.

Vă așteptăm cu drag.

Dracula altfel

într-o poveste româno-americană,pentru copii

La Clubul de lectură al  Artelier D, pentru puști peste 6 ani, duminica 12 martie, ora 12, la Ceainăria Green Tea, str Dr Burghelea nr.24, citim din ”Micuța Vrăjtoare”, de Alice Rose, un roman alegoric despre perioada comunistă din România, dar și despre Evul Mediu, cu o școlăriță curajoasă și un personaj simbolic- prințul Dracula. Nu eroul lui Bram Stoker, ci conducătorul iubitor de dreptate.

Vorbim despre Istorie și Literatură, cum se întrepătrund și se influențează.

La ce e bună știința Istoriei?-va fi una dintre temele noastre de reflecție. Puștii sunt invitați să discute în prealabil cu părinții, despre  amintirile acestora din perioda comunistă.

Vom citi un mesaj din partea lui Alice Rose, venit tocmai din America, pentru cititorii din România.

CP39

Alice Rose la București, împreună cu elevi de la o școală din Crângași, în 2012

Scriitoarea americana de origine română, Alice Rose, ne poartă prin lumea magică a vrăjitoarelor de ierburi, a copiilor-spiriduși, alături de micuța Maria, ultima Vrăjitoare de Ierburi din Salem. Ajungem până în Transcarpatia, la Castelul de Ceață al prințului Dracula, care îi va destainui Mariei un mare secret.

”Locuitorii acestei țări se pregătesc să-i răstoarne de la putere pe cârmuitorii lor plini de cruzime, Umbrele Negre, și pe șeful lor, Fantoma neagră./…/Au interzis, ars sau distrus toate cărțile care îi făceau pe oameni să viseze sau să spere. Au ucis zânele, poveștile și legendele. Au tăiat pădurile și au poluat râurile. Au omorât trecutul, spune ca o concluzie Zelda, iar privirile i se întunecă.” Micuța Vrăjitoare, de Alice Rose, Editura Didactică și Pedagogică, 2007.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Pentru puști peste 6 ani

Durata: 1 oră și 15 minute

Taxa: 25 lei

Pentru frați și cei care au participat de cel puțin 2 ori, reducere 20%.

De ce ne place Domnul Fox

In micul roman (sau povestirea dezvoltată) “Domnul Fox, vulpoi fantastic” de Roald Dahl, personajul principal este un vulpoi care fură, Domnul Fox. Deși el face un lucru social rău, fură,  un fapt pe care noi îl condamnăm, totuși, de Fox ne place, iar nu cei de la care fură, trei bogătași lacomi, numiți Boggis, Buns și Bean. Fiindcă furtul Domnului Fox este, de fapt, unica modalitate de a da de mâncare familiei, într-o situație limită. Iar acest fapt  este diferit de comportamentul unei  anumite  clase politice, de exemplu,  care vrea să-și mărească privilegiile, luând de la cei care nu au pentru ca să aibă ei mai mult. Aceasta fiindcă se consideră deasupra, făcând uz de funcție și strâmbând legea. Este bine să judecăm lucrurile în context. Vulpea fură fiindcă trebuie să supraviețuiască într-un teritoriu luat în posesie de oameni. Corupții fură fiindcă sunt necinstiți, șmecheri și leneși.

Citind cu luare aminte cartea lui Roald Dahl, ajungem să înțelegem că, de fapt, măruntele furtișaguri ale vulpii sunt făcute pentru a-și salva familia, soția și cei patru pui, nu din plăcerea de a lua de la alții.There is no other way pentru el. Iar furtul ca lucru rău, reprobabil, este neutralizat dacă îl punem în paralel cu  răul pe care îl fac cei trei oameni bogați și lacomi. Ca să se răzbune pe vulpoi că le-a furat niște  găini și curcani vor să îl omoare. Ca să îl caute și să îl omoare, cei trei distrug  pădurea, spre disperarea animalelor și stupefacția sătenilor. Sapă o groapă imensă cu excavatorul, ceea ce face ca multe dintre animalele pădurii să fie amenințate cu dispariția. Imi este greu să nu mă gândesc că la fel se întâmplă și în realitate, cu distrugerile pădurilor provocate de oameni. Pentru propriul lor supra- confort din prezent, oamenii, unii dintre ei,  mai ales cei lacomi și bogați, sacrifică copacii și fauna pe termen lung, distrugând totul în cale.  Ca să aibă mai mult și numai pentru ei.

Aceasta este o altă temă, Natura, reprezentată de vulpe și alte animale, pe de-o parte, și om, meschin, lacom, intolerant, crud și urât prin aceasta. Este, într-un fel, o reducere la aburd utilizată de scriitor, ce ar fi dacă toată lumea ar fi prinsă în acest război, care pe care, oameni contra naturii? Din fericire, ficțiunea oferă o șansă, vulpea și prietenii ei se salvează cu ingeniozitate. Dar în realitate, noi știm că tot mai multe animale sunt pe cale de dispariție sau în mare pericol, laolaltă cu mare parte a pădurilor virgine  din  America de Sud cât și din Europa, mai exact, chiar din munții României, păduri esențiale pentru viață. Odată cu pădurile dispar și ființele, iar cele care nu dispar, precum urșii, o pornesc în bejenie, ajungând să fure animale domestice din curți ori să  cotrobăie prin gunoaiele orașelor pentru a-și potoli foamea. Sau să atace oamenii, din același motiv.

Aceasta este INTOLERANȚA, de care dau dovadă Boggis, Buns, Bean, care nu vor să cedeze și nu renunță la căutarea Domnului Fox pentru a-l pedepsi. Mai mult, ei vor să îl omoare. Intoleranța este nebunie, după cum spun și vecinii celor trei. Păgubașii strâng o armată, convocându-și angajații, înarmată cu pari, puști, securi,pistoale  și „ tot felul de arme, care de care mai îngrozitoare”.  Un război în toată regula împotriva unui vulpoi. Unei singure  ființe. O furie apocaliptică contra unui animal înfometat și neajutorat, care nu se poate apăra decât fugind.

„-Hei, Boggis, ce se întâmplă acolo?-spun oamenii văzănd groapa imensă săpată de excavatoare.

– Vrem să prindem o vulpe!

-Tre’ să fiți nebuni!”

fantastic-mr-fox1

Ediție englezească, cu ilustrații de Quentin Blake

In cartea sa de eseuri morale Luminile și umbrele sufletului, Petru Creția spune: ”Să ne gândim la ura ucigașă dintre rase și ginți, dintre clase și crezuri, la tot ce ne-a însângerat trecutul și ne însângerează prezentul, la războaiele  ”sfinte” și la persecuțiile religioase, cu fundamentalismele, cu măcelurile și cu rugurile lor, la atâtea uri de rasă care au dezonorat omenescul cu urgia pogromurilor și cu infernul camerelor de gazare, la prigoanele de clasă și atâtea genocide care mai bântuie planeta și azi.”

In mod limpede, cartea ne îndeamnă la filozofare. Cine  face  rău? Cine  face  bine? De ce?

Pe de-o parte, sunt cei trei îmbuibați, cu magaziile lor  ticsite cu mii și mii de păsări tăiate și jumulite, din care se înfruptă nemăsurat. Sunt lacomi, vulgari, urâți, trăiesc pentru a avea și a mânca. Atunci când observă că cineva a luat  vreun pic  din bunurile lor, deci i-a furat, chiar dacă paguba e neglijabilă  raportată la averea imensă de care dispun, ei dau dovadă de o cruzime imensă, sacrificând terenul întregii regiuni, în care sapă cu excavatoarele neobosit, pentru a-l pedepsi pe hoț. La fel cum bănuim c ă au procedat înainte, pentru a acumula singuri aceasta avere, făcându-se stâpâni pe pământ și pe  resursele sale, numai în folos personal.

Pe de altă parte, este hoțul, un vulpoi, Domnul Fox,  care trebuie să asigure hrana zilnică a familiei sale numeroase. Este curajos, puternic  prin inteligență, calm, răbdare,este  ingenios, înțelept și generos. Ceea ce obține dă și altora, năpăstuiți ca și el. In acest context, raportat la rasa animalelor, Furtul își pierde dimensiunea negativă. Este un mod de a se hrăni, de la cei care au prea mult.  E bine să comentăm aceste nuanțe cu copiii. Când cineva fură o găină ca să nu moară de foame trebuie să se bucure de indulgență și înțelegere atunci când este pedepsit pentru încălcarea legii. Este o mare diferență față de cei care au destul și fură ca să aibă și mai mult, să deturneze numai pentru ei din ceea ce nu li se cuvine, nemuncit.

”-Auzi, Foxy, dar pe tine nu te frământă niciun pic  treaba asta?

-Să mă frământe? Ce să mă frământe?

-Toate…furtișagurile astea.

-Dragul meu burduf cu blană, cunoști pe cineva în toată lumea asta care s-ar da înapoi  să fure niște  amărâți de pui  dacă i-ar muri copiii de foame?”

In continuare, Domnul Fox îi explică Bursucului că între ei, cei care ciupesc câte ceva ca să dea de mâncare familiei, și cei care vor să îi omoare pentru un furtișag,  este o mare diferență morală.

”Dacă ei vor să se poarte ca niște sălbatici, n-au decât, spuse domnul Fox. Dar noi, ăștia din subterană, suntem ființe la locul nostru, iubitoare de pace.”

Invățăm mai mult din cărțile care ne supun unor provocări reflexive, care nu ne moralizează didactic, ci ne supun gândirii, în mod filozofic, nuanțat, prin probleme, crize, situații complicate, dileme.

”Aproape orice mare roman al secolului al XIX-lea și XX pune în scenă un asalt, sau cel puțin își exprimă scepticismul, față de ierarhia socială acceptată și oferă un fel de redefinire a precedenței în acord cu  valoarea morală mai degrabă decât cea a prestigiului social sau prin înrudirea de familie. /…/ In paginile acestor cărți primul devine cumva ultimul, iar ultimul devine  primul. Devenind un martor al vieților ascunse, romanele  funcționează ca o contragreutate la realitățile  ierarhice  dominante.Alain de Botton, Status Anxiety ( tradusă Statut și Anxietate)

In Domnul Fox, vulpoi fantastic, de Roald Dahl, modelul moral este vulpoiul. O ființă nobilă, pe care circumstanțele vieții o obligă să fure. Dar fură  pentru a asigura supraviețuirea familiei și fraților săi din pădure. Nu are alternativă, iar astfel furtul nu mai este un fapt reprobabil. Personajele negative sunt cei trei bogați cu intenții ucigașe, față de care nu simțim niciun fel de milă că vor fi în continuare furați. Din contră, simțim chiar satisfacție că astfel se restabilește un echilibru economic  într-un spațiu social unde unii iau totul și nu vor să lase altora nimic. Și simțim bucurie că ființele nevinovate și flămânde  ale pădurii vor avea ce să mănânce și vor supraviețui. Datorită unui erou care își riscă viața pentru toți, Domnul Fox.

Domnul Fox, vulpoi fantastic  este o carte admirabilă, scrisă cu mare economie de mijloace, dar cu mare forță, o literatură la fel de actuală.

Recomand un link despre comentarea cărții in relație cu filozofia: http://www.teachingchildrenphilosophy.org/BookModule/FantasticMrFox

Citim din această carte și comentăm, la Clubul de lectură Artelier D, duminică 12 februarie, ora 12, de la Ceainăria Green Tea.

Notă: Citatele din carte sunt extrase din volumul publicat de Editura Arthur în 2016, în traducerea lui Florin Bican.

 

 

 

Artelier D povesti romanesti &mestesuguri

Sâmbăta 4 februarie, ora 11, la Nod Makerspace, Splaiul Unirii nr.160,  în cartierul Timpuri Noi, lansăm un proiect inspirat de povești și meșteșuguri românești. Va avea loc bilunar, sâmbăta. Prima sâmbătă din lună- pentru grupul 3-6 ani, a treia- pentru copii peste 7 ani. Prima poveste, o adaptare după  “Inul și cămeșa”, de Ion Creangă. Invățăm lucruri minunate despre IN și descoperim calitățile sale confecționând hăinuțe de păpuși. Facem păpuși fete și băieți din coceni de porumb, inspirate după modele tradiționale.

Artelier De povești românești și meșteșuguri este un concept al asociațiilor Artelier D, Proiecte pentru copii și Să învățăm meșteșugurile, care îmbină povestitul (storytelling-ul) și teatrul de păpuși, cu activități inspirate de meșteșugurile tradiționale românești.

Ne întâlnim într-un loc simbolic, Nod Makerspace (Splaiul Unirii nr.160, etajul 2), sediu al industriilor creative din cartierul Timpuri Noi, unde în perioada comunistă a fost centrul fabricii Industria Bumbacului. Ne bucurăm să putem continua astfel activitățile creative pentru familii în cartierul Timpuri Noi, lansate odată cu proiectul Timpuri Noi, oameni și povești, finanțat și dezvoltat prin programul Generator 2021.

Durata: aprox 1 oră și jumătate.

Pentru copii de 3-6 ani, în prima sâmbătă din lună; pentru copii de 7-10 ani, a treia sâmbătă din lună.

Taxa: 40 lei/familie cu un copil. 60 lei/familie cu doi copii.

10 locuri disponibile, pe baza de rezervare, la una dintre adresele artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com, ori 2016timpurinoi@gmail.com.

Nu se pot face rezervări telefonic și nu se iau in considerare participările de  pe paginile  de event ale platformei Facebook, care au doar rol de anunț și promovare.

Pentru alte informații ne puteți contacta la numărul: 0724 554 199.

papusi-hertea-1

Păpuși create de copii la țară, în anii 80, colecția Iosif Herțea

Bilunar, sâmbăta la ora 11, vom spune povești românești și vom crea păpuși și obiecte din lut, textile, lemn și alte materiale naturale. Va fi un atelier al artelor creative pentru întreaga familie. Ne inspiră materiile prime care au stat la baza creațiilor tradiționale românești.

Vom împleti mestesugul cu teatrul de păpuși,vom combina îndemânarea cu interpretarea și comunicarea. Vom redescoperi frumoase povești românești, de autor sau anonime.

Ne fundamentăm demersul pe concepția etnologului  Iosif Herțea  (născut în 1936 în județul Maramureș, deopotrivă muzicolog și compozitor de muzică de teatru, distins de UNITER în acest sens, în 1995 și 2004). I. Herțea a considerat întotdeauna jucăriile ca fiind de o mare importanță în educația copiilor cât și pentru studiul folclorului, https://cimpoiulsidiavolul.wordpress.com/2015/06/01/seriozitatea-jucariilor/

“Jucăriile, atât prin folosirea cât și prin facerea lor, împlinesc o funcție catartică derivată din satisfacția realizării jucăriei, împlinind nevoia cunoașterii de sine /…/

Prin caracterul lor ne-desăvârșit, jucăriile și confecționarea lor stimulează imaginația, căci ele pot fi dezvoltate, perfecționate. Copilul dobândește astfel și  cunoștințe asupra proprietăților diferitelor materiale (elasticitatea, rezistența în timp, etc) și a calității uneltelor de tăiat, perforat, etc. Copiilor li se dezvoltă astfel “analizatorii tactili, vizuali  și auditivi .” Iosif Herțea, capitolul Jucării sonore, din volumul  “Cimpoiul și Diavolul, O poveste adevărată a instrumentelor muzicale populare din România”, lucrare premiată de Academia Română în 2016 cu Premiul Ciprian Porumbescu pentru Etnomuzicologie.

Rugăminte

Intrucat Artelier De povești românești & meșteșuguri presupune cheltuieli pentru materiale si pregatire minuțioasă raportate la un număr restrâns de locuri, avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa. Rezervarea se poate face numai pe email, cu precizarea numelui și vârstei copilului. Cu regret vă spunem că anularea nejustificată a rezervării sau neprezentarea fără anunțare prealabilă duc la pierderea locului la atelierele din 2017. Sperăm să ne înțelegeți că o facem tocmai pentru buna desfășurare a acestei activități și vă mulțumim.

Calendar:

Martie

Casuța din oală, poveste populară . Facem păpuși și podoabe din lut si lemn.

Aprilie

Povestea rândunicii, legendă populară. Facem instalații mobile cu păsări.

Mai

Balaurul cu douăsprezece capete, după Petre Ispirescu. Facem măști cu monștri, din elemente textile și plante.

Vă așteptăm cu drag.

papusi-hertea-2

Păpuși din colecția Iosif Herțea

 

 

 

Clubul de lectura si ceai Artelier D

CLUBUL DE LECTURĂ ARTELIER D se deschide in 15 ianuarie, ora 12, la ceainăria Green Tea (str. Dr Burghelea nr.24, în spatele Halei Traian,www.greentea.ro).

In ianuarie 2017 se implinesc 5 ani de ArtelierD, aşa că vom sărbători spunând prima poveste din existenţa sa, “Devoratorul de cărţi”, de Cornelia Funke- un titlu de mare succes în fiecare an de atunci încoace.
O întâmplare extraordinară cu un băieţel căruia nu-i plăceau cărţile şi nici să citească.
Pentru 7 copii peste 7 ani pasionaţi de poveşti.

Citim şi comentăm povestea „Devoratorul de cărţi”, de Cornelia Funke; Ne imaginăm cum ar fi lumea fără cărţi, fără scris şi alfabet şi discutăm despre lucrurile pozitive pe care le aduc acestea lumii şi vieţii noastre. Ne alegem litere şi cuvinte preferate care să ne reprezinte.

O lectură pentru copii peste 7 ani.

ceainaria-green-tea

Ceainaria Green Tea, un loc unde te simţi bine

Cornelia Funke, supranumită „J.K.Rowling a Germaniei”, este una dintre cele mai apreciate şi premiate scriitoare contemporane pentru copii, cunoscută pentru  genul de literatură de Aventura si Fantasy. Cărţile ei au o morală progresistă, fiind inspirate din universul copiilor.

Pentru părinţi pregatim teme de reflecţie şi solutii de acţiune pentru încurajarea lecturii copiilor. De asemenea,o lista de plusuri în educaţie ale lecturii.

Câteva beneficii ale participării la  Clubul de lectură:

– copiii înţeleg mai bine ceea ce citesc, cititul devine o obişnuinţă şi o sursă de creativitate
– îi stimulează să discute, să argumenteze diverse puncte de vedere
– cititul ne indeamnă să… scriem. Cititul şi scrisul sunt strâns legate. Amândouă contribuie la dezvoltarea capacitaţii intelectuale şi a inţeligenţei emoţionale.
–  copiii învaţă să se exprime mai usor în public şi le îmbogateste exprimarea şi discursul
–  îşi fac prieteni de lectură
–  se simt mult mai bine, mai fericiţi şi relaxaţi, caci cititul eliberează endorfine

 

matilda

Matilda, personajul lui Roald Dahl, un copil deştept, îndrăgostit de cărţi.

Durata: o ora şi un sfert.

In acest moment, mai sunt 4 locuri disponibile.

Taxa: 25 lei/copil.
Durata: 1 ora şi un sfert.
Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com.

Alte informatii: 0724 554 199.

Va aşteptăm cu drag!

 

Arta românească, ce sărbătoare!

„Arta  este oglinda cea mai pură în care se răsfrânge ireproşabil sufletul unei naţiuni”, Nicolae Tonitza, 1938

Am sărbătorit identitatea românească pe parcursul întregului an 2016, descoperind şi explorând pictura modernă, de la Theodor Aman, cu minunatul său coș de fructe de toamnă, la Ion Ţuculescu, cu vibrantul său câmp de rapiță şi totem roșu care i-a fascinat pe copii. In Galeria de Artă Românească Modernă, de la Muzeul Naţional de Artă al României, prin ateliere adresate vârstelor de la 3 la 14 ani, în limbile română şi engleză.

rapsodii-de-toamna

Atelierul Rapsodii de toamnă, seria Călătorie prin anotimpuri, la MNAR, Galeria de artă românească modernă, 2016

Corăbii la Brăila, mahalale în București cu felinar verde ca un clovn jucăuș,  pastel cu copac și fântână cu cumpănă la Brebu, stejar în pădure, bărci la mal, turci și tătari la Balcic, sat dobrogean strălucind curcubeu după ploaie, pădure îngropată în zăpadă, copaci rotunzi şi albi ca vata de zahăr, ghiocei si toporaşi, crizanteme albe, galbene şi mov, jocuri cu hârtie îngălbenită de timp şi melancolie, spectacol de nori călători, fete melancolice în casă, la gura sobei citind scrisori, pe malul mării în reverie, în vie cu coşul plin, legume albastru- mov sau în culorile pământului, case cu pridvor si șindrilă, coşuri, ulcioare, ștergare, știuleți, prune, pere, ciulini, floarea soarelui, car cu boi, turci bând cafea, must în cană de lut, fântână  cu cumpănă în câmpie, case cu acoperiş albastru şi horn roşu, garduri de lemn sau din piatră, tânără din anii 30 cu umbrelă şi colier de perle, explozia unui cireș înflorit într- o grădină verde smarald, primăvară în stil Art deco, cărți, iarbă, vară cu maci, țărani, orășeni, pictori făcându- şi selfie prin arta lor, derdeluș jucăuş şi suav, motive decorative tradiționale, stejar umbros, cana de sticlă transparentă cu flori de pădure, turci în şalvari cu pipă, ibric şi măgari, luminiş de vis în pădure, câmp ars de soare şi încărcat de energie. O lume cu anotimpuri prin care am călătorit nu doar cu privirea, ci și cu sufletul și mintea. Natură, floră, faună, civilizație, stil, istorie, tradiții,oameni, orașe, sate, locuri, costume, culori, artă, cultură, identitate.

A- ţi iubi ţara înseamnă a o cunoaște dimpreună cu arta şi cultura ei. Este ceea ce facem. Artelierele la muzeu continuă până aproape de Crăciun. Şi sărbătoarea la fel!

Iarna cu povesti englezesti

Titluri din colecţia Usborne Books

Am descoperit farmecul poveştilor englezeşti  pentru cei mai mici odată cu participanţii de 2-3 ani de la cursul Let’s Play English din 2014/2015, unde am împletit cuvintele cu muzica şi activităţile creative. Am rămas cu nostalgia lor.

Dar aşa cum se întâmplă când ceva îţi rămâne în suflet, poveştile englezeşti au revenit, prin intermediul unor cărţi frumoase, primite de la un pasionat furnizor al minunatelor cărţi Usborne- cărţi nu doar de citit, ci chiar de colecţie. Ele îşi vor găsi drumul spre copii şi spre ateliere de poveşti. Le recomand părinţilor care vorbesc limba engleză şi citesc copiilor seara.

Pentru început, aleg două cărţi pentru copii de 2-4 ani.

1 Usborne.JPG

OLD MOTHER HUBBARD

Cea cu atmosfera cea mai plăcută, aşa cum ne place să fie poveştile iarna, este Old Mother Hubbard, repovestită de Russell Punter, cu grafică de Fred Blunt, în linii simple şi culori pastel. Porneşte de la celebra poezie pentru copii . Dacă vă amintiţi, o bunicuţă găseşte dulapul gol şi nu are ce să-i dea căţelului de mâncare. Dar de aici încolo, rimele şi sonorităţile cuvintelor declanşează un joc absurd, conform căruia bunicuţa îl găseşte pe căţel făcând cele mai incredibile lucruri când ajunge acasă- lucruri mai degrabă omeneşti şi uşor absurde în contextul respectiv, şi  tocmai de aceea amuzante. Umorul specific englezesc.

Povestea de acum e altfel, are morală. Bunicuţa nevoiaşă merge cu căţelul ei cel lihnit de foame la magazin, după mâncare, dar ajunsă acolo, descoperă că şi-a uitat portofelul acasă, tocmai când bietul ei căţel saliva de poftă. Când să iasă din magazin, un hoţ dădea să fugă cu banii furaţi de la proprietarul magazinului. Dar se împiedică de lesa căţelului şi cade lat. Banii sunt recuperaţi, iar proprietarul îi recompensează pe bunicuţă şi pe căţel cu mâncare pe săturate, astfel că dulapul lor va fi de acum burduşit cu bunătăţi.

Povestea e frumoasă, cu un aer de bunătate şi omenie, iar rimele plăcute, muzicale, fiindcă, precum în poezia de la care porneşte, şi această istorie este în versuri. Scurte şi simpatice. Imaginile ne transportă în casa bunicuţei, în dulapul căreia şi-a făcut casa un păianjen. Inţelegem de ce. Copiii adoră astfel de detalii.  La final sunt şi nişte joculeţe, tip puzzle, pentru copii mai măricei, dar întrucât cartea va fi citită cu părinţii, descifrarea nu pune probleme. Poate ne va înmuia un pic inima înainte de Crăciun şi ne vom gândi să facem un mic dar unei bunicuţe singure şi căţelului ei.

3-usborne

A doua carte este despre Omuleţul de turtă dulce.The Gingerbread Man, ilustraţii Elena Temporin, repovestire de Mairi Mackinnon. Nu ştiu alţii cum sunt dar eu când vine luna decembrie fac turtă dulce şi spun această poveste. O ediţie nouă este binevenită, fiindcă voi face iar turtă dulce şi voi spune din nou povestea, poate altfel.

Suntem la fermă, unde locuiesc doi bătrâni singuri fără copii. In povestea de acum îşi fac loc nu doar lucrătorii de la fermă şi animalele, ci şi copiii de la şcoala din apropriere-căci şi ei poftesc la turtă dulce. Dar omuleţul de turtă dulce sfârşeşte mâncat de vulpe, după cum ştim. Mai mult decât atât, este mâncat bucată cu bucată, în văzul tuturor. Eu cu finalul  ăsta nu mă împac, dar asta e povestea- nu dramatizează, dar nici nu eludează finalul  abrupt al omuleţului fugar. Copiii acceptă mai uşor şi poate că aşa va trebui să fac şi eu. Fiindcă povestea este un joc, aşa cum fac copiii cu obiectele, animându-le, atunci când sunt foarte mici. Istoria omuleţului de turtă dulce nu implică nici dramatism, nici cruzime. Este, de fapt, tema păcălitorului păcălit. Omuleţul sfârşeşte păcălit de cineva mai isteţ, vulpea.

4-usborne

Incântătoare sunt imaginile, cu forme simple, conturate pregnant, în culori pastel,  cu un aer proaspăt şi amuzant. Chiar te îndeamnă să le priveşti. Mă gândesc să desenez personajele după modelul acesta pentru atelierul de turtă dulce din decembrie.

Dacă vă interesează cărţile, mergeţi  pe grupul Facebook English Book Bazaar şi le puteţi comanda.

Lectură plăcută!

Muzeul din vis redeschis

Vizită la Muzeul  de artă populară Dr Nicolae Minovici

Dintotdeauna am vrut să vizitez Muzeul de artă populară Dr Nicolae Minovici, dar nu am reuşit până azi, 19 noiembrie 2016. Am vrut când eram adolescentă, apoi studentă şi când descopeream locuri vechi din Bucureşti, când cercetam arhive şi cumpăram cărţi de la anticariat. Ba nimeream în afara orelor de program, ba nu ştiam pe unde să intru, că poarta era încuiată, ba nu era deschis pentru public, ba era în mare degradare, apoi în renovare, ani la rândul. In fine, azi s-a întâmplat minunea.

Am ajuns, cu inima cât un purice. Păţită de atâtea ori, nu mai credeam că o să-l vizitez vreodată. Dar azi era deschis, şi chiar primitor. Am fost îndrumată pas cu pas, prin toată clădirea, şi am vizitat astfel muzeul  meu din vis.

1-muzeu-la-inceput

Muzeul de artă populară Nicolae Minovici, privit din parc

Muzeul este restaurat, curat, luminos, îngrijit. Am văzut, fără să ştiu dinainte, desfăşurată în toată clădirea, expoziţia Fraţii Minovici-pionierat medical şi univers spiritual, despre care, curios, nu scrie în materialele informative despre muzeu pe care le-am primit la plecare. Sinceră să fiu, mă interesa colecţia de artă populară şi pe ea o căutam, pas cu pas. Am găsit câteva exponate, pe care le-am admirat din tot sufletul: icoane pe sticlă cu Sf Haralambie, ulcele, candelabre de lemn.  In fiecare cameră erau reproduceri mari cu aranjamentul iniţial al camerelor, iar regretul meu tot creştea, întrucât în jur nu era nimic ca acolo.  In vechea sufragerie se afla acum o expoziţie despre tatuaje, pe care am sărit-o, subiectul nu mă pasionează, deşi tema l-a preocupat pe Nicolae Minovici. Mi s-a spus că restaurarea este la început, apropo de exponate,  dar că în niciun caz ele nu vor mai fi agăţate pe pereţi, ca la început, fiindcă “UE nu ne lasă să batem niciun cui”.

3

2

Basoreliefuri bogate împodobesc clădirea, acum restaurate

Asta va fi o provocare, fiindcă ştergarele, rafturile, scoarţele, străchinile, toate -aşa sunt gândite de ţăranul român, în legătură cu pereţii, să fie agăţate, atârnate, expuse,  iar Nicolae Minovici,  arhitectul şi decoratorii săi au gândit la fel, după cum putem vedea în reproducerile originale, expuse în fiecare cameră. In vremurile de atunci, pereţii sunt plini de obiecte aranjate frumos. Odată închise în vitrine de sticlă, ca cele de acum, frumuseţea detaliilor şi conceptul casei- muzeu se vor pierde. Muzeul era o casă, în fiecare cameră, inclusiv pe verandă, se aflau obiecte de artă populară, adunate cu dragoste. Dacă această concepţie de casă dispare, dispare sufletul  şi specificul acestui loc, devine un muzeu ca oricare, un muzeu cu obiecte de artă populară cum sunt peste tot, chiar dacă nu în clădiri aşa de frumoase.

Clădirea are legătură cu conţinutul, iar conţinutul cu clădirea-în acest caz.

4final-muzeu

Nu ştiu ce se va întâmpla cu grădina, cu livada, fiindcă şi ele  făceau parte din conceptul iniţial. Nicolae Minovici avea pomi, legume, păsări, stupi în jurul casei, pe terenul cumpărat în acest scop, iar produsele le folosea pentru a ajutora cerşetorii şi nevoiaşii. Nimic întâmplător, şi aceste proiecte făceau parte din concepţia lui. Mie una mi se pare o viziune strălucită, organică. Era un loc care funcţiona, nu era doar o clădire frumoasă, construită cu artă. Nu întâmplător, Nicolae Minovici a donat această avere personală, oraşului. A vrut ca locul, casa şi imprejurimile, să rămână funcţional şi întru totul pentru oraş şi locuitorii săi.

In acest moment, au loc lucrări în parc, am înţeles  că se pune gazon. Am vrut să văd Casa Grădinarului, dar mi s-a spus că e o casă goală, cu nimic în ea şi nu am ce să văd. Dacă aş putea, aş face un proiect ca toate acestea să recapete viaţă: livada, grădina, mica fermă de păsări, stupii. Ar reprezenta astăzi un loc important de educaţie pentru copii şi, în general, pentru orăşeni, la margine de Bucureşti. Produsele s-ar putea exploata cu folos, aşa cum a făcut întemeitorul locului.

Gazon găseşti peste tot, dar ce a făcut Minovici aici, nu. Nota de unicitate dă personalitate unui loc, iar pentru a fi păstrată merită luptat. Unul dintre paznici m-a invitat insistent să văd sala de conferinţe. OK, am văzut-o, o sală de conferinţe decentă, construită sub pământ. Dar nu ea va aduce turişti. Recunosc, e utilă, dar nu suficientă.

Expoziţia Fraţii Minovici- pionierat medical şi univers spiritual

Am privit cu mare interes expoziţia Fraţii Minovici-pionierat medical şi univers spiritual, construită impecabil, cu toate informaţiile, în română şi engleză. Ar fi fost util un mic catalog, merita, sunt multe informaţii, multe obiecte, diverse conexiuni, pe care inevitabil le uiţi, mai ales dacă nu faci fotografii, fiindcă e scump. Sunt obiecte personale, dar şi de specialitate medicală. Sunt documente de epocă, cărţi, hărţi, diplome, certificate, fotografii. Sunt obiecte vechi conservate incredibil. Am admirat o maşină de scris de la începutul sec 20, splendidă, alături de o geantă medicală. Am descifrat cu uimire Harta sifilisului la anul 1909, în cadrul căreia judeţul Roman era focarul numărul 1, urmat de judeţul Suceava- oare de ce? Poate o să aflu cândva. Am descoperit cu plăcere numele lui G. Ionnescu-Gion, pe o carte veche cu titlul Doftoricescul meşteşug-aş citi-o cu mare interes. Apoi am privit stetoscoape din lemn, cine ar fi crezut?, microscoape nemţeşti- bijuterii ale tehnicii, un aparat foto marca Zeiss Ikon, din metal, piele şi sticlă, făcut la Dresda în anii 20-30- am rămas în admiraţia tehnicii vechi.

Ce am mai văzut? Statuete sfeşnic-o poezie, o călimară de birou în formă de bol de cristal, alta din sticlă şi metal, diploma acordată lui Gheorghe Marinescu de The Medico-Chirurgical Society of Aberdeen, în 1909- oraş din Scoţia unde am fost şi eu; ce legături incredibile pot face oamenii luminaţi între ţări. Văd şi o diplomă de la Universitatea din Buenos Aires, acordată tot doctorului Marinescu şi mă întreb- oare mai ştie cineva de această personalitate, în afară de lumea academică şi ştiinţifică? Descopăr cu uimire semnăturile lui Carol I şi Ferdinand I pe documente. Mă uit cu interes la fotografii, corespondenţă, certificate, medalii, partea pe care o săream când eram copil, dar care îmi place atât de mult acum, când trecutul are un înţeles.

expo afara.jpg

Spitale dispărute- expoziţie în parcul muzeului

Privesc cu emoţie clădirea primului institut medico-legal din zona Balcanilor, apoi văd cu tristeţe fotografia cu demolarea sa integrală, în anii 1984-1985, ani negri pentru patrimoniul din România. Ceasuri de buzunar, ace de cravată, tabacheră de argint, trusă de bărbierit, sticlă de colonie, cană argintată, bloc notes sec 19, suport mine de creion, cutie de tablă Capşa, cutii de tablă pentru chibrituri, sec 19-  văd că tabla era la loc de cinste; multe obiecte au dispărut, ori s-au transformat. Cine îşi mai dă cu colonie, cine mai are trusă de bărbierit cum erau pe vremuri ,cu tot tacâmul, tabacheră- aşa avea şi bunicul meu…? O altă lume stă aici închisă în vitrine şi aşteaptă să fie descoperită. Pentru a da viaţă obiectelor e nevoie de imaginaţie, dar şi de istorii despre cei care le-au folosit.

Este ceea ce s-ar putea face în camera cu monitor video unde o domnişoară tot spune un text cu generalităţi despre muzeu, în cadru fix, pe fundalul clădirii. Aici ar fi locul nimerit să vedem colecţia de artă populară menţionată în pliante, cum arăta casa la început, livada, grădina. Aş fi curioasă ce pomi erau cultivaţi, ce flori, ce legume-tot acest proiect aş vrea să-l aflu, cu cât mai multe imagini şi detalii. Aş vrea să îi cunosc pe cei care au construit casa, planurile lor, aş vrea să văd cum arăta colţul acesta de oraş la început de sec 20, când iarna se auzeau lupii urlând. Mi-ar face mare bucurie să stau câteva clipe în faţa unui filmuleţ de epocă, m-aş simţi transportată în timp. Trezită la realitate, aud două doamne franţuzoaice care solicită imperios suveniruri- capitol la care, de asemenea, stăm prost, deşi industria noastră creativă ar avea ce să facă, lucruri frumoase şi utile.

5

Muzeul privit de la şosea, intrarea după colţ

Materiale de informare

La plecare, m-am bucurat să primesc materiale de informare, ceva rarisim în muzeele din Bucureşti, din păcate. Intrucât sunt o împătimită a muzeelor şi am văzut multe, atât în România cât şi în Europa, şi  chiar în Asia,  fără să vreau, le privesc  critic.

Imi amintesc că un flyer modest al unei expoziţii berlineze My abstract world dintr-un la fel de modest muzeu, prin dimensiunea colecţiei sale, Collectors Room Berlin, se deschidea cu  vorbele Welcome: Bun venit. Frumos, te simţi primit cu căldură.  Era o mică introducere care prezenta expoziţia într-un stil accesibil, prietenos, cât şi serviciile pe care le oferea muzeul: băuturi ( a selection of beverages in the galleries; nu ştiu cum reuşeau), o aplicaţie muzicală interactivă, alte expoziţii on display, programe pentru public: adulţi, copii şi adolescenţi. Se încheia aşa: “ As ever, there’s a lot to see and do at Collectors Room”.  Deci nu numai de văzut, ci şi de făcut. Ce să zic, food for thought.

1.Pliant despre reabilitarea şi consolidarea Muzeului Dr Nicolae Minovici , în română şi engleză, care reia pe scurt, şi cu destule greşeli de tipar din păcate, într-un stil arid şi excesiv detaliat, apropo de exponate de artă populară (despre care nu mai afli altundeva  în muzeu nimic), prezentarea din pliantul mare. Informaţiile se referă la colecţia muzeului, pe care însă nu o vezi  expusă în muzeu: cele 200 de ouă încondeiate, textilele şi accesoriile lor, ceramica- din care sunt prezentate câteva obiecte. Totuşi, pe care într-un fel eşti invitat să o descoperi, măcar virtual aş fi sperat, fiindcă altfel ce să faci cu această informaţie despre ceva ce nu vezi?

  1. Pliantul mare Reabilitate şi consolidare Muzeul Nicolae Minovici cod SMIS 15748 oferă informaţii mai numeroase, despre clădire, despre proiectul de restaurare, colecţia de artă populară, importanţa muzeului şi o biografie a întemeietorului, dr Nicolae Minovici. Un material util.
  2. Trei cărţi poştale ilustrate, cu o frumoasă fotografie a celor trei fraţi Minovici; o imagine a verandei în anii 30, cu toate obiectele care o decorau, şi o fotografie de azi  a faţadei muzeului, văzută dinspre poartă. Suvenir.
  3. Program de evenimente pentru luna noiembrie la Muzeul Municipiului Bucureşti şi muzeele satelit-foarte util, dar dacă ştii unde sunt locurile, altfel nu ai nici hartă, nici date de contact (telefon, adresa site, pagină Facebook). Iar dacă eşti turist străin, nu ai acces la aceste informaţii, fiindcă nu ştii limba locală. Ca turist străin, Capitala rămâne doar un loc de explorat pe dinafară, pe străzi. Poate şi prin câteva muzee mai cunoscute, care au explicaţii în  limbi de circulaţie, fiindcă  sunt prezentate pe hărţi şi în ghiduri turistice. Nu afli acolo însă despre expoziţii, spectacole, dezbateri, concerte, de fapt, nu afli nimic despre viaţa culturală de azi a oraşului.

    muzeul-dearta-apuseana

    Din curte, se vede Muzeul de artă apuseană, cât şi o clădire banală, lipită de el, care strică toată perspectiva.

 

In concluzie, e un început bun la Muzeul  de artă populară  Dr. Nicolae Minovici şi mă bucur. A meritat aşteptarea mea de o viaţă. Dar mai sunt multe de făcut pentru ca acest loc, născut din formidabila viziune a unui medic îndrăgostit de artă, de oraşul şi oamenii săi, să capete viaţă şi să fie aşa cum îşi doreşte echipa care îl conduce acum: “o creştere cu 100% a numărului de turişti”.

final-cu-gard

Gardul care înconjoară clădirea, o bijuterie în lemn

Baiatul care a redescoperit desenul

Am observat că F. era mai mare decât ceilalţi copii veniţi la atelier. Nu mi-am făcut probleme, expoziţia de grafică şi povestea lui Eugen Ionescu se adresau oricărei vârste. Dar am devenit curioasă, iar, pe de altă parte, m-am bucurat. Eram curioasă să aflu resorturile intime ale prezenţei lui, ce anume îl interesa în mod particular. Şi m-am bucurat că oferta noastră devenea astfel atât de generoasă.

 

Am poposit, pentru început, în faţa a trei dintre lucrările de grafică ale lui Alechinsky inspirate de textele lui Ionescu, dar şi de hârtia de corespondenţă folosită de el, în tonuri de alb- gri- bej, cu ştampile roşii,  cu grafie în peniţă, cu cerneală maro ruginie,  cu volute de litere şi cifre, o lume care se deschidea spre tine, cu cât o priveai mai de aproape şi mai atent. Am interpretat ceea ce vedeam, deloc abscons, abtract sau complicat- un clovn, un chip “ca de cosmonaut” şi o mână ca un animal cu ochi de foc, un alt chip asociat cu animale- urs polar, cer şi lună. Liniile se desfăceau spre noi şi ne ofereau poveşti, care îi încântau pe copii. Tot ceea ce părea la început, abstract, închis şi încifrat se desfăşura ca un evantai plin de sensuri.  Desene construite simplu, doar din meandrele liniilor negre ale tuşului. O lume atât de apropiată de cea a copiilor, cărora le place să mâzgălească cu creionul pe hârtie, lăsându-şi imaginaţia şi mâna libere. Conduse doar de fantezie.

Prinsă de poveste, de desfăşurarea micului spectacol cu zeci de păpuşi din hârtie identice am uitat de el, de F. Dar cumva, cu al 7-lea simţ, ştiam că este acolo. Era la fel de atent şi prezent ca toţi ceilalţi copii şi părinţi.

Apoi, după poveste, copiii au desenat, dând viaţă, prin linii în tuş negru, personajelor poveştii. Intr-un fel, aşa cum făcuse Pierre Alechinsky cu grafica sa. Iar F. a rămas acolo, chiar după ce  plecaseră ceilalţi copii. Era captivat de jocul formelor pe hârtie. Redescoperise bucuria desenului.

2.jpg

Reproducere din catalogul expoziţiei

“La şcoală, profesoara i-a spus că nu desenează frumos. Şi nu a mai desenat, deşi îi plăcea atât de mult. Acum văd că se bucură iar să deseneze. Astfel de expoziţii ar trebui vizitate de profesorii de artă cu clasa, ca să înţeleagă in primul rând ei că nu există un singur fel de Frumos.”

Da, şi că arta contemporană are multe stiluri- completez eu în gând. Dar este arta contemporană cunoscută în şcoală? Merg şcolile în galeriile de artă contemporană, văd copiii grafică, gravură, tapiserie, instalaţii, lucrări în sticlă, etc?  Iată, arta contemporană face minuni cu un copil, într-un caz specific, ca o terapie estetică. Insă face minuni şi cu toţi ceilalţi, mai mici, care s-au bucurat entuziast de ea.

Şi mai mă gândesc la ceva. Un muzeu îti oferă nu doar lucrări de artă de privit, în cazul nostru, ci pur şi simplu, o experienţă.

3

Coperta catalogului expoziţiei de la Muzeul Naţional de Artă al României

Articolul face referire la atelierul Poveşti in alb şi negru, povestea Şi tu eşti Jacqueline!, după Eugen Ionescu, din cadrul expozitiei de grafică Pierre Alechinsky şi scriitorii, organizată de Delegația Valonia-Bruxelles / Délégation Wallonie-Bruxelles à Bucarest si Muzeul Național de Artă al României, împreună cu Artelier D, Proiecte pentru copii.