Ateliere creative in Timpuri Noi

Şi o poveste nou nouţă, Călătoria frunzei peste Dâmboviţa

In cartierul Timpuri Noi, de acum, din octombrie, până la sfârşitul lunii noiembrie, se desfăşoară proiectul cultural Timpuri Noi, oameni şi poveşti. In cadrul lui vor avea loc ateliere creative adresate şcolarilor şi preşcolarilor, cu participare liberă, pe bază de rezervare.

NATURĂ@ARTĂ

12 si 13 noiembrie, ora 11, in spatiul La Firul Ierbii, Splaiul Unirii nr. 160
Pentru atelierele de preşcolari  Natură &artă coordonator este Asociaţia Artelier D, Proiecte pentru copii, tel.0724 554 199, email: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Vom folosi creativ natura, frunze, fructe, seminţe, pietre, ca să facem artă. Cartierul Timpuri Noi este plin de copaci de toate soiurile, ei ne vor inspira cu predilecţie.  La acelaşi atelier, vom spune povestea Călătoria frunzei peste Dâmboviţa, inspirată de locuri, oameni şi întâmplări adevărate din cartier.

La fiecare atelier pot participa 15 copii însoţiţi. Jumătate din locuri sunt rezervate pentru copiii din cartier.
Atelierul se adreseaza copiilor de 3-5 ani. Activitatea dureaza o ora.

Rezervările se pot face atât la adresele noastre: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com, cat si la adresa proiectului: 2016timpurinoi@gmail.com

timpuri noi toamna.jpg

Toamna în cartierul Timpuri Noi este bogată în culori

Timpuri Noi, locul meu de joacă preferat

Pentru atelierele de şcolari Timpuri Noi, locul meu de joacă preferat coordonator este Asociaţia Câte-n lună şi-n mansard, tel. 0742 011 027, email: lunadinmansarda@gmail.com

Atelierul este dedicat copiilor din Timpuri Noi. Participanţii vor construi macheta cartierului (prin origami, desen, colaj, jocuri de cuvinte).

Toate atelierele se desfăşoară în spaţiul La Firul Ierbii (fosta Centrală a Bumbacului), Splaiul Unirii nr.160 (la 10 min de staţia Timpuri Noi, 5 min de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir).

Participarea la ateliere este liberă, pe bază de rezervare. Avem rugămintea să respectaţi rezervarea, pentru buna desfăşurare a atelierului şi dacă nu mai puteţi veni, să comunicaţi în timp util, ca să putem redistribui locurile.

TUR CULTURAL IN 30 octombrie

In data de 30 octombrie, ora 12,  are loc ultimul tur istoric prin cartier, Istorii din Timpuri Noi, adresat adulţilor şi familiilor cu copii peste 8 ani, rezervări: 2016timpurinoi@gmail.com

Detalii, fotografii si anunţuri pe pagina Facebook a proiectului: TimpuriNoi2016

Timpuri Noi, oameni si povesti

Proiectul Timpuri Noi, oameni si povesti  isi propune sa documenteze si sa valorifice istoria cartierului, veche si recenta (industriala), pe baza unor istorii ale caselor si oamenilor, in cadrul unei  expozitii de fotografii  itinerante, unui tur cultural si al unor ateliere adresate unor categorii de varsta diferite. In acest fel, ne dorim sa coagulam un nucleu civic si creativ in randul locuitorilor, pentru o mai buna cunoastere si comunicare, si sa propunem niste spatii publice pentru derularea de activitati de educatie non-formala si culturale.  Proiectul este finanţat prin programul Generator Bucureşti 2021, de către Arcub şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Fundaţiei Comunitare.

Pentru orice alte informatii, vă stăm la dispoziţie.

Va asteptam,

Daniela Miscov, ArtelierD

tel.0724 554 199

flyer

 

 

 

Anunțuri

Canepa- aurul gospodariei taranesti

“Şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica.” Ion Creangă, Amintiri din copilărie

Cea mai mare pagubă făcută de Nică mătuşii Măriuca, atunci când a venit la furat cireşe, nu au fost cireşele, ci cânepa. A fost distrus tot câmpul cu urmărirea celor doi prin cânepă. Cânepa are 60 de utilizări, în îmbrăcăminte, uz casnic (din ea se face şi hârtie, ştiaţi?), alimentaţie, medicină, iar ea era o plantă cultivată în toate gospodăriile în secolele trecute. Fiindcă este rezistentă şi sănătoasă, permite circulaţia aerului şi păstrează răcoare vara şi căldură iarna, din ea se pot face multe piese de îmbrăcăminte şi lucruri utile în gospodărie- sfoară, traiste, saci.

 

cirese-1

Imagine din Carte de colorat cu poveşti româneşti, Editura Paralela 45, 2015

Ca majoritatea industriilor româneşti, şi industria cânepei a fost distrusă după 1990, iar cei care au încercat timid să o cultive s-au lovit de reglementări drastice, deşi cânepa industrială nu are nicio legătură cu drogurile, aşa cum s-a susţinut cu rea voinţă şi fără minimă documentare ştiinţifică.

“Pana in anul 1989 Romania ocupa primul loc in Europa cultivand 56-70% din productia totala si locul 4 in lume (45.000 ha) pentru ca sa ajunga in 1994 la numai 800 ha. Necesitatea relansarii acestui domeniu decurge din avantajele culturii si insusirile deosebite ale fibrei”. https://www.gazetadeagricultura.info/plante/plante-tehnice/472-inul/12472-importanta-canepei-si-a-inului-pentru-economia-nationala.html

Totuşi, în anul 2015 au început lucrurile să se mişte, s-a organizat Ziua Cânepei şi s-a vorbit public despre beneficiile ei. https://www.stiriagricole.ro/ziua-canepii-primul-eveniment-dedicat-cultivatorilor-de-plante-tehnice-din-romania-27503.html

Am găsit pe Internet informaţii  (2014) despre o temerară care a cultivat cânepă în Ardeal, de dragul tradiţiei, spune ea, cu dreptate: “Nu o vad ca pe o afacere, cat mai mult ca pe o dorinta de a ne respecta traditiile. Se spunea in sat ca nu esti femeie harnica daca nu cultivi canepa. Pentru ca daca nu aveai canepa nu aveai din ce sa iti faci haine. Nu exista casa fara canepa”, explica Leontina Prodan. http://www.wall-street.ro/articol/Agricultura/169736/o-ardeleanca-a-investit-1-000-de-lei-intr-o-plantatie-de-canepa-in-sistem-gospodaresc.html

Trebuie să recunoaştem că nu se compară rezistenţa, calitatea şi frumuseţea hainelor tradiţionale, vechi de sute de ani, expuse cu îndreptăţită mândrie,  în muzee, cu ceea ce purtăm azi, lucruri care rezistă de azi pe mâine. Incă un motiv de a citi poveştile româneşti, care ne introduc în universul valorilor tradiţionale. Ceea ce făceau strămoşii noştri era lucru temeinic, cu rost, iar cultivarea cânepei este unul dintre ele.

O relansare a industriei textile ar relansa economia.

“Cum ar ajuta industria romaneasca? „Ar schimba-o pentru ca am avea piata, pe care am vinde-o atat la export, cat si la confectionerii din tara” spune Mihai Pasculescu, prim-vicepresedintele Federatiei Patronale a Textilelor, Confectiilor si Pielariei (FEPAIUS)

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/199589/cea-mai-mare-provocare-a-industriei-textile-romanesti-lipsa-tesaturilor-si-a-materialelor-proprii-cat-ar-costa-o-tesatorie-sau-o.html

PUNGUTA CU POVESTI DE TIMISOARA

Pe Ina Bulzan o cunosc din 2012, când am devenit prietene pe Facebook, apreciindu-ne reciproc activităţile educative pentru copii. Nu am ştiut că locuieşte în Timişoara. Interviul l-am făcut în 2015 şi îl public acum, cu o ocazie importantă, Timişoara va deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, astfel că tot ceea ce a început ea, ca storyteller şi psiho-terapeut pentru bebeluşi, pe tărâmul educaţiei non-formale şi artei neinstituţionalizate, se va desăvârşi într-un cadru extrem de stimulativ, probabil neanticipat când am stat de vorbă.
Interviul cu Ina Bulzan face parte din strategia mea, Daniela Mişcov, şi a Artelier D de a vorbi în cercetări, articole şi interviuri şi despre alţii, nu doar despre mine şi ce fac eu, de a cunoaşte şi a coopera, de a mă deschide spre lumea înconjurătoare, prezentând locuri şi oameni talentaţi şi pasionaţi, cu credinţa, poate utopică, a construirii unei noi mentalităţi a lumii culturale de la noi, bazate pe dialog, prietenie, conlucrare.

 

ina-bulzan

Ina Bulzan alături de una dintre fetele ei

  1. Draga Ina, cine esti tu, ce faci şi de ce?

Sunt mămică de mai multe feluri, soţie, asistent social de profesie, momentan în formare ca terapeut prin dramă şi joc. Cu ce m-aş lăuda eu este că fac storytelling. Concret, mă plimb prin şcoli şi grădiniţe (la grădiniţe mai ales în peisajul privat) şi povestesc. Nu citesc poveşti copiilor (aşa cum am fost refuzată, precizându-mi-se că doar asta pot face şi cadrele didactice), ci aduc la viaţă poveştile prin povestire orală, păpuşi, interactivitate, small-worlds etc. Şi o a doua pasiune: joaca senzorială pentru cei mici şi nu numai. Joacă ce dezvoltă simţurile, implică murdărire şi acordă libertatea de a fi, de a explora, de a crea copilului.

punguta-cu-povesti

Trademark Punguţa cu poveşti

  1. Cum este peisajul cultural independent pentru copii in Timişoara?

Nu mă pot erija într-un atotcunoscător, dar simţi destul de mult aer în jur, ceea ce dovedeşte o lipsă mare de activităţi culturale adresate celor mici. Teatru de păpuşi (Merlin, Andras party), clase de limba engleză sau muzică (DoReMi pentru copii) sau aquagym pentru bebe sunt în mare ceea ce aud în jurul meu.

  1. Care este oferta instituţiilor de stat din punctul tău de vedere?

Nu prea este.  Majoritatea proiectelor, ofertelor vin din spaţiul privat, independent sau semiprivat: colaborări ale unor persoane/organizaţii cu instituţiile statului.

  1. Pentru grupul mic, de bebeluşi, se întamplă ceva? Ceva frumos, important, valoros?

Aici eu chiar simt un gol. Se prea poate ca aşteptările mele să difere cultural (adică sunt mămici ce nu resimt lipsa acestor servicii – am mai chestionat şi eu piaţa), iar ceea ce este, eu zic că adresează anumite aspecte doar. Nu este nimic pe senzorial, iar teatru/spectacol pentru cei mici sună a … poveste. Cei mici şi foarte mici sunt aduşi împreună cu cei mai mari la spectacole potrivite celor din urmă. Sunt cabinete de psihologie ce oferă club de joacă cu activităţi de genul celor pe care le fac copiii în grădiniţe, însă realizate de mămici cu bebe împreună.

joaca-senzoriala

Activitate pentru bebeluşi, în viziunea Inei, foto de pe blogul Joaca senzorială

  1. Care consideri că sunt cele mai importante realizari recente ale tale şi ce au oferit ele copiilor?

Am ezitat aici (lauda de sine nu miroase a bine, este un proverb pe care îl ştiu FOARTE bine, dar pot spune cu certitudine (pe baza feedback-ului primit de la copii, părinţi, cadre didactice, etc) că aceste cluburi/evenimente de storytelling în şcoli şi grădiniţe au adus un plus copiilor participanţi. Dragostea de poveste, libertatea de a povesti, de a trăi povestea, de a scrie mai apoi (cei mari) e ceva ce nu se dobândeşte la orele de lectură din programa de învăţământ, copii care acum savurează cărţile, care visează să devină scriitori, care au abandonat computerul pentru Roald Dahl. 🙂

  1. La ce visezi, ce ţi-ai dori, ce consideri că ar fi important să se întample în acest peisaj cultural adresat copiilor?

Visez evenimente, oferte adresate specific celor mici. Storytelling senzorial, teatru senzorial, joacă senzorială la scară mai mare (adică pentru cât mai mulţi copii).

  1. Daca Artelier D ar veni pe la Timisoara ce am putea face împreuna? Şi apropo, cum ţi se pare ideea de colaborare între oameni venind din alte locuri, care nu se cunosc propriu zis, deşi se apreciază?

Cred că ÎMPREUNĂ din diferite locuri, backgrounds, perspective, cu diferite talente, nu poate fi decât excelent. Poate mai dificil ca acomodare, dar excelent ca efecte.

Eu simt din ce în ce mai adânc, de exemplu, lipsa teatrului  senzorial. Nu sunt de formaţie actor, deşi urmez un curs de actorie şi îmi dezvolt această latură acum, în formarea pe care o fac, iar această lipsă mă limitează să îndrăznesc pe acest teritoriu. Îmi doresc să văd măcar unul din spectacolele dvs şi atunci voi putea mai concret spune ce îmi doresc eu aici.

O altă idee de colaborare ar fi aceea a atelierelor de gătit sănătos pentru copii.

Consemnat în primăvara lui 2015.

Pentru cei care doresc să descopere mai mult despre ceea ce face Ina Bulzan, vă recomandăm blogurile ei:

https://joacasenzoriala.wordpress.com/

https://pungutacupovesti.wordpress.com

Cuburi jucăuşe în spaniolă, ca o frişcă bine bătută

Kubik al Teatrului Paraiso este ceea ce îmi doresc mereu sa fie un spectacol pentru copii: să fie joc, dar şi poveste. Să fie inteligent, dar şi sensibil. Să se inspire din lumea copiilor, deci să fie prietenos, dar să îi şi provoace cu lucruri noi, venind din lumea adulţilor şi a teatrului. Să fie tandru şi jucăuş, dar să aibă şi umor, suprize, accidente. Să nu fie ridicol, arătând adulţi prefăcându-se copii, dar să se păstreze totuşi în zona inocenţei şi a ludicului, o zonă fragilă, de graniţă cu ridicolul, dar şi cu graţia. Să nu fie nici prea tehnic,  dar nici prea la vedere. Să aibă un decor flexibil, curat şi plin de imaginaţie, simplu, dar sofisticat. Să propună personaje pline de fantezie şi adevăr, nu clovni, care îi sperie pe cei foarte mici, dar nici filosofi melancolici ori poeţi cu ochii în nori, care, de asemenea, sunt nepotriviţi şi nu rezonează cu vârsta de bebe, când totul e o uimire în lumea de aproape, de pe pământ. Dar mai presus de toate şi de toate, îmi place ca un astfel de spectacol să aibă ceva omenesc profund, nu trucuri ori invenţii tehnice nemaivăzute, ci suflet, comunicare, construcţie împreună. Aşa cum fac de altfel şi copiii, pe terenul lor de joacă, după ce se împrietenesc.

Kubik ne dezvăluie un joc de cuburi copilăresc şi teatral de la A la Z, construind şi deconstruind inteligent, cu farmec şi umor, zeci de jocuri pornind de la cuburi, specifice copilăriei. Dar şi teatrului, în egală măsură.  Căci precum în joc, ca şi în teatru, cuburile se transformă, devin ascunzători, piese, scaune, recipiente, ecrane, sau ce cu gândul nu gândeşti. Lor li se alătură sunete, proiecţii, mereu surprinzătoare. Spectacolul are ritm şi alternează iutele cu lentul, şotiile cu dansul, ascunsul cu dărâmatul, fuga cu statul pe loc, şi aşa mai departe, ca într-un dans.

Da, şi mi-a mai plăcut foarte mult că actorii, un băiat şi o fată (foarte diferiţi ca vârstă, dar echipă), au avut o relaţie pe bază de dialog, chit că fiind în limba spaniolă nu toţi copiii au înţeles cuvintele. Dar au descoperit că pricep, din situaţie. Iar adulţii ca mine au aflat similitudini specifice originii latine, de exemplu partea posterioară se spune în spaniolă culo! Mi-a plăcut jocul lor fin, fără grimase groase, un stil inteligent, de bun gust, ca o frişcă  bine bătută.

Mi-a plăcut şi nostalgia pe care o trezeşte această temă a cuburilor, pe care generaţia mea o are adânc întipărită. Când zici cuburi, zici construcţii, dărâmat, poduri, trenuri, drumuri, şi tot aşa. Poate că şi copiii de azi se mai joacă cu ele, un joc aparent simplu, dar atât de bogat, precum a fost şi spectacolul.

Dacă a fost şi ceva ce nu mi-a prea plăcut? A fost un mic moment, când spectacolul ajunsese într-o zonă gravă, solemnă, emoţionantă, şi era linişte, noapte, mister. Apoi nu ştiu  cum, a apărut o vacă, a spus mu mu şi a stricat tot farmecul. Dar poate dacă eram copil, mă amuzam de vaca asta, venită ca o muscă în lapte.

Nu ştiu cum se spune splendid în spaniolă, dar aşa am spus, la sfârşit, actorilor, în româno –engleză.  Da, teatrul înseamnă actorie pentru mine, chiar dacă e pentru copii mici de tot.

 

Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru 100, 1000, 1 000 000 de poveşti, la Centru Naţional al Dansului, azi 3 octombrie 2016.

Daniela Mişcov

2.jpg

Unora le place toba

Când vii la acest spectacol, Bate Toba, al Companiei  Theater De Spiegel, din Belgia, (invitat la Festivalul Internaţional de Teatru 100, 1000, 1 000 de poveşti,  al Teatrului Ion Creangă din Bucureşti şi jucat la Palatul Copiilor, azi duminică 2 octombrie 2016, cu sala plină) trebuie sa te descalţi în hol, fiindcă urmează să intri într-o instalaţie, după cum ţi se spune.  Apoi grupul din care faci parte ia loc înăuntrul instalaţiei, în burta sunetelor, pe jos, unde sunt mochete crem lăţoase, din bumbac,  iar ceilalţi se aşează pe scaunele din jur. Rolurile urmează a se schimba la jumătatea spectacolului. Actorii instrumentişti întâmpină copiii încă de la venire, cântând, dintr- o tobă şi un saxofon. Mă uit că ei nu sunt desculţi şi au nişte pantofi foarte frumoşi, asortaţi cu costumul. Ne supunem, vorba unei mămici, arta cere sacrificii.

0_n

Pe scenă, dupa spectacol

Deasupra scenei este un fel de galaxie de tobe, aşezată pe lungi picioare metalice, între care se află alte şi alte tobe, suspendate ca un tavan,  ori agăţate vertical,  unele legate între ele şi închipuind un conglomerat de sfere. Tobele, mici şi mari,  sunt aşezate cu adevărat în toate poziţiile, de jos, unde stau ca nişte scaune şi pînă sus, parcă plutind ca planetele. Noi ne găsim loc înăuntru, în spaţiul gol din centrul  acestei maşinării muzicale uriaşe, aproape lipiţi de tobele verticale, ca nişte discuri, şi implicit lipiţi de sunete. Spectacolul este, de fapt, o simfonie de tobe, cărora li se asociază şi alte instrumente, folosite în toate felurile: ca recipiente, instrumente, suprafeţe, discuri, suporturi, ecrane, pentru a scoate cele mai diverse şi neobişnuite sunete posibile, cât şi pentru a compune jocuri de volum, de lumină, de mişcare.Stând chiar lângă tobe, simţi vibraţia suprafeţei netede, sunetele cad peste tine, c a nişte picături sau  ca nişte boabe. Inventivitatea acestei construcţii cu becuri, retroproiector, clape, pâlnii, jgheaburi, sfere, mărgele, puse pe rând, la treabă, să emită sunete sau lumină,  este într-adevăr uimitoare.  Creativitatea materiei, designului şi limbajelor  este un element specific al teatrului pentru copii în general şi al celui pentru bebeluşi în special. Decorul este plin de imaginaţie, o creaţie în sine, în special la spectacolele unde rolul actorului a fost luat de lucruri sau de alte limbaje, ca în acest caz.

1n

Acesta este un spectacol fără poveste şi care nu se poate povesti, el  se compune din mişcările echipei de actori muzicieni, extrem de diverse şi de bine sudate, cu mici accente actoriceşti şi cu atenţie totală acordată instrumentelor şi compunerii efectelor.  De câte ori muzica se asociază cu jocurile de umbre, şi deci cu puţină actorie, momentul se încarcă de mai multă emoţie, iar atunci când actorii spun şi câteva cuvinte,de fapt, câteva silabe: da, ba da, to-ba, şi tot aşa,  atunci eu una cel puţin simt că mă aflu la teatru în sensul cel mai pur posibil.

4

După valurile, picăturile, cascadele de sunete în toate gamele şi tonurile, atunci când se aude vocea omenească, pronunţând cele câteva silabe, ca un joc de ritm, imitînd parcă toba, ei, atunci se face o linişte nemaipomenită, iar copiii sunt absolut vrăjiţi . Deşi atunci, în exact acel moment,  pare că nu se întâmplă nimic deosebit, fiindcă obiectele tac. Dar vorbesc oamenii. Orice am face, omenescul deţine întotdeauna forţa cea mai mare de fascinaţie, iată, şi pentru bebeluşi.  Pentru mine, acela a fost punctul culminant, când spectacolul a atins graţia. Era ca şi cum a apărut frumuseţea să facă ordine în jungla sunetelor dezlănţuite.

In ciuda faptului că volumul sunetelor era puternic, iar unele aveau un traseu puţin melodios şi armonios, niciun copil, chiar dacă avea doar câteva luni, nu s-a speriat şi nu a plâns. Atenţia copiilor reprezintă aplauzele la astfel de spectacole.

Mai jos două linkuri  de pe site-ul acestui teatru pentru care muzica înseamnă a fi, Theater de Spiegel.

http://www.despiegel.com/

http://www.despiegel.com/nl/production/490/niet-drummen

6

Putin jazz, după spectacol

In zilele următoare, vă ofer aici cronici ale altor spectacole din festival, dedicate grupului 0-3 ani.

Daniela Mişcov

 

7