In micul roman (sau povestirea dezvoltată) “Domnul Fox, vulpoi fantastic” de Roald Dahl, personajul principal este un vulpoi care fură, Domnul Fox. Deși el face un lucru social rău, fură, un fapt pe care noi îl condamnăm, totuși, de Fox ne place, iar nu cei de la care fură, trei bogătași lacomi, numiți Boggis, Buns și Bean. Fiindcă furtul Domnului Fox este, de fapt, unica modalitate de a da de mâncare familiei, într-o situație limită. Iar acest fapt este diferit de comportamentul unei anumite clase politice, de exemplu, care vrea să-și mărească privilegiile, luând de la cei care nu au pentru ca să aibă ei mai mult. Aceasta fiindcă se consideră deasupra, făcând uz de funcție și strâmbând legea. Este bine să judecăm lucrurile în context. Vulpea fură fiindcă trebuie să supraviețuiască într-un teritoriu luat în posesie de oameni. Corupții fură fiindcă sunt necinstiți, șmecheri și leneși.
Citind cu luare aminte cartea lui Roald Dahl, ajungem să înțelegem că, de fapt, măruntele furtișaguri ale vulpii sunt făcute pentru a-și salva familia, soția și cei patru pui, nu din plăcerea de a lua de la alții.There is no other way pentru el. Iar furtul ca lucru rău, reprobabil, este neutralizat dacă îl punem în paralel cu răul pe care îl fac cei trei oameni bogați și lacomi. Ca să se răzbune pe vulpoi că le-a furat niște găini și curcani vor să îl omoare. Ca să îl caute și să îl omoare, cei trei distrug pădurea, spre disperarea animalelor și stupefacția sătenilor. Sapă o groapă imensă cu excavatorul, ceea ce face ca multe dintre animalele pădurii să fie amenințate cu dispariția. Imi este greu să nu mă gândesc că la fel se întâmplă și în realitate, cu distrugerile pădurilor provocate de oameni. Pentru propriul lor supra- confort din prezent, oamenii, unii dintre ei, mai ales cei lacomi și bogați, sacrifică copacii și fauna pe termen lung, distrugând totul în cale. Ca să aibă mai mult și numai pentru ei.
Aceasta este o altă temă, Natura, reprezentată de vulpe și alte animale, pe de-o parte, și om, meschin, lacom, intolerant, crud și urât prin aceasta. Este, într-un fel, o reducere la aburd utilizată de scriitor, ce ar fi dacă toată lumea ar fi prinsă în acest război, care pe care, oameni contra naturii? Din fericire, ficțiunea oferă o șansă, vulpea și prietenii ei se salvează cu ingeniozitate. Dar în realitate, noi știm că tot mai multe animale sunt pe cale de dispariție sau în mare pericol, laolaltă cu mare parte a pădurilor virgine din America de Sud cât și din Europa, mai exact, chiar din munții României, păduri esențiale pentru viață. Odată cu pădurile dispar și ființele, iar cele care nu dispar, precum urșii, o pornesc în bejenie, ajungând să fure animale domestice din curți ori să cotrobăie prin gunoaiele orașelor pentru a-și potoli foamea. Sau să atace oamenii, din același motiv.
Aceasta este INTOLERANȚA, de care dau dovadă Boggis, Buns, Bean, care nu vor să cedeze și nu renunță la căutarea Domnului Fox pentru a-l pedepsi. Mai mult, ei vor să îl omoare. Intoleranța este nebunie, după cum spun și vecinii celor trei. Păgubașii strâng o armată, convocându-și angajații, înarmată cu pari, puști, securi,pistoale și „ tot felul de arme, care de care mai îngrozitoare”. Un război în toată regula împotriva unui vulpoi. Unei singure ființe. O furie apocaliptică contra unui animal înfometat și neajutorat, care nu se poate apăra decât fugind.
„-Hei, Boggis, ce se întâmplă acolo?-spun oamenii văzănd groapa imensă săpată de excavatoare.
– Vrem să prindem o vulpe!
-Tre’ să fiți nebuni!”
Ediție englezească, cu ilustrații de Quentin Blake
In cartea sa de eseuri morale Luminile și umbrele sufletului, Petru Creția spune: ”Să ne gândim la ura ucigașă dintre rase și ginți, dintre clase și crezuri, la tot ce ne-a însângerat trecutul și ne însângerează prezentul, la războaiele ”sfinte” și la persecuțiile religioase, cu fundamentalismele, cu măcelurile și cu rugurile lor, la atâtea uri de rasă care au dezonorat omenescul cu urgia pogromurilor și cu infernul camerelor de gazare, la prigoanele de clasă și atâtea genocide care mai bântuie planeta și azi.”
In mod limpede, cartea ne îndeamnă la filozofare. Cine face rău? Cine face bine? De ce?
Pe de-o parte, sunt cei trei îmbuibați, cu magaziile lor ticsite cu mii și mii de păsări tăiate și jumulite, din care se înfruptă nemăsurat. Sunt lacomi, vulgari, urâți, trăiesc pentru a avea și a mânca. Atunci când observă că cineva a luat vreun pic din bunurile lor, deci i-a furat, chiar dacă paguba e neglijabilă raportată la averea imensă de care dispun, ei dau dovadă de o cruzime imensă, sacrificând terenul întregii regiuni, în care sapă cu excavatoarele neobosit, pentru a-l pedepsi pe hoț. La fel cum bănuim c ă au procedat înainte, pentru a acumula singuri aceasta avere, făcându-se stâpâni pe pământ și pe resursele sale, numai în folos personal.
Pe de altă parte, este hoțul, un vulpoi, Domnul Fox, care trebuie să asigure hrana zilnică a familiei sale numeroase. Este curajos, puternic prin inteligență, calm, răbdare,este ingenios, înțelept și generos. Ceea ce obține dă și altora, năpăstuiți ca și el. In acest context, raportat la rasa animalelor, Furtul își pierde dimensiunea negativă. Este un mod de a se hrăni, de la cei care au prea mult. E bine să comentăm aceste nuanțe cu copiii. Când cineva fură o găină ca să nu moară de foame trebuie să se bucure de indulgență și înțelegere atunci când este pedepsit pentru încălcarea legii. Este o mare diferență față de cei care au destul și fură ca să aibă și mai mult, să deturneze numai pentru ei din ceea ce nu li se cuvine, nemuncit.
”-Auzi, Foxy, dar pe tine nu te frământă niciun pic treaba asta?
-Să mă frământe? Ce să mă frământe?
-Toate…furtișagurile astea.
-Dragul meu burduf cu blană, cunoști pe cineva în toată lumea asta care s-ar da înapoi să fure niște amărâți de pui dacă i-ar muri copiii de foame?”
In continuare, Domnul Fox îi explică Bursucului că între ei, cei care ciupesc câte ceva ca să dea de mâncare familiei, și cei care vor să îi omoare pentru un furtișag, este o mare diferență morală.
”Dacă ei vor să se poarte ca niște sălbatici, n-au decât, spuse domnul Fox. Dar noi, ăștia din subterană, suntem ființe la locul nostru, iubitoare de pace.”
Invățăm mai mult din cărțile care ne supun unor provocări reflexive, care nu ne moralizează didactic, ci ne supun gândirii, în mod filozofic, nuanțat, prin probleme, crize, situații complicate, dileme.
”Aproape orice mare roman al secolului al XIX-lea și XX pune în scenă un asalt, sau cel puțin își exprimă scepticismul, față de ierarhia socială acceptată și oferă un fel de redefinire a precedenței în acord cu valoarea morală mai degrabă decât cea a prestigiului social sau prin înrudirea de familie. /…/ In paginile acestor cărți primul devine cumva ultimul, iar ultimul devine primul. Devenind un martor al vieților ascunse, romanele funcționează ca o contragreutate la realitățile ierarhice dominante.” Alain de Botton, Status Anxiety ( tradusă Statut și Anxietate)
In Domnul Fox, vulpoi fantastic, de Roald Dahl, modelul moral este vulpoiul. O ființă nobilă, pe care circumstanțele vieții o obligă să fure. Dar fură pentru a asigura supraviețuirea familiei și fraților săi din pădure. Nu are alternativă, iar astfel furtul nu mai este un fapt reprobabil. Personajele negative sunt cei trei bogați cu intenții ucigașe, față de care nu simțim niciun fel de milă că vor fi în continuare furați. Din contră, simțim chiar satisfacție că astfel se restabilește un echilibru economic într-un spațiu social unde unii iau totul și nu vor să lase altora nimic. Și simțim bucurie că ființele nevinovate și flămânde ale pădurii vor avea ce să mănânce și vor supraviețui. Datorită unui erou care își riscă viața pentru toți, Domnul Fox.
Domnul Fox, vulpoi fantastic este o carte admirabilă, scrisă cu mare economie de mijloace, dar cu mare forță, o literatură la fel de actuală.
Recomand un link despre comentarea cărții in relație cu filozofia: http://www.teachingchildrenphilosophy.org/BookModule/FantasticMrFox
Citim din această carte și comentăm, la Clubul de lectură Artelier D, duminică 12 februarie, ora 12, de la Ceainăria Green Tea.
Notă: Citatele din carte sunt extrase din volumul publicat de Editura Arthur în 2016, în traducerea lui Florin Bican.
artelierd 