1fantastic-mr-fox-book1

De ce ne place Domnul Fox

In micul roman (sau povestirea dezvoltată) “Domnul Fox, vulpoi fantastic” de Roald Dahl, personajul principal este un vulpoi care fură, Domnul Fox. Deși el face un lucru social rău, fură,  un fapt pe care noi îl condamnăm, totuși, de Fox ne place, iar nu cei de la care fură, trei bogătași lacomi, numiți Boggis, Buns și Bean. Fiindcă furtul Domnului Fox este, de fapt, unica modalitate de a da de mâncare familiei, într-o situație limită. Iar acest fapt  este diferit de comportamentul unei  anumite  clase politice, de exemplu,  care vrea să-și mărească privilegiile, luând de la cei care nu au pentru ca să aibă ei mai mult. Aceasta fiindcă se consideră deasupra, făcând uz de funcție și strâmbând legea. Este bine să judecăm lucrurile în context. Vulpea fură fiindcă trebuie să supraviețuiască într-un teritoriu luat în posesie de oameni. Corupții fură fiindcă sunt necinstiți, șmecheri și leneși.

Citind cu luare aminte cartea lui Roald Dahl, ajungem să înțelegem că, de fapt, măruntele furtișaguri ale vulpii sunt făcute pentru a-și salva familia, soția și cei patru pui, nu din plăcerea de a lua de la alții.There is no other way pentru el. Iar furtul ca lucru rău, reprobabil, este neutralizat dacă îl punem în paralel cu  răul pe care îl fac cei trei oameni bogați și lacomi. Ca să se răzbune pe vulpoi că le-a furat niște  găini și curcani vor să îl omoare. Ca să îl caute și să îl omoare, cei trei distrug  pădurea, spre disperarea animalelor și stupefacția sătenilor. Sapă o groapă imensă cu excavatorul, ceea ce face ca multe dintre animalele pădurii să fie amenințate cu dispariția. Imi este greu să nu mă gândesc că la fel se întâmplă și în realitate, cu distrugerile pădurilor provocate de oameni. Pentru propriul lor supra- confort din prezent, oamenii, unii dintre ei,  mai ales cei lacomi și bogați, sacrifică copacii și fauna pe termen lung, distrugând totul în cale.  Ca să aibă mai mult și numai pentru ei.

Aceasta este o altă temă, Natura, reprezentată de vulpe și alte animale, pe de-o parte, și om, meschin, lacom, intolerant, crud și urât prin aceasta. Este, într-un fel, o reducere la aburd utilizată de scriitor, ce ar fi dacă toată lumea ar fi prinsă în acest război, care pe care, oameni contra naturii? Din fericire, ficțiunea oferă o șansă, vulpea și prietenii ei se salvează cu ingeniozitate. Dar în realitate, noi știm că tot mai multe animale sunt pe cale de dispariție sau în mare pericol, laolaltă cu mare parte a pădurilor virgine  din  America de Sud cât și din Europa, mai exact, chiar din munții României, păduri esențiale pentru viață. Odată cu pădurile dispar și ființele, iar cele care nu dispar, precum urșii, o pornesc în bejenie, ajungând să fure animale domestice din curți ori să  cotrobăie prin gunoaiele orașelor pentru a-și potoli foamea. Sau să atace oamenii, din același motiv.

Aceasta este INTOLERANȚA, de care dau dovadă Boggis, Buns, Bean, care nu vor să cedeze și nu renunță la căutarea Domnului Fox pentru a-l pedepsi. Mai mult, ei vor să îl omoare. Intoleranța este nebunie, după cum spun și vecinii celor trei. Păgubașii strâng o armată, convocându-și angajații, înarmată cu pari, puști, securi,pistoale  și „ tot felul de arme, care de care mai îngrozitoare”.  Un război în toată regula împotriva unui vulpoi. Unei singure  ființe. O furie apocaliptică contra unui animal înfometat și neajutorat, care nu se poate apăra decât fugind.

„-Hei, Boggis, ce se întâmplă acolo?-spun oamenii văzănd groapa imensă săpată de excavatoare.

– Vrem să prindem o vulpe!

-Tre’ să fiți nebuni!”

fantastic-mr-fox1

Ediție englezească, cu ilustrații de Quentin Blake

In cartea sa de eseuri morale Luminile și umbrele sufletului, Petru Creția spune: ”Să ne gândim la ura ucigașă dintre rase și ginți, dintre clase și crezuri, la tot ce ne-a însângerat trecutul și ne însângerează prezentul, la războaiele  ”sfinte” și la persecuțiile religioase, cu fundamentalismele, cu măcelurile și cu rugurile lor, la atâtea uri de rasă care au dezonorat omenescul cu urgia pogromurilor și cu infernul camerelor de gazare, la prigoanele de clasă și atâtea genocide care mai bântuie planeta și azi.”

In mod limpede, cartea ne îndeamnă la filozofare. Cine  face  rău? Cine  face  bine? De ce?

Pe de-o parte, sunt cei trei îmbuibați, cu magaziile lor  ticsite cu mii și mii de păsări tăiate și jumulite, din care se înfruptă nemăsurat. Sunt lacomi, vulgari, urâți, trăiesc pentru a avea și a mânca. Atunci când observă că cineva a luat  vreun pic  din bunurile lor, deci i-a furat, chiar dacă paguba e neglijabilă  raportată la averea imensă de care dispun, ei dau dovadă de o cruzime imensă, sacrificând terenul întregii regiuni, în care sapă cu excavatoarele neobosit, pentru a-l pedepsi pe hoț. La fel cum bănuim c ă au procedat înainte, pentru a acumula singuri aceasta avere, făcându-se stâpâni pe pământ și pe  resursele sale, numai în folos personal.

Pe de altă parte, este hoțul, un vulpoi, Domnul Fox,  care trebuie să asigure hrana zilnică a familiei sale numeroase. Este curajos, puternic  prin inteligență, calm, răbdare,este  ingenios, înțelept și generos. Ceea ce obține dă și altora, năpăstuiți ca și el. In acest context, raportat la rasa animalelor, Furtul își pierde dimensiunea negativă. Este un mod de a se hrăni, de la cei care au prea mult.  E bine să comentăm aceste nuanțe cu copiii. Când cineva fură o găină ca să nu moară de foame trebuie să se bucure de indulgență și înțelegere atunci când este pedepsit pentru încălcarea legii. Este o mare diferență față de cei care au destul și fură ca să aibă și mai mult, să deturneze numai pentru ei din ceea ce nu li se cuvine, nemuncit.

”-Auzi, Foxy, dar pe tine nu te frământă niciun pic  treaba asta?

-Să mă frământe? Ce să mă frământe?

-Toate…furtișagurile astea.

-Dragul meu burduf cu blană, cunoști pe cineva în toată lumea asta care s-ar da înapoi  să fure niște  amărâți de pui  dacă i-ar muri copiii de foame?”

In continuare, Domnul Fox îi explică Bursucului că între ei, cei care ciupesc câte ceva ca să dea de mâncare familiei, și cei care vor să îi omoare pentru un furtișag,  este o mare diferență morală.

”Dacă ei vor să se poarte ca niște sălbatici, n-au decât, spuse domnul Fox. Dar noi, ăștia din subterană, suntem ființe la locul nostru, iubitoare de pace.”

Invățăm mai mult din cărțile care ne supun unor provocări reflexive, care nu ne moralizează didactic, ci ne supun gândirii, în mod filozofic, nuanțat, prin probleme, crize, situații complicate, dileme.

”Aproape orice mare roman al secolului al XIX-lea și XX pune în scenă un asalt, sau cel puțin își exprimă scepticismul, față de ierarhia socială acceptată și oferă un fel de redefinire a precedenței în acord cu  valoarea morală mai degrabă decât cea a prestigiului social sau prin înrudirea de familie. /…/ In paginile acestor cărți primul devine cumva ultimul, iar ultimul devine  primul. Devenind un martor al vieților ascunse, romanele  funcționează ca o contragreutate la realitățile  ierarhice  dominante.Alain de Botton, Status Anxiety ( tradusă Statut și Anxietate)

In Domnul Fox, vulpoi fantastic, de Roald Dahl, modelul moral este vulpoiul. O ființă nobilă, pe care circumstanțele vieții o obligă să fure. Dar fură  pentru a asigura supraviețuirea familiei și fraților săi din pădure. Nu are alternativă, iar astfel furtul nu mai este un fapt reprobabil. Personajele negative sunt cei trei bogați cu intenții ucigașe, față de care nu simțim niciun fel de milă că vor fi în continuare furați. Din contră, simțim chiar satisfacție că astfel se restabilește un echilibru economic  într-un spațiu social unde unii iau totul și nu vor să lase altora nimic. Și simțim bucurie că ființele nevinovate și flămânde  ale pădurii vor avea ce să mănânce și vor supraviețui. Datorită unui erou care își riscă viața pentru toți, Domnul Fox.

Domnul Fox, vulpoi fantastic  este o carte admirabilă, scrisă cu mare economie de mijloace, dar cu mare forță, o literatură la fel de actuală.

Recomand un link despre comentarea cărții in relație cu filozofia: http://www.teachingchildrenphilosophy.org/BookModule/FantasticMrFox

Citim din această carte și comentăm, la Clubul de lectură Artelier D, duminică 12 februarie, ora 12, de la Ceainăria Green Tea.

Notă: Citatele din carte sunt extrase din volumul publicat de Editura Arthur în 2016, în traducerea lui Florin Bican.

 

 

 

roald-dahl-quotes1

De ce il iubesc copiii pe Roald Dahl?

Cred că Roald Dahl e iubit de copii fiindcă și el îi iubește în egală măsură, la modul autentic şi constant. Copiii din literatura lui sunt ființe frumoase, puternice, curate, pline de imaginație, care înving în încercări grele, cu adulți răi, care îi chinuie sau îi neglijează, ori pur şi simplu, care nu îi iubesc.

Dar cum e posibil așa ceva, ca un scriitor să prezinte adulții (uneori chiar membrii unei familii sau ai școlii) că ar fi răi, iar copiii, buni? E educativ şi moral?

E util de știut că valoarea educativă și morală a literaturii e direct proporțională cu valoarea ei estetică. Cu cât e mai valoroasă ca literatură, cu atât conţinutul ei este mai convingător, chiar dacă el nu este prezentat întotdeauna didactic şi moralizator. (Şi invers, ceea ce e didactic în literatură e deseori neconvingător şi de proastă calitate artistică). Dincolo de asta, mi se pare moral și educativ să înfățișezi copiii ca ființe libere, gânditoare și pline de imaginație- ei chiar aşa sunt, copiii aşa se nasc. Oare nu așa ar trebui să-i considere orice sistem de educaţie, protecţie şi învăţătură al adulților?

Cât despre adulții răi şi cruzi, oare aceştia nu există? Nu auzim în fiecare zi de ei, în familie, în şcoală, în această lume, persecutând şi chinuind copiii, privindu-i de libertate, abuzându-i, umilindu-i?

După cum știm, lumea este în continuare un loc în care milioane de copii suferă, în primul rând din pricina nesatisfacerii nevoilor lor primare: mâncare, adăpost, haine.  Milioane de copii muncesc din greu, în loc să se joace, exact ca James, băiatul chinuit de mătuși în povestea din James și piersica uriașă. E trist şi ciudat, dar e adevărat: doar o mică proporție din copiii lumii se bucură cu adevărat de respectarea drepturilor lor fundamentale, printre care dreptul la joacă.  In foarte multe țări, dreptul copiilor la joacă nici nu este luat  seamă. Iar în țările în care este luat în seamă, acest drept este totuși limitat de către adulți, în mod drastic, în favoarea învățăturii academice, care debutează de la vârste din ce în ce mai crude–  atunci când copiii ar trebui să se joace pe săturate şi să exploreze lumea: natura şi mediul înconjurător. Dar aceasta este o altă temă.

Totuşi, să ne gândim că semnificaţia sechestrării lui James în casă de către mătuşile lui aceasta este de fapt: privarea lui James de libertate, de decizie, de dreptul de a se juca.

Daca ești bine intenţionat, cum să nu-i înțelegi pe copii că se bucură când fratele lor James întâlnește niște ființe prietenoase care îl adăpostesc  şi îl îngrijesc, în primul rând oferindu- i un pat moale şi bun? Spre deosebire de cel tare şi incomod de la mătuşile lui. Ce absurd, nu- i așa, că aceste ființe atât de miloase sunt din altă specie, sunt nişte insecte. Niște ființe mici şi nevinovate, precum este şi James, dar şi atât de inteligente, iscusite, frumoase şi perseverente….(Sadoveanu nu este departe de această idee în Dumbrava minunată, când o înfăţişează pe Lizuca ocrotită de pădure, după ce se refugiază acolo, în urma cruzimii din propria ei casă, unde este agresată continuu).

„Miriapodul se dădu jos de pe canapea, străbătu agale camera şi se cățără în hamac. James se cățără și el în al lui. Ce moale şi comod i se părea, față de scândurile goale pe care dormea în casa mătușilor lui.” James şi piersica uriaşă

1

Oare cum să nu îi înțelegi pe copii că se bucura atunci când James pleacă în călătorie cu piersica uriașă, așa cum visa de ani de zile, atunci când era sechestrat cu cruzime de către mătuşile lui, înăuntrul unei case neprimitoare şi reci? Oare nu își doresc copiii să fie liberi, să se joace și să exploreze? Oare noi le oferim suficient această șansă? Temă de reflecţie.

In povestea sa, Roald Dahl le oferă copiilor șansa de a visa și de a spera, dar și de a călători. Roald Dahl pare că scrie o poveste fantastică, dar, de fapt, el povesteşte despre lumea în care trăim, noi şi copiii. O înfăşoară în metafore, dar adevărul este înăuntru, doar să îl căutăm.

În partea a doua a articolului, care va fi publicat după prima sesiune a clubului de lectură Biblioteca vorbitoare, voi analiza în ce fel este utilă copiilor această carte. De ce este ea hrană pentru minte si suflet.

 

1

BIBLIOTECA VORBITOARE se deschide

Gata, începem

BIBLIOTECA VORBITOARE, club de lectură pentru puşti şi puştoaice
Sub genericul Copiii în călătorie propunem
5 ateliere de lectură creativă

  •  Despre curaj, umor, libertate, imaginaţie, prietenie
  •  Invăţăm despre Personaj; Loc şi Timp; Acţiune; Dialog; Compunem Povestea noastră
  •  Incepem joi 30 iunie, ora 19, pe terasa Ceainariei cu cărţi, Splaiul Unirii nr.195, ne întâlnim în fiecare joi, vreme de 5 săptămâni
  • Pentru copii peste 5 ani
  • Citim fragmente, le discutăm, le reprezentăm creativ, tridimensional (nu este nevoie de lectura prealabilă a cărţii, de asemenea, pot participa şi copiii care nu ştiu să citească)
  •  Facem conexiuni cu arta filmului
  • Comentăm la fiecare atelier, un scurt citat din volumul Ce poţi face cu două cuvinte, povestiri şi amintiri semnate de scriitori români contemporani
  • Fiecare atelier conţine un titlu de carte şi o noţiune de teorie literară, alături de exerciţii creative.

Calendar: 30 iunie- James şi piersica uriaşă, de Roald Dahl; 7 iulie- Bunica e în măr, de Mira Lobe; 14 iulie- Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; 21 iulie-Pippi şoseţica, de Astrid Lindgren ; 28 iulie- Micuţul Nicolas în vacanţă, de Rene Goscinny şi Jean Jacques Sempe. Toate atelierele încep la ora 19 şi durează 2 ore.

 

Taxa /atelier: 30 lei, plata la sosire.
Plata in avans pentru toate cele 5 ateliere este de 100 lei, prin transfer bancar în contul
RO36 BTRL 0440 1201 F179 96XX, Banca Transilvania-Suc Moşilor, pentru Daniela Mişcov, cu menţiunea Taxă atelier.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

JAMES CĂLĂTOREŞTE CU PIERSICA!

La clubul de lectură BIBLIOTECA VORBITOARE, joi 30 iunie, ora 19, pe terasa de la Ceainăria cu cărţi,  facem cunoştinţă cu James şi aflăm ce presupune o călătorie cu piersica în America.

Citim din James şi piersica uriaşă (1961) de Roald Dahl. Ne răcorim cu piersici şi facem o dioramă a pasajului citit. Invăţăm ce înseamnă Personaj şi la ce ne ajută această învăţătură.

“Aproape toţi copiii din cărţile lui Roald Dahl sunt nişte copii deosebiţi de ceilalţi copii mai ales prin faptul că au trecut prin tot felul de greutăţi. Majoritatea dintre ei sunt orfani sau săraci, sau şi orfani şi săraci. Tocmai asta face ca aventurile prin care vor trece să pară şi mai extraordinare! Din această carte veţi afla cum e de fapt construit curcubeul, ce anume vorbesc insectele între ele şi mai ales ce vorbesc insectele cu un băieţel care a ajuns colocatarul lor într-o casă nu tocmai obişnuită. După ce veţi savura această carte delicoasă, vă puteţi delecta vizionând şi filmul de animaţie realizat dupa ea în anul 1996.” Părerea unui cititor
Alte păreri, aici http://carturesti.ro/carte/james-si-piersica-uriasa-200519

Notă: Atelierele au loc dacă se înscriu minimum 4 copii, până în ziua de miercuri.

Avem rugămintea să respectaţi rezervarea, ca să putem desfăşura cu bine activitatea.

Jurnalul unei pisici neconventionale

Literatura pentru copii este plină de clişee, conform lor: pisicuţele trebuie să fie curăţele, drăguţe şi drăgăstoase, năzbâtiile lor minore, doar cât să dea gust poveştii, copiii fericiţi, părinţii mulţumiţi. 

De această dată, in Jurnalul unei pisici asasine,de Anne Fine, traducere de Alina Luca, Editura Paralela 45, pisicuţa este ironică, acidă şi rece,  iar curăţenia  nu este punctul ei forte. Copilul este trist şi plânge, iar părinţii nu sunt mulţumiţi deloc, nici de pisică, nici de copil, nici de ei inşişi. Insă un astfel de punct de vedere, neconvenţional, face povestea vie, mai ales că ea este narată de o pisică. Trăiesc printre copii şi ştiu cât de mult le place să-şi imagineze lumea privită din perspectiva unui animal sau chiar a unui fruct, cum ar fi o lămâie sau o gutuie.

Image

Lumea copiilor nu este deloc idilică sau convenţională, aşa cum işi imaginează unii dintre adulţii care fac manuale sau care scriu pentru copii. De aceea înclin să cred că o astfel de poveste are mari şanse să le placă.

 E educativă? Da, luptă pentru adevăr, în felul ei, oricum, un fel cinstit. Iar adevărul iese la iveală, deşi din toată povestea părinţii ies cam şifonaţi. Pentru că pisica asasină este, până la urmă, o pisică obişnuită, aflăm că, de fapt, ea nu a omorât decât o pasăre. O pasăre aproape sinucigaşă.

Dincolo de asta, spre deosebire de oamenii din poveste şi nu numai, ipocriţi, nemulţumiţi şi snobi, ea recunoaşte cinstit cine şi cum este, nu pretinde a fi altfel. Iar asta le place copiilor mult de tot.

 Incă o calitate a cărţii: are umor, un umor ironic, pe alocuri negru, de: e scrisă de o englezoaică. Iar copiilor le place enorm să râdă şi au mare nevoie de râs –căci lumea lor este acum, încă de la grădiniţă, plină de lucruri serioase, teme, lecţii, note, concursuri , stress.  Dar în pofida lor, copiii râd mai mult decât adulţii. Bravo lor!

 Nu in ultimul rând, este o carte inteligentă, al cărei personaj principal este nu doar un narator excelent, ci şi un iscusit regizor, pune in scenă, păstrează misterul şi lasă pentru final, ca intr-o poveste poliţistă, dezvăluirea adevărului şi a… nevinovatului.

Mi-a plăcut traducerea, care a păstrat ironia iute a originalului. Planul meu este să fac un atelier de teatru pe baza poveştii. Copiii au nevoie de provocări, de poveşti neconvenţionale, care să le stimuleze, printr-o miză autentică, pofta de lectură.

Am plăcerea şi onoarea să prezint această recentă apariţie, mâine 22 noiembrie, ora 16, la Târgul de carte GAUDEAMUS, la standul Editurii Paralela 45.

Daniela Mişcov