Gradina de arta- Cu ochii pe sus!

Tabara urbana pentru prescolari, la Grow Up Kindergarten

Tema saptamanii 29 iunie -3 iulie: Cu ochii pe sus!

In aceasta saptamana descoperim norii, o umbreluta de papadie, un vultur si un T Rex mare cat casa- pe Darcy!

Miercuri 1 iulie

Atelierul Cartea mea frumoasa– Povestea lui Dinozaurului Darcy.

Activitati creative– colaj din hartie, Sa construim un dinozaur.

Matematica dinozaurilor, exercitii de matematica distractive.

Vineri 3 iulie

Calendarul naturii: observam si fotografiem norii, descoperim ce este in aer.

Atelierul Explorari senzoriale– Jocuri cu lumini si umbre.

Atelierul Pinocchio, teatru de papusi: Povestea micului nor calator.

Activitatea se desfasoara pe parcursul a 3 ore, dimineata.

Taxa: 40 lei cu gustare sau 50 lei cu pranz.

Locul: Grow Up Kindergarten, str Randunelelor nr. 13.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

In saptamana 29 iunie- 3 iulie, tema Gradinii de arta este “Cu ochii pe sus”- ce e sus, de ce e acolo si ce legatura are cu noi, cei de jos? Soare, luna,  nori, pasari, animale inalte (printre care si un dinozaur!), avioane si fenomene care se intampla sus, in aer, pe cer, acolo unde e atat de frumos sa privim. Ne vom juca cu lumini si umbre, vom fotografia si observa norii.

“Gradina de arta”, tabara de vara cu povesti romanesti si carti noi, cu activitati creative si explorari senzoriale, in/cu lut, apa, nisip, hartie si carton, lumina si umbra, alb si negru, instalatii aeriene, lemn si frunze, flori si sfoara, semne si mazgalituri, culori si transformari, la Grow Up Kindergarten. Gradina de arta este conceputa ca o serie de 5 ateliere saptamanale: Explorari senzoriale, Calendarul naturii, Let’s Play English, Traista cu povesti romanesti, Cartea mea frumoasa, iar un atelier de teatru- de doua ori pe luna, Atelierul Pinocchio. Un concept inspirat de pedagogia Reggio Emilia, care incurajeaza independent si creativitatea copilului, intr-un mediu marcat de natura.

Mai multe despre Gradina de arta, pe site-ul artelierd:

https://artelierd.wordpress.com/2015/05/

Va  asteptam cu drag!

Poveste cu un dovleac extraordinar

Vreţi să trăiţi emoţiile unei nopţi pline de şoapte şi mister? Vreţi să cunoaşteţi un dovleac cum nu a mai fost altul? Chiar în perioada sărbătorii de Halloween, vă invităm alături de cei mici la o poveste cu dovleci, inspirată însă de amintiri de la ţară româneşti.

Vodi- dovleacul extraordinar
Atelier creativ de teatru de păpuşi pentru copii de 2-5 ani.
Sâmbătă 1 noiembrie, ora 11
La Gradinita Grow Up, str Randunelelor nr 13.
Durata: 1 oră.
Preţ 40 lei/copil şi insoţitor. Al doilea copil: 20 lei.
Număr de locuri: 8.
Rezervări: adresele artelierd@yahoo.com// artelierdproiecte2012@gmail.com
Tel. 0724 554 199

O poveste din natură, despre aventurile şoricelului Botcurios în grădină, unde află despre fascinanta lume a dovlecilor.
„Tot anul dovlecii cresc, se umflă şi se rotunjesc. Ei sunt cei mai puternici şi mai mari din grădină. Dovleacul Vodi este însă complet altfel decat ceilalţi”.
In mijlocul răsadurilor, Şoricelul Botcurios întâlneşte un dovleac extraordinar, pe Vodi. La final, primeşte de la el, un dar pentru toată viaţa.
Vom construi o instalaţie a misterului şi suspansului, unde vom explora forme, sunete, culori.

In partea a doua, vom crea un dovleac de artă folosind tehnici mixte: colaj, pictură, cretă, pe carton colorat. Nu în ultimul rând, vom construi împreună un felinar din dovleac, cu care ne vom fotografia.
Vă rugăm să aveţi haine „de pictură” pentru copii şi încălţăminte pentru interior.

Ziua Pământului la Bucureşti, cel mai poluat oraş din UE

Mâine 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului. O zi dedicată planetei, casei noastre. Pe tot globul vor avea loc acţiuni menite să educe sau să salveze viaţa oraşului, să protejeze clima.

Astăzi mai mult de jumătate din populaţia lumii trăieşte în oraşe. Clima este profund afectată, astfel că oraşele trebuie să găsească soluţii de adaptare, soluţii verzi. Tema Zilei Pământului de anul acesta este „Oraşe verzi”. Cum putem aduce mai aproape de natură oraşele, reducând consumul şi efectele lor negative asupra mediului? In Adelaide, Australia, s-au introdus autobuze cu energie solară; în Sommerville, USA, se face agricultură urbană; în Boston, doctorii prescriu folosirea bicicletei.

http://www.earthday.org/greencities/success-stories/

E instructiv să citeşti poveşti de succes despre alte oraşe şi să reflectezi la situaţia din oraşul Bucureşti. Poate merită să ne reamintim faptul că oraşul nostru este considerat unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa, este chiar pe locul 1 in Uniunea Europeană la capitolul poluare! http://www.mediafax.ro/social/bucurestiul-locul-i-in-topul-oraselor-poluate-din-ue-2583465

« Potrivit datelor colectate de staţiile de monitorizare, principala sursă de poluare a Capitalei o reprezintă traficul rutier, responsabil pentru circa 70 la sută din impurităţile din aer. » Interesant, nu-i aşa ? Pe scurt, maşinile.
papadia mea plan apropiat

Noi ce facem în Bucureşti ca să reducem gazele toxice şi consumul, ca să reciclăm mai mult? Răspunsul ar trebui să ne intereseze pe toţi. Mai ales că în acest oraş maşinile par mai numeroase decât pietonii, spaţiile verzi se reduc văzând cu ochii, ocupate de terase şi restaurante, accesul bicicliştilor este limitat şi riscant (doar o mică parte din străzi au marcaj pentru acces biciclete), trotuarele sunt transformate în locuri de parcare, iar din parcurile pentru cei mai mici pământul, iarba şi nisipul au dispărut, în favoarea unor plăci artificiale, care miros ingrozitor atunci când vine căldura şi le incinge ca pe nişte reşouri (parcuri pentru copii de peste 6 ani nu prea există, iar pentru cei şi mai mari, pre-adolescenţi, nici nu mai zic).

4 poveşti în aer liber, în parteneriat cu Sandra Afterschool, în parcul Titan. In săptămâna Şcoala Altfel, aprilie 2014.

4 poveşti în aer liber, în parteneriat cu Sandra Afterschool, în parcul Titan. In săptămâna Şcoala Altfel, aprilie 2014.

Toate acestea au efect şi asupra stării de sănătate: se face tot mai puţin sport (conform unor statistici recente, 60% dintre copiii din oraşele noastre nu fac sport!), oamenii sunt tot mai sedentari, mai obezi, mai depresivi şi mai bolnavi, începând cu vârsta copilăriei. Numărul cazurilor de astm la copii s-a înmulţit îngrijorător. Astmul este cauzat de poluare şi mizerie, de avalanşa substanţelor chimice în defavoarea celor naturale. Nu ne mai lăsăm copiii să se joace în pământ (o activitate sănătoasă şi importantă în dezvoltarea firească a copilului), fiindcă e “murdar”, în principal, de la excremente de câine. Suntem mari iubitori de câini, dar nu adunăm mizeria pe care o fac, ci o lăsăm peste tot, aşa că o luăm pe pantofi şi o aducem şi în casă. Toate acestea sunt însă minore în comparaţie cu noxele eliberate în atmosferă de maşinile din Bucureşti, cărora an de an li se creează drumuri tot mai largi şi mai sofisticate. Spre deosebire de restul Europei, unde accesul lor în oraş este limitat, atât fizic şi tehnic, cât şi prin taxe tot mai piperate.

Se întâmplă în ultima vreme în Bucureşti şi lucruri bune: sunt plantaţi copaci, oamenii se îngrijesc de grădina din jurul blocului, nu se mai aruncă gunoiul pe geam, a apărut timid dar cu persistenţă, categoria bicicliştilor, oamenii devin atenţi la reciclare (hârtie, pet-uri, pungile de plastic), iar educaţia ecologică se face simţită tot mai mult.

Grădina dintre blocuri în cartierul Titan, o iniţiativă privată.

Grădina dintre blocuri în cartierul Titan, o iniţiativă privată.

Atelierul Cuibul de rândunele, de la Grow Up Kindergarten, de sâmbătă 26 aprilie, ora 11, este dedicat Zilei Pământului, fiind inspirat de tema Oraşului Verde. Vom spune o poveste şi vom sădi un pom. Un gest simplu, dar fundamental. Un pom înseamnă viaţă şi cu el începe educaţia despre natură. Povestea „Broscuţa din Oraşul verde” continuă intâmplările din „Povestea de colorat”, de anul trecut, despre broscuţa Gălbeniţa şi pasărea Albăstriţa. Broscuţa s-a făcut din galbenă, verde şi a ajuns în oraş, într-un oraş verde, unde animalele, plantele şi protejarea naturii se află pe agenda conducătorilor oraşului. Aşa cum se întâmplă în ţările nordice, Suedia, Danemarca şi Finlanda. In aceste ţări, oraşele par o prelungire a pădurii şi invers, un capăt al pădurii se continuă în oraş. Accesul maşinilor este limitat, bicicliştii sunt în largul lor, iar reciclarea şi consumul cu grijă al resurselor sunt o temă vizibilă peste tot.

In mitologia românească, broasca este un animal foarte important. Ea are legătură cu apa, cu viaţa. Este protejată şi considerată un animal sacru, la fel ca ariciul şi albina. Povestea noastră se inspiră din legende, poveşti şi zicători populare româneşti, doar decorul este urban. Este o poveste cu mesaj despre natură. Un mesaj de care avem nevoie. Fiindcă avem nevoie de aer şi apă.

Grădina cu poveşti de Paşti

Sâmbătă 5 aprilie, ora 11, la Librăria Bastilia, în cadrul Atelierului de teatru de păpuşi DEGETARUL FERMECAT, spunem povestea Gâsca de aur, după Fraţii Grimm. Pentru familii cu copii de 2-6 ani şi părinţi. Biletul : 35 lei/copil însoţit. Durata : 1 oră.

Fiul cel mic şi subestimat al unei familii modeste întâlneşte în pădure, un omuleţ vrăjit, care îi recunoaşte meritele şi îl răsplăteşte, după sufletul său bun, cu o gâscă de aur.
O poveste despre generozitate şi miracole.
In partea a doua, vom imagina, din hârtie de mătase, creioane cerate şi lipici, grădina de vis a gâştei cu ouă de aur . Un colaj de primăvară.

« Acestea toate ţi s-au cuvenit pe drept, fiindcă n-am putut să-ţi uit bunătatea şi mila pe care mi le-ai arătat la nevoie, îi spuse omuleţul fermecat. »

Sîmbătă 12 aprilie, ora 11, la GrowUp Kindergarten, o poveste iubită pe tot globul, publicată în peste 40 de milioane de exemplare şi tradusă în 36 de limbi : Povestea lui Peter Iepuraşul, dramatizare după The Story of Peter Rabbit de Beatrix Potter, la atelierul de lectură & natură CUIBUL DE RÂNDUNELE.
Pentru familii cu copii de 2-6 ani. Biletul : 40 lei/copil insoţit. Familie cu doi copii : 60 lei.

Gâsca de aur, de Fraţii Grimm.

Gâsca de aur, de Fraţii Grimm.

Nesocotind sfaturile mamei, Peter se rătăceşte în grădina dlui Mc Gregor. Aici descoperă lucruri minunate şi fiinţe cu care se împrieteneşte, dar trebuie să fugă de paznicul grădinii. Norocul îl ajută. Peter învaţă să o asculte pe mami.

« Prima dată, a mâncat nişte salată şi nişte fasole; apoi s-a delectat cu ridichi. După care, fiindcă îl durea burta, căutat fire de pătrunjel./…./A fugit până în şopron şi apoi a sărit pe o stropitoare. Ar fi fost o ascunzătoare foarte bună dacă nu ar fi avut atâta apă. «

In partea a doua, inspiraţi de grădina aventurilor lui Peter, vom merge în aer liber şi vom planta mica noastră grădină de flori şi legume. La plecare, vom lua acasă pentru colorat, cărţi poştale cu desene din poveste.

The Tale of Peter Rabbit de Beatrix Potter.

The Tale of Peter Rabbit de Beatrix Potter.