Gradina de arta- Cu ochii pe sus!

Tabara urbana pentru prescolari, la Grow Up Kindergarten

Tema saptamanii 29 iunie -3 iulie: Cu ochii pe sus!

In aceasta saptamana descoperim norii, o umbreluta de papadie, un vultur si un T Rex mare cat casa- pe Darcy!

Miercuri 1 iulie

Atelierul Cartea mea frumoasa– Povestea lui Dinozaurului Darcy.

Activitati creative– colaj din hartie, Sa construim un dinozaur.

Matematica dinozaurilor, exercitii de matematica distractive.

Vineri 3 iulie

Calendarul naturii: observam si fotografiem norii, descoperim ce este in aer.

Atelierul Explorari senzoriale– Jocuri cu lumini si umbre.

Atelierul Pinocchio, teatru de papusi: Povestea micului nor calator.

Activitatea se desfasoara pe parcursul a 3 ore, dimineata.

Taxa: 40 lei cu gustare sau 50 lei cu pranz.

Locul: Grow Up Kindergarten, str Randunelelor nr. 13.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

In saptamana 29 iunie- 3 iulie, tema Gradinii de arta este “Cu ochii pe sus”- ce e sus, de ce e acolo si ce legatura are cu noi, cei de jos? Soare, luna,  nori, pasari, animale inalte (printre care si un dinozaur!), avioane si fenomene care se intampla sus, in aer, pe cer, acolo unde e atat de frumos sa privim. Ne vom juca cu lumini si umbre, vom fotografia si observa norii.

“Gradina de arta”, tabara de vara cu povesti romanesti si carti noi, cu activitati creative si explorari senzoriale, in/cu lut, apa, nisip, hartie si carton, lumina si umbra, alb si negru, instalatii aeriene, lemn si frunze, flori si sfoara, semne si mazgalituri, culori si transformari, la Grow Up Kindergarten. Gradina de arta este conceputa ca o serie de 5 ateliere saptamanale: Explorari senzoriale, Calendarul naturii, Let’s Play English, Traista cu povesti romanesti, Cartea mea frumoasa, iar un atelier de teatru- de doua ori pe luna, Atelierul Pinocchio. Un concept inspirat de pedagogia Reggio Emilia, care incurajeaza independent si creativitatea copilului, intr-un mediu marcat de natura.

Mai multe despre Gradina de arta, pe site-ul artelierd:

https://artelierd.wordpress.com/2015/05/

Va  asteptam cu drag!

Anunțuri

PIC PIC, jocuri cu apa si nisip

La Grădiniţa Grow Up, pentru copii de la 10 luni la 2 ani si jumatate:

PIC PIC, apă şi nisip, atelier de teatru pentru bebeluşi, sâmbătă 27 iunie si 4 iulie, ora 11.
Pe muzica lui Vivaldi si Handel, explorăm senzorial şi ludic două materii fascinante:  apa şi nisipul. Câte-un pic, câte-un strop, şi apoi mai mult, de foarte aproape sau de mai departe,  le vom observa formele, transformările, combinaţiile şi culorile, bucurându-ne de ele, cu prospeţimea începuturilor. Frunzele vor fi cel de-al treilea element al povestii.

6 locuri, minim 4 locuri in grup.
Durata activitate: 30 minute activitate ghidata si încă 30 minute joacă liberă.

Biletul: 40 de lei/copil însoţit.
Rezervari: artelierd@yahoo.com,
sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Vă rugăm să aveţi  haine de schimb pentru copii şi o ţinută lejeră, sport.

Ne vom juca afară şi vom sta aşezaţi pe preşuri.
In caz de vreme nefavorabilă (ploaie), atelierul va fi reprogramat.

Vă aşteptăm cu drag!

Pensule de papadii

Observatii dupa prima saptamana a proiectului Gradina de arta

Am observat marea bucurie a copiilor cand au descoperit florile de rochita -randunicii. Le-au lipit de nari si le-au aspirat, transformandu-le astfel in niste balonase naturale. Au privit incantati cum umbrelutele de papadie isi luau zborul in vazduh, pe boarea de vant, dar veneau usor spre pamant, cand ea disparea. Atingandu-le, au simtit ca florile de papadie seamana cu niste pensule, asa ca au inceput sa picteze cu ele, obtinand efecte speciale de culoare. S-au minunat cat de multe albine erau stranse pe florile de levantica, ca oamenii la piata, si cat de ciudata poate fi cateodata coaja unui copac- de parca s-ar fi rupt, intinsa din toate partile, luand chipul unui monstru.

levantica

copacul cu coaja sparta

Toate aceste mirari s-au produs firesc, urmare a observarii atente, si fara nicio indrumare din partea mea sau a altcuiva. Bucuria copiilor de 2-6 ani (grupul de la proiectul Gradina de arta, din 15-19 iunie) de a explora Natura, asociind-o propriilor jocuri, m-a stimulat sa traduc si sa adaptez cateva pasaje din frumoasa si utila carte “Studiul Naturii pentru intreaga familie” (Nature Study for the Whole Family), scrisa de naturalistul american Laurel M. Dodge.

Luckas gradina de arta

Introducere in studiul naturii

„Ca naturalist care a crescut inconjurat de natura salbatica, asa cum e in statul Maine, stiu cat de important este jocul liber in natura. Eu cred ca exista o legatura intre copii si peisajul cu care iau contact prima data. Aici, in acest loc, incep copiii sa inteleaga natura. Aici, in acest loc, isi dezvolta increderea in sine, care este produsul unor activitati reale desfasurate intr-un mediu real.
Explorarea fireasca a naturii, care era fundamentul copilariei generatiilor anterioare, se desfasura liber, vara, in weekend sau dupa-amiaza. Astazi, copiii nu se mai joaca deloc pe maidan sau pe camp. Sunt prea ocupati ca sa mai colinde prin paduri si pe campuri. In loc de aventuri cu vecinii de aceeasi varsta, copiii sunt transportati de la o activitate la alta, programate de adulti. Cand sunt acasa, copiii isi petrec mult timp uitandu-se la televizor sau jucandu-se la calculator, ori rezolvand o gramada de teme.

rochita randunicii

Chiar daca ar vrea sa exploreze, curtile si imprejurimile sunt acoperite cu gazon sintetic si nu mai ramane nimic de descoperit. Peisajul multor zone pre-orasenesti a devenit steril, din cauza unor prea zeloase interventii tehnice, care au transformat maturatul in arta.Cat despre zonele urbane, ele demult au pierdut contactul cu natura. Chiar peisajul rural adopta tot mai mult standardele de curatenie ale orasului.

Dilema mea, si probabil si a voastra, este ce se poate face daca ai avut nesansa de a te naste fara beneficiul unui teren intins pe care sa il explorezi. Cum restituim copiilor JOACA AFARA, satisfacandu-le nevoia de a descoperi, si totodata asigurandu-ne ca vin acasa in siguranta?
Ca sa facem asta, eu zic ca trebuie sa ne implicam intr-o zona care era odata rezervata exclusiv copiilor. Trebuie sa mergem afara cu totii sa ne jucam.
Intrucat peisajul nostru devine tot mai artificial, iar programul nostru zilnic tot mai plin, aceasta joaca afara pare o sarcina imposibila. Avem munca noastra si sarcinile noastre care ameninta zilnic sa ne sufoce. Multi parinti nu sunt linistiti deloc la gandul de a deschide usa ca sa-si lase copiii singuri afara. Majoritatea se intreaba si cand ar putea sa gaseasca ei insisi putin timp liber sa mearga afara.

Desi natura nu ne mai intampina in pragul usii, iar timpul familiilor este fracturat de obligatii in afara casei, exista un hobby care va ajuta sa gasiti timp impreuna afara. Studiul naturii reprezinta asimilarea unor cunostinte despre lumea naturii. Nu este un curs formalizat cu lectii structurate, ci o aventura care incepe atunci cand va plimbati liber pe afara. Asa cum se jucau pe vremuri copiii in paduri si pe camp, ori in jurul casei, asa puteti si voi sa va duceti impreuna familia, sa se joace si sa descopere natura. Veti fi rasplatiti oricum, chiar daca cercetati mai superficial sau mai adanc ceea ce va inconjoara.”

Va urma

14

Bebelusii, la Noaptea Institutelor Culturale

Maine, vineri 19 iunie, ora 18.30, avem un nou spectacol de teatru cu JOC IN VERDE, de aceasta data in Gradina Institutului Cultural Roman, din Aleea Alexandru 38 (langa Bd Aviatorilor, intre Piata Victoriei si Piata Aviatorilor), in cadrul unui mare eveniment: Noaptea Institutelor Culturale.

Spectacolul JOC IN VERDE, facut cu drag, de catre Artelier D si Asociaţia Da’DeCe, pentru cei mai mici,copiii de 1-3 ani, se va juca in decorul care l-a inspirat: o gradina verde.

Intrarea este libera, dar locurile sunt limitate.

Avem 10 locuri (pentru 10 familii), care pot fi ocupate numai pe baza de rezervare. La una dintre adresele: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com.

Va asteptam cu bucurie si mult verde, intr-o gradina frumoasa ca in povesti!

Institutul Cultural Roman a pregatit un program dens, de dimineata pana seara. Toata lumea va fi fericita, inclusiv bebelusii. Dupa spectacol, ei vor participa la un atelier liber, in spatiul de joc.

http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/noaptea-institutelor-culturale-la-icr-program-1.html

Despre spectacol:

Nu doar natura, ci și obiectele din gradină sunt pentru copil un prilej de descoperire a lumii: prin sunete, forme, culori. Cu cât sunt mai simple și mai naturale, cu atât lucrurile îndeamnă mai mult la joc și stimulează mai complex creativitatea, mai ales primăvara, când cerul și pamântul vibrează, iar grădina înverzește.

Sticle, rondele de lemn, o frânghie groasă și una subțire, boabe de fasole și picături de apă, o pânză uriașă și un coș de nuiele, flori și fluturi de hârtie – toate capătă viață în mâinile unei fete curioase și jucaușe. Atât de bine se joacă ea în grădină, încât nici nu simte când a trecut timpul și s-a făcut ora de culcare! Inb despre echipa de creatori pe site http://www.asociatiadadece.ro/program/joc-in-verde/

Producatorii spectacolului, Artelier D si Asociatia Da’DeCe, cred cu convingere în beneficiile pe care le are teatrul la cele mai mici vârste. Este demonstrat faptul că experiența de spectator a copiilor mici le dezvoltă acestora abilitățile cognitive, emoționale, sociale și creative, stimulându-i de o manieră uimitoare și profundă. Cu această convingere în minte, spectacolul s-a născut din gânduri, trăiri, obiecte, sentimente, curiozitate, uimire și speranță.

Recomandare, pentru parinti si copii: Va rugam sa aveti in vedere o tinuta sport, intrucat vom sta pe pernute, in gradina.

Va asteptam cu drag (nu inainte de a face rezervarea, ca sa ne organizam bine, cu pernute, etc)!

Jocuri senzoriale cu Mingiuca vesela, pentru bebelusi

Duminica 14 iunie, ora 11, la Grow Up Kindergarten, str Randunelelor nr.13, avem o noua sesiune de Jocuri senzoriale cu MINGIUCA VESELA, pentru varste de la 10 luni la 2 ani si jumatate. Mingiutelor rosii de cirese, capsuni si rosii li se vor alatura mingiute verzi de mazare. Joaca dureaza 45 minute, sau chiar o ora, dupa plac!
Amanunte  si fotografii de la atelierul din 6 iunie,in pagina de event https://www.facebook.com/events/1454741101491950/
Si pe blogul artelierd.wordpress.com

Atelierul are loc in aer liber, in curtea gradinitei. In caz de ploaie, ne jucam inauntru, in spatiul special amenajat. In programul viitor: Jocuri cu apa, nisip si frunze.

6 locuri disponibile.

Durata: 45 minute (30 minute joc ghidat si 15 joc liber).

Taxa: 40 lei familie cu un copil.

Inscrieri: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Va asteptam cu drag,

Artelier Eminescu, spunem Frumoasa lumii, la Libraria Diverta Romana

Sambata 13 iunie, ora 10.30, la Libraria Diverta Piata Romana (in locul unde a functionat Libaria Bastilia), Piata Romana nr. 5,  atelier creativ de povesti dedicat lui Mihai Eminescu. Spunem basmul “Frumoasa lumii”, cu papusi populare, si coasem, fara ac, motive romanesti.

Pentru copii intre 3-7 ani.

10 locuri disponibile.

Durata: 1 ora.

Taxa: 40 lei copil insotit (de unul sau ambii parinti).

Inscrieri: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Iunie este o luna speciala in calendar. Infloresc teii, ne aducem aminte de Eminescu. Ca in fiecare an, am pregatit  un atelier care este dedicat scriitorului si creatiei sale. In  acest an, vom alatura povestii, o activitate creativa inspirata de ie. Ia este sarbatorita in 24 iunie, printr-un eveniment care are loc pe tot globul.  Vom coase si desena cu fir motive decorative populare specifice iilor.

Un vrajitor rau si lacom, o fata frumoasa si vicleana, un fecior istet si hotarat- acestea sunt personajele principale ale povestii scrise de Eminescu, dupa varianta populara. Cine va castiga in confruntarea de forte si cum?  O poveste atipica pentru scriitorul vizionar, dar plina de farmec si cu dialoguri vii, aproape teatrale.

“– Mamă, eu am auzit că fata-mpăratului e frumoasă. Mă duc s-o iau eu.

– Dragul mamei, tu, un băiat aşa sărac, să iei pe fata-mpăratului? Ce mai vorbeşti nebunii? – Dacă eu vreau aşa?! Du-te, mamă, staroste. –

-Da’ cum, dragul mamei, să intru eu acolo?

– Du-te, mamă!”

https://www.facebook.com/events/401784973347749/401787610014152/Afis atelier de povesti Frumoasa lumii