Drumurile lui Cuza

Recomandare pentru Școala Altfel

Program de geografie și scriere creativă, pentru grupuri de elevi peste 10 ani

Vom explora domnia lui Cuza, din perspectiva ficțiunii pe care a generat-o, a reformelor, cât și a drumurilor pe care le-a făcut, diverse și numeroase, ce exprimă preocuparea sa de a cunoaște nemediat, realitatea.

” Și totuși /cu toate problemele/, se pare că românii au făcut la 1859 cea mai bună alegere posibilă. Cu toate scăderile lui, Cuza rămâne în istorie ca un mare om de stat. Privind de departe, defectele se estompează și rămân înfăptuirile. Iar acestea cu greu și-ar putea găsi egal în întreaga istorie a românilor. Nu Cuza singur a făcut România, totuși, România s-a făcut sub conducerea lui.” – Lucian Boia, România, țară de frontieră a Europei

Pornind de la legende și  însemnări de epocă, cu ajutorul hărții Principatelor din anul 1892 aflată în patrimoniul Muzeului Hărților,  reconstituim drumurile domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru a descoperi problemele epocii și soluțiile sale . Explorăm lumea de acum 161 de ani: poposim la Constantinopol (Istanbul), Neamț și București, unde cunoaștem oameni din diverse categorii sociale și reprezentanți ai puterii (statului).

 In partea a doua a programului, facem un exercițiu de imaginație. Realizăm o creație cu tema Cuza azi –îl aducem pe domnitor în lumea noastră, ca să cunoască ce s-a întâmplat cu moștenirea sa: gratuitatea învățământului și materiile de studiu; secularizarea averilor mănăstirești; autonomia și independența țării.  

Durata : o oră și 30 de minute

Taxa: 25 lei/copil

Rezervare cu minim 10 zile înainte de data aleasă, la una dintre adresele: educatie@muzeulhartilor.ro sau artelierd@yahoo.com

Număr de participanţi: minimum 7, maximum 20.

Descoperiri la microscop

Vom explora o lume invizibilă. O lume puternică și clocotind de viață.  Lumea bacteriilor și a virușilor. O facem pentru a-l descoperi pe un erou al științei, Victor Babeș, microbiologul care a scris primul tratat din lume despre bacterii și a învins boli mortale. Vom vedea imagini pe care el le-a văzut de mii de ori, mărite la microscop.

La capătul călătoriei, cunoașterea ne va fi o armură puternică.  Vom ști ce trebuie făcut ca să ne apărăm de ceea ce nu vedem, așa cum făceau eroii din basme în luptă cu monștrii perfizi.  Vom ști ce să facem ca să nu ne mai imbolnăvim de gripă și de alte boli care sunt provocate de viruși și bacterii.

Argument

Incepând din 23 februarie până pe 4 aprilie, Asociația Artelier D și Muzeul Municipiului București vă invită la programul în 4 module Descoperiri la microscop, la Muzeul Victor Babeș, pentru a cunoaște puternica lume invizibilă a microorganismelor și remediile descoperite de omul de știință Victor Babeș pentru lupta eficientă cu bolile, în slujba sănătății.

Descoperiri la microscop învăță copiii despre partea nevăzută a corpului omenesc și lupta sa cu microorganismele, pentru menținerea sănătății. În acest scop, programul explorează obiecte și documente care i-au aparținut lui Victor Babeș, începând cu celebrul său microscop Zeiss-Jena.  Seria de patru ateliere aduce la viață episoade din viața spectaculoasă a omului de știință, puțin cunoscută.

 Concept

Cu ajutorul microscopului, Victor Babeș a făcut descoperiri științifice și medicale cu impact mondial, despre care vom afla prin mijloace interactive și ludice- jocuri, teatru de păpuși, observare la microscop. Prin intermediul artei (desenului), copiii vor vizualiza creativ ceea ce au învățat și i-a impresionat.

Câteva stații de lucru vor oferi informații și imagini mărite, despre boli, viruși, corpul omenesc, ființele mici din sol și apă, de pe piele și din alimente, completate de activități educativ-creative.

Fiecare dintre cele patru module abordează o temă științifică, un obiect de cercetare sau personal și o descoperire a savantului român, pentru a ne aduce personalitatea complexă a lui Victor Babeș mai aproape și a ne familiariza cu universul invizibil al corpului omenesc. Vom cunoaște rolul virușilor și bacteriilor în producerea bolilor și epidemiilor, dar și importanța antidoturilor- igiena și prevenția, tratamentele și vaccinurile.

CALENDAR

  • Laboratorul fantastic- 23 februarie, ora 11 și ora 12:45

Ce instrumente, pentru ce analize și cu ce rol? Invățăm despre laboratorul lui Victor Babeș și instrumentele sale preferate. Prima descoperire în laborator a cercetătorului- bacteriile care provoacă infecții.  Desenăm laboratorul nostru de descoperiri fantastice în ajutorul omenirii.

La acest atelier nu mai sunt locuri, la nici una dintre sesiuni.

  • Inamicii mici și tari -7 martie, ora 11 și ora 12:45

Cercetăm microscopul lui Victor Babeș și aflăm despre bacteriile și virușii pe care i-a descoperit. Invățăm despre bacteriile bune și cum să ne apărăm de viruși. Privim imagini ale ființelor invizibile, mărite de 600 000 ori- virușii gripei, ai infecțiilor respiratorii și herpesului. Desenăm viruși imaginari cu rol pozitiv.

La sesiunea de la ora 11 a atelierului din 7 martie nu mai sunt locuri.

  • Navigăm prin corp22 martie, ora 11 și ora 12:45

Facemo călătorie desenată prin corpul omenesc și învățăm despre bacteriile bune și armele secrete contra bolilor. Aflăm cum a descoperit Babeș drumul bacteriilor rele în corp și cum să le distrugă. Cercetăm  cartea sa, care a schimbat lumea: Bacteriologia (Bacteriile și rolul lor în maladiile infecțioase, 1885, de Victor Babeș și  Victor Cornil).  Desenăm o călătorie în locul preferat din corpul nostru.

  • Eroul Dâmboviței- 4 aprilie, ora 11 și ora 12:45

Discutăm despre lupta lui Victor Babeș cu primarul Pache Protopopescu pentru a curăța râul Dâmbovița de bacterii, pentru sănătatea Bucureștiului. Invățăm despre măsurile de igienă și răul pe care îl provoacă microbii în corp. Facem o bandă desenată cu 6 reguli de igienă pe care trebuie să le respectăm pentru a nu ne pune sănătatea în pericol.  

Programul se adresează familiilor (copii și părinți) și grupurilor organizate, fiind recomandat pentru vârsta de 6-10 ani.

Numărul maxim de participanți este de 16 persoane, respectiv 8 familii.

La sesiunea de la ora 11 la acest atelier nu mai sunt locuri.

Durata atelierelor: 1 oră și 15 minute.

Taxa: 25 lei de persoană.

Precizare pentru noii participanți la programele noastre

Datorită unor neclarități și disfuncționalități, facem câteva precizări ca să aducem la cunoștința tuturor încă o dată, și pe această cale, o regulă care funcționează la programele noastre.

Părinții care iau parte la program, alături de copii, sunt, de asemenea, participanți la program și trebuie să achite taxa.

Fără achitarea taxei nu sunt permise intrarea în muzeu și nici accesul în spațiul programelor, aceasta fiind nu doar regula noastră, ci și a muzeelor în care ne desfășurăm programele.
Exemplu, dacă un părinte participă cu doi copii la program trebuie achitate 3 taxe, corespunzătoare numărului persoanelor beneficiare ale programului.

Pe de altă parte, participarea părinților alături de copii la programe este opțională. Copiii pot participa la program și neînsoțiți de părinți.

Rezervarea se face prin completarea formularului din partea de sus a paginii.

Programul este conceput de Asociația Artelier D și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, la Muzeul Victor Babeș, str Andrei Mureșanu nr. 14 A.

Coordonator: Daniela Mișcov, educator cultural.

Programul se adresează și grupurilor organizate, pe bază de programare cu cel puțin 10 zile avans.