Copacul dă viaţă

Copacul dă viaţă

Cele mai puternice amintiri din copilărie ale mele se leagă de vacanţele petrecute in mijlocul naturii. Un simbol fascinant al naturii, atotprezent şi in amintirile mele, este copacul. In copaci ne căţăram şi ne făceam căsuţă când eram copii. Ne plăcea să fim sus, in vârful copacului, să vedem departe, până la orizont şi să stăm printre ramurile lui verzi, unde aerul mirosea a fructe coapte şi unde se auzea zumzet de albine. Cum priveam in jos de-a lungul trunchiului vedeam cleiul portocaliu lucind in soare şi câte o ciocănitoare mai curajoasă şi flămândă, lovind scurt cu ciocul, după furnici. Jos, la poale-imi vine să zic, pentru că un copac e frumos şi majestuos ca un munte- era regatul furnicilor, care se plimbau prin crăpăturile scoarţei, ca pe bulevard. Când te apropiai de el şi il priveai atent, copacul de sus şi până jos era plin de viaţă, nu doar de viaţa lui, a trunchiului, a sevei, rădăcinilor, ci şi a tuturor fiinţelor care işi duceau viaţa in jurul lui, printre care şi noi copiii.

Aveam să aflu mai târziu că un copac nu are viaţă doar pentru el, el dă viaţă tot terenului din jurul său, prin rădăcinile sale, iar prin umezeală şi verdeaţă aduce ploaia şi echilibru în atmosferă. Văd acum, ca adult, că în locurile de unde dispar copacii de fapt dispare viaţa cu totul. Pământul devine gol, sterp şi se prăvăleşte la vale, mai ales unde sunt case şi vin asupra lor ploi torenţiale sau ape de la munte, năvală, şi iau totul în calea lor. Fiindcă au dispărut copacii care ţineau totul laolaltă, legat, solid.

Stau şi mă gândesc cum ar fi să merg la munte şi să nu mai fie copaci, iar în locul lor să fie doar străzi, câmp pustiu şi case….aşa cum văd tot mai des unde merg prin ţară şi mi se strânge inima. Am făcut întotdeauna popas lângă un pom, cu umbră bună. Nu cred că va fi dor vreodată cuiva să facă popas în mijlocul câmpului, sub soarele orbitor, aşa cum ne este tuturor dor de un popas lângă pădure, la umbră şi aer curat. Dar nu ştiu ce se întâmplă, parcă nu mai iubim pădurea…. De câte ori merg la munte, văd zeci şi zeci de camioane cărând harnice buşteni, mii şi mii, şi mă gândesc cu ingrijorare ce se va intâmpla cu muntele dacă dispar brazii, iar dacă dispar brazii, mă întreb unde vor merge veveriţele, urşii, de unde vom lua conuri de brad şi aer curat filtrat de frunzele lor? Cred că ar trebui să gândim la consecinţele fiecărei acţiuni pe care o facem, pentru că fiecare acţiune are efecte nebănuite, suntem toţi legaţi unii de alţii şi acţiunile noastre la fel. Dacă nu mai iubim copacii şi distrugem ireversibil pădurea, noi vom fi cei care vom pierde, laolaltă cu tot ce inseamnă calitatea vieţii noastre.

In jurul nostru au loc fenomene meteorologice şi de mediu tot mai grave, semn că natura reacţionează puternic la acţiunile profunde, cu impact negativ, ale oamenilor. Deseori fenomenele naturii provoacă pierderi de vieţi omeneşti sau afectează viaţa oamenilor, oamenii îşi pierd casele, agoniseala ori se imbolnăvesc cronic, din pricina poluării.

Când eram elevă în şcoala generală aduceam mereu ziare şi hârtii la şcoală şi eram mândră că fac ceva bun, ceva nu doar pentru mine, la fel gândeam noi, toţi copiii. Ştiam că hârtia se obţine din lemn de copac şi ne gândeam că, atunci când colectăm hârtie, salvăm nişte copaci de la tăiere.
In tot acest context dramatic de acum, cu defrişări masive şi împuţinarea văzând cu ochii a fondului forestier, Proiectul Şcoala pentru o Românie verde mi se pare nu doar necesar, ci chiar vital. Mai ales că în ultima vreme nu am mai citit sau aflat de nici o iniţiativă similară, de asemenea anvergură, care presupune nu doar acţiune, ci şi educaţie. Sunt sigură că toţi copiii implicaţi vor participa cu entuziasm, aşa sunt copiii, aşa eram şi noi. Mi-aş dori ca şi adulţii să fie la fel, căci de astfel de acţiuni depinde salvarea copacilor. Să ne gândim la copacii din viaţa noastră, să privim fotografiile făcute in natură, copacii sunt lângă noi, întotdeauna. Acum a venit momentul să fim şi noi alături de ei, acţionând concret.
Cred că a planta un copac este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poţi face intr-o viaţă. Un copac dă viaţă pământului, este casă pentru păsări, insecte, produce fructe pentru animale, şi mii de alte beneficii ne aduce, despre care învăţăm toată viaţa şi tot nu le ştim pe toate.

Acum vreo 4 ani am plantat cu fiul meu un măr grădină, dornică să contribui şi eu la salvarea copacilor. Mărul nostru a crescut, este mai înalt decât mine, privesc la el pe geam in fiecare zi şi mă gândesc că în câţiva ani va avea şi fructe, de care peste o vreme se vor bucura şi alţii. Să îi incurajăm pe copii să acţioneze pozitiv, să strângă hârtie pentru reciclat, să planteze copaci, căci lumea le va aparţine. Iar dacă lumea este verde, va fi o lume mai bună.

Daniela Mişcov

Cum îi poţi invăţa pe copii să mănânce sănătos

Este un singur fel pentru a-i învăţa pe copii să mânânce sănătos: mâncând tu însuţi, ca părinte, sănătos. Copilul crede mai ales în ce vede că fac adulţii, mult mai mult decât în ceea ce spun. Teoriile nu sunt convingătoare nici pentru noi, adulţii, dacă nu sunt insoţite de fapte pe măsură, darămite pentru copii, pentru care „a face” este cea mai importantă acţiune zilnică. Imi imaginez astfel un traseu zilnic al educaţiei de succes în direcţia mâncatului sănătos:

1. La supermarket sunt mii de produse, cea mai mare parte a lor conţin mii de calorii cât şi tot felul de substanţe chimice, care sunt dăunătoare copiilor şi provoacă alergii. Mai ales în primii 6 ani de viaţă, încercaţi să oferiţi copilului in special alimente neprocesate, adică, de exemplu, nu salamuri, nu iaurturi cu adaosuri, nu sucuri cu îndulcitori, nu snacks-uri. Ci carne preparată acasă, iaurturi naturale cu fructe în amestec realizat la bucătărie, eventual cu miere, juice-uri din fructe şi legume. Avem tendinţa să credem că principala noastră misiune in ceea ce priveşte educaţia sănătoasă se încheie odată cu vârsta de 6 ani, ceea ce este greşit. Când copiii se emancipează, ei sunt uşor de influenţat de către anturaj, pot ajunge singuri la supermarket şi pot alege şi cumpăra singuri ceea ce noi nu le oferim, de asemenea, la fast-food, care poate deveni un obicei nociv, sub pretextul unor întâlniri cu prietenii sau al sărbătoririi zilei de naştere.

2. In jurul mesei: Faptul că nu mai avem timpul necesar să stăm la masă impreună toată familia afectează mult şi în mod negativ felul in care mâncăm, al nostru şi al copiilor. De aceea, măcar cina să fie impreună, iar weekend-ul să fie dedicat unor reţete bune, gustoase, cu legume şi fructe locale de sezon.

3. La televizor. Se pare că acum toată lumea petrece, totuşi, destul timp la televizor, unde copiii sunt vrăjiţi de reclame. Reclame la dulciuri, la băuturi carbogazoase, la snacks-uri, exact ceea ce nu este sănătos. Comentaţi aceste reclame, arătaţi de ce nu sunt aşa bune alimentele precum par ele în imagini, nu le lăsaţi să îi inveţe ele pe copii ce este „bun” de mâncat, aceasta dacă nu aveţi cum să le opriţi accesul la ele. E bine ca ei să fie informaţi, e bine să aveţi încredere în capacitatea lor de a inţelege.

4. In frigider şi în cămară. Conform unei statistici recente, 75-95 % din bolile cronice sunt din cauza unei alimentaţii neadecvate. Ceea ce înseamnă că obiceiurile din copilărie se perpetuează toată viaţa. Copiii care găsesc în bucătărie dulciuri, sucuri acidulate, deserturi tip patiserie le vor consuma de la cea mai mică vârstă. Dacă vor găsi doar alimente bune în bucătărie, atunci acestea vor fi baza alimentaţiei lor şi a felului lor de a se hrăni. In frigider şi în cămară trebuie să fie fructe, legume, cereale, compoturi, lactate, prăjituri bune făcute in casă, din ingrediente naturale, sănătoase.

5. Niciodată nu forţa şi nu recompensa un copil pentru o anumită mâncare, nu funcţionează. Pe termen lung, copilul va refuza acest aliment, nu va fi convins de aceste metode ca să-l accepte.

6. Atunci cum? Bună intrebare: cum poate fi bine educat un copil în privinţa mâncării? La masă, prin intermediul mâncării pe care o primeşte şi a felului în care este servită-mă grăbesc să răspund. Dacă masa e o sărbătoare, servită într-o atmosferă plăcută, tihnită, iar mâncarea arată bine şi este prezentată astfel ca să încânte, atunci copilul va reveni asupra acestei stări pozitive, va dori din nou acea mâncare. Mâncarea are legătură şi cu sufletul, nu doar cu simţurile. Ne face fericiţi. Ne place să fim fericiţi, e o experienţă pe care ne-o dorim repetată, la care ne dorim să revenim. Un lucru este clar: copilul tău doreşte să mănânce ceea ce mănânci şi tu. Dacă vrei ca el să mănânce broccoli, atunci trebuie să mănânci şi tu. Prima reţetă cu broccoli trebuie să fie un mare succes şi o bucurie sărbătorită în familie, în jurul mesei. Ceea ce inseamnă că această legumă va deveni un ingredient constant al reţetelor de acasă. E firesc să fie aşa, şi noi ne amintim după ani, tot ce am mâncat acasă, la părinţi. Iar aceste mâncăruri fac parte nu doar din amintirile noastre, ci şi din obiceiurile noastre culinare.

7. o altă idee care văd că funcţionează: atelierele de gătit. copiilor le place să fie in grup, să descopere impreună, se antrenează unul pe altul şi se simt bine. reţeta preparată astfel va fi imprimată cu toate amintirile acestei activităţi frumoase.

Arta ca Grădină a Posibilului

Am văzut recent un spectacol de teatru pentru copii foarte mici, peste 18 luni, al unui artist francez, Benoit Sicat, din Rennes, Franţa. Care a devenit de atunci pentru mine o temă de reflecţie asupra Artei. Spectacolul este propriu- zis o instalaţie, un spaţiu deschis, interactiv, imaginând o grădină din pietre, beţe şi alte obiecte din natură, asupra cărora copiii sunt invitaţi subtil să acţioneze-ceea ce copiii fac, deşi actorul nu le „arată” nimic, nu işi asumă rolul de vitrină, de profesor, de luminat. Nimic din ce am văzut acolo nu s-a potrivit cu definiţiile mele despre un spectacol de teatru pentru copii, dar absolut totul mi-a plăcut şi m-a impresionat. Şi a rămas in mintea mea, prin adevăr şi frumuseţe. De asemenea, mi-a plăcut relaţia lui plină de respect, lipsită de condescendenţă sau fals didacticism, faţă de copii. Deşi actorul a fost, in acelaşi timp, de o infinită discreţie, stând aproape in umbră. Cred că orice spectacol foarte valoros instituie şi o re-definire asupra Artei. Arta nu este o demonstraţie, sau o reluare mimetică a unor poveşti cunoscute, ea este in căutarea unor răspunsuri, nu le-a găsit, nu le arată didactic, mirându-se fals că le găseşte in complicitate cu spectatorii. Arta este o Grădină a Posibilului, unde fiecare dintre noi işi caută inţelesurile. Benoit Sicat a reuşit să ofere fiecărui copil un drum propriu prin această grădină, de asemenea, a propus un alt inţeles spectacolului de teatru pentru copii, scuturându-l de praf. Iar acest inţeles nu se află in nici una dintre definiţiile existente in DEX-ul spectacolului de teatru. Aşa se întâmplă insă cu Arta adevărată, ea işi impune propria definiţie, îmbogăţind conceptul. Sunt creaţii care instituie nu doar evenimente artistice, ci şi noi sensuri ale conceptului de Artă.