Teatru cu poveşti şi jocuri

Broscuţa din Oraşul verde, o poveste ecologică, din cuburi şi jucării

Sîmbătă 26 aprilie, ora 11, la GrowUp Kindergarten, în cadrul atelierului creativ de poveşti & natură CUIBUL DE RÂNDUNELE spunem o poveste originală, , cu ocazia Zilei Pământului: Broscuţa din Oraşul verde. O poveste ecologică, inspirată de întâmplări adevărate .O poveste spusă cu ajutorul teatrului de păpuşi, din cuburi şi jucării.
Pentru familii cu copii de 2-6 ani. Biletul : 40 lei/copil insoţit. Familie cu doi copii : 60 lei.
Rezervări : artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

broscuta foarte verde

« A fost odată o broscuţă verde cu ochi rotunzi, burtică galbenă şi galoşi roşii. Trăia printre frunzele grase de untişor, ştevie şi leurdă, pe malul unei bălţi, într-o căsuţă răcoroasă de noroi. „Pleasc, pleosc” se auzea toata ziua, de la galoşii mari ai broscuţei, care lipăia în drumul ei spre apă şi înapoi.”

Broscuţa Verzişoara şi prietena ei Albăstriţa (cunoştinţele noastre de anul trecut, din Poveste de colorat) sunt nevoite să lase în urmă totul, din cauza poluării şi a schimbării drastice a mediului. Pădurea a dispărut, balta a fost secată, iar singura lor şansă de supravieţuire este să găsească un loc verde. Pe drum, se întâlnesc cu Popic popândăul, care li se alătură. Lanului unde trăia i-a luat locul o fabrică. Ajung în Oraşul verde, unde vor începe o viaţă nouă.

Albastrita
După poveste, ne jucăm cu jucării şi cuburi, construind case, chiar un oraş.
In partea a doua a activităţii creăm o broscuţă din carton reciclat şi sădim un pom.

Acceleratul de primăvară, o poveste cu mişcare

Duminică 27 aprilie, ora 11, la Sandra Afterschool, teatru-atelier după poezia lui George Topârceanu, Acceleratul de primăvară. Avem un mic spectacol de teatru de păpuşi, urmat de improvizaţii teatrale, pe tema tren, mişcare, întâmplări, personaje. Primul spectacol de teatru cu copii. Pentru familii cu copii peste 3 ani. Bilet: 25 lei/copil insoţit. Rezervări : artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

„Fagul Dragu – Poveste mai ciudata nu am pomenit. Nu înţeleg de ce oamenilor le place de monstrul ăsta, acceleratul.
Melcul Doru – Nici eu nu ştiu sigur. Poate pentru că le place să se mişte încolo şi încoace.
Fagul Dragu – Mie nu-mi place. Eu vreau să stau într-un loc.”
Afis acceleratul

In luna mai, sărbătorim Food Revolution Day, cu două evenimente, unul pentru oameni mari, în 16 mai, ora 20, al doilea pentru familii cu copii de la 3 ani, în 17 mai, ora 10.

Pe 16 mai, ora 20, Suit & Tie Cooking Night: FROG & Food Revolution Romania vă provoacă să gătiţi ca Jamie Oliver, Gordon Ramsay sau Heston Blumenthal. Iar pe 17 mai, ora 10, vă invităm la Grand Breakfast Party. La Grădiniţa Grow Up, petrecem şi copii chef admirăm, cu ocazia unei demonstraţii culinare extraordinare. Amănunte săptămâna viitoare, în Newsletter şi pe paginile facebook Food Revolution Romania, FROG şi Grow Up Kindergarten. Primul nostru sponsor oficial: Biovivo.

In data de 31 mai, lansăm primul Artelier D parenting, cu tema Inteligenţa emoţională.Va fi de-adevăratelea un artelier, cu poveşti, întrebări şi activităţi practice. Vom folosi materiale documentare în premieră şi vom prezenta cărţi de interes.
Nu în ultimul rând, continuăm în luna mai, Poveştile europene, cu Belgia, şi Degetarul fermecat, cu Mica Sirenă.

Anunțuri

Ziua Pământului la Bucureşti, cel mai poluat oraş din UE

Mâine 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului. O zi dedicată planetei, casei noastre. Pe tot globul vor avea loc acţiuni menite să educe sau să salveze viaţa oraşului, să protejeze clima.

Astăzi mai mult de jumătate din populaţia lumii trăieşte în oraşe. Clima este profund afectată, astfel că oraşele trebuie să găsească soluţii de adaptare, soluţii verzi. Tema Zilei Pământului de anul acesta este „Oraşe verzi”. Cum putem aduce mai aproape de natură oraşele, reducând consumul şi efectele lor negative asupra mediului? In Adelaide, Australia, s-au introdus autobuze cu energie solară; în Sommerville, USA, se face agricultură urbană; în Boston, doctorii prescriu folosirea bicicletei.

http://www.earthday.org/greencities/success-stories/

E instructiv să citeşti poveşti de succes despre alte oraşe şi să reflectezi la situaţia din oraşul Bucureşti. Poate merită să ne reamintim faptul că oraşul nostru este considerat unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa, este chiar pe locul 1 in Uniunea Europeană la capitolul poluare! http://www.mediafax.ro/social/bucurestiul-locul-i-in-topul-oraselor-poluate-din-ue-2583465

« Potrivit datelor colectate de staţiile de monitorizare, principala sursă de poluare a Capitalei o reprezintă traficul rutier, responsabil pentru circa 70 la sută din impurităţile din aer. » Interesant, nu-i aşa ? Pe scurt, maşinile.
papadia mea plan apropiat

Noi ce facem în Bucureşti ca să reducem gazele toxice şi consumul, ca să reciclăm mai mult? Răspunsul ar trebui să ne intereseze pe toţi. Mai ales că în acest oraş maşinile par mai numeroase decât pietonii, spaţiile verzi se reduc văzând cu ochii, ocupate de terase şi restaurante, accesul bicicliştilor este limitat şi riscant (doar o mică parte din străzi au marcaj pentru acces biciclete), trotuarele sunt transformate în locuri de parcare, iar din parcurile pentru cei mai mici pământul, iarba şi nisipul au dispărut, în favoarea unor plăci artificiale, care miros ingrozitor atunci când vine căldura şi le incinge ca pe nişte reşouri (parcuri pentru copii de peste 6 ani nu prea există, iar pentru cei şi mai mari, pre-adolescenţi, nici nu mai zic).

4 poveşti în aer liber, în parteneriat cu Sandra Afterschool, în parcul Titan. In săptămâna Şcoala Altfel, aprilie 2014.

4 poveşti în aer liber, în parteneriat cu Sandra Afterschool, în parcul Titan. In săptămâna Şcoala Altfel, aprilie 2014.

Toate acestea au efect şi asupra stării de sănătate: se face tot mai puţin sport (conform unor statistici recente, 60% dintre copiii din oraşele noastre nu fac sport!), oamenii sunt tot mai sedentari, mai obezi, mai depresivi şi mai bolnavi, începând cu vârsta copilăriei. Numărul cazurilor de astm la copii s-a înmulţit îngrijorător. Astmul este cauzat de poluare şi mizerie, de avalanşa substanţelor chimice în defavoarea celor naturale. Nu ne mai lăsăm copiii să se joace în pământ (o activitate sănătoasă şi importantă în dezvoltarea firească a copilului), fiindcă e “murdar”, în principal, de la excremente de câine. Suntem mari iubitori de câini, dar nu adunăm mizeria pe care o fac, ci o lăsăm peste tot, aşa că o luăm pe pantofi şi o aducem şi în casă. Toate acestea sunt însă minore în comparaţie cu noxele eliberate în atmosferă de maşinile din Bucureşti, cărora an de an li se creează drumuri tot mai largi şi mai sofisticate. Spre deosebire de restul Europei, unde accesul lor în oraş este limitat, atât fizic şi tehnic, cât şi prin taxe tot mai piperate.

Se întâmplă în ultima vreme în Bucureşti şi lucruri bune: sunt plantaţi copaci, oamenii se îngrijesc de grădina din jurul blocului, nu se mai aruncă gunoiul pe geam, a apărut timid dar cu persistenţă, categoria bicicliştilor, oamenii devin atenţi la reciclare (hârtie, pet-uri, pungile de plastic), iar educaţia ecologică se face simţită tot mai mult.

Grădina dintre blocuri în cartierul Titan, o iniţiativă privată.

Grădina dintre blocuri în cartierul Titan, o iniţiativă privată.

Atelierul Cuibul de rândunele, de la Grow Up Kindergarten, de sâmbătă 26 aprilie, ora 11, este dedicat Zilei Pământului, fiind inspirat de tema Oraşului Verde. Vom spune o poveste şi vom sădi un pom. Un gest simplu, dar fundamental. Un pom înseamnă viaţă şi cu el începe educaţia despre natură. Povestea „Broscuţa din Oraşul verde” continuă intâmplările din „Povestea de colorat”, de anul trecut, despre broscuţa Gălbeniţa şi pasărea Albăstriţa. Broscuţa s-a făcut din galbenă, verde şi a ajuns în oraş, într-un oraş verde, unde animalele, plantele şi protejarea naturii se află pe agenda conducătorilor oraşului. Aşa cum se întâmplă în ţările nordice, Suedia, Danemarca şi Finlanda. In aceste ţări, oraşele par o prelungire a pădurii şi invers, un capăt al pădurii se continuă în oraş. Accesul maşinilor este limitat, bicicliştii sunt în largul lor, iar reciclarea şi consumul cu grijă al resurselor sunt o temă vizibilă peste tot.

In mitologia românească, broasca este un animal foarte important. Ea are legătură cu apa, cu viaţa. Este protejată şi considerată un animal sacru, la fel ca ariciul şi albina. Povestea noastră se inspiră din legende, poveşti şi zicători populare româneşti, doar decorul este urban. Este o poveste cu mesaj despre natură. Un mesaj de care avem nevoie. Fiindcă avem nevoie de aer şi apă.

Grand Breakfast Party şi povestea unei farfurii

Anul acesta Food Revolution Day merge la grădiniţă. La Grădiniţa GrowUp. Aici organizăm un party de mic dejun. Grand Breakfast Party. Micul dejun este acea masă a zilei pe care o neglijăm tot mai mult, dar care este atât de importantă prin vitalul aport de energie pe care îl conţine. Ca să facem faţă provocărilor intense ale zilei. Iar acest lucru este valabil deopotrivă pentru mari şi mici.Şi cei mici au destule treburi în vremurile noastre. Vom (re)descoperi gustul micului dejun, răsfăţându-ne, pe parcursul a două ore, nu doar cu mâncare, ci şi cu poveşti despre mâncare şi unde ne-a dus ea, către noi experienţe de cunoaştere.

Alături de noi vor fi copii bucătari, de la atelierele noastre MICII BUCĂTARI, din 2012-2013 şi de la REŢETELE BROSCUŢEI din 2013-2014. Micii bucătari au crescut şi ne vor face o demonstraţie culinară.

Vom privi un reportaj foto despre cum început totul, acum doi ani, în luna august 2012, cu un smoothie de fructe de pădure. Şi ce multe reţete minunate am preparat împreună de atunci încoace. Am descoperit ingrediente, arome, plăcerea de a găti şi de a fi împreună în jurul mesei.

Muzică, baloane, flori, dans, poveşti şi…. surprize se vor adăuga atmosferei.

Pregătirile sunt în toi, revenim.

farfuria mare

Pentru început am scos din dulap şi am pus pe masă o farfurie veche de porţelan. In această farfurie se serveau mâncăruri festive, la evenimente, în familia bunicii mele dinspre mamă. Dna Maria Dumbravă era o gospodină desăvârşită. Venea de la Brăila, acolo se născuse şi copilărise. Ii plăcea nu doar mâncarea, ci şi tot ceea ce ţinea de cultura şi civilizaţia mâncării, de bunul gust. Avea un rafinament nativ, pe care îl citesc în farfuria pe care o am în faţa ochilor şi pe care o păstrez cu drag, de peste 25 de ani.De foarte bună calitate şi frumoasă, frumoasă de tot, în simplitatea ei rafinată.

Am primit această farfurie, drept zestre, de la bunica mea. De fapt, un întreg set de farfurii, farfurii mici de tort, farfurii adânci de supă, farfurii întinse şi mari, de felul 2, o supieră, o sosieră, alături de tacâmuri cu mâner de fildeş. Elegant design are farfuria, atât de frumos, cu fructele mici de măceş. E un obiect vechi, cu istorie, plin de poveştile tuturor celor care au mâncat în aceste farfurii, la ceas de sărbătoare. Atunci, pe vremuri, în urmă cu mai bine de 30- 40 de ani, toată familia îşi oprea ceasurile ca să petreacă. Mâncând, bând şi povestind. Nimic nu era mai important decât a sta la masă cu familia.

Ce mi-ar plăcea să mănânc în această farfurie? Desigur, prăjiturele, sandvişuri, aperitive uşoare. Toate acestea îmi sunt sugerate de primăvară. Primăvara e timpul salatelor, al florilor delicate, al frunzelor crude şi al albului pur, precum florile de măr.

Farfuria ajunge în prezent, se încarcă de flori, de frunze şi de istorii noi. Devine o farfurie de mic dejun festiv, aşa cum nu a fost niciodată. Această poveste lipsea şi se va adăuga acum, în 17 mai.

Grand, în engleză, înseamnă: somptuos, splendid; elegant, dichisit, cu stil; foarte important, capital, suprem; aristocratic, nobil, distins; încântător, miununat. Toate aceste atribute îmi sunt sugerate de farfuria de porţelan cu ramuri de măceş. Şi astfel ne dorim să fie petrecerea noastră de mic dejun, din 17 mai. De Food Revolution Day, zi a bucuriei de a mânca sănătos cu prietenii, iniţiată de Jamie Oliver în 2012.

Cum stimulăm creativitatea copilului?- 1

In mod paradoxal, încurajăm creativitatea copilului atunci când creaţia lui NU răspunde criteriilor noastre. Atunci când iepurele lui este mov, nu alb, ca al nostru; atunci când iepuraşii stau cocoţaţi pe stâlpi, în loc să ţopăie prin iarbă, ca în povestea noastră; atunci când piticul său din lut arată ca un urs „cu glotă” (exemple de la atelierele noastre recente), nu cu scufie ascuţită, ca în modelul nostru. Mintea copilului a făcut un salt creativ, atunci când el concepe lucrurile altfel, neaşteptat.

Invers, atunci când execută lucrurile corect, după model (tipul de activitate do-it-yourself, care în restul Europei- la creşe, grădiniţe şi ateliere- reprezintă o experienţă depăşită), el doar şi-a exersat nişte abilităţi şi a descoperit nişte materiale (ceea ce nu e puţin, în special la noi, care le descoperim acum), dar în lumea imaginaţiei el nu a pătruns încă.

Un alt lucru important, ceea ce au observat experţii în pedagogie belgieni (desigur că nu numai ei): pentru ca imaginaţia şi creativitatea copilului să prindă aripi este nevoie de un spaţiu care să stimuleze descoperirea, reflecţia, visarea, încercările, libertatea.
Şi foarte important, de asemenea: „pentru a respecta creativitatea copilului şi dezvoltarea imaginaţiei este necesar ca el să întâlnească adulţi a căror imaginaţie este vie.”1
Urmează să mă refer la aceste două module ale procesului stimulării creativităţii în articole distincte.

4 poveşti în aer liber, în parteneriat cu Sandra Afterschool, în parcul Titan. In săptămâna Şcoala Altfel, aprilie 2014.

4 poveşti în aer liber, în parteneriat cu Sandra Afterschool, în parcul Titan. In săptămâna Şcoala Altfel, aprilie 2014.

Una dintre cheile importante pentru deszăgăzuirea imaginaţiei o reprezintă întâlnirea cu Arta. Intrucât Arta reprezintă un imens concentrat de imaginaţie al omenirii. De asemenea, Arta are asemenea energie,vibraţie şi viaţă instilată încât ea are capacitatea infinită de a da viaţă mai departe (gânduri, emoţii, dorinţa de a crea, de a visa cu ochii deschişi) şi a stimula creaţii noi.
Dar o bună întâlnire cu Arta trebuie pregătită. De asemenea, o altă activitate necesară este follow-up-ul: ce facem după aceea, cum discutăm,cum lucrăm, cum aflăm impresiile copilului. Fără aceste două etape, întâlnirea cu Arta nu se realizează decât superficial, la nivel de impresii.

Gradinita din Helsinki. In timpul unui atelier de teatru susţinut de Toihaus Theater din Salzburg.

Gradinita din Helsinki. In timpul unui atelier de teatru susţinut de Toihaus Theater din Salzburg.

In acest sens, pedagogii şi artiştii belgieni care lucrează cu copiii au de respectat un Cod al calităţii, care merită luat ca reper şi de alţii, întrucât funcţionează de peste 20 ani şi este un îndrumar eficient. Unul dintre criteriile importante ale acestui cod este respectul faţă de copil, la modul etic. Să îi oferi un conţinut bogat şi adecvat vârstei. De aceea, activităţile artistice, educative şi creative care se adresează „copiilor de la 2 la 12 ani” nu respectă, nici din punctul meu de vedere, criteriul calităţii. La modul serios, profesionist şi responsabil nu poţi concepe o activitate de calitate pentru asemenea grup larg de vârstă, respectând nivelul de dezvoltare psiho-cognitivă al tuturor membrilor săi.

In ceea ce priveşte accesul la Artă- expoziţii, muzee, concerte, evenimente de artele spectacolului- aici situaţia este diferită. Sunt de părere, din contră, că accesul tuturor copiilor ar trebui să fie permis, indiferent de vârstă, aşa cum se întâmplă în restul Europei, nu limitat, cum se procedează deseori la noi. Evident, respectând nişte norme, nişte reguli de comportament în aceste spaţii publice. Mai mult decât atât, accesul copiilor la evenimentele instituţiilor subvenţionate din fonduri publice ar trebui încurajat prin preţul biletelor, prin programe speciale, abonamente, etc.

Oare cum arată un spaţiu de educaţie care să stimuleze creativitatea? Imi propun în articolul următor să ofer câteva indicii, analizând un spaţiu de educaţie după principiile Reggio Emilia, special conceput pentru imaginaţie şi creativitate. De asemenea, voi relata impresii ale vizitei la o grădiniţă din Helsinki, în luna septembrie 2013.

––––
1. Citat din “How can we develop the young child’s creativity through the continuing education of adults?”, Isabelle Chavepeyer şi Carine Lesage, F.R.A.J.E-Centre de Formation Permanente et de Recherche dans les milieux d’Accueil du Jeune Enfant, din volumul: “Small size, A space to Grow”.

Grădina cu poveşti de Paşti

Sâmbătă 5 aprilie, ora 11, la Librăria Bastilia, în cadrul Atelierului de teatru de păpuşi DEGETARUL FERMECAT, spunem povestea Gâsca de aur, după Fraţii Grimm. Pentru familii cu copii de 2-6 ani şi părinţi. Biletul : 35 lei/copil însoţit. Durata : 1 oră.

Fiul cel mic şi subestimat al unei familii modeste întâlneşte în pădure, un omuleţ vrăjit, care îi recunoaşte meritele şi îl răsplăteşte, după sufletul său bun, cu o gâscă de aur.
O poveste despre generozitate şi miracole.
In partea a doua, vom imagina, din hârtie de mătase, creioane cerate şi lipici, grădina de vis a gâştei cu ouă de aur . Un colaj de primăvară.

« Acestea toate ţi s-au cuvenit pe drept, fiindcă n-am putut să-ţi uit bunătatea şi mila pe care mi le-ai arătat la nevoie, îi spuse omuleţul fermecat. »

Sîmbătă 12 aprilie, ora 11, la GrowUp Kindergarten, o poveste iubită pe tot globul, publicată în peste 40 de milioane de exemplare şi tradusă în 36 de limbi : Povestea lui Peter Iepuraşul, dramatizare după The Story of Peter Rabbit de Beatrix Potter, la atelierul de lectură & natură CUIBUL DE RÂNDUNELE.
Pentru familii cu copii de 2-6 ani. Biletul : 40 lei/copil insoţit. Familie cu doi copii : 60 lei.

Gâsca de aur, de Fraţii Grimm.

Gâsca de aur, de Fraţii Grimm.

Nesocotind sfaturile mamei, Peter se rătăceşte în grădina dlui Mc Gregor. Aici descoperă lucruri minunate şi fiinţe cu care se împrieteneşte, dar trebuie să fugă de paznicul grădinii. Norocul îl ajută. Peter învaţă să o asculte pe mami.

« Prima dată, a mâncat nişte salată şi nişte fasole; apoi s-a delectat cu ridichi. După care, fiindcă îl durea burta, căutat fire de pătrunjel./…./A fugit până în şopron şi apoi a sărit pe o stropitoare. Ar fi fost o ascunzătoare foarte bună dacă nu ar fi avut atâta apă. «

In partea a doua, inspiraţi de grădina aventurilor lui Peter, vom merge în aer liber şi vom planta mica noastră grădină de flori şi legume. La plecare, vom lua acasă pentru colorat, cărţi poştale cu desene din poveste.

The Tale of Peter Rabbit de Beatrix Potter.

The Tale of Peter Rabbit de Beatrix Potter.