copacul cu clopotei 004

LUMINA LUI IORGA

Muzeele sunt ca niste cărţi tridimensionale. Intri în ele şi le asculţi povestea, spusă prin intermediul obiectelor, documentelor şi spaţiilor. Muzeele mă fascinează din copilărie.

Le- am cunoscut datorită excursiilor școlare și am continuat explorarea. Între timp ea s-a extins la nivel european, în Finlanda, Germania, Polonia, Bosnia, Franţa, Grecia, Suedia, Marea Britanie, etc. În ultima vreme, muzeele au pentru mine și componenta digitală, datorită website-urilor și prezenței lor pe rețelele de socializare Facebook și Twitter. Muzeele oferă acolo informații despre  cercetări, expoziții, concursuri sau despre obiecte, prezentate prin fotografii și scurte prezentări.

1

După vizita de sâmbătă 12 decembrie 2015, Muzeul Memorial Nicolae Iorga a devenit cel mai important  în ordine personală, datorită revelaţiilor pe care mi le-a produs despre o mare personalitate a culturii române, despre care nu aveam foarte multe informaţii. Il cunoşteam pe Iorga din scris, dar cumva de departe, la distanță. Nu aveam cheia înțelegerii personalității lui.

Am ajuns la muzeu la ora 10, împreună cu o prietenă. Deci zi de sâmbătă. Poarta era deschisă generos. Era o zi splendidă de iarnă, care învăluia casa într-o lumină strălucitoare. Amplasamentul casei, chiar în centrul orășelului Vălenii de Munte, era ca o invitație.

3

Ne-am urcat în pridvor și am admirat peisajul, străjuit de un brad impunător. Un brad argintiu, foarte înalt. Nicoleta a bătut la ușă. Era încuiat. Eram totuși optimistă. Casa părea, nu știu cum, locuită. Curtea era îngrijită, curată, ca în orice gospodărie. A apărut repede cineva în grădină.

– Vreți să vizitați?
– Da.
– Imediat.

Și imediat a venit o doamnă drăguță, zâmbitoare, calmă, care ne-a deschis ușa. Apoi ne-a informat asupra opțiunilor. 12 lei taxă vizitare simplă, iar dacă vrem, înca 5 lei ghidaj. În această taxă erau conţinute și vizitele la alte 3 muzee și expoziții, aflate în incintă. Era o ofertă de nerefuzat. Să petreci timp cu o persoană plăcută și informată este deja o experiență omenească, nu doar o comunicare de informaţii. Grațios, cu empatie, interactiv, adaptandu-se perfect ritmului, curiozităților și discursului nostru, doamna muzeograf ne-a purtat prin casa lui Iorga și ne-a dezvăluit viziunea lui, poposind lângă obiecte și prezentând detaliile lor speciale, relația lor cu viața fostului proprietar. Aveam impresia că doamna aceasta știe totul despre Iorga, fiindcă absolut tot ce întrebam, sedusă de dezvăluirile ei, ea știa şi îmi răspundea. Vorbea la obiect, îmi dădea informațiile necesare, cu tonul potrivit. Dacă eram emoțională, îmi dezvăluia aspecte emoționale. Dacă voiam informații pragmatice, le aflam imediat. Dacă filosofam pe marginea capacităților uluitoare ale lui Iorga, îmi susținea reflecțiile, adăugând câteva detalii, care puneau personalitatea sa în contextul istoric sau al capacităților omenești.

2

Eram rezervată față de gustul lui Iorga de a grava mobila din dormitor cu motive tricolore. Când am pătruns în dormitor și am văzut cât de delicat, de rafinat și de discret era realizat acest motiv, am fost câștigată. Îmi plăcea dormitorul, era de foarte bun gust, în această cheie rustică și tradiționalistă. De asemenea, conceptul era minimalist. Câteva obiecte pe pereți, patul, măsuța de toaletă, o icoană, perdele brodate cu motive tradiționale. Pe jos, o scoarță de lână. Mă simțeam bine, de parcă mă aflam în vizită. La fel a fost în fiecare cameră: în birou, în salonul de primire al oaspetilor. Eram condusă de călăuză mea, care îmi dezvăluia cine se află în fotografii, de unde proveneau obiectele și în ce stil erau lucrate sau din ce materiale. Desigur, curiozitatea mea era nemăsurată, stârnită de dimensiunile intelectuale si vizionare ale personajului, așa cum îmi era povestit el de prietena mea cea nouă. Chiar asta simțeam, că ne-am împrietenit întru Iorga. Devenisem ucenică, pe care profesoara nu întârzia să o instruiască. Atât de eficient s-a desfășurat această lecție, ca o poveste în mișcare, încât cred ca aş putea să o spun întrucâtva și eu. Dar nu voi egala calitățile empatice ale călăuzei noastre, care desigur că nu a epuizat vastele sale cunoștințe despre Iorga, în dialogul cu noi.

5

Este rar să întâlneşti un profesionist care să poată să-ţi descifreze expresiv şi cursiv taina unui om, mai ales o personalitate de enciclopedismul și complexitatea lui Nicolae Iorga. Înțelegi. Îl înțelegi. Eu am înțeles că Iorga a trăit inspirat de viziunile sale, cărora s-a străduit și a reușit să le dea viață. În orăşelul Vălenii de Munte el a construit Utopia, mai exact a înființat instituții de cultură și educație: Universitatea de vară, pentru popularizare, dezbateri și cercetare; Teatrul în aer liber, Tipografia, Muzeul de Artă religioasă și Şcoala de misionariat, adică de învățătoare. A cumpărat casa din banii săi, câștigați pe o carte pe care a editat-o. A sădit un brad, primit din Suedia. A răspândit cultură românească prin lumea pe unde a umblat, la Roma și Veneția a înființat instituții de cultură care funcționează și azi.

A avut 10 copii, cărora le-a dat o educație aleasă. Am văzut fotografiile lor, chipuri frumoase, luminate de cunoaștere. Toți au făcut studii superioare. Copiii locuiau în altă aripă a casei și nu făceau niciun fel de zgomot când tatăl lor lucra.

-Cum așa, întreb cu îndoială.
-Pe vremea aceea copiii primeau educație acasă.

S-a văzut limpede rodul educației, copii instruiți, care au dus mai departe iubirea de țară și de cultură primită de la tatăl lor.
Educația a fost o constantă a vieții lui Iorga. La Școala de misionare, un fel de centru de training, erau selectate doar absolventele care cunoșteau minimum 4 limbi și a căror lucrare, corectată de Iorga personal, era evaluată cu un punctaj bun. Ma bucur să audă aceste lucruri elevii care trec pe acolo și să înțeleagă că educația și învățătura îți oferă o șansă unică, incomparabilă cu alte valori, oricât de tentante sau mult expuse ar fi ele azi.

Pentru că era un om deștept, important și plăcut, care mai vorbea și o mulţime de limbi străine, Nicolae Iorga a călătorit mult, a susținut cursuri, conferințe și prelegeri, din Europa în Statele Unite. Teza lui de doctorat, scrisă în franceză, este expusă la muzeu. Are peste 300 de pagini. Istoria Imperiului otoman a scris-o în turcă. Iorga se plimba de la o limbă la alta aşa cum schimbăm noi device-urile digitale şi platformele de comunicare. Spionii cedau farmecului său, iar menajera a păstrat cu grijă toate obiectele din casă. Toate detaliile se adună și construiesc un personaj care trăiește în fața ta, în casa în care a locuit şi a creat. Simți spiritul său când te apropii de modestul său birou și când priveşti portretul lui Mihai Viteazul, aflat pe peretele din față. Te gândeşti că era modelul său, la care privea încă de dimineaţă, când se aşeza la lucru. Îi vezi scrisul mărunt pe hârtie, caligrafiat cu pana sau cu tocul,  unelte aşezate în suporturi, pregătite. Simți emoție și bucurie să întâlneşti un spirit curios, harnic, organizat, perseverent și atât de generos.

În camera cu expoziția aniversară sunt mobile noi, suport pentru vitrinele cu fotografii. Fotografiile au explicații amănunțite. Tare frumoase mai sunt fotografiile alb-negru. Îl descoperi pe Iorga la gară, lângă o mașină sau o caleașcă, cu joben sau cu capul descoperit, în ipostaze oficiale sau personale. Pe hol, traversând pasarela de legătură, am observat un ghiveci cu flori, şi mi-am spus: exact ca într-o casă locuită. Era cald şi bine în muzeu. Apoi am vizitat și încăperile dedicate Muzeului de etnografie, Muzeului de obiecte religioase și chiar Muzeului ceasului, aflat în custodie temporară aici, de la Ploiești.

Plăcere, curiozitate satisfăcută, confort, bucurie spirituală: cam astea au fost stările mele în acest muzeu. De asemenea și nu în ultimul rând, mândrie că avem în ţară un astfel de muzeu, îngrijit, bine documentat și gospodărit. Cu explicații în franceză la etichete, pentru oaspeții străini, cu cărți pentru cei români, dar mai ales cu o muzeografă, Daniela Moraru, care m-a lăsat într-o stare de admiraţie şi apreciere greu de măsurat în cuvinte.

Felul în care Daniela Moraru a asimilat cunoștințele și a structurat discursul face parte dintr-o știință. Ar fi nimerit să o predea şi altora. Acelora care nu zâmbesc, acelora care turuie și cu care nu poți stabili un dialog autentic, ca să afli ce te interesează.  Doamna Moraru de la Muzeul Memorial Nicolae Iorga mi-a făcut un dar minunat. Mi-a oferit cheia înțelegerii unei personalități complexe. A făcut-o cu o simplitate și o grație desăvârșite, legând un obiect de altul, ca într-un dans al cunoaşterii, fără efort, dar cu efect maxim.

4

În clasamentul meu, unde 5 stele înseamnă excepţional, datorită ei acest muzeu primește 6 stele: pentru profesionalism cu suflet. Rara avis.

 

 

Copy of atelier craciun cu zana 2

Craciun stralucitor

În 19 decembrie, ora 11, la Junior Store, str Turda nr. 122, spunem povestea Crăciun strălucitor cu iepuraşele Prinţesa şi Zâna” după Anna Pignataro. O poveste-călătorie în ţara iepuraşilor, pentru cele mai frumoase podoabe de brad.  In partea a doua, modelăm ornamente strălucitoare pentru bradul de Crăciun. Cu această poveste încheiem anul 2015 la Artelier Unicorn Junior, urmând să ne revedem din ianuarie 2016, cu poveşti de prin lume adunate.

“ Printesa şi Zâna voie bună peste tot răspândeau, Crăciunul era aproape, foarte ocupate erau!
Vrăji exersau cu bagheta, să zboare învăţau, colindau şi lustruiau, apoi steluţe agăţau,
Şi lumini pentru mimi, pe scena spectacolului, budinci preparau pentru Parada Crăciunului.
In cutii cu fundiţe cadouri impachetau, din cap in picioare toate străluceau! “

Puteţi citi o cronică despre Artelierele la Junior Store, semnată de Roata Mare aici: http://roatamare.com/2015/11/09/cronica-artelier-d-si-dovleacul-din-copac/

La ARTELIER UNICORN JUNIOR nu doar spunem poveşti, ci invătăm să purtăm un dialog, uitând de timiditate. La sfârşit, ne dăm seama că acest joc ne place foarte mult, aşa că il luăm acasă cu noi. Toate personajele sunt frumoase, nu-i aşa? Este lecţia teatrului şi a literaturii.

Vârsta recomandată pentru atelier este între 3-6 ani.
Durata: o oră.
Număr de locuri: 8.
Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com
Puteţi rezerva un loc şi la magazin, scriind pe adresa office@juniorstore.ro sau la telefon 0723.391.374.

Preţul unui atelier este de 25 lei. Copiii participa individual, neinsotiti de parinti. La partea creativă, pot participa şi parintii.

IMPORTANT: Rezervarile se pot face NUMAI pana vineri la pranz, cand se achitioneaza materialele in functie de numarul celor inscrisi.

CONDITIE: Atelierul se desfăşoară  doar cu minimum 6 copii si cu maximum 8.

citind copiilor

Povestile pacalitorului si morala

  1. Cocoşul care devine elefant

Este util de ştiut că poveştile cu păcălitori există în toată lumea, pe toate continentele, dintotdeauna.

Păcălitorii sunt fie oameni, un fel de Păcală, fie animale, precum vulpea în folclorul românesc. In literatura de specialitate se numesc trickster stories.

In poveştile româneşti, iepurele este fricos şi o potenţială victimă, dar în poveştile africane, iepurele este chiar păcălitorul. Iepurele îi păcăleşte pe hienă, pe elefant şi pe hipopotam, animale mult mai mari şi mai „înspăimântătoare”. Deci până la urmă este vorba de o mască, pe care o poate purta orice animal, individualizat în funcţie de contextul cultural şi aria geografică

Tocmai aceasta este miza poveştilor de acest tip. Păcălitorul este mic, aparent neajutorat şi vulnerabil, sau nepregătit, dar reuşeşte să rezolve lucruri complicate, deseori păcălind şi dând o lecţie celor naivi, înfumuraţi, sau lipsiţi de experienţă. Este unul dintre episoadele luptei pentru supravieţuire şi felul cum iniţierea poate conduce la acumularea de experienţă, pentru o bună protecţie.

In Carte de colorat cu Poveşti româneşti sunt citate două astfel de poveşti cu păcălitori, ambele de Ion Creangă. Punguţa cu doi bani şi Ursul păcălit de vulpe.

PungutaCuDoiBani

Imagine din Carte de colorat cu poveşti româneşti

Este încântător, mai ales când eşti copil, să citeşti Punguţa cu doi bani, povestea cocoşului care l-a înfundat pe boier. La vârsta copilăriei, parcă eşti cu atât mai solidar cu cocoşul, fiindcă şi tu eşti mic şi uneori ţi se ia punguţa, sau nu ţi se dă atunci când ţi se cuvine.

In mod limpede, situaţia porneşte de la un caz de nedreptate. Cocoşul a găsit o punguţă, iar boierul i-a luat-o, deşi nu era a lui. Trebuie să ne gândim puţin mai departe însă. Cocoşul fusese deja pedepsit, mai precis fusese bătut de moş, fiindcă nu îi dădea ouă. Altă nedreptate, fiindcă se presupune că el era un cocoş bun, doar că nu dădea ouă, ceea ce era imposibil de fapt. Este uşor de imaginat că, după un astfel de tratament, cocoşul este plin de frustrare, dar şi de hotărâre. Când discutăm aceste situaţii cu copiii e bine să ne referim la cazuri reale de nedreptate, astfel ca ei să poată empatiza cu personajele. Mai mult încă, să le dăm viaţă, prin dialog şi discuţii, eventual folosind păpuşi şi voce adecvată, care să exprime emoţiile în mod realist: supărare, hotărâre, etc.

Moşul poftea la ouă, îi cere babei, dar ea nu îi dă, deşi ar putea. Situaţie socială des întâlnită: bogaţii nu vor să dea nimic săracilor. Ce rămâne de făcut? Să suporţi mocnind în tine, răbdând. Să te revolţi, dacă poţi. Sau să te răzbuni pe alţii mai slabi şi să-i pui pe ei să-ţi rezolve situaţia. Mentalitatea ţapului ispăşitor este specifică omului şi este întâlnită încă din cele mai vechi timpuri. Antropologi precum Rene Girard au interpretat istoria umanităţii prin acest tip de mentalitate.

Mentalitatea “ţapului ispăşitor” înseamnă a proiecta o frustrare sau gânduri şi emoţii nedorite asupra altcuiva, care devine “ţap ispăşitor”. Acest concept poate fi extins la grupuri, iar una din formele extreme de răzbunare politică o reprezintă genocidul. https://en.wikipedia.org/wiki/Scapegoating

Cocoşul, care se presupune că are o relaţie bună cu stăpânul său, deşi este bătut (trebuie să ştim că bataia a fost şi mai este încă o practică des întâlnită de a-ţi demonstra puterea şi autoritatea, în relaţie cu cei consideraţi inferiori, ca vârstă, putere, experienţă; e util să fie explicat şi dezbătut acest lucru cu copiii, mai degrabă decât să se elimine pasajul din lectură), merge să rezolve problema. Norocul este de partea lui, semn că el este un personaj pozitiv. Găseşte punguţa, iar din acest moment încolo nimeni şi nimic nu mai poate sta în calea hotârârii lui de a duce punguţa moşului acasă.

Tot ce se întâmplă de acum incolo, tentativele boierului de a-i sta în cale, reprezintă nişte probe la care este supus curajul cocoşului. Trebuie subliniat că este vorba de curaj, nu de intervenţii divine sau manipulare din partea autorului. Este însă felul autorului de a demonstra curajul, tranformând nişte expresii metaforice în fapte.

Va urma

MNAR in atelier

Educatia timpurie in muzee

  1. Transformarea muzeelor în spaţii de învăţare

Primele programe pentru copii în muzee datează din anii ‘60. In aceşti ani, de exemplu, Boston Children Museum din Statele Unite a decis scoaterea exponatelor din casete şi plasarea lor în spatii special desemnate, pentru accesul copiilor. In acest fel, copiii să poată să interacţioneze, să experimenteze,  să-şi urmeze curiozitatea. Intre 1976-1990, au fost deschise în SUA,  80 de muzee ale copiilor,aşa-numitele Children’s Museums. De atunci s-au mai deschis încă 125. In Europa, majoritatea ţărilor au astfel de muzee, cel puţin în oraşele mari. Astfel de instituţii există şi în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, de exemplu în Ungaria şi Polonia. In România, nu există niciun muzeu al copilăriei, deşi se organizează periodic expoziţii de jucării mai vechi sau mai noi, prin toată ţara, şi se manifestă interes pentru recuperarea acestui tezaur cultural şi  valorificarea lui, după cum a dovedit-o şi expoziţia dedicată de către Muzeul Ţăranului Român, jucăriilor şi jocurilor copilăriei.

Etnomuzicologul Iosif Herţea are o bogată colecţie de jucării şi instrumente muzicale româneşti tradiţionale pe care încearcă, din 2012, să o doneze unui muzeu dispus să organizeze o expoziţie permanentă pe această temă, cu programe de educaţie pentru copii.

Mai mult decât atât, Herţea are şi un suport teoretic care fundamenează un astfel de demers, (re)publicat în ultimele sale cărţi: Cimpoiul şi Diavolul, 2014, Editura Etnologică; De la Unealtă la Instrument muzical,  2015, Editura Etnologică.

Sistemul educaţional folcloric şi instrumentele muzicale, Seriozitatea jucăriilor, Jucăriile artizanale– sunt articole prin care cercetătorul  demonstrează importanţa acestei moşteniri culturale cât şi necesitatea valorificării ei, prin programe adresate copiilor. După cum spune Herţea, practica educaţiei tradiţionale prevedea ca de la cea mai mică vârstă, impreună cu atribuţiile gospodăreşti, copiii să cunoască jucăriile şi instrumenele, cum să le producă, cât şi cum să le folosească. Această cunoaştere făcea parte din educaţie şi era legată de întreg ansamblul de tradiţii şi obiceiuri, copiii fiind întregraţi de la naştere in acest univers, la modul practic-prin sarcini, munci şi activităţi precis desemnate.

Atât in America cât şi în Europa, muzeele copiilor se bucură de un mare succes. De asemenea,  de mare apreciere se bucură şi celelalte muzee care dedică programe copiilor şi famiilor, asociate cu fondul expoziţiilor temporare sau permanente.

Muzeele copiilor au evoluat de la stadiul de depozitare de exponate fixe la acela de medii de învăţare interactivă (hands-on) şi multi-senzorială. Ele au devenit spaţii de descoperire ludică, care stimulează cunoaşterea lumii, pasiunea pentru a şti şi  locuri unde se pun bazele abilităţilor de învăţare şi explorare.

Toate muzeele lumii şi-au inmulţit serviciile culturale şi programele adresate copiilor preşcolari.

MNAR Rapsodii de toamna

Artelier pentru prescolari la Muzeul National de Arta al Romaniei

Cum pot muzeele contribui la dezvoltarea copiilor?

Iată o întrebare plină de provocări, la care mă voi strădui să răspund, oferind şi informaţii documentate.

Există în acest sens cercetări, precum Early Learning in Museums,  de Mary Ellen Munley, realizată pentru Smithonian Institution’s Early Learning Collaborative Netowork ş Smithsonian Early Enrichment Center  (SEEC) din 2012.

O primă întrebare ar fi: Sunt muzeele spaţii potrivite pentru învăţare? O cercetare asupra muzeelor din punctul de vedere al psihologiei copilului mic evidenţiază că muzeele sunt un mediu bogat şi eficient pentru învăţare ( Paris, 1997; Paris&Hapgood, 2002). Mai mult decât atât, ele oferă un cadru de învăţare unic, care nu există în alte locuri şi nu poate fi replicat (Crowley&Jacobs, 2011).

Va urma

iarna_in_Bucuresti_de_nicolae_tonitza

Iarna pe….ulita?

Incepand din acestă saptămână, 7-13 decembrie, intrăm în povestea IARNA PE… ULIŢĂ?, programul nostru de educaţie culturală realizat împreună cu Muzeul Naţional de Artă al României, în Galeria de Artă Românească Modernă, unde se află comori de frumuseţe neştiute.
Vom plonja în zăpada din pictura lui Andreescu şi Tonitza, vom admira seturi de ceai de Corneliu Michăilescu, un samovar de Nadia Bulighin, vom face jocuri din hârtie în faţa focului din vatră, inspiraţi de Leon Biju şi Jean Neyles, vom merge la derdeluş pe un deal alb de Francisc Şirato, apoi , ca să ne încălzim, vom face o supă cu legumele din coşul lui Ioan Andreescu. Ne vor călăuzi Auria şi Şori, eroii unor întamplari extraordinare, din Galeria de Artă Românească modernă, de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Modulul face parte din programul Călătorie prin anotimpuri, educaţie culturală pentru preşcolari (grupuri de grădiniţă), realizat de Artelier D în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României. Descoperim frumuseţea din tablourile pictorilor români Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Ion Luchian, Francisc Şirato, Nicolae Grigorescu, şi alţii: frunze şi flori, fructe şi legume, păsări şi case, vaze şi ateliere de lucru, umbrele şi costume, păduri , târguri şi drumuri. Ne călăuzesc  pasărea Auria şi şoricelul Şori, călători neobosiţi, curioşi şi pasionaţi, prin poveştile tablourilor din Galeria de Artă Românească Modernă, de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Călătorie prin anotimpuri este program de educaţie muzeală imaginat ca o descoperire prin spaţiu şi timp, având drept temă Cele patru anotimpuri, aşa cum se reflectă ele în pictura românească (Galeria de Artă Românească Modernă). Descoperim plante, fructe, legume, peisaje, animale, obiecte, îndeletniciri în legătură cu anotimpurile, aşa cum sunt văzute ele de mari pictori români. O călătorie în forma unui spectacol interactiv de teatru de păpuşi, cu două personaje: o pasăre veselă şi un şoricel aiurit, care ne povestesc peripeţiile lor. In partea a doua, în atelier, întruchipăm creativ personaje, simboluri, forme şi culori, cu ajutorul desenului, picturii, colajului, modelajului.

Programul are loc joia dimineaţă, pe bază de rezervare cu minimum o săptămână înainte.

Alte informaţii accesând linkul:http://www.mnar.arts.ro/web/Programe-pentru-public/PROGRAME-PENTRU-SCOLI-SI-GRADINITE-37

Programările se fac prin e-mail (educatie@art.museum.ro) sau la telefon 021 314 81 19.

Pentru contact Artelier D: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com,

Tel.0724 554 199.

Va aşteptăm cu drag, să descoperim iarna pictorilor români!

fusul cu zurgalai

Fusul cu zurgalai, legenda din Maramures

ARTelier Unicorn Junior – Atelier creativ de poveşti pentru copii

Sâmbătă, 5 decembrie, ora 11.00, în cadrul ARTelierului Unicorn Junior, spunem legenda Fusului cu zurgălăi, un obiect tradiţional din zona Maramureşului, unic în lume prin metoda sa de fabricare care presupune îmbinarea bucăţilor de lemn, fără a se folosi niciun cui.

Fusul cu zurgălăi este “O carte inspirată de un obiect unic în lume, precum şi de aceste meleaguri atât de frumoase, Maramureşul.” Mic atelier de creaţie

Scenariul atelierului are la bază cartea „Fusul cu zurgălăi” de Daniela Stoicescu, o apariţie editorială aparte atât prin conţinut, cât şi prin formatul neobişnuit de mare – 470×415 – care o transformă într-o lectură interesantă pentru cei care abia descoperă tainele cititului.

În partea a doua a întâlnirii noastre, confecţionăm împreună cu cei mici steluţe din lână.

ARTelierele Unicorn Junior este numele pe care l-am dat atelierelor de poveşti de sâmbătă, spuse la magazinul de jucării Junior Store. Ce fac cei mici la atelier? Ascultă o poveste spusă prin intermediul teatrului de păpuşi, comentează şi dezbat păţaniile personajelor, pun întrebări, iar în partea a doua participă la o activitate creativă (desenează şi colorează personaje din poveste sau alcătuiesc obiecte decorative de iarnă-aşa cum se întâmplă in luna decembrie). Poveştile sunt reinterpretate, adaptate unei viziuni noi care ţine cont de categoria de vârstă preşcolară şi de dorinţele şi interesele copiilor.
Tematica este diferită în fiecare săptămână.

În 19 decembrie spunem Crăciun strălucitor cu iepuraşele Prinţesa şi Zâna, după Anna Pignataro. O poveste-călătorie în ţara iepuraşilor, pentru cele mai frumoase podoabe de brad.  In partea a doua, modelăm ornamente strălucitoare pentru bradul de Crăciun. Cu această poveste încheiem anul 2015 la Artelier Unicorn Junior, urmând să ne revedem din ianuarie 2016, cu poveşti de prin lume adunate.

Puteţi citi o cronică despre Artelierele la Junior Store, semnată de Roata Mare aici: http://roatamare.com/2015/11/09/cronica-artelier-d-si-dovleacul-din-copac/

Vârsta recomandată pentru atelier este între 3-6 ani.

Durata: o oră.

Număr de locuri: 8.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Puteţi rezerva un loc şi la magazin, scriind pe adresa office@juniorstore.ro sau la telefon 0723.391.374.

Preţul unui atelier este de 25 lei. Copiii participa individual, neinsotiti de parinti. La partea creativă, împletirea steluţei, pot participa şi parintii, daca doresc.