Vara, 3 muzee, Artelier D

 

Ce poate fi mai plăcut decât să-ți petreci întreaga zi afară, la aer curat, și totodată să ai parte de întâmplări frumoase, în muzee, care să te conducă spre descoperiri minunate în grădinile lor ? Să te plimbi prin zona cartierului cu copaci bătrâni de la Piața Victoriei, sau în cartierul armenesc, unde e cea mai veche casă boierească a orașului, ori  la ieșirea răcoroasă și verde dinspre Băneasa, străjuită de o casă monument de arhitectură?

2.jpg

Grădina Muzeului Național al Hărților

V-am pregătit trei programe în 3 muzee din București care au și minunate grădini, unde vom petrece clipe de visare și frumos,dar și de cunoaștere și aventură. Sunt locuri pe care le iubim și suntem siguri că le veți iubi și voi. Oare nu e minunat că se întâmplă și la noi, proiecte culturale și creative pentru familii, vara?

In ordinea cronologică a desfășurării lor, acestea sunt:

afis event Facebook cu text.jpg

1.Clubul de vară EXPLORATORII

Va avea loc la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și în împrejurimi în zilele de 5 ȘI 12 IULIE

2017, în intervalul orar 10.00 – 13.00.

PREȚUL este de 50 lei/copil/zi și include biletul de vizitare a muzeului,

materialele pentru aplicațiile practice, apă, fructe și o gustare

(sandwich). ÎNSCRIERILE se fac la adresa

artelierd@yahoo.com.

Taxa se plătește la sosire.

O prezentare a programului din cele două zile găsiți mai jos.

 

1

Atelier pe terasa Muzeului Național al Hărților

MIERCURI – 5 IULIE – EXPLORĂM AFRICA

– 10.00 – atelier de geografie culturală- Deșertul de nisip și setea

– 11.00 – ne jucăm jocul Mari exploratori ai lumii

– 12.00 – orientare în spațiu – explorăm strada Londra pe care se

găsește muzeul.

MIERCURI – 12 IULIE – EXPLORĂM  ANTARCTICA

– 10.00 – atelier de geografie culturală- Deșertul de gheață și frigul.

– 11.00 – ne jucăm jocuri interactive

– 12.00 – orientare în spațiu – explorăm strada Washington din

apropierea muzeului.

Ghidul vostru va fi Daniela Mișcov, educator cultural.

FANTANA.jpg

Fântâna din gradina Muzeului de Artă Populară Dr Nicolae Minovici

 

  1. CĂSUȚA CU LEGENDE ROMÂNEȘTI

Program creativ de  educație culturală , propus de Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii

Aflăm povestea familiei Minovici și descoperim colecția de artă populară a doctorului Nicolae Minovici, adăpostită într-o casă special construită, în stil neoromânesc, la începutul secolului XX, astăzi Muzeul de artă populară Nicolae Minovici.

Programul constă într-o vizită ghidată în muzeu, urmată de un atelier creativ.

In lunile iulie și august, programul se desfășoară outdoor, in parcul muzeului. In caz de vreme nefavorabilă, atelierele au loc  înăuntru, în sala special alocată.

IULIE

CERBUL CU STEA IN FRUNTE

8 iulie, ora 10, pentru familii cu copii de 3-6 ani

22 iulie, ora 10, pentru familii cu copii de 7-10 ani

Explorăm reprezentări de animale pe obiecte de artă, din muzeu cât și pe fântîna aflată în parc. Aflăm poveștile unor  animale  întruchipate în piatră în sculptura populară românească.

Prin intermediul teatrului de păpuși, spunem legenda Cerbului cu stea în frunte.

In partea a doua a atelierului, pornind de la desene de  pe pietrele de râu, creăm colaje în tehnică mixtă.

Durata: 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Programul este disponibil și pentru grupuri organizate de minim 7 copii, cu rezervarea prealabilă  a datei cu 7 zile înainte. In cazul grupurilor, însoțitorii beneficiază de gratuitate.

Taxa: 10 lei/persoană.

Foto 1, vas zoomorf

Vas cu basoreliefuri zoomorfe în grădina Muzeului Dr Nicolae Minovici

AUGUST

12 august, ora 10, pentru familii cu copii de 3-5 ani

26 august, ora 10, pentru familii cu copii peste 6 ani

SOARELE ȘI LUNA

Descoperim motive geometrice și cosmice pe obiectele și elementele de arhitectură din lemn. Aflăm care era semnificația porții, a  gardului și băncii în lumea tradițională a satului.

Spunem legenda Soarelui și Lunii, prin intermediul teatrului de păpuși.

Reprezentăm motivele soarelui și lunii și creăm propria noastră poveste cu ele.

Durata: 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Programul este disponibil și pentru grupuri organizate de minim 7 copii, cu rezervarea prealabilă  a datei cu 7 zile înainte. In cazul grupurilor, însoțitorii beneficiază de gratuitate.

Taxa: 10 lei/persoană.

Program conceput de Daniela Mișcov, educator cultural, și Despina Hașegan, specialist valorificarea patrimoniului.

afis gradina de arta Pallady cu chenar

 

  1. GRĂDINA DE ARTĂ PALLADY

In luna august, vreme de patru duminici, vă invităm la un program complex și atractiv, pentru familii cu copii de la 5 la 12 ani, la Muzeul Theodor Pallady, concept născut din dragostea de artă, natură și vechi povești populare.

Grădina de Artă Pallady este un program de educație culturală  pentru familii cu copii peste 5 ani, care reunește arta cu natura și literatura pentru a stimula creativitatea, dragostea de frumos și gândirea asociativă. Totodată, programul  oferă și o perspectivă inedită, multidisciplinară, asupra patrimoniului uneia dintre casele vechi ale Bucureștiului, unde funcționează Muzeul Theodor Pallady.

Casa Melik, de pe strada Spătarului nr.22, una dintre cele mai vechi case tradiționale românești, găzduiește colecția Serafina și Gheorghe Răut, cuprinzând ceramică și porțelan din Spania, China, Iran și Siria; mobilier sculptat și tapiserie  din Franța, statuete antice greco-romane, alături de tablouri de Theodor Pallady și alți pictor români, italieni și francezi.

Explorarea va avea loc și în grădina verde a muzeului, unde  ne întâmpină o explozie de culoare, compusă din trandafiri, hortensii, crini, arbuști ornamentali, cât și din salcâmi,  tei, nuci și brazi.

 

Gradina Pallady.jpg

Grădina Muzeului Theodor Pallady, în această vară

Programul își propune o incursiune în tema Grădinii, concepută sub forma unor ateliere  în trei părți: explorarea ludică a grădinii și colecției muzeului, participarea la o sesiune de storytelling  cu povești populare pe aceeași temă, iar la sfârșit,  desenarea și pictarea  unor motive decorative  florale sau animaliere, folosind diverse tehnici, cum ar fi acuarela, pastelul uleios  ”în amestec” cu baiț de nuc, desenul în cărbune sau în tușuri colorate pe diferite tipuri de hârtie, inclusiv hârtia manuală cu inserții vegetale. În cadrul primului și ultimului atelier vom experimenta, de asemenea, tehnica tradițională origami, pentru a făuri împreună păsări sau fluturi din hârtie împăturită.

Pictorii, sculptorii, poeții și romancierii din toată lumea au cântat frumusețea grădinii, misterul și bogăția ei, reflectând asupra dimensiunilor ei senzoriale, spirituale, estetice, sociale și chiar politice, după cum dezvăluie Jane Billinghurst,  în studiul său cuprinzător, intitulat Cartea  Grădinilor (The Armchair Book of Gardens).

Programul Grădina de artă Pallady este împărțit în patru sesiuni, corespunzătoare duminicilor lunii august, după cum urmează:

6 august, ora 11, Păsări. Pasărea și inelul (Spania); (creion, acuarelă, origami)

13 august, ora 11, Copaci. Grădina zeiței de jad (China); (pastel ulei, baiț)

20 august, ora 11, Flori. Povestea reginei florilor (Cehia); (cărbune și tempera)

27 august, Insecte. Penelul fermecat (China). (origami, tușuri colorate)

Atelierele, adresate familiilor cu copii peste 5 ani,  sunt concepute și susținute de Daniela Mișcov, storyteller și educator cultural (Artelier D) și Irina Cangeopol, profesor de arte plastice.

Având calificare de filolog și manager cultural și 20 de ani de experiență în teatru , Daniela Mișcov lucrează din 1990 în domeniul cultural, iar din 2012 este educator cultural, fiind preocupată de educație non-formală și teatru. Conduce Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii, în cadrul căreia dezvoltă  programe de artă teatrală și educație culturală, pentru copii de la 0 la 14 ani. A regizat 3 spectacole de teatru pentru copii  de 1-3 ani. Susține  programul ”Călătorie prin anotimpuri” la Muzeul Național de Artă al României.

Irina Cangeopol lucrează din 2011 ca profesor de educație plastică și vizuală. A colaborat în mai multe programe de educație culturală nonformală, cum ar fi platforma educațională Arta te cheamă!, asociată Bucharest Art Week (BAW); proiectul cultural-educativ Îmi place/Nu-mi place… prin artă, finanțat AFCN și desfășurat la MNAC, coordonând grupul de copii de la Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”, partener al Asociației Da’DeCe în acest proiect . A coordonat cu Muzeul Municipiului București programul cultural-educativ ”Memoriile unei case – Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck”.

Activitatea durează o oră și jumătate.  Taxa copil: 30 lei.

La activitate pot participa și părinții, plătind taxa de 10 lei, care include și vizita în muzeu.

Inscrierile se fac la adresa: educatie@art.museum.ro

Vă așteptăm cu mult drag!

19401958_10213423482407191_1676254342550557685_o

Vas chinezesc din colecția Muzeului Pallady

 

 

 

 

Anunțuri

Muzeul din vis redeschis

Vizită la Muzeul  de artă populară Dr Nicolae Minovici

Dintotdeauna am vrut să vizitez Muzeul de artă populară Dr Nicolae Minovici, dar nu am reuşit până azi, 19 noiembrie 2016. Am vrut când eram adolescentă, apoi studentă şi când descopeream locuri vechi din Bucureşti, când cercetam arhive şi cumpăram cărţi de la anticariat. Ba nimeream în afara orelor de program, ba nu ştiam pe unde să intru, că poarta era încuiată, ba nu era deschis pentru public, ba era în mare degradare, apoi în renovare, ani la rândul. In fine, azi s-a întâmplat minunea.

Am ajuns, cu inima cât un purice. Păţită de atâtea ori, nu mai credeam că o să-l vizitez vreodată. Dar azi era deschis, şi chiar primitor. Am fost îndrumată pas cu pas, prin toată clădirea, şi am vizitat astfel muzeul  meu din vis.

1-muzeu-la-inceput

Muzeul de artă populară Nicolae Minovici, privit din parc

Muzeul este restaurat, curat, luminos, îngrijit. Am văzut, fără să ştiu dinainte, desfăşurată în toată clădirea, expoziţia Fraţii Minovici-pionierat medical şi univers spiritual, despre care, curios, nu scrie în materialele informative despre muzeu pe care le-am primit la plecare. Sinceră să fiu, mă interesa colecţia de artă populară şi pe ea o căutam, pas cu pas. Am găsit câteva exponate, pe care le-am admirat din tot sufletul: icoane pe sticlă cu Sf Haralambie, ulcele, candelabre de lemn.  In fiecare cameră erau reproduceri mari cu aranjamentul iniţial al camerelor, iar regretul meu tot creştea, întrucât în jur nu era nimic ca acolo.  In vechea sufragerie se afla acum o expoziţie despre tatuaje, pe care am sărit-o, subiectul nu mă pasionează, deşi tema l-a preocupat pe Nicolae Minovici. Mi s-a spus că restaurarea este la început, apropo de exponate,  dar că în niciun caz ele nu vor mai fi agăţate pe pereţi, ca la început, fiindcă “UE nu ne lasă să batem niciun cui”.

3

2

Basoreliefuri bogate împodobesc clădirea, acum restaurate

Asta va fi o provocare, fiindcă ştergarele, rafturile, scoarţele, străchinile, toate -aşa sunt gândite de ţăranul român, în legătură cu pereţii, să fie agăţate, atârnate, expuse,  iar Nicolae Minovici,  arhitectul şi decoratorii săi au gândit la fel, după cum putem vedea în reproducerile originale, expuse în fiecare cameră. In vremurile de atunci, pereţii sunt plini de obiecte aranjate frumos. Odată închise în vitrine de sticlă, ca cele de acum, frumuseţea detaliilor şi conceptul casei- muzeu se vor pierde. Muzeul era o casă, în fiecare cameră, inclusiv pe verandă, se aflau obiecte de artă populară, adunate cu dragoste. Dacă această concepţie de casă dispare, dispare sufletul  şi specificul acestui loc, devine un muzeu ca oricare, un muzeu cu obiecte de artă populară cum sunt peste tot, chiar dacă nu în clădiri aşa de frumoase.

Clădirea are legătură cu conţinutul, iar conţinutul cu clădirea-în acest caz.

4final-muzeu

Nu ştiu ce se va întâmpla cu grădina, cu livada, fiindcă şi ele  făceau parte din conceptul iniţial. Nicolae Minovici avea pomi, legume, păsări, stupi în jurul casei, pe terenul cumpărat în acest scop, iar produsele le folosea pentru a ajutora cerşetorii şi nevoiaşii. Nimic întâmplător, şi aceste proiecte făceau parte din concepţia lui. Mie una mi se pare o viziune strălucită, organică. Era un loc care funcţiona, nu era doar o clădire frumoasă, construită cu artă. Nu întâmplător, Nicolae Minovici a donat această avere personală, oraşului. A vrut ca locul, casa şi imprejurimile, să rămână funcţional şi întru totul pentru oraş şi locuitorii săi.

In acest moment, au loc lucrări în parc, am înţeles  că se pune gazon. Am vrut să văd Casa Grădinarului, dar mi s-a spus că e o casă goală, cu nimic în ea şi nu am ce să văd. Dacă aş putea, aş face un proiect ca toate acestea să recapete viaţă: livada, grădina, mica fermă de păsări, stupii. Ar reprezenta astăzi un loc important de educaţie pentru copii şi, în general, pentru orăşeni, la margine de Bucureşti. Produsele s-ar putea exploata cu folos, aşa cum a făcut întemeitorul locului.

Gazon găseşti peste tot, dar ce a făcut Minovici aici, nu. Nota de unicitate dă personalitate unui loc, iar pentru a fi păstrată merită luptat. Unul dintre paznici m-a invitat insistent să văd sala de conferinţe. OK, am văzut-o, o sală de conferinţe decentă, construită sub pământ. Dar nu ea va aduce turişti. Recunosc, e utilă, dar nu suficientă.

Expoziţia Fraţii Minovici- pionierat medical şi univers spiritual

Am privit cu mare interes expoziţia Fraţii Minovici-pionierat medical şi univers spiritual, construită impecabil, cu toate informaţiile, în română şi engleză. Ar fi fost util un mic catalog, merita, sunt multe informaţii, multe obiecte, diverse conexiuni, pe care inevitabil le uiţi, mai ales dacă nu faci fotografii, fiindcă e scump. Sunt obiecte personale, dar şi de specialitate medicală. Sunt documente de epocă, cărţi, hărţi, diplome, certificate, fotografii. Sunt obiecte vechi conservate incredibil. Am admirat o maşină de scris de la începutul sec 20, splendidă, alături de o geantă medicală. Am descifrat cu uimire Harta sifilisului la anul 1909, în cadrul căreia judeţul Roman era focarul numărul 1, urmat de judeţul Suceava- oare de ce? Poate o să aflu cândva. Am descoperit cu plăcere numele lui G. Ionnescu-Gion, pe o carte veche cu titlul Doftoricescul meşteşug-aş citi-o cu mare interes. Apoi am privit stetoscoape din lemn, cine ar fi crezut?, microscoape nemţeşti- bijuterii ale tehnicii, un aparat foto marca Zeiss Ikon, din metal, piele şi sticlă, făcut la Dresda în anii 20-30- am rămas în admiraţia tehnicii vechi.

Ce am mai văzut? Statuete sfeşnic-o poezie, o călimară de birou în formă de bol de cristal, alta din sticlă şi metal, diploma acordată lui Gheorghe Marinescu de The Medico-Chirurgical Society of Aberdeen, în 1909- oraş din Scoţia unde am fost şi eu; ce legături incredibile pot face oamenii luminaţi între ţări. Văd şi o diplomă de la Universitatea din Buenos Aires, acordată tot doctorului Marinescu şi mă întreb- oare mai ştie cineva de această personalitate, în afară de lumea academică şi ştiinţifică? Descopăr cu uimire semnăturile lui Carol I şi Ferdinand I pe documente. Mă uit cu interes la fotografii, corespondenţă, certificate, medalii, partea pe care o săream când eram copil, dar care îmi place atât de mult acum, când trecutul are un înţeles.

expo afara.jpg

Spitale dispărute- expoziţie în parcul muzeului

Privesc cu emoţie clădirea primului institut medico-legal din zona Balcanilor, apoi văd cu tristeţe fotografia cu demolarea sa integrală, în anii 1984-1985, ani negri pentru patrimoniul din România. Ceasuri de buzunar, ace de cravată, tabacheră de argint, trusă de bărbierit, sticlă de colonie, cană argintată, bloc notes sec 19, suport mine de creion, cutie de tablă Capşa, cutii de tablă pentru chibrituri, sec 19-  văd că tabla era la loc de cinste; multe obiecte au dispărut, ori s-au transformat. Cine îşi mai dă cu colonie, cine mai are trusă de bărbierit cum erau pe vremuri ,cu tot tacâmul, tabacheră- aşa avea şi bunicul meu…? O altă lume stă aici închisă în vitrine şi aşteaptă să fie descoperită. Pentru a da viaţă obiectelor e nevoie de imaginaţie, dar şi de istorii despre cei care le-au folosit.

Este ceea ce s-ar putea face în camera cu monitor video unde o domnişoară tot spune un text cu generalităţi despre muzeu, în cadru fix, pe fundalul clădirii. Aici ar fi locul nimerit să vedem colecţia de artă populară menţionată în pliante, cum arăta casa la început, livada, grădina. Aş fi curioasă ce pomi erau cultivaţi, ce flori, ce legume-tot acest proiect aş vrea să-l aflu, cu cât mai multe imagini şi detalii. Aş vrea să îi cunosc pe cei care au construit casa, planurile lor, aş vrea să văd cum arăta colţul acesta de oraş la început de sec 20, când iarna se auzeau lupii urlând. Mi-ar face mare bucurie să stau câteva clipe în faţa unui filmuleţ de epocă, m-aş simţi transportată în timp. Trezită la realitate, aud două doamne franţuzoaice care solicită imperios suveniruri- capitol la care, de asemenea, stăm prost, deşi industria noastră creativă ar avea ce să facă, lucruri frumoase şi utile.

5

Muzeul privit de la şosea, intrarea după colţ

Materiale de informare

La plecare, m-am bucurat să primesc materiale de informare, ceva rarisim în muzeele din Bucureşti, din păcate. Intrucât sunt o împătimită a muzeelor şi am văzut multe, atât în România cât şi în Europa, şi  chiar în Asia,  fără să vreau, le privesc  critic.

Imi amintesc că un flyer modest al unei expoziţii berlineze My abstract world dintr-un la fel de modest muzeu, prin dimensiunea colecţiei sale, Collectors Room Berlin, se deschidea cu  vorbele Welcome: Bun venit. Frumos, te simţi primit cu căldură.  Era o mică introducere care prezenta expoziţia într-un stil accesibil, prietenos, cât şi serviciile pe care le oferea muzeul: băuturi ( a selection of beverages in the galleries; nu ştiu cum reuşeau), o aplicaţie muzicală interactivă, alte expoziţii on display, programe pentru public: adulţi, copii şi adolescenţi. Se încheia aşa: “ As ever, there’s a lot to see and do at Collectors Room”.  Deci nu numai de văzut, ci şi de făcut. Ce să zic, food for thought.

1.Pliant despre reabilitarea şi consolidarea Muzeului Dr Nicolae Minovici , în română şi engleză, care reia pe scurt, şi cu destule greşeli de tipar din păcate, într-un stil arid şi excesiv detaliat, apropo de exponate de artă populară (despre care nu mai afli altundeva  în muzeu nimic), prezentarea din pliantul mare. Informaţiile se referă la colecţia muzeului, pe care însă nu o vezi  expusă în muzeu: cele 200 de ouă încondeiate, textilele şi accesoriile lor, ceramica- din care sunt prezentate câteva obiecte. Totuşi, pe care într-un fel eşti invitat să o descoperi, măcar virtual aş fi sperat, fiindcă altfel ce să faci cu această informaţie despre ceva ce nu vezi?

  1. Pliantul mare Reabilitate şi consolidare Muzeul Nicolae Minovici cod SMIS 15748 oferă informaţii mai numeroase, despre clădire, despre proiectul de restaurare, colecţia de artă populară, importanţa muzeului şi o biografie a întemeietorului, dr Nicolae Minovici. Un material util.
  2. Trei cărţi poştale ilustrate, cu o frumoasă fotografie a celor trei fraţi Minovici; o imagine a verandei în anii 30, cu toate obiectele care o decorau, şi o fotografie de azi  a faţadei muzeului, văzută dinspre poartă. Suvenir.
  3. Program de evenimente pentru luna noiembrie la Muzeul Municipiului Bucureşti şi muzeele satelit-foarte util, dar dacă ştii unde sunt locurile, altfel nu ai nici hartă, nici date de contact (telefon, adresa site, pagină Facebook). Iar dacă eşti turist străin, nu ai acces la aceste informaţii, fiindcă nu ştii limba locală. Ca turist străin, Capitala rămâne doar un loc de explorat pe dinafară, pe străzi. Poate şi prin câteva muzee mai cunoscute, care au explicaţii în  limbi de circulaţie, fiindcă  sunt prezentate pe hărţi şi în ghiduri turistice. Nu afli acolo însă despre expoziţii, spectacole, dezbateri, concerte, de fapt, nu afli nimic despre viaţa culturală de azi a oraşului.

    muzeul-dearta-apuseana

    Din curte, se vede Muzeul de artă apuseană, cât şi o clădire banală, lipită de el, care strică toată perspectiva.

 

In concluzie, e un început bun la Muzeul  de artă populară  Dr. Nicolae Minovici şi mă bucur. A meritat aşteptarea mea de o viaţă. Dar mai sunt multe de făcut pentru ca acest loc, născut din formidabila viziune a unui medic îndrăgostit de artă, de oraşul şi oamenii săi, să capete viaţă şi să fie aşa cum îşi doreşte echipa care îl conduce acum: “o creştere cu 100% a numărului de turişti”.

final-cu-gard

Gardul care înconjoară clădirea, o bijuterie în lemn

Toamna cu arta

Rapsodii de toamnă, Vederi din Bucuresti, Cine sunt Ei şi Ele?-programe realizate în parteneriat de ArtelierD cu Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească Modernă, din septembrie 2016.

 Rapsodii de toamnă

In cadrul programului Călătorie prin anotimpuri, care asociază arta şi poezia românească

Episoade noi:

Toamna în Europa– aflăm unde au ajuns pictorii români şi ce locuri i-au impresionat, apoi le comparăm cu propriile noastre călătorii.

Coşul toamnei– ce fructe şi legume  îi inspiră pe pictorii români, care sunt culorile care îi atrag şi cum se vede natura în pictură? Mergem pe urmele lui Luchian, Andreescu, Titus Alexandrescu, Eustaţiu Stoenescu, Alexandru Ciucurencu. Invăţăm despre punct, linie, pată, culori, privind picturile, apoi ne jucăm cu ele, în propriile creaţii.

rapsodii-de-toamna

In faţa unei picturi de Ioan Andreescu, la Muzeul Naţional de Artă al României

Vederi din Bucureşti

 Abordăm arta dintr-o perspectivă interdisciplinară ( facând apel la istorie, geografie, literatură –inserturi din jurnale, roman, poezie), o conectăm la propriile noastre amintiri, pentru explorarea oraşului  Bucureşti şi amprentei sale specifice, aşa cum este interpretat acesta de pictorii români.

Cum se vede oraşul în pictură? Ce personaje î l populează? Ce activităţi specifice au loc în oraş?

Activitate creativă, în functie de categoria de vârstă: colaj,  grafică, compoziţii creative în scris cu tema:  Ce înseamnă oraşul pentru tine?; Facem o reclamă sau scriem/desenăm despre o inovaţie pe care ne-o dorim în Bucuresti. Explorăm creativ ziarul, produs urban prin excelenţă.

Descoperim Bucureştiul în picturi de Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Vasile Popescu, Alexandru Phoebus,  Henri Catargi, Alexandru Ţipoia, Alexandru Poitevin.

Cine, unde, cum sunt Ei, Ele? Artă şi Identitate.

Analizam conceptul de identitate aşa cum se reflectă în pictura secolelor XIX şi XX: obiceiuri, meserii, costume, atitudini, sentimente ale bărbaţilor şi femeilor din picturi. Reflectăm asupra muncii şi distracţiei, la ţară şi la oraş. Facem cunoştinţă cu personaje din pictura românească şi le comparăm cu cele din lumea noastră:  servitoarea, târgoveţul, mama, pictorul, modelul, cusătoresele, surorile, familia,  jucătorul de şah, copiii, arlechinul, flaşnetarul, regele, profesorii, etc.

Desenăm şi colorăm obiecte şi elemente vestimentare; modelăm personaje şi accesorii;  facem exerciţii creative în scris, oral sau prin desen, despre obiecte ale picturii reciclate imaginativ în lumea noastră.

Atelierele sunt coordonate de Daniela Mişcov, educator cultural.

toamna-la-muzeu-3

Obiective ale atelierelor

– Copiii să-şi dezvolte abilitatile de exprimare si de înţelegere a artelor vizuale

– Să construiască propriul înţeles asupra operei de artă

– Să identifice detalii şi elemente ale limbajului artistic

– Să facă legături între artă şi realitate, între artă şi alte domenii ale cunoaşterii

– Să creeze lucrări de artă şi să le comenteze.

Info importante

Programele se adresează grupurilor de minimum 8 copii.

Taxa: 25 lei/copil.

Rezervări pe adresa de email a muzeului: educatie@art.museum.ro.

Info suplimentare: tel. 0724 554 199

toamna-la-muzeu

LUMINA LUI IORGA

Muzeele sunt ca niste cărţi tridimensionale. Intri în ele şi le asculţi povestea, spusă prin intermediul obiectelor, documentelor şi spaţiilor. Muzeele mă fascinează din copilărie.

Le- am cunoscut datorită excursiilor școlare și am continuat explorarea. Între timp ea s-a extins la nivel european, în Finlanda, Germania, Polonia, Bosnia, Franţa, Grecia, Suedia, Marea Britanie, etc. În ultima vreme, muzeele au pentru mine și componenta digitală, datorită website-urilor și prezenței lor pe rețelele de socializare Facebook și Twitter. Muzeele oferă acolo informații despre  cercetări, expoziții, concursuri sau despre obiecte, prezentate prin fotografii și scurte prezentări.

1

După vizita de sâmbătă 12 decembrie 2015, Muzeul Memorial Nicolae Iorga a devenit cel mai important  în ordine personală, datorită revelaţiilor pe care mi le-a produs despre o mare personalitate a culturii române, despre care nu aveam foarte multe informaţii. Il cunoşteam pe Iorga din scris, dar cumva de departe, la distanță. Nu aveam cheia înțelegerii personalității lui.

Am ajuns la muzeu la ora 10, împreună cu o prietenă. Deci zi de sâmbătă. Poarta era deschisă generos. Era o zi splendidă de iarnă, care învăluia casa într-o lumină strălucitoare. Amplasamentul casei, chiar în centrul orășelului Vălenii de Munte, era ca o invitație.

3

Ne-am urcat în pridvor și am admirat peisajul, străjuit de un brad impunător. Un brad argintiu, foarte înalt. Nicoleta a bătut la ușă. Era încuiat. Eram totuși optimistă. Casa părea, nu știu cum, locuită. Curtea era îngrijită, curată, ca în orice gospodărie. A apărut repede cineva în grădină.

– Vreți să vizitați?
– Da.
– Imediat.

Și imediat a venit o doamnă drăguță, zâmbitoare, calmă, care ne-a deschis ușa. Apoi ne-a informat asupra opțiunilor. 12 lei taxă vizitare simplă, iar dacă vrem, înca 5 lei ghidaj. În această taxă erau conţinute și vizitele la alte 3 muzee și expoziții, aflate în incintă. Era o ofertă de nerefuzat. Să petreci timp cu o persoană plăcută și informată este deja o experiență omenească, nu doar o comunicare de informaţii. Grațios, cu empatie, interactiv, adaptandu-se perfect ritmului, curiozităților și discursului nostru, doamna muzeograf ne-a purtat prin casa lui Iorga și ne-a dezvăluit viziunea lui, poposind lângă obiecte și prezentând detaliile lor speciale, relația lor cu viața fostului proprietar. Aveam impresia că doamna aceasta știe totul despre Iorga, fiindcă absolut tot ce întrebam, sedusă de dezvăluirile ei, ea știa şi îmi răspundea. Vorbea la obiect, îmi dădea informațiile necesare, cu tonul potrivit. Dacă eram emoțională, îmi dezvăluia aspecte emoționale. Dacă voiam informații pragmatice, le aflam imediat. Dacă filosofam pe marginea capacităților uluitoare ale lui Iorga, îmi susținea reflecțiile, adăugând câteva detalii, care puneau personalitatea sa în contextul istoric sau al capacităților omenești.

2

Eram rezervată față de gustul lui Iorga de a grava mobila din dormitor cu motive tricolore. Când am pătruns în dormitor și am văzut cât de delicat, de rafinat și de discret era realizat acest motiv, am fost câștigată. Îmi plăcea dormitorul, era de foarte bun gust, în această cheie rustică și tradiționalistă. De asemenea, conceptul era minimalist. Câteva obiecte pe pereți, patul, măsuța de toaletă, o icoană, perdele brodate cu motive tradiționale. Pe jos, o scoarță de lână. Mă simțeam bine, de parcă mă aflam în vizită. La fel a fost în fiecare cameră: în birou, în salonul de primire al oaspetilor. Eram condusă de călăuză mea, care îmi dezvăluia cine se află în fotografii, de unde proveneau obiectele și în ce stil erau lucrate sau din ce materiale. Desigur, curiozitatea mea era nemăsurată, stârnită de dimensiunile intelectuale si vizionare ale personajului, așa cum îmi era povestit el de prietena mea cea nouă. Chiar asta simțeam, că ne-am împrietenit întru Iorga. Devenisem ucenică, pe care profesoara nu întârzia să o instruiască. Atât de eficient s-a desfășurat această lecție, ca o poveste în mișcare, încât cred ca aş putea să o spun întrucâtva și eu. Dar nu voi egala calitățile empatice ale călăuzei noastre, care desigur că nu a epuizat vastele sale cunoștințe despre Iorga, în dialogul cu noi.

5

Este rar să întâlneşti un profesionist care să poată să-ţi descifreze expresiv şi cursiv taina unui om, mai ales o personalitate de enciclopedismul și complexitatea lui Nicolae Iorga. Înțelegi. Îl înțelegi. Eu am înțeles că Iorga a trăit inspirat de viziunile sale, cărora s-a străduit și a reușit să le dea viață. În orăşelul Vălenii de Munte el a construit Utopia, mai exact a înființat instituții de cultură și educație: Universitatea de vară, pentru popularizare, dezbateri și cercetare; Teatrul în aer liber, Tipografia, Muzeul de Artă religioasă și Şcoala de misionariat, adică de învățătoare. A cumpărat casa din banii săi, câștigați pe o carte pe care a editat-o. A sădit un brad, primit din Suedia. A răspândit cultură românească prin lumea pe unde a umblat, la Roma și Veneția a înființat instituții de cultură care funcționează și azi.

A avut 10 copii, cărora le-a dat o educație aleasă. Am văzut fotografiile lor, chipuri frumoase, luminate de cunoaștere. Toți au făcut studii superioare. Copiii locuiau în altă aripă a casei și nu făceau niciun fel de zgomot când tatăl lor lucra.

-Cum așa, întreb cu îndoială.
-Pe vremea aceea copiii primeau educație acasă.

S-a văzut limpede rodul educației, copii instruiți, care au dus mai departe iubirea de țară și de cultură primită de la tatăl lor.
Educația a fost o constantă a vieții lui Iorga. La Școala de misionare, un fel de centru de training, erau selectate doar absolventele care cunoșteau minimum 4 limbi și a căror lucrare, corectată de Iorga personal, era evaluată cu un punctaj bun. Ma bucur să audă aceste lucruri elevii care trec pe acolo și să înțeleagă că educația și învățătura îți oferă o șansă unică, incomparabilă cu alte valori, oricât de tentante sau mult expuse ar fi ele azi.

Pentru că era un om deștept, important și plăcut, care mai vorbea și o mulţime de limbi străine, Nicolae Iorga a călătorit mult, a susținut cursuri, conferințe și prelegeri, din Europa în Statele Unite. Teza lui de doctorat, scrisă în franceză, este expusă la muzeu. Are peste 300 de pagini. Istoria Imperiului otoman a scris-o în turcă. Iorga se plimba de la o limbă la alta aşa cum schimbăm noi device-urile digitale şi platformele de comunicare. Spionii cedau farmecului său, iar menajera a păstrat cu grijă toate obiectele din casă. Toate detaliile se adună și construiesc un personaj care trăiește în fața ta, în casa în care a locuit şi a creat. Simți spiritul său când te apropii de modestul său birou și când priveşti portretul lui Mihai Viteazul, aflat pe peretele din față. Te gândeşti că era modelul său, la care privea încă de dimineaţă, când se aşeza la lucru. Îi vezi scrisul mărunt pe hârtie, caligrafiat cu pana sau cu tocul,  unelte aşezate în suporturi, pregătite. Simți emoție și bucurie să întâlneşti un spirit curios, harnic, organizat, perseverent și atât de generos.

În camera cu expoziția aniversară sunt mobile noi, suport pentru vitrinele cu fotografii. Fotografiile au explicații amănunțite. Tare frumoase mai sunt fotografiile alb-negru. Îl descoperi pe Iorga la gară, lângă o mașină sau o caleașcă, cu joben sau cu capul descoperit, în ipostaze oficiale sau personale. Pe hol, traversând pasarela de legătură, am observat un ghiveci cu flori, şi mi-am spus: exact ca într-o casă locuită. Era cald şi bine în muzeu. Apoi am vizitat și încăperile dedicate Muzeului de etnografie, Muzeului de obiecte religioase și chiar Muzeului ceasului, aflat în custodie temporară aici, de la Ploiești.

Plăcere, curiozitate satisfăcută, confort, bucurie spirituală: cam astea au fost stările mele în acest muzeu. De asemenea și nu în ultimul rând, mândrie că avem în ţară un astfel de muzeu, îngrijit, bine documentat și gospodărit. Cu explicații în franceză la etichete, pentru oaspeții străini, cu cărți pentru cei români, dar mai ales cu o muzeografă, Daniela Moraru, care m-a lăsat într-o stare de admiraţie şi apreciere greu de măsurat în cuvinte.

Felul în care Daniela Moraru a asimilat cunoștințele și a structurat discursul face parte dintr-o știință. Ar fi nimerit să o predea şi altora. Acelora care nu zâmbesc, acelora care turuie și cu care nu poți stabili un dialog autentic, ca să afli ce te interesează.  Doamna Moraru de la Muzeul Memorial Nicolae Iorga mi-a făcut un dar minunat. Mi-a oferit cheia înțelegerii unei personalități complexe. A făcut-o cu o simplitate și o grație desăvârșite, legând un obiect de altul, ca într-un dans al cunoaşterii, fără efort, dar cu efect maxim.

4

În clasamentul meu, unde 5 stele înseamnă excepţional, datorită ei acest muzeu primește 6 stele: pentru profesionalism cu suflet. Rara avis.

 

 

Educatia timpurie in muzee

  1. Transformarea muzeelor în spaţii de învăţare

Primele programe pentru copii în muzee datează din anii ‘60. In aceşti ani, de exemplu, Boston Children Museum din Statele Unite a decis scoaterea exponatelor din casete şi plasarea lor în spatii special desemnate, pentru accesul copiilor. In acest fel, copiii să poată să interacţioneze, să experimenteze,  să-şi urmeze curiozitatea. Intre 1976-1990, au fost deschise în SUA,  80 de muzee ale copiilor,aşa-numitele Children’s Museums. De atunci s-au mai deschis încă 125. In Europa, majoritatea ţărilor au astfel de muzee, cel puţin în oraşele mari. Astfel de instituţii există şi în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, de exemplu în Ungaria şi Polonia. In România, nu există niciun muzeu al copilăriei, deşi se organizează periodic expoziţii de jucării mai vechi sau mai noi, prin toată ţara, şi se manifestă interes pentru recuperarea acestui tezaur cultural şi  valorificarea lui, după cum a dovedit-o şi expoziţia dedicată de către Muzeul Ţăranului Român, jucăriilor şi jocurilor copilăriei.

Etnomuzicologul Iosif Herţea are o bogată colecţie de jucării şi instrumente muzicale româneşti tradiţionale pe care încearcă, din 2012, să o doneze unui muzeu dispus să organizeze o expoziţie permanentă pe această temă, cu programe de educaţie pentru copii.

Mai mult decât atât, Herţea are şi un suport teoretic care fundamenează un astfel de demers, (re)publicat în ultimele sale cărţi: Cimpoiul şi Diavolul, 2014, Editura Etnologică; De la Unealtă la Instrument muzical,  2015, Editura Etnologică.

Sistemul educaţional folcloric şi instrumentele muzicale, Seriozitatea jucăriilor, Jucăriile artizanale– sunt articole prin care cercetătorul  demonstrează importanţa acestei moşteniri culturale cât şi necesitatea valorificării ei, prin programe adresate copiilor. După cum spune Herţea, practica educaţiei tradiţionale prevedea ca de la cea mai mică vârstă, impreună cu atribuţiile gospodăreşti, copiii să cunoască jucăriile şi instrumenele, cum să le producă, cât şi cum să le folosească. Această cunoaştere făcea parte din educaţie şi era legată de întreg ansamblul de tradiţii şi obiceiuri, copiii fiind întregraţi de la naştere in acest univers, la modul practic-prin sarcini, munci şi activităţi precis desemnate.

Atât in America cât şi în Europa, muzeele copiilor se bucură de un mare succes. De asemenea,  de mare apreciere se bucură şi celelalte muzee care dedică programe copiilor şi famiilor, asociate cu fondul expoziţiilor temporare sau permanente.

Muzeele copiilor au evoluat de la stadiul de depozitare de exponate fixe la acela de medii de învăţare interactivă (hands-on) şi multi-senzorială. Ele au devenit spaţii de descoperire ludică, care stimulează cunoaşterea lumii, pasiunea pentru a şti şi  locuri unde se pun bazele abilităţilor de învăţare şi explorare.

Toate muzeele lumii şi-au inmulţit serviciile culturale şi programele adresate copiilor preşcolari.

MNAR Rapsodii de toamna

Artelier pentru prescolari la Muzeul National de Arta al Romaniei

Cum pot muzeele contribui la dezvoltarea copiilor?

Iată o întrebare plină de provocări, la care mă voi strădui să răspund, oferind şi informaţii documentate.

Există în acest sens cercetări, precum Early Learning in Museums,  de Mary Ellen Munley, realizată pentru Smithonian Institution’s Early Learning Collaborative Netowork ş Smithsonian Early Enrichment Center  (SEEC) din 2012.

O primă întrebare ar fi: Sunt muzeele spaţii potrivite pentru învăţare? O cercetare asupra muzeelor din punctul de vedere al psihologiei copilului mic evidenţiază că muzeele sunt un mediu bogat şi eficient pentru învăţare ( Paris, 1997; Paris&Hapgood, 2002). Mai mult decât atât, ele oferă un cadru de învăţare unic, care nu există în alte locuri şi nu poate fi replicat (Crowley&Jacobs, 2011).

Va urma

Iarna pe….ulita?

Incepand din acestă saptămână, 7-13 decembrie, intrăm în povestea IARNA PE… ULIŢĂ?, programul nostru de educaţie culturală realizat împreună cu Muzeul Naţional de Artă al României, în Galeria de Artă Românească Modernă, unde se află comori de frumuseţe neştiute.
Vom plonja în zăpada din pictura lui Andreescu şi Tonitza, vom admira seturi de ceai de Corneliu Michăilescu, un samovar de Nadia Bulighin, vom face jocuri din hârtie în faţa focului din vatră, inspiraţi de Leon Biju şi Jean Neyles, vom merge la derdeluş pe un deal alb de Francisc Şirato, apoi , ca să ne încălzim, vom face o supă cu legumele din coşul lui Ioan Andreescu. Ne vor călăuzi Auria şi Şori, eroii unor întamplari extraordinare, din Galeria de Artă Românească modernă, de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Modulul face parte din programul Călătorie prin anotimpuri, educaţie culturală pentru preşcolari (grupuri de grădiniţă), realizat de Artelier D în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă al României. Descoperim frumuseţea din tablourile pictorilor români Ion Andreescu, Nicolae Tonitza, Ion Luchian, Francisc Şirato, Nicolae Grigorescu, şi alţii: frunze şi flori, fructe şi legume, păsări şi case, vaze şi ateliere de lucru, umbrele şi costume, păduri , târguri şi drumuri. Ne călăuzesc  pasărea Auria şi şoricelul Şori, călători neobosiţi, curioşi şi pasionaţi, prin poveştile tablourilor din Galeria de Artă Românească Modernă, de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Călătorie prin anotimpuri este program de educaţie muzeală imaginat ca o descoperire prin spaţiu şi timp, având drept temă Cele patru anotimpuri, aşa cum se reflectă ele în pictura românească (Galeria de Artă Românească Modernă). Descoperim plante, fructe, legume, peisaje, animale, obiecte, îndeletniciri în legătură cu anotimpurile, aşa cum sunt văzute ele de mari pictori români. O călătorie în forma unui spectacol interactiv de teatru de păpuşi, cu două personaje: o pasăre veselă şi un şoricel aiurit, care ne povestesc peripeţiile lor. In partea a doua, în atelier, întruchipăm creativ personaje, simboluri, forme şi culori, cu ajutorul desenului, picturii, colajului, modelajului.

Programul are loc joia dimineaţă, pe bază de rezervare cu minimum o săptămână înainte.

Alte informaţii accesând linkul:http://www.mnar.arts.ro/web/Programe-pentru-public/PROGRAME-PENTRU-SCOLI-SI-GRADINITE-37

Programările se fac prin e-mail (educatie@art.museum.ro) sau la telefon 021 314 81 19.

Pentru contact Artelier D: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com,

Tel.0724 554 199.

Va aşteptăm cu drag, să descoperim iarna pictorilor români!