Exploratorii aerului

Artelier D și Muzeul Hărților invită copiii de 7-10 ani, la programul EXPLORATORII AERULUI, o nouă ediție a clubului de vară Exploratorii, cu experimente, lectură și activități creative. Anul acesta vom învăța și povesti despre pionieri ai zborului,  planete și constelații, fenomene din natură și tehnologie.

Programul EXPLORATORII AERULUI se desfășoară joia și vinerea, de la ora 10 la 13, pe parcursul a 3 săptămâni, începând din 13 iulie până în 28 iulie. Sesiunile se vor desfășura în aer liber și vor cuprinde clubul de știință, vizită ghidată în muzeu, ora de artă și cea de lectură, jocuri în aer liber și de testare a cunoștințelor. O mini bibliotecă pentru copii va fi la îndemână, de asemenea, vom consulta inedite hărți cosmice, care vor aprofunda tematica abordată. Ca și la precedentele ediții, facem asociații între arte și știință, exersându-ne gândirea critică și creativitatea.

Sesiunile de activități au loc joia și vinerea, de la ora 10 la 13, pe terasa Muzeului Hărților (str Londra nr.39) și în interior, din 14 iulie până în 28 iulie. In caz de vreme nefavorabilă, lucrăm în interior și adaptăm activitățile în acest sens.

Joi 14 iulie, ora 10

10-10:15- Universul, joc de cărți educativ

10:15-10:45- Clubul de știință: Omul pe Lună

11-11:45- Citim și comentăm: De la Pământ la Lună, de Jules Verne

12-12:30- Constelații, vizită ghidată în muzeu

12:35-13- Activități și experimente științifice

Vineri 15 iulie, ora 10

10-10:15-Harta cosmosului, Luna

10:15-10:45-Pionierii zborului: Neil Armstrong

11-11:30-Artă și spațiu: Desenăm lucruri din cosmos

11:35-11:50-Teste creative din Cartea de astronomie a copiilor

12-12:30-Citim și comentăm: Luna, de Laura Cowan

12:35-13Jocurile copilăriei

Da Vinci-un vizionar al zborului

Joi 21 iulie, ora 10

10-10:15- Universul, joc de cărți educativ

10:15-10:45- Clubul de știință: Mistere cosmice-praful de lună, găurile negre, originile Universului

11-11:45- Citim și comentăm: Povestea unei pescarușe și a motanului care a învățat-o să zboare, Luis Sepulveda

12-12:30- Constelații, vizită ghidată în muzeu

12:35-13- Activități și experimente științifice

Vineri 22 iulie, ora 10

10-10:15-Harta cosmosului, Călătorii prin sistemul solar

10:15-10:45-Pionierii zborului: Leonardo da Vinci

11-11:30-Artă și spațiu: Exploratorul spațial, exerciții de imaginație prin desen și culoare

11:35-11:50-Teste creative din Cartea de astronomie a copiilor

12-12:30-Citim și comentăm: Ce se întâmplă noaptea, de Laura Cowan

12:35-13Jocurile copilăriei

Joi 28 iulie, ora 10

10-10:15- Universul, joc de cărți educativ

10:15-10:45- Clubul de știință: Un rover pe Marte

11-11:45- Citim și comentăm: Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupery

12-12:30- Constelații, vizită ghidată în muzeu

12:35-13- Activități și experimente științifice

Vineri 29 iulie, ora 10

10-10:15-Harta cosmosului, Planeta Marte

10:15-10:45-Pionierii zborului: Aurel Vlaicu

11-11:30-Artă și spațiu: Exploratorul spațial, exerciții de imaginație prin desen și culoare

11:35-11:50-Teste creative din Cartea de astronomie a copiilor

12-12:30-Citim și comentăm: Călătorim atât de departe, povestea migrației păsărilor, de Laura Knowles

12:35-13Jocurile copilăriei.

Armstrong-unul dintre exploratorii aerului

Plată și condiții de participare

Taxa pentru o zi este de 55 lei, iar pentru o săptămână (joi și vineri)- 110 lei.

Plata se face fie cash la sosire, fie prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei/datelor și numelui programului, cât și a numelui copilului care participă, cu prezentarea OP la sosire.

Mesajul de rezervare se transmite prin completarea formularului de pe site-ul artelierd.wordpress.com sau direct la adresa artelierd@yahoo.com. Nu se fac rezervări prin telefon sau prin intermediul platformelor media (Facebook).

Locul de desfășurare

Programul are loc în parcul Muzeului Hărților, din str Londra nr.39.

Număr maxim

La program pot participa un număr maxim de 15 copii, cu vârste peste 7 ani.

Formular de rezervare

Clubul de vara Amintiri din copilarie

Muzeul Municipiului București și Asociația Artelier D invită copiii de 7-12 ani, în perioada 24 iunie-9 iulie a.c (2022), la clubul de vară AMINTIRI DIN COPILĂRIE, care își propune să dezvolte creativitatea copiilor prin activități de educație non-formală și să stimuleze relaxarea în aer liber, în parcul Muzeului de Artă Populară ”Prof dr Nicolae Minovici”.

Clubul de vară AMINTIRI DIN COPILĂRIE, desfășurat în zile de vineri și sâmbătă în perioada 24 iunie-9 iulie, explorează, pe parcursul a 3 săptămâni, prin lectură, dezbatere, teatru și artă, universul seriei Harry Potter, de J. K. Rowling, și al Amintirilor din copilărie, de Ion Creangă, patrimoniul de artă populară al Muzeului Nicolae Minovici și natura care îl înconjoară.

Vom dau frâu liber fanteziei si vom cerceta universul magicului și al aventurii, pentru a stimula creativitatea si plăcerea lecturii. Ne vom concentra pe volumul 2 al seriei Harry Potter- Camera Secretelor, cât și pe Amintiri mai puțin cunoscute din copilăria lui Ion Creangă.

 In fiecare săptămână ne vom ghida după o temă, după cum urmează: 1.obiecte și obiceiuri; 2. anotimpuri și alimente; 3.animale și magie.

Vineri 24 iunie, ora 10

10-10:15-Dicționar de magie și mitologie, quiz

10:15-10:50-Clubul de lectură și dezbatere: Obiecte și obiceiuri în lumea lui Nică și Harry

11-11:45- Jocuri de rol și improvizație, cu actrița Cornelia Pavlovici

12-12:30- Harta artei populare românești, explorare în muzeu

12:30-13-Jocurile copilăriei

Sâmbătă 25 iunie, ora 10

10-10:15– Dicționar de personaje, quiz

10:15-10:50-Artă și design: Lucruri vechi, utilizări noi, în colaborare cu De-a Arhitectura

11-11:45-Ierbar, explorări în natură și lectură din cărțile lui Ion Simionescu și Tudor Opriș

12-12:30-Calendarul cu citate, comentăm citate din I. Creangă și J.K.Rowling

12:30-13-Jocuri cu mingea

Vineri 1 iulie, ora 10

10-10:15-Dicționar de magie și mitologie, quiz

10:15-10:50-Clubul de lectură și dezbatere: Anotimpuri și alimente în lumea lui Nică și Harry

11-11:45- Jocuri de rol și improvizație, cu actrița Cornelia Pavlovici

12-12:30- Harta artei populare românești, explorare în muzeu

12:30-13-Jocurile copilăriei

Sâmbătă 2 iulie, ora 10

10-10:15– Dicționar de rețete, quiz

10:15-10:50-Artă și design: Haine vechi, utilizări noi

11-11:45-Ierbar, explorări în natură și lectură din cărțile lui Ion Simionescu și Tudor Opriș

12-12:30-Calendarul cu citate, din I. Creangă și J.K.Rowling- Camera secretelor

12:30-13-Jocuri cu mingea

Vineri 8 iulie, ora 10

10-10:15-Dicționar de magie și mitologie, quiz

10:15-10:50-Clubul de lectură și dezbatere: Animale și magie în lumea lui Nică și Harry

11-11:45- Jocuri de rol și improvizație, cu actrița Cornelia Pavlovici

12-12:30- Harta artei populare românești, explorare în muzeu

12:30-13-Jocurile copilăriei

Sâmbătă 9 iulie, ora 10

10-10:15– Dicționar zoologic, quiz

10:15-10:50-Artă și design: Desene vechi, utilizări noi

11-11:45-Ierbar, explorări în natură și lectură din cărțile lui Ion Simionescu și Tudor Opriș

12-12:30- Copacul dorințelor. Amintiri din copilărie,  de Mihai Mănescu-citim șicomentăm fragmente din carte și film.

12:30-13-Joc de societate cu tema Harry Potter

Plată și condiții de participare

Taxa pentru o zi este de 60 lei, iar pentru o săptămână (vineri și sâmbătă)- 120 lei.

Mesajul de rezervare se transmite prin completarea formularului de pe site-ul artelierd.wordpress.com sau direct la una dintre adresele artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com,

ori pe adresa Muzeului Municipiului Bucuresti- educatie@muzeulbucurestiului.ro

Nu se fac rezervări prin telefon sau prin intermediul platformelor media (Facebook).

Locul de desfășurare

Programul are loc în parcul Muzeului de Artă Populară ”Prof dr Nicolae Minovici”, din str Doctor Nicolae Minovici nr 1, București 013712 (vizavi de fântâna Miorița, Parcul Herăstrău), și în muzeu. In caz de vreme nefavorabilă, activitatea se mută în interior (în spațiul de expoziții).

Număr maxim

La program pot participa un număr maxim de 15 copii, cu vârste de peste 7 ani.