Era Ajunul Crăciunului. Deși era doar amiază, în micul sătuc rusesc deja se aprinseseră luminile. Gălăgioșii de copii intraseră în case. Se auzeau doar sunete înfundate: vase de bucătărie ciocnindu-se și câte un chicotit strecurat pe sub ușă. Panov, bătrânul cizmar, ieşi afară să se mai uite o dată pe stradă. Vocile fericite, luminile strălucitoare şi aromele delicioase ale prăjiturelelor de Crăciun îi aminteau de vremurile când îi trăia soţia, iar copiii lor erau mici. Acum era singur. Faţa lui veselă de obicei, care făcea riduri când râdea, în jurul ochelarilor cu rame de sârmă, acum era puțin tristă. Intră hotărât în atelier, trase obloanele şi puse ibricul cu apă pe soba de cărbuni să-și facă niște cafea. Apoi oftă şi se aşeză comod în fotoliul său mare şi confortabil.
– Sunt singur, dar am un acoperiş deasupra capului. O să beau o cafea fierbinte şi o să mă gândesc la lucruri frumoase. Cred că ar fi bine să citesc. Deschise Biblia şi, urmărind cu degetul, reciti încetişor povestea nașterii lui Isus.
– Duşka, ce spui pisicuţă, citim? Dușka era pisicuța lui. O chema Matrioșka, dar uneori o răsfăța cu un nume de alint, Dușka.
– Miau, miau, răspunse pisica, pe limba ei.
– Ia uite ce spune aici: Iosif din cetatea Nazaret s-a dus în Betleem. Acolo, fiindcă Maria era însărcinată, i-a venit sorocul să nască. Nu au mai găsit cameră la han, aşa că au intrat într-un grajd, unde erau niște păstori. Şi așa Maria a născut pe fiul său, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle. Lângă vite, să-i fie cald.
– Of, Matrioşka, pisicuţa mea, ce poveste frumoasă, iar îmi vine să plâng. Dacă ar fi venit aici, le-aş fi dat patul meu şi l-aş fi învelit pe bebeluş cu pătura mea din petice de lână, să-i fie cald micuţului. Pisicuța se frecă de picioarele lui, mulțumită.
– Ia uite ce mai zice aici, ce minunăţie: Și magii, mergând după Steaua pe care o văzuseră în Răsărit, s-au bucurat cu bucurie foarte mare, căci, intrând în grajd, au văzut un prunc, alături de Maria. S-au închinat lui şi i-au dat daruri: aur, tămâie şi smirnă. Aur, tămâie şi smirnă…Dacă aş fi fost acolo, nu aş fi avut nimic să îi dau.
Imagine din expoziția Steaua, de la Muzeul Europei din Berlin (Nicht Nur Zeit Weihnachtszeit, Museum Europaischer Kulturen, 02.11.2018-03.02.2019)
Eu sunt sărac. Matrioşka, iubita mea, am uitat de cafea. Simţi ce aromată e? Bătrânul turnă cafeaua din ibric în cana albă de tablă.
-Miau! îi răspunse pisicuța. Nimeni nu simțea mai bine aromele ca ea.
– Tu nu ai voie, că o să-ţi bată inima tare. Dar mie îmi trebuie, că inima mea e obosită. Vrei să-ți spun un secret? Am păstrat o pereche de pantofi. Cei mai buni pe care i-am făcut în viața mea. I-aș dărui micuțului dacă aș putea. Incet -încet, moș Panov ațipi. Cafeaua caldă îl încălzise. In vis auzi o voce:
– Visezi, moș Panov, dar e adevărat. Este ceea ce ți-ai dorit, bunule Panov. Știi cine sunt, nu-i așa ?
-Da, sunt chiar El. O să mă întâlnești mâine, de Crăciun, continuă vocea, venind dintr-un nor plin de lumină.
-Da, eşti chiar El, răspunse în vis, plin de uimire, dar și de bucurie, Panov. Mare bucurie. Apoi se scufundă într-un somn adânc. Când se făcu dimineață, moș Panov auzi un clopoțel de afară și văzu o lumină strecurându-se printre obloane.
-Mulțumesc, Doamne. A venit Crăciunul, pisicuța mea.
Iti vine să crezi că l-am visat pe Domnul nostru Isus?
-Miau ! răspunse pisicuța veselă.
– Am lăptic pentru tine, iubita mea. Uite! spuse bătrânul și turnă lapte într-o farfurie. Doamne, ce vis am avut, ce bucurie. Iți dai seama că azi noapte l-am visat pe Domnul nostru Isus? Mi-a spus că o sa vină la mine azi, în sfânta zi de Crăciun. Oare cum o să arate? O să fie bebeluş, ca atunci demult, de primul lui Crăciun ?
-Hm, nu știu, răspunse pisicuța îngândurată.
-Nu te întrebam pe tine, Matrioşka dragă, mă gândeam cu glas tare. Sau o să fie tâmplar? Ori o să arate ca un rege, aşa cum este, de fapt, fiul Domnului ?
-Nu ştiu, toarse pisicuța supărată. Intrebările prietenului ei erau prea grele uneori.
– Trebuie să fim cu ochii în patru, ca să îl recunoaştem. Draga mea, hai să mă ajuţi să fac nişte cafea. E din cea bună, păstrată special pentru Crăciun. Azi e mare sărbătoare, pisicuţa mea. Tu sufli în foc, să se aprindă sobiţa lui moş Panov.
Pfuuuu, suflă pisicuța și un norișor de cenușă prinse să plutească în jurul sobei.
– Bravo, Matrioşka, uite flăcările, acuş se face şi cafeluţa tăticului tău.
-Minunat, mustăci pisicuța.
-A, ai mai învăţat un cuvânt. Bravo încă o dată, deșteapta mea. Ia să deschidem noi obloanele.
-Miau, ce pustiu, șopti pisicuța, cocoțată pe pervaz.
– Așa e, nu se vede nimeni pe afară. Toată lumea stă cu cei dragi, la căldurică.
-La căldurică, miau, spuse întinzându-se răsfățată pe preș, pisicuța.
– E așa de bine să stai acasă, cu familia. Ca noi. Tu mă ai pe mine, iar eu te am pe tine. Ba nu, uite pe cineva, pe Fiodor, măturătorul, spuse mirat Panov, privind pe geam. Ce murdar e bietul de el! Dar cum să fie altfel? Cine vrea să muncească de bunăvoie în ziua de Crăciun, pe gerul ăsta amarnic?
-Miau, eu nu vreau ! spuse pisicuța, întorcându-se cu spatele și lipăind lapte din farfurioara ei cu flori roșii.
– Sigur că nu vrei, micuța mea, dar trebuie să facem ceva pentru el, Matrioşkuţa dragă. Noi avem inimă. Cu aceste vorbe, Panov ieși afară și strigă: Hai, Fiodor, vino puţin la mine în atelier şi încălzeşte-te. Ia o gură de cafeluţă bună șifierbinte.
– Crăciun fericit, moş Panov ! spuse Fiodor, scuturându-se de zăpadă și intrând. I se părea că visează.
– Crăciun fericit şi ţie, Fiodor Teodosici. Să fii sănătos! Hai, ia cana asta de cafea şi bea pe săturate, o să-ţi încălzească oasele. Moș Panov îi întinse bărbatului înghețat o cană albastră de tablă din care ieșeau aburi.
– Mulţumesc, moş Panov, eşti un om bun. Dumnezeu să te ajute ! Fiodor nu era obișnuit să primească daruri. I se părea că trăiește o minune.
– Şi pe tine să te ajute Domnul, Fiodor, că eşti un om de treabă, răspunse mulțumit Panov, așezându-se pe scaun, lângă cafeluța lui.
– Ce bine e la căldură, nici nu mai îmi simţeam mâinile. E ger amarnic afară, comentă Fiodor frecându-și mâinile, după ce lăsă un pic cana cu cafea pe masa de lemn de brad.
– E ger zdravăn, ia uite, îți ies aburi din haine. Mai aveai puţin şi te prefăceai în sloi, râse moș Panov, făcând haz de necaz.
– Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, moş Panov, cafeaua asta îmi încălzeşte inima, mulțumi, cu fața luminată, Fiodor și sorbi încă un pic din cană. Nu se grăbea. Așa bunătate de cafea se cuvenea drămuită.
– Da, e bună de tot o cafea dimineaţa, mai ales pe gerul ăsta, mărturisi Panov.
– Aştepti pe cineva ?, întrebă curios Fiodor, văzându-l pe Panov cum se tot uită pe fereastră.
– Mă uit după cineva, aşa e. Vrei să-ţi spun un secret? se hotărî deodată Panov să-i dezvăluie visul. Era un lucru mult prea important ca să îl țină numai pentru sine.
– Sunt ochi şi urechi, răspunse Fiodor și puse cana pe masă.
– Am avut un vis azi noapte. Cu El, șopti Panov și arată în sus, cu capul.
– Cu domnul nostru Isus Hristos ? se miră Fiodor și aproape căzu de pe scăunelul cu trei picioare.
– Chiar aşa. A zis că vine azi pe la mine, continuă tot mai hotărât moș Panov.
– Nu mă mir, moş Panov, eşti un om bun, m-ai chemat la căldură, mi-ai dat din cafeaua ta, mi-ai arătat ce înseamnă bunătatea şi să fii om adevărat, întări Fiodor spusele lui Panov, apoi bău ce mai era în cană. Ridicându-se, adăugă: Acum trebuie să plec, să-mi văd de treabă. Iar tu o să te pregăteşti de întâlnire.
Fiodor era convins de adevărul spuselor lui Panov.
-Da, chiar aşa, confirmă Panov, fericit. Cineva îl credea. Fiodor mulțumi, salută și ieși.
-Matrioşka, Fiodor a fost primul nostru oaspete, spuse Panov prietenei sale, ducând cana albastră la lighean, să o spele.
-Miau, mai vreau, se fâțâi nerăbdătoare pisica. Era bine cu musafiri.
-Deci îţi place să vezi şi alte feţe, nu doar pe a mea…
– Un pic, admise Matrioșka, ca să nu-l supere pe prietenul ei.
Bătrânul apoi luă un coș plin de legume, un cuțit și spuse:
– Ia să mă apuc să fac ciorbica de varză pentru masa de Crăciun. Curăță ceapa, cartoful, varza, apoi se opri și iar mai aruncă o privire pe fereastră.
– Nimeni pe drum… Ba nu. Se vede cineva. E o tânără. Se vede treaba că vrea să intre undeva, dar peste tot e închis. Parcă ar ține ceva în braţe. Ce tristă e !
– Miau, ce rău îmi pare, suspină pisicuța, agitându-și coada.
– Și mie, adăugă Panov. Apoi aproape strigă: Are un bebeluș în brațe, învelit într-un șal subțire. Nu mă lasă inima să îi știu afară, pe gerul ăsta. O chem înăuntru, spuse tot mai hotărât moș Panov.
– Miau, așa, întări pisicuța, dornică de oaspeți.
– Domniță, hai înăuntru, pofteşte la căldură cu pruncuțul micuț. Vai, Doamne, ați îngheţat de tot. La mine arde soba, e cald. Haide, odihniţi-vă niţel în casa mea, o invită pe femeie moș Panov, tot mai insistent, dar politicos. Azi e Crăciunul, sărbătoare mare, tot omul trebuie să se bucure.
– Mulţumesc frumos, om bun, tare nevoie aveam de puţină căldură, răspunse fericită femeia, nevenindu-i să-și creadă ochilor când văzu ușa deschizându-se.
– Vino și stai în fotoliu, o îndemnă Panov, să vezi ce bine e. O să încălzesc nişte lapte pentru micuţ. Am avut şi eu copii, ştiu cum se hrănesc. Îi dau eu să mănânce, cât te încălzești, dacă vrei. Nu-i aşa, Matrioşka?
– Poate și laptele meu să bea, se frecă lin pisicuța de picioarele lui Panov.
– Mulţumesc mult, răspunse femeia copleșită. Se vedea că înghețase și că avea mâinile sloi. Moș Panov era în culmea fericirii privind bebelușul.
– Hai, mititico, ia un pic de lăptic din linguriţă. Şi scoate-ți picioruşele la căldurică. Hai cu tataie. Mmm, ce picioruşe reci, îi trebuie pantofiori. Când spuse cuvântul pantofiori, moș Panov rămase o clipă tăcut. Parcă își aduse aminte de un lucru important.
– Nu am cum să-i cumpăr pantofi, comentă femeia, cu durere. Nu am nici bani şi nici bărbat să mă ajute. Apoi, după o mică pauză, adăugă: sunt singură. Mă duceam în satul vecin să caut ceva de muncă.
– Te înţeleg, mămică necăjită. Apoi se întoarse spre tovarașa sa cu blăniță gri cu alb și îi spuse din priviri: Matrioşka, iubita mea, ştii la ce mă gândesc?
– Da, sigur, e un gând bun, răspunse pisicuța și îl țintui pe Panov cu ochii ei aurii.Vorbele dintre ei doi nu le auzea nimeni în afară de ei.
– Am eu pantofi, îi păstram…., dar îmi dau seama că, de fapt, acum am nevoie de ei şi așa trebuie să fie. Are picioruşele reci fetiţica asta frumoasă. Trebuie să se încălzească, e un copilaş nevinovat. Pe măsură ce vorbea, Panov era tot mai hotărât, parcă și-ar fi amintit un vis.
– Mulţumesc, om bun, răspunse femeia privind la mâinile bătrânului, cu gândul să le sărute.
-Sunt moş Panov, se prezentă moșul și se apropie de femeie, mângâind-o pe umăr, îmbărbătând-o.
-O să mă rog pentru tine, să-ţi dea Dumnezeu sănătate, șopti femeia cu ochii în lacrimi. Panov merse la un cufăr de lângă pat, cotrobăi nițel și scoase o pereche de pantofiori mici de culoarea ciocolatei.
– Acum probează-i pantofii, fetiţo! răspunse Panov, emoționat.
– Miau, aşa, se alintă Matrioșka, urmărind atent ce făceau oamenii.
– Ia te uită, îi vin perfect, ca şi cum i-aș fi croit pentru mititica ta. Sau poate chiar pentru ea i-am făcut, spuse bătrânul, tot mai uimit de așa întâmplare.
– Ce pantofiori frumoşi, nu am mai văzut aşa frumuseţe de pantofi, comentă femeia, cu ochii în lacrimi.
– Miau, daaa, minunați, mieună Matrioșka, mândră de prietenul ei.
– Eu sunt cizmar, domniţă, fac pantofi buni şi orice trebuie pentru încălţat. Mai meşter ca moş Panov nu găseşti.
– Eşti aşa bun cu noi, moș Panov, îţi urez ca toate dorinţele tale de Crăciun să se împlinească, spuse femeia din tot sufletul.
– Mulţumesc şi eu, domniţă dragă. La fel îți urez! Să ai grijă de fetiță şi mult noroc!
– Ce faptă bună, miau, spuse Matrioșka și sări pe pat, să vadă mai bine fetița cu pantofiori din brațele mamei.
Apoi, după ce se încălzi și bău un ceai bun de merișor, femeia plecă, strângând la piept bebelușul.
Moș Panov rămase pe gânduri o vreme, apoi spuse:
– Dragă Matrioşka, mă bucur de așa întâmplări frumoase, dar tot mă întreb, ca om păcătos ce sunt, oare dorinţa mea chiar o să se împlinească azi?
– Să crezi, gândurile bune se împlinesc, miau, șopti susurând pisicuța, făcându-se colac și lipindu-se de bătrân. Moş Panov îşi petrecu restul zilei cu Matrioşka. Din când în când se uita pe geam și își vedea vecinii cum își întâmpină rudele. La răstimpuri zărea câte un cerşetor, mergând încet, cu capul în pământ. Îi ducea iute supă fierbinte, care era primită tare bine. Dar Panov se gândea neîncetat că doar- doar l-o întâlni pe cel pe care îl aştepta. Şi uite-așa se făcu seară.
– Deci a fost doar un vis. El nu a venit la mine, gândi puțin trist bărbatul. Apoi tresări auzind o voce înăuntrul său, care nu era a sa:
– Chiar nu m-ai văzut moş Panov? Doar am venit la tine de trei ori! spuse limpede vocea, ca și cum s-ar fi aflat acolo, lângă el.
– Cine îmi vorbeşte? întrebă Panov curios. Era real de data asta, nu se mai întâmpla în vis, doar că nu-i vedea chipul aceluia care îi vorbea.
– Eu sunt cel pe care îl aştepţi. Mi-a fost foame şi m-ai hrănit. Am fost gol şi m-ai îmbrăcat. Mi-a fost frig şi m-ai încălzit. Am fost aici împreună cu toţi cei pe care i-ai ajutat şi i-ai primit în casa ta.
Moș Panov amuți câteva clipe. Acum înțelese. El aștepta imaginea din icoane, dar Iisus venise cu oamenii. O fericire mare îl inundă deodată pe moș Panov, așa cum nu mai trăise din copilărie.
– Deci până la urmă ai fost aici, iar visul meu s-a împlinit, șopti el plecând capul cu recunoștință.
– Minunat, minunat, miau, se frecă Matrioșka de Panov, ca și cum l-ar fi sărutat cu blănița ei moale și pufoasă.
– Crăciun fericit, om bun! mai spuse vocea, apoi se făcu liniște. Bordeiul lui Panov fu inundat de o lumină strălucitoare ca a soarelui.
– Crăciun fericit! răspunse Panov, privind în jur. Ce lumină e în casă, nu-i aşa, Matrioşka? E atâta lumină şi fericire că-mi dau lacrimile, pisicuța mea.
– Crăciun fericit, miau! răspunde Matrioșka și se apropie de Panov, să o scarpine drăgăstos sub bărbie.
– Crăciun fericit, pisicuţa mea! Are tăticul lăptic bun pentru tine, vrei?
-Miau, vreau! mieună pisicuța, legănându-și ușor coada.
După o vreme, bărbatul obosi, așa că se așeză în fotoliu și deschise cartea. Citi mai departe istoria care pentru el avea mai mult adevăr decât orice altă poveste.
” Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle”.
Timpul trecu pe nesimțite și se făcu seară. Lumina din lampă pâlpâia gata să se stingă. Matrioșka dormea încolăcită lângă fotoliu. Moș Panov privi pe fereastră. Cerul era senin. Undeva la mijloc, chiar deasupra bordeiului său, o stea strălucea puternic, cu raze albe și subțiri. Ca în povești.
Decembrie 2018
artelierd 