Covorul cu povesti


Ediția de vară 2021, luna iulie

Program educativ- creativ de artă și povești, pentru copii de la 6 la 10 ani

Programul creativ de educație culturală Covorul cu povești invită copiii de la 6 la 10 ani,  în luna iulie, la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr. 111, să descopere arta țesăturilor decorative, prin artefacte de patrimoniu  din trei spații culturale.

In 4 iulie, ne lansăm pe Covorul zburător, care ne va purta în spațiul oriental; apoi în 18 iulie, călătorim în Europa, pentru a cerceta Tapiseria cu fabule; în 31 iulie aflăm taine despre Scoarțe țărănești, în arta românească tradițională.

In cadrul programului COVORUL CU POVEȘTI, realizat de Asociația Artelier D în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, la Muzeul Colecțiilor, din Calea Victoriei nr 111, învățăm despre istoria împletiturilor și fibrelor, prin jocuri. Secțiunea de lectură vă  invită sa ascultați adaptări ale unor basme arabe, fabule franceze și o snoavă românească. In ultima parte a activității, ne exersăm îndemânarea prin creații în tehnică mixtă, cu fire textile.

  • Covorul zburător, 4 iulie, ora 10:30

Cercetăm covoare orientale din colecția Marcu Beza și aflăm despre arta islamică și semnificația covoarelor în Orientul Mijlociu. Oare ce putem face cu un covor?-concurs de idei creative.  Ascultăm un basm din antologia O mie și una de nopți. Realizăm un colaj cu fire textile.

  • Tapiseria cu fabule, 18 iulie, ora 10:30

Descoperim animale vorbitoare în tapiseriile colecției Mircea Petrescu și învățăm despre tapiserii celebre din Europa. Exersăm tipuri de noduri și agățători și facem un concurs de împletit șireturi. Ascultăm o adaptare după fabulele lui La Fontaine.Realizam o compoziție din textile reciclate și  și fire împletite.

  • Scoarțe țărănești, 31 iulie, ora 10:30,

Căutăm comori țesute de artă tradițională românească, în colecția Dumitru Avakian. Invățăm despre obiceiuri și podoabe din fire împletite în cultura tradițională românească. Ascultăm o adaptare după snoava populară Căsuța din oală. Facem o mască de pasăre, cu fire textile, inspirată de obiceiul Cucii din Brănești.

Condiții de participare

Rezervarea se face prin completarea formularului și plata în avans a sumei de 20 lei/ persoană.  Restul de 10 lei se va achita la sosirea în muzeu.

Plata se face prin transfer bancar în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei/datelor și numelui programului, cât și a numelui copilului care participă. La sosire, în data activității, părinții primesc biletul și chitanța fiscală. Chitanța fiscală poate fi trimisă la cerere, pe email, în avans, după achitarea avansului.

In caz de neparticipare, taxa achitată nu se restituie, ci se reeșalonează pentru altă dată convenită a programului.

Confirmarea rezervării se face numai după achitarea taxei de participare în termen de maxim o săptămână de la transmiterea mesajului de rezervare. După expirarea acestui termen, rezervarea se anulează automat. 

Mesajul de rezervare se transmite prin completarea formularului de pe site-ul artelierd.wordpress.com sau direct la adresa artelierd@yahoo.com. Nu se fac rezervări prin telefon sau prin intermediul platformelor media (Facebook).

Pentru buna desfășurare a programului, la sosire va fi semnat un regulament, prin care părinții și organizatorii își asumă un set de obligații reciproce, pentru siguranța copiilor.

Taxă de participare: 30 lei/ copil. Copiii participă neînsoțiți.

Reguli de protecție și igienă

La aceste activități respectăm toate regulile oficiale de igienă și distanțare și lucrăm cu un număr mic de participanți, care vor purta mască în interior, pe toată desfășurarea programului.

Suprafețele de lucru vor fi dezinfectate înaintea începerii activității practice. După activitate, copiii se vor dezinfecta, inclusiv în spațiul de lucru.

Formular de înscriere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.