cropped-atelier-aprilie-2013-povestea-unei-seminte.jpg

Jocuri de papusi


 Istorie şi direcţii noi în teatrul de păpuşi din România,

Cercetare aparuta in limba franceza, in revista universitara reCHERches, no 16, primavara 2016, trad. Hélène Lenz, Presses Universitaires de Strasbourg

Daniela Mişcov, Artelier D, Proiecte pentru copii

  1. Inceputuri

 Jocurile de păpuşi îşi au locul lor în antropologia românească, începând cu cele confecţionate din lut, în scopuri magice şi ajungând la cele din lemn şi fibre naturale şi textile, în scop ludic.

Cele mai importante (ca semnificaţie în lumea satului) păpuşi sunt însă cele care fac parte din ritualurile magice populare, precum Caloianul, Pluguşorul, Steaua, Capra.1

In secolul al XIX-lea păpuşile cunosc o evoluţie semnificativă, în cadrul unor spectacole populare, odată cu dezvoltarea capitalismului şi pătrunderea unor influenţe urbane,  pe două filiere, una orientală (astfel pătrunde în Ţările Române,  teatrul de umbre turc, Karagöz) şi cea de sorginte germanică, din Austria.2

  1. Origini personale: jocurile copilăriei

 Precum mulţi din generaţia mea, având părinţi cu origini ţărăneşti, mi-am petrecut copilăria atât la oraş –în Bucureşti, cât şi la bunicii de la ţară (într-un sat din zona de deal, judeţul Dâmboviţa), astfel că jocurile cu păpuşi au însumat caracteristici ale ambelor zone. Jocurile şi păpuşile erau adaptate acestor doua spaţii. La oraş, jucăriile şi păpuşile erau cumpărate de la magazin în cea mai mare parte. Lor li se adăugau diverse obiecte din casă pe care noi copiii le foloseam creativ.

Obiecte casnice, de la bucătărie, din balcon, de la baie: preşuri, capace şi diverse recipiente din sticlă sau din ceramică. Păpuşile primeau costumaţii noi, din bucăţi textile reciclate creativ din casă, de la haine care nu mai erau purtate. Cele mai populare jocuri erau cele sociale, cu păpuşile „la doctor, la şcoală/grădiniţă, sau la masă, a căror sursă de inspiraţie erau propriile noastre întîmplări de copii. Aceste jocuri aveau o desfăşurare lungă, in serial, iar pe parcursul zilei, acordam, de asemenea, jocului mult timp, compunând minuţios decorul, recuzita, oriunde ne jucam, acasă-in casă, sau afară, mai cu seamă, pe lângă bloc, unde aveam un preş. Pe acest preş, incăpea acest intreg univers de jucărie. Fiecare colţ era alocat unui spaţiu socio-profesional: casă, cabinetul medicului, bucătăria, etc. Fetele se jucau intre ele, iar băieţii intre ei. In cazul meu, având un frate, ne jucam impreună, combinând jocurile de păpuşi cu cele cu maşini şi construcţii. Ne mai plăcea foarte mult să ne facem un ascunziş, o casă a noastră, pe care o improvizam din ziare lipite intre ele (inchipuind pereţii), sub o masă de lemn pătrată. O variantă a ascunzişului era in balconul bunicilor, in acelaşi stil, lipind ziare de jur imprejur pentru a ne delimita propriul spaţiu, poate şi pentru a impiedica accesul adulţilor in casa noastră.  După câte am aflat astazi, colibele noastre de copii semănau tare mult cu colibele africane- un spaţiu restrâns, improvizat, dar foarte bine organizat.

Păpuşile pe care le foloseam in jocuri, la ţară, erau diferite, de asemenea,  si jocurile. La ţară ne jucam in copaci sau pe sol, printre ei. Sus, în vârf, între câteva crengi, ne improvizam un „post de observaţie şi de transmisie”. Fiecare copil avea copacul său, pe care il „conducea”, ca un capitan, vaporul. In ceea ce priveşte copacii, totul ne interesa la ei: cleiul care se forma pe scoarţa sa, pânzele de păianjen, iasca care i se prindea de trunchi, furnicile care circulau pe trunchi in sus şi  jos, ca pe autostradă, trunchiul cu scorburi, crengile- pe care ne cataram. Sus, la nivelul coroanei, observam alte lucruri interesante: drumul albinelor şi fructele pe care le alegeau, traseul fluturilor albaştri şi albi (foarte rari, cei portocalii), şi culorile frunzelor bătute de soare. Cu frunzele ne jucam mult şi divers: ne făceam coroniţe (cu florile), puneam una peste alta frunzele şi spuneam că sunt teancuri de bani, noi fetele le adunam in sân ca să ne prefacem „mai mari”, sau „făceam ciorbă” in resturi de vase de lut-puneam noroi, petale, etc. Jocurile de la ţară erau inspirate de natura inconjurătoare şi aveau legătură cu anotimpul şi diversele munci agrare. Când se punea iarba la uscat, ne aruncam în fân; când se coceau fructele- observam drumul albinelor şi ne transformam noi inşine in copaci umblători. Umblînd desculţi, fructele coapte şi căzute la pământ ni se lipeau de talpă, unde formau un fel de strat lipicios şi parfumat. Legam intre copaci o sfoară şi cu ajutorul ei, ca un telegraf, ne transmiteam ştiri, sub formă de fructe. Când se cocea porumbul, atunci era regalul. Ne făceam păpuşi din coceni de porumb, pănuşi şi mătase. Frunzele de porumb erau flexibile dar şi rezistente, cu ele legam elementele. Mătasea de porumb era fină, frumos colorată şi parfumată, ea reprezenta părul Din cocenii de porumb făceam şi covergi- un fel de colibe, aşa cum fac astăzi din crengi, cei care merg prin pădure. Am văzut recent o fotografie (pe Wikipedia) cu o păpuşă din pănuşi a indienilor americani, seamănă enorm cu păpuşile noastre de când eram copii. Până la urmă este explicabil, fiindcă porumbul era principala plantă a unor societăţi tradiţionale dezvoltate in mare măsură, in jurul său.

4

Grădina copilăriei mele

Fiecare teritoriu de la ţară era diferit şi ne provoca să-l descoperim in moduri diverse: in grădină erau copacii, fructele şi frunzele, deasupra- cerul cu nori. Pe toate le obsevam, le trăiam prin jocurile noastre, erau incluse in ziua noastra de joaca. In câmp erau lanurile de porumb, aracii de fasole, buruienile (cu fascinantele plante inţepătoare: scaieţii ,din care ne făceam broşe şi epoleţi; şi ciulinii- uriaşi, cu flori spectaculos de frumoase şi viu colorate, brusturii- cu frunze mari şi aspre, ca nişte umbrele, urzicile- care ne luau mereu prin suprindere şi ne pişcau, mai ales că noi umblam desculţi şi in pantaloni scurţi.

la uliţă veneam cu felinarul, toamna, dovleacul nostru scobit şi luminat, atunci când se insera şi stăteam până târziu. Era o defilare de felinare şi un motiv de mândrie să-ţi arăţi creaţia, fiindcă fiecare dovleac era altfel. Examinându-le pe ale celorlalţi invăţam secrete noi, ca să il scobim fără să crape, să aibă ochi şi gură şi să fie înspăimîntător. Defilarea felinarelor era un moment important al toamnei şi semnul că vacanţa se incheie. Ne jucam sus in copaci, ne jucam jos pe pământ, pe preşuri, ne jucam pe malul apei, cu bete, nisip si pietre. Raul, ca pe toti copiii, ne fascina, in jocurile noastre combinam mereu apa cu pamantul si pietrele.

De-a păpuşile in zona rurala, la tara: Păpuşile de la ţară erau din coceni şi pănuşi de porumb sau din beţe şi frunze. La ţară ne jucam mai ales de-a bebeluşii, păpuşile făcute din porumb aveau un miros crud, dulce, care ne sugera acest joc. Iar scutecele erau din frunzele de porumb, lungi si cu textura netedă pe dos. Pentru scutece foloseam şi frunzele de dovleac, mari si catifelate. Cu frunzele de dovleac, absolut uriaşe, ne jucam şi de-a umbrela. Aveau o tijă lungă şi groasă, pe care o ţineam ca pe un mâner de umbrelă. Coroniţele de flori, umbrelele şi frunzele puse in sîn ne inspirau să ne jucăm de-a oraşul, eleganţa şi preocupările mai simandicoase ale orasencelor. Jocurile aveau legătură şi cu mâncarea, eram aproape de ea, de cum creştea şi se transforma, ne stimula imaginaţia. Amintirile din copilărie m-au inspirat să scriu un volum dedicat temei mîncarii din copilărie: „Povesti cu pofta buna”.3

Luckas gradina de arta

Artelier in aer liber la Gradinita Grow Up

Relatia noastra cu tot ceea ce ne inconjura era ludica. Totul ne incita, ne stimula curiozitatea si dorinta de a ne juca, de a crea, de a ne imagina. Imaginatia noastra era activata de spatiul unde traiam, in mijlocul naturii. Toate transformarile din natura si provocarile senzoriale ne inspirau si ne tineau intr-o stare de receptivitate extrema. Pe de alta parte, traiam fara graba, in calm si savurand complet ceea ce ne inconjura. Ma gandesc ca toate aceste experiente au alimentat izvoarele inspiratiei de mai tarziu: in relatie cu lumea inconjuratoare, cu experientele, cu arta si copiii. Ceea ce ne fascina la fel de mult ca natura, ca pe orice copil, erau adultii, cu felul lor tacticos de a le sti si de a le face pe toate. Incercam sa-i imitam in jocurile noastre de pretend play: casele, conversatia lor, cum aratau si cum se purtau. Intrucat nu calatoream si nu stiam cum este prin alte locuri, faceam acest lucru in imaginatie- ne inspira natura, mancarea, chiar si treburile gospodaresti erau o sursa de inspiratie. Mulsul vacii, tocatul frunzelor de dovleac pentru rate, culesul ciupercilor, fasolei, porumbului si al altor legume, dar si al fructelor- de pe jos sau din pomi, mersul cu caruta la moara, mersul cu bicicleta pentru micile cumparaturi de la magazinul satesc: paine neagra, zahar si sare, tocatul rosiilor prin masina, maturatul pe jos cu matura de nuiele, vopsitul gardului, curatatul grajdului cu furca si grebla (adultii nu erau hiperprotectivi cu noi si nu-si faceau griji prea multe ca ne putem accidenta, ne instruiau cu grija si ne aratau ce putem pati daca nu respectam indicatiile). Texturi, arome, forme de agregare, culori, nuante. Aceasta este sursa de inspiratie a artei:  materii, apa, pamant, sticla, metal, lut, piatra, fibrele vegetale si transformarile lor.

  1. Fundamentele jocurilor cu păpuşi

Jocurile cu păpuşi reprezintă baza jocurilor creative in majoritatea civilizaţiilor. In evoluţia copilului ele reprezintă o etapă importantă de dezvoltare şi socializare.

„Playing with dolls is basic to dramatic play. The roots of make-believe begin between 12 and 18 months of age. During this time, children start to use objects as symbols and imitate behaviors (Rogers and Sawyers 1988).” 4

  „Through creative play children develop the cognitive, social, physical, and emotional skills they will need to thrive. Playing with puppets, dolls, and animals that have been personified allows children to work through all kinds of social issues creatively. Forts, tents, and carefully hung sheets can create space for the creation of magical worlds. Costumes allow children to see the world through someone else’s eyes.5

 In egala măsură, ele contribuie la dezvoltarea limbajului şi gândirii logice. Privind in perspectivă, cred că o importantă achiziţie a jocului de păpuşi îl reprezintă educarea empatiei şi a cooperării în cadrul unui grup. Empatia reprezintă o capacitate de rezonanţă cheie cu cei din jur. Ea se educă incă din anii mici ai copilăriei. In acest sens, jocurile de rol au o mare importanţă în a arata ce simt alţii şi perspectiva lor asupra lucrurilor.  6

„True doll play begins about age 2 (Bronson 1995). Toddlers begin to talk to dolls, feed them, and tuck them into bed. Later children assume roles for themselves, beginning with the most familiar, mommy and daddy.” 7

Beneficiile jocurilor cu păpuşi sunt uriaşe: contribuie la dezvoltarea abilităţilor motrice fine, la dezvoltarea limbajului şi a abilităţilor sociale (cooperarea, ajutorul şi rezolvarea de probleme, rolurile sociale) Copiii  işi inţeleg mai bine locul şi rolul in lume. De asemenea, jocurile de păpuşi ii ajută pe copii să se exprime, să-şi elibereze tensiunile şi să facă faţă unor emoţii puternice, având  astfel şi rol terapeutic. 8

 Teatrul de păpuşi reprezintă un etaj superior al acestui joc, el oferind şi valoare estetică istoriilor, intâmplărilor, legându-le intr-un sens superior, deseori  asociindu-le cu morală.

Teatrul de păpuşi de la grădiniţă, realizat de educatoare impreună cu copiii, era una dintre activităţile importante. El completa ceea ce făceam noi copiii  singuri, in jocurile de la oraş sau de la ţară, adăugându-le teme noi, alte poveşti, materiale şi limbaje artistice: muzica, artele vizuale.Teatrul ne deschidea orizontul spre alte lumi, la care nu aveam altfel acces (călătoriile şi experienţele noastre erau exclusiv in interiorul graniţelor ţării), nu in ultimul rînd, ne deschidea apetitul spre lectură şi pasiunea pentru cărţi. Majoritatea celor din generaţia mea, deşi nu aveam o bibliotecă  cu literatură pentru copii acasă (literatura pentru copii se năştea şi se dezvolta odată cu noi, incepand cu anii 1960), am invăţat să citim inainte de a merge la şcoală.

Grădiniţa era un loc al activităţilor creative, despre care majoritatea avem amintiri puternice. In prezent, in grădiniţă, educatoarele nu mai fac teatru cu copiii, de regulă, ci invită trupe de teatru ambulante să reprezinte mici spectacole, pentru intreaga grădiniţă,  deci pentru aproximativ 100 de copii şi mai mult. Este o alternativă mai ieftină şi mai confortabilă pentru adulţi, pentru mersul la teatru, dar pentru copii, experienţa este inferioară- din pricina calităţii scenariului, lipsei unei relaţii autentice intre artisti si public ( cauzată de numărul mare de copii şi lipsei de pregatire a artiştilor) şi lipsei preocuparii de a educa gustul estetic.

2. Nevoia de o nouă relaţie cu copiii, de poveşti contemporane şi de ateliere creative

In anul 2012, cand am inceput activitatea de freelancer si am infiintat Artelier D, Proiecte pentru copii, se simtea acut in Bucuresti nevoia unor activitati artistice si creative concepute pentru copiii sub 6 ani, care sa raspunda unor criterii moderne si unei alte abordari a relatiei cu ei. Activitati care sa ia in considerare noua literatura pentru copii, datele psiho-comportamentale ale diferitelor categorii de varsta, un nou stil de teatru, mai aproape de nevoile copiilor contemporani. Teatrele de stat isi bazeaza repertoriul pe literatura clasica si se bazeaza inca pe mijoace artistice specifice anilor 70, spectacolele lor fiind asemanatoare ca stil, teatrului de opereta. Nu in ultimul rand, absenta unei relatii autentice cu publicul- fara cunoasterea nevoilor sale emotionale, a intereselor sale ,mai ales in contextul unor spectacole  in sali mari, de peste 300 de locuri, facea mai mult decat necesara aparitia unor forme alternative de teatru inspirate de o alta abordare, atat la nivelul regiei, cat si in ceea ce priveste conceptul artistic si realizarea papusilor.

In gradinite, singura forma de teatru accesibila apartine trupelor ambulante, care practica o forma de teatru de diverstisment, fara preocupare de a avea un dialog real cu copiii sau de innoire a repertoriului sau a mjloacelor artistice.

cover

Explorari senzoriale la Gradinita Grow Up, 2015

Pentru copiii de 1-2 ani nu exista in 2012, nicio forma de arta, la nivelul ofertei, cu exceptia programului Teatrului Ion Creanga: Educatia timpurie. Teatru pentru 0-3 ani, ale carui putine spectacole se dovedeau insuficiente. Cererea era si este mare, ea venind mai ales din partea parintilor cu studii superioare si informatii despre educatia moderna, care doresc sa isi expuna copilul de timpuriu, la diverse experiente artistice, asa cum se intampla in restul Europei.

Asociatia Artelier D, Proiecte pentru copii pe care o conduc propune o viziune noua pentru Romania, a conceptului de atelier creativ pentru copii, bazat pe dialogul artelor si interdisciplinaritate. Partea creativa a atelierului este puternic inspirata de activitatile copilariei mele, de relatia cu natura, pe care o observ cu mare atentie. De asemenea, ma inspira mult, din perioada activitatii in cadrul proiectului european Small size, big citizens 9, metoda de lucru Reggio Emilia. Ea se afla printre fundamentele inspiratiei mele.In cadrul asociatiei, desfasor ateliere de teatru pentru copii de la 1 la 12 ani. Pentru copiii de 1-2 ani, atelierele sunt inspirate de teatrul de obiecte, pentru cei de 2-6 ani, atelierele si micile spectacole sunt construite in jurul conceptului de teatru de papusi, iar pentru copiii de peste 6 ani nucleul il reprezinta teatrul dramatic si improvizatiile teatrale. In 2012, atelierele mele aveau caracter de unicitate, astazi situatia s-a schimbat mult, in sensul dezvoltarii acestui tip de oferta la un nivel fara precedent, atat in Bucuresti, cat si in majoritatea oraselor mari din tara. 10

Ana si pepenasul

Actriţa Ana-Maria Caliţa este creatoarea lui Pepi şi a celorlalte păpuşi din spectacol.

3. Artelier D: ateliere in spatii neconventionale

Obiectivele asociatiei  libere Artelier D, Proiecte pentru copii– infiintata in ianuarie 2012, sub umbrela careia am inceput sa organizez ateliere de storytelling si teatru-  a fost sa ofer mici spectacole de teatru inspirate de o noua literatura, care nu patrundea in teatrele institutionalizate.  Intrucat singurele institutii receptive la aceasta oferta au fost cele particulare, am creat un concept adecvat lor: minimalist, usor de asimilat in spatii neconventionale, cu activitati creative. Intrucat copiii si parintii stateau pe pernute, in cerc, aproape de spatiul nostru de joc s-a nascut un alt tip de relatie intre noi si public- calda, spontana, empatica. Sursa de inspiratie principala a atelierelor o reprezinta jocurile propriei copilarii.

1 articol

Teatru de papusi la Libraria Bastilia, 2013

Micile Miracole

 Primul atelier de teatru de papusi pentru cei foarte mici, care a debutat in februarie 2012, la Libraria Bastilia, s-a numit Micile Miracole. A fost un concept bazat pe teatrul de umbre, creat impreuna cu actrita papusar Beatrice Iordan. Pentru prima data in Romania teatrul de umbre se adresa astfel, programatic, copiilor sub 6 ani, mai précis celor de 2-5 ani, cu o poveste aleasa si spusa special pentru ei, din punctul de vedere al mijoacelor artistice. Prima poveste s-a numit Jocuri de umbre, creata special de noi, in continuarea unei prime parti sustinute in decembrie 2011 si ianuarie 2012 la Teatrul Ion Creanga si intr-o gradinita de stat. Desi atat de nou si cu un caracter experimental, atelierul a avut succes. Am continuat acest atelier vreme de 10 luni, spunand la Libraria Bastilia, in mansarda, povesti inspirate de cartile noi sosite in librarie sau de propriile lecturi: “Winnie melcusorul”, Annette Herzog; “Omi, omida mancacioasa” dupa Sheridan Cain si Jack Tickle; “Yummi, micuta papusa kokeshi”11; In prima parte a atelierului spuneam povestea, prin intermediul teatrului de umbre, asociind muzica pe banda sau interpretata live si diverse obiecte din librarie, in chip de décor: scaune tip cub, cuierul pom de lemn. La anumite povesti se doveau utile si proiectiile. In partea a doua, avea loc o activitate creativa, inspirata de poveste: pictura cu degetele, modelaj din plastilina, decorarea unei papusi din carton. 12

 

Jocuri de papusi

Decor de teatru de papusi la Gradinita Grow Up, 2015

 

Cuibul de randunele

 In februarie 2014 am primit invitatia de a sustine ateliere de storytelling si teatru de papusi la o gradinita particulara din Bucuresti: Grow Up Kindergarten. Am creat un concept deosebit, imbinand povestile inspirate de intamplari din natura si teatrul de papusi cu ecologia si cunoasterea naturii. Ca si pana atunci, teatrul de papusi a fost inspirat de jocurile de papusi ale copilariei mele: minimalist, cu obiecte usor de confectionat, pe principiul reciclarii creative, din hartie. Personajele si decorul au fost realizate din hartie si carton, iar lor li s-au adaugat obiecte din gradinita: scaune, mese, patuturi de jucarie, jucarii, papusi. Am spus aici “Winnie the Pooh”, “Peter Rabbit”, “Charlotte’s Web”, dar si povesti romanesti, originale- “Broscuta din Orasul verde”- sau adaptate dupa carti celebre romanesti: “Acceleratul de primavera”, dupa poezia “Acceleratul” de George Toparceanu si “Cele doua papusi din gradina”, dupa povestea “Luna Betiluna, Dora Minodora si gradina”, de Anamaria Smigelschi. Atelierele se adreseaza copiilor cu vaste de la 2 la 5 ani.  Dupa ce spun povestea, copiii vin si se joaca in spatiul amenajat, interactioneaza, exploreaza obiectele, papusile, materialele. Aceasta este o constanta a atelierelor pe care le organizez: flexibilitatea granitelor intre spectatori si spatiul de joc, dialogul, interactiunea.

In gradinite

 In aceasta perioada- 2012-2014- am sustinut si ateliere creative de teatru in gradinitele particulare si de stat, inspirate de povesti romanesti si germane sau scenarii personale: “Jocuri pe degete”, “Povesti in ciorapi”, “Aventurile unei seminte”. Toate aceste ateliere contribuie la dezvoltarea unei forme noi de teatru: minimalist, expresiv, modern, aparent sarac dar puternic inspirat de jocurile copiilor. O parte dintre povesti si activitati creative mi-au fost inspirate de copiii insisi si materialele cu care se joaca ei, la varsta foarte mica. Hartia ramane materialul cel mai expresiv, pe care continui sa il explorez.

Atelierele de teatru de obiecte si miscare au fost formula aleasa pentru grupul de varsta 1-2 ani, o forma de teatru aproape deloc cunoscuta in Romania. Pentru ei am creat: “Inauntru si Afara”; “Huta –huta”; “Pic pic, jocuri cu apa si nisip”; “Mingiuca, jocuri cu forme si ascunzatori”.

Spatiile neconventionale au devenit niste creuzete ale experimentelor, ale intalnirii artistilor din diferite generatii si profiluri, ale dialogului si ale manifestarilor complexe, combinand artele cu rezultate provocatoare.

andreea

4. Jocurile de papusi- o sursa de inspiratie si o poarta deschisa spre creativitate si ludic

 Papusile sunt caracterizate de simplitate si expresivitate. Construite cu sfoara, elemente textile, din bile de polistiren, bucati de cofraje de ou, impreuna cu bucati de hartie de toate felurile: servetel, creponata, pergament, de ambalaj, colorata, papusile au avut inca de la inceput un impact deosebit asupra copiilor. Atat datorita materialelor familiare lor cat si apropierii mele de copii in timpul atelierelor.

Papusile sunt construite din hartie si carton, prin reciclarea materialelor si obiectelor casnice. Ele sunt inspirate de jocurile de acasa. Am optat pentru aceasta formula artistica din dorinta de a stimula continuarea povestii si a jocurilor de catre copii si parinti, si dupa incheierea activitatii. Sunt de parere ca o astfel de activitate nu trebuie sa se opreasca odata cu plecarea acasa, ci din contra, trebuie continuata, intrucat are un efect foarte important asupra evolutiei si educatiei copilului.

“This kind of symbolic play and these spontaneous dramatizations make their personal growth easier, and they emerge both from the need to communicate and from the need to give the world a meaning, in order to “represent” it to themselves and then understand it.13

 Apropierea de copii este un factor cheie al atelierelor, scopul fiind de a avea un dialog constant. Intr-un spatiu neconventional, apropierea este fireasca, imediata, iar aceasta duce la crearea unei atmosfere intime, calde, care sustine comunicarea. Intimitatea si dialogul permit intelegerea mai profunda a povestilor, pe de-o parte, iar pe de alta, ii incurajeaza pe copii sa-si dezvaluie parerile proprii, dorintele si gandurile. Atmosfera calda din prima parte a atelierului permite deschiderea si stimularea creativa in partea a doua. In partea a doua, copiii sunt invitati sa proceseze creativ tema si personajele povestii, prin modelaj, bricolaj, colaj, desen, pictura. Povestea capata astfel viata. Este un fel de a se relationa direct cu ea, fie prin opozitie, fie prin sustinerea personajelor pozitive. Nu in ultimul rand, tot acum,  copiii intra in micul spatiu de joc, dedicat spectacolului de teatru de papusi, si devin  actori papusari, reluand scenele vazute, completand dialogul, imaginand situatii noi.

Copiii intra foarte repede in lumea povestii. Nu exista granite, totul le este la indemana: recuzita, decorul, personajele. Toate sunt foarte aproape de ei, atat la nivel fizic, cat si ca imagine si conceptie. Recuzita este formata din obiecte mici, reciclate artistic: capace, cutiute, clesti, nasturi, diverse recipiente si obiecte decorative. O cutie de carton devine, pictata, o cusca de caine. O cutie de lemn decorata cu hartie colorata se transforma in casa vrajitoarei. Principiul este acelasi: mutatia simbolica, asa cum o practica  copiii in toate jocurile lor. Pentru artisti- pentru mine si colegii mei- este o reintoarcere la copilarie si la izvoarele imaginatiei. Artistii care lucreza pentru copii, in special pentru copiii prescolari, exploreaza resursele ludice ale copilariei, obiectele simple, naturale.

1

Artelier la Libraria Bastilia, 2012

Papusile noastre sunt facute din materiale naturale: hartie, lemn, panza, iar simplitatea lor are un puternic efect pozitiv asupra copiilor, incurajandu-i sa se joace. Primul impuls al reactiei pozitive a copiilor este povestea si felul in care este ea spusa: cu multa traire si foarte putine efecte teatrale. Al doilea il reprezinta papusile: mici, simple, delicate, la fel ca in jocurile copiilor de la tara sau din societatile traditionale. De la aceasta mica distanta, care invita la dialog si comentariu, intelesurile povestii devin sensibile, accesibile. Teatrul aduce povestea aproape de intelesuri, oferindu-i concretete, tridimensionalitate.

 5. Concluzii

 Cred ca teatrul aproape de public, in dialog cu el, in spatii neconventionale este teatrul viitorului. Spatiile neconventionale adauga dimensiuni noi teatrului, din punct de vedere educativ. In gradinita, copilul isi asociaza mobilierul si jucariile, oferindu-le o dimensiune ludica.  Este potrivita gradinitei aceasta dimensiune, intrucat gradinita este un spatiu al primelor descoperiri. In librarie, teatrul  este o rampa de lansare catre imaginar. El insufleteste cartile, aflate intr-o vecinatate sensibila. Pe terase, in curte, povestea spusa cu mijloacele teatrului isi afla un décor unic si viu. Vara, in spatiile neconventionale, atelierele creative pentru cei mici, in special cei de 1-2 ani, sunt o sansa de explorare senzoriala complexa. Tot aici, povestile despre natura isi afla un decor perfect. Povestile originale precum “Micul nor calator” sau “Pepi Pepenasul “s-au nascut aici, afara, in natura. Iar pentru grupul mic de varsta, de 1-2 ani,  afara a luat nastere atelierul “Pic pic, jocuri cu apa si nisip”.

Atelierele de teatru in spatii neconventionale reprezinta acum avangarda miscarii teatrale pentru copii, prin anvengura inovatiei, accentul pe creativitate pe care il pune in dialogul cu copiii, sincronizare cu viata teatrala mondiala, in principal, europeana.

Referinte

 1.http://yorick.ro/metamorfozele-teatrului-de-papusi-in-romania/

2. „Corelatia dintre teatrul popular turc si cel romanesc pare a fi multipla, ea putand fi urmarita in variate forme de manifestare de-a lungul istoriei culturii celor doua popoare. Karagöz oyunu a influentat dezvoltarea primului nostru teatru popular laic- cel papusaresc-, la cristalizarea caruia nu este exclusa nici contributia teatrului de papusi turc (indeosebi prin doua din tipurile sale, iskemle kuklasi si ipli kukla).”pag.175, Viorica Dinescu, Teatrul de umbre turc, Editura Meridiane, Bucuresti 1982

3. Povesti cu pofta buna, 2012, proiect de volum de 13 povesti pentru copii, cu grafica de Milena Taranu, inspirate de mancatul sanatos:  fructe si legume, miere, lapte proaspat, etc.

4. htttp://www.childcarequarterly.com/summer04_story1a.html/Dolls and doll play: A new look at a familiar prop

5. http://www.etoystation.com/read/38/fundamentals-of-play

6. http://www.huffingtonpost.com/david-sack-md/empathy_b_1658984.html

7. htttp://www.childcarequarterly.com/summer04_story1a.html/

8. http://www.childcarequarterly.com/summer04_story1a.html/Benefits of doll play

9. Am fost coordonator al acestui proiect, din partea Teatrului Ion Creanga, in perioada 2005-2012.

10. Blog post, Earlyarts. UK, Daniela Miscov, 2013 « In Bucharest (and for sure all over the country, mainly in the cities and towns) now there is a boom of this kind of activities, many of each are organised by artists and professionals (psychologists, nursery teachers) independently.Clubs, terraces, tea houses, restaurants, party houses, hotels, parks, some museums, after school clubs and private nurseries now regularly host events for children, which didn’t happen 2 or 3 years ago in so many places. Now there are many of them, in every part of the city, also in the surrounding residential areas.”

http://earlyarts.co.uk/artelier-d-international-insight-q-a-a/

  1.  The Crunching Munching Caterpillar by Sheridan Cain and Jack Tickle; Winnie Melcusorul cel grabit, in original: Winnie Weile sehr in Eile, Annette Herzog, Evelyn Daviddi, Annette Betz; Yumi, Annelore Parot;
  2. „ S-au jucat cu păpușele din carton, au improvizat căsuțe din cutii de chibrituri și drumuri din fâșii de hârtie colorată. Au împărțit chimonouri micuțe și evantaie cât degetul, i-au pus pe copii să recunoască personajele și să (da, s-a ajuns și la asta!) asorteze micile obiecte vestimentare”. Cronica de Ema Stere, despre unul dintre atelierele Micile Miracole,in care am spus povestea lui Yumi, micuta papusa kokeshi, http://www.bewhere.ro/carte/libraria-bastilia-poveste-cu-o-papusa-japoneza-si-multi-copii-romani-3578/
  3. The Importance of Dramatic Play in Early and Primary Education, de Alejandro Tiana Ferrer, in Experiencing Art in Early Years, Small size papers, Edizioni Pendragon, Bologna.

couv_CHER16_2016_VdP

Coordonate revista:

Marionnettes roumaines :
rétrospectives, prospectives

Revue ReCHERches n° 16/2016

Coordonné par Hélène Lenz

ISBN : 978-2-86820-941-2
Format : 16 x 24 cm / 212 p.
Prix public : 18 euros TTC
En vente en librairie
ou en commande en ligne

Les marionnettes de Roumanie et de Moldavie ont une histoire plurimillénaire. Textes, formes, scénographies ont été adaptés à des contraintes religieuses et politiques. Elles ont affronté les pouvoirs, accompagné les commerces, l’invention de fééries sous domination ottomane, dans l’empire austro-hongrois, sous le communisme et au-delà, hors frontières ou à l’intérieur. Leurs tribulations se prolongent aujourd’hui dans les ateliers, le théâtre, le cinéma d’animation.

Avec une pièce inédite et des entretiens, sont réunis dans ce numéro douze articles de spécialistes qui révèlent les virtualités d’un genre non révolu et qui établissent un état des lieux de la seconde moitié du XXe siècle à nos jours.

pus.unistra.fr

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s