Secretele grădinii


program de natură și cultură, pentru copii

Asociația Artelier D și Muzeul Național de Artă vă invită la un program interactiv pentru copii, despre natură, artă și literatură, cu explorări în grădina și patrimoniul Muzeului Theodor Pallady, urmate de activități creative în atelier.

Primul atelier, din 29 iunie, este dedicat grupului mic de vârstă, de 4-6 ani, iar următoarele, în 7, 14 și 21 iulie, categoriei de vârstă 7-10 ani.

In cadrul acestui program, aflăm câteva dintre secretele grădinii, ale ființelor și relațiilor din acest ecosistem vechi de când lumea . Povestim, de asemenea, despre mitologia și personajele fantastice care populează grădina.  Invățăturile și emoțiile ne vor inspira pentru propriile noastre  proiecte artistice și de cunoaștere a naturii. Programul include lecturi pentru copii, din genuri diverse, de la poezie și povestire, la basm și jurnal de grădinărit.

Secretele copacilor, pentru 4-6 ani, sâmbătă 29 iunie, ora 11, durata 1 oră

Descoperim personajele grădinii, reprezentate pe artefactele din patrimoniul    muzeului;  citim din volumul Intâmplări din grădină, de Ana Blandiana; desenăm si colorăm  mandale cu elfi și flori.

Secretele copacilor, pentru 7-10 ani, duminică 7 iulie, ora 11, durata 1 oră și jumătate

Explorăm materialele naturale din care sunt create artefactele muzeului și discutăm despre întrebuințările lemnului;  citim din povestirea Bunica e în măr, de Mira Lobe; realizăm o bandă desenată cu titlul Căsuța din copac.

Secretele florilor, pentru 7-10 ani, duminică 14 iulie, ora 11, durata 1 oră și jumătate

Citim din basmul japonez Povestea castanului; descoperim reprezentări ale naturii pe artefactele extrem orientale din colecția Muzeului; compunem si pictăm în acuarelă și tuș, mandale cu elfi și flori.

Zburătoare, zâne și spiriduși, pentru 7-10 ani, duminică 21 iulie, ora 11, durata 1 oră și jumătate

Citim din jurnalul Noi suntem grădinarii, de Joanna Gaines; descoperim personajele grădinii, reprezentate pe artefactele din patrimoniul  muzeului; în ultima parte, compunem o  scriere creativă cu titlul Grădina fermecată, cu ajutorul unui set de joc de cărți tematic.

Desfășurare

  • Descoperim grădina Muzeului Pallady, ghidați de fișe Montessori de natură și botanică.
  • Fiecare sesiune va cuprinde o introducere teoretică interactivă despre tema modulului: copaci, flori, insecte, mitologia grădinii
  • Sesiunile de lectură vor fi prefațate de o scurtă analiză  a unei picturi despre grădină, din colecția Muzeului Național de Artă
  • Programul este susținut de Daniela Mișcov, educator cultural, colaboratoare a Muzeului Național de Artă din anul 2017.

Detalii organizatorice

In cazul participării la program, însoțitorii copiilor de 4-6 ani achită, de asemenea, taxa de participare (40 lei).

Taxa unică

40 lei (30 lei atelier și 10 lei bilet de intrare)

Rezervare

Rezervările se fac în săptămâna activității, completând formularul de înscriere de pe site-ul www. artelierd.wordpress.com, iar taxa se achită la sosire.

In cazul înscrierii cu mai mult de o săptămână avans, pentru confirmarea rezervării este necesară achitarea taxei prin transfer bancar.

Date transfer

IBAN-RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov PFA, cu menționarea datei/datelor și numelui programului, cât și a numelui copilului care participă.

Rezervările vor fi confirmate printr-un răspuns de pe adresa artelierd@yahoo.com

In ziua desfășurării programului nu se mai pot face rezervări.

De asemenea, nu se fac rezervări prin telefon sau prin intermediul platformelor media (Facebook).

Număr maxim și minim de participanți

Numărul maxim de participanți la un atelier este de 15 persoane. Numărul minim pentru desfășurarea unui atelier este de 5 participanți înscriși.  

Locul desfășurării

Programul are loc la Muzeul Theodor Pallady, din str Spătarului nr 22.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.