Miorița la Berlin

O expoziție despre oaie ca patrimoniu european

Pentru curatorii și echipa științifică care au documentat și conceput expoziția 100 Prozent Wolle (100 % lână), de la Museum Europäischer Kulturen din Berlin- un muzeu unic ca profil în Europa după știința mea, tema creșterii oilor și procesul de prelucrare a lânii înseamnă un patrimoniu cultural intangibil important care  trebuie cunoscut de noi toți.

IMG_20171129_154249

Oaia ludică din mijlocul expoziției

Atunci când vizităm orașe, vorbim mai cu seamă despre muzee, dar ne interesează mai puțin sau deloc expozițiile temporare.  Chiar dacă nu sunt la fel de bine promovate sau vizibile, expozițiile temporare sunt tot așa de interesante precum muzeele. Eu asta cred. Deseori, în cadrul unei expoziții temporare, colaborează mai multe colecții și muzee, îmbogățind oferta culturală și dându-i o valoare unică. Pe lângă aceasta, într-o expoziție temporară au loc diverse evenimente: ateliere, conferințe, demonstrații, lansări de carte. Este ceea ce am constatat recent la Berlin când am vizitat 4 expoziții temporare: 100 Prozent Wolle (100 la 100 lână), de la Museum Europäischer Kulturen; Die Nacht (Noaptea), Alles auBer Schlaf, la Kommunikation Museum; When kids become heroes, la Ottobock Science Center Berlin; și Reframing World, Mobilitat und Gender aus postkolonial, feministicher Perspektive (Lumea în altă ramă, perspectivă feministă postcolonială asupra mobilității și femeii) la Galerie im Körnerpark.

IMG_20171220_150942

Pliantul expoziției, înfățișând și bărbați tricotând

Ca să mă informez, m-am folosit  de un site și totodată o aplicație, extrem de bine documentată, care te ajută să te orientezi și în spațiu rapid. https://www.museumsportal-berlin.de

Două dintre expoziții au fost realizate în muzee, una într-un centru de cercetare tehnico-medicală, iar alta într-o galerie dintr-un parc.

Oaia și agricultura în sec 21

Pentru curatorii berlinezi și echipa științifică care au documentat și conceput expoziția 100 Prozent Wolle (100 % lână), de la Museum Europäischer Kulturen din Berlin, tema creșterii oilor și procesul de prelucrare a lânii înseamnă un patrimoniu cultural intangibil important care  trebuie cunoscut de noi toți. El se referă la unul dintre cele mai importante și vechi animale domestice.  De asemenea,  este vorba de meșteșuguri și tehnici agricole folosite în Europa de mii de ani. Chiar dacă tehnica a evoluat, principiile  de împletire a lânii au rămas neschimbate. Meșteșugurilor sunt foarte apreciate și azi. Expoziția 100 Prozent Wolle te invită nu doar să afli prin intermediul unor texte și documente foto ori video (unele despre ciobani români din Ardeal), ci să participi efectiv. Fie la ateliere de povești într-un cort cu pernuțe de lână. Ori să îți incerci îndemânarea la ateliere de împletit; să descoperi tipuri de lână prin explorări senzoriale sau să te joci, dacă ești copil, urcând pe o oaie, uriașă precum un cal troian.

IMG_20171129_154630

Prezentare care include și România

IMG_20171129_160330.jpg

Tehnici tradiționale de prelucrare

După cum spun organizatorii, expoziția ”se adresează tutoror grupurilor de vârstă și servește drept loc de întâlnire și de transmitere de experiență și abilități”. Am observat preocuparea de a documenta un capitol fundamental de agricultură europeană și de a stimula interesul față de un întreg complex de cunoștințe practice și teoretice legate de lână. Lâna nu a dispărut din viața noastră, ea este în continuare folosită în sezonul rece, ceea ce face expoziția cu atât mai necesară și interesantă.

IMG_20171129_160534.jpg

Fuse din Europa

La fel de captivantă este și camera (mare cât o hală) atelierului, atât ca scenografie, cât și ca propunere de lucru. In această  sală cu pulovere pe umerașe, agățate de tavan, de care atârnă căști-clopote cu înregistrări audio, în engleză și germană, poți să te așezi la lucru și să înveți să împletești, cu ochiuri petrecute în variate stiluri, cu fire de diferite grosimi, texturi și culori. De asemenea, poți să te inspiri de la variate modele de pulovere expuse, provenind din țări europene (inclusiv România) lucrate în epoci mai vechi sau mai noi.

IMG_20171129_160244

IMG_20171129_161453

Atelierul de Tehnici textile, duminica de la 2 la 5 pm. ”Ai încercat să torci, să împletești, să croșetezi, să faci noduri or să țeși? La acest atelier îți oferim toate materialele necesare ca să încerci. Poți face schimb de tehnici și experiențe personale cu ceilalți. Participarea la atelier gratuită, este necesar doar biletul de intrare la expoziție.  Intrare liberă pentru copii și tineri până în 18 ani. Nu este necesară rezervare. Punctul de întâlnire la casa de bilete. ”

Când am intrat în expoziție, prima mea impresie a fost că exponatele sunt puține, iar oferta este săracă. Aceasta pentru că se află mult spațiu între exponate, iar sălile sunt mari, comparativ cu ale noastre. După câțiva pași, impresia s-a schimbat, fiindcă am început să reflectez, analizând obiectele pe toate părțile și, mai ales, pipăindu-le, mă refer în mod specific la tipurile de lână. Ce idee bună și ce potrivit să inviți vizitatorul la o experiență tactilă, într-o expoziție despre îmbrăcăminte.

La  realizarea acestei expoziții, m-am gândit că au participat mulți specialiști, nu doar muzeografi, cum se întâmplă la noi:  bibliotecari (căci am văzut o colecție de cărți tematice), istorici ai filmului, antropologi, cercetători agricoli, biologi și specialiști în fibre casnice (cânepă, in, bumbac, mătase), istorici, peisagiști, scenografi, specialiști în animație, și alții.

In ultima sală, cu o scenografie spectaculoasă, am văzut un film (proiectat pe 3 pereți) despre cum s-a schimbat peisajul datorită ocupațiilor și orânduirilor sociale, evenimentelor istorice și dezvoltării tehnologiei. M-a fascinat, cu amestec de emoții,  felul în care a determinat păstoritul schimbarea florei și configurației peisajului.

In concluzie, vă spun că  mult mi-a plăcut această expoziție. Mai adaug că la sfârșit  am savurat un capuccino excelent și o gustoasă prăjitură cu morcov și frișcă, la cafeneaua din incintă, al cărei decor cu tije de bambus în vase puse pe mese, cu lămpi luminând cald chiar deasupra capului, te îndemnau să mai stai. Te încânta clădirea însăși, maiestuos palat de secol 19, parcul ei cu copaci bătrâni, covor gros de frunze și bănci acoperite mușchi. Liniște, calm, altă lume.

IMG_20171129_153419

Museum Europäischer Kulturen din Berlin

Cred că viitorul aparține expozițiilor temporare și muzeelor mobile, ele se potrivesc cel mai bine cu nevoile educației moderne, de abordare interdisciplinară, ludică și flexibilă. Sper ca și în muzeele noastre să am prilejul să văd astfel de expoziții. Expoziții complex documentate în diferite domenii conexe temei și făcute de numeroși specialiști, în echipe din mai multe muzee dar și din alte instituții, de cercetare, umaniste și științifice.

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

  1. Că am văzut România menționată, ca țară cu tradiție în oierit. Este o informație corectă și importantă. Mai ales că la noi creșterea oilor nu a dispărut și se păstrează multe obiceiuri vechi. Mă întreb de ce noi ca țară nu am făcut un dosar pentru a fi incluși în patrimoniul Unesco apropo de creșterea oilor și cultura asociată, e vorba de o cultură milenară și un patrimoniu unic
  2. Mi-a mai plăcut că am putut mângâia tipuri diverse de lână, despre care știam din cărți, dar atât. Ce experiență bogată!
IMG_20171129_154326

Povestea lânii pentru copii

Ce mi-a plăcut cel mai puțin?

Mi s-a părut că puloverele din atelier sunt cam lipsite de strălucire și puține, comparativ cu splendidele și numeroasele produse din lână pe care le-am văzut prin Europa. Și doar pulovere, m-am întrebat?

Mă gândeam și la mănuși, ciorapi, fulare, veste, dar și la hainele de blană de oaie, celebrele cojoace. La cergi. Dar până la urmă chiar și acest lucru mi-a plăcut, că expoziția m-a stimulat să îmi caut în minte, că mi-a deșteptat imagini și conexiuni, ca să adaug căsuțele mele în tabelul periodic al lânii. Probabil că eu am și handicapul cantității, vreau să văd multe lucruri, chiar claie peste grămadă, așa cum sunt obișnuită de acasă.

Oare ce ar spune realizatorii expoziției dacă ar afla că există chiar și un mit fundamental, mit al existenței pastorale, cum îl numea istoricul literar George Călinescu, despre oaie? Mă gândesc la balada Miorița.

In episodul următor vă voi povesti despre Noapte, o expoziție unde l-am întâlnit pe însuși Dracula.

IMG_20171129_161724.jpg

Proiecție despre povestea lânii, cu animație și foto

 

 

Muzeul din vis redeschis

Vizită la Muzeul  de artă populară Dr Nicolae Minovici

Dintotdeauna am vrut să vizitez Muzeul de artă populară Dr Nicolae Minovici, dar nu am reuşit până azi, 19 noiembrie 2016. Am vrut când eram adolescentă, apoi studentă şi când descopeream locuri vechi din Bucureşti, când cercetam arhive şi cumpăram cărţi de la anticariat. Ba nimeream în afara orelor de program, ba nu ştiam pe unde să intru, că poarta era încuiată, ba nu era deschis pentru public, ba era în mare degradare, apoi în renovare, ani la rândul. In fine, azi s-a întâmplat minunea.

Am ajuns, cu inima cât un purice. Păţită de atâtea ori, nu mai credeam că o să-l vizitez vreodată. Dar azi era deschis, şi chiar primitor. Am fost îndrumată pas cu pas, prin toată clădirea, şi am vizitat astfel muzeul  meu din vis.

1-muzeu-la-inceput

Muzeul de artă populară Nicolae Minovici, privit din parc

Muzeul este restaurat, curat, luminos, îngrijit. Am văzut, fără să ştiu dinainte, desfăşurată în toată clădirea, expoziţia Fraţii Minovici-pionierat medical şi univers spiritual, despre care, curios, nu scrie în materialele informative despre muzeu pe care le-am primit la plecare. Sinceră să fiu, mă interesa colecţia de artă populară şi pe ea o căutam, pas cu pas. Am găsit câteva exponate, pe care le-am admirat din tot sufletul: icoane pe sticlă cu Sf Haralambie, ulcele, candelabre de lemn.  In fiecare cameră erau reproduceri mari cu aranjamentul iniţial al camerelor, iar regretul meu tot creştea, întrucât în jur nu era nimic ca acolo.  In vechea sufragerie se afla acum o expoziţie despre tatuaje, pe care am sărit-o, subiectul nu mă pasionează, deşi tema l-a preocupat pe Nicolae Minovici. Mi s-a spus că restaurarea este la început, apropo de exponate,  dar că în niciun caz ele nu vor mai fi agăţate pe pereţi, ca la început, fiindcă “UE nu ne lasă să batem niciun cui”.

3

2

Basoreliefuri bogate împodobesc clădirea, acum restaurate

Asta va fi o provocare, fiindcă ştergarele, rafturile, scoarţele, străchinile, toate -aşa sunt gândite de ţăranul român, în legătură cu pereţii, să fie agăţate, atârnate, expuse,  iar Nicolae Minovici,  arhitectul şi decoratorii săi au gândit la fel, după cum putem vedea în reproducerile originale, expuse în fiecare cameră. In vremurile de atunci, pereţii sunt plini de obiecte aranjate frumos. Odată închise în vitrine de sticlă, ca cele de acum, frumuseţea detaliilor şi conceptul casei- muzeu se vor pierde. Muzeul era o casă, în fiecare cameră, inclusiv pe verandă, se aflau obiecte de artă populară, adunate cu dragoste. Dacă această concepţie de casă dispare, dispare sufletul  şi specificul acestui loc, devine un muzeu ca oricare, un muzeu cu obiecte de artă populară cum sunt peste tot, chiar dacă nu în clădiri aşa de frumoase.

Clădirea are legătură cu conţinutul, iar conţinutul cu clădirea-în acest caz.

4final-muzeu

Nu ştiu ce se va întâmpla cu grădina, cu livada, fiindcă şi ele  făceau parte din conceptul iniţial. Nicolae Minovici avea pomi, legume, păsări, stupi în jurul casei, pe terenul cumpărat în acest scop, iar produsele le folosea pentru a ajutora cerşetorii şi nevoiaşii. Nimic întâmplător, şi aceste proiecte făceau parte din concepţia lui. Mie una mi se pare o viziune strălucită, organică. Era un loc care funcţiona, nu era doar o clădire frumoasă, construită cu artă. Nu întâmplător, Nicolae Minovici a donat această avere personală, oraşului. A vrut ca locul, casa şi imprejurimile, să rămână funcţional şi întru totul pentru oraş şi locuitorii săi.

In acest moment, au loc lucrări în parc, am înţeles  că se pune gazon. Am vrut să văd Casa Grădinarului, dar mi s-a spus că e o casă goală, cu nimic în ea şi nu am ce să văd. Dacă aş putea, aş face un proiect ca toate acestea să recapete viaţă: livada, grădina, mica fermă de păsări, stupii. Ar reprezenta astăzi un loc important de educaţie pentru copii şi, în general, pentru orăşeni, la margine de Bucureşti. Produsele s-ar putea exploata cu folos, aşa cum a făcut întemeitorul locului.

Gazon găseşti peste tot, dar ce a făcut Minovici aici, nu. Nota de unicitate dă personalitate unui loc, iar pentru a fi păstrată merită luptat. Unul dintre paznici m-a invitat insistent să văd sala de conferinţe. OK, am văzut-o, o sală de conferinţe decentă, construită sub pământ. Dar nu ea va aduce turişti. Recunosc, e utilă, dar nu suficientă.

Expoziţia Fraţii Minovici- pionierat medical şi univers spiritual

Am privit cu mare interes expoziţia Fraţii Minovici-pionierat medical şi univers spiritual, construită impecabil, cu toate informaţiile, în română şi engleză. Ar fi fost util un mic catalog, merita, sunt multe informaţii, multe obiecte, diverse conexiuni, pe care inevitabil le uiţi, mai ales dacă nu faci fotografii, fiindcă e scump. Sunt obiecte personale, dar şi de specialitate medicală. Sunt documente de epocă, cărţi, hărţi, diplome, certificate, fotografii. Sunt obiecte vechi conservate incredibil. Am admirat o maşină de scris de la începutul sec 20, splendidă, alături de o geantă medicală. Am descifrat cu uimire Harta sifilisului la anul 1909, în cadrul căreia judeţul Roman era focarul numărul 1, urmat de judeţul Suceava- oare de ce? Poate o să aflu cândva. Am descoperit cu plăcere numele lui G. Ionnescu-Gion, pe o carte veche cu titlul Doftoricescul meşteşug-aş citi-o cu mare interes. Apoi am privit stetoscoape din lemn, cine ar fi crezut?, microscoape nemţeşti- bijuterii ale tehnicii, un aparat foto marca Zeiss Ikon, din metal, piele şi sticlă, făcut la Dresda în anii 20-30- am rămas în admiraţia tehnicii vechi.

Ce am mai văzut? Statuete sfeşnic-o poezie, o călimară de birou în formă de bol de cristal, alta din sticlă şi metal, diploma acordată lui Gheorghe Marinescu de The Medico-Chirurgical Society of Aberdeen, în 1909- oraş din Scoţia unde am fost şi eu; ce legături incredibile pot face oamenii luminaţi între ţări. Văd şi o diplomă de la Universitatea din Buenos Aires, acordată tot doctorului Marinescu şi mă întreb- oare mai ştie cineva de această personalitate, în afară de lumea academică şi ştiinţifică? Descopăr cu uimire semnăturile lui Carol I şi Ferdinand I pe documente. Mă uit cu interes la fotografii, corespondenţă, certificate, medalii, partea pe care o săream când eram copil, dar care îmi place atât de mult acum, când trecutul are un înţeles.

expo afara.jpg

Spitale dispărute- expoziţie în parcul muzeului

Privesc cu emoţie clădirea primului institut medico-legal din zona Balcanilor, apoi văd cu tristeţe fotografia cu demolarea sa integrală, în anii 1984-1985, ani negri pentru patrimoniul din România. Ceasuri de buzunar, ace de cravată, tabacheră de argint, trusă de bărbierit, sticlă de colonie, cană argintată, bloc notes sec 19, suport mine de creion, cutie de tablă Capşa, cutii de tablă pentru chibrituri, sec 19-  văd că tabla era la loc de cinste; multe obiecte au dispărut, ori s-au transformat. Cine îşi mai dă cu colonie, cine mai are trusă de bărbierit cum erau pe vremuri ,cu tot tacâmul, tabacheră- aşa avea şi bunicul meu…? O altă lume stă aici închisă în vitrine şi aşteaptă să fie descoperită. Pentru a da viaţă obiectelor e nevoie de imaginaţie, dar şi de istorii despre cei care le-au folosit.

Este ceea ce s-ar putea face în camera cu monitor video unde o domnişoară tot spune un text cu generalităţi despre muzeu, în cadru fix, pe fundalul clădirii. Aici ar fi locul nimerit să vedem colecţia de artă populară menţionată în pliante, cum arăta casa la început, livada, grădina. Aş fi curioasă ce pomi erau cultivaţi, ce flori, ce legume-tot acest proiect aş vrea să-l aflu, cu cât mai multe imagini şi detalii. Aş vrea să îi cunosc pe cei care au construit casa, planurile lor, aş vrea să văd cum arăta colţul acesta de oraş la început de sec 20, când iarna se auzeau lupii urlând. Mi-ar face mare bucurie să stau câteva clipe în faţa unui filmuleţ de epocă, m-aş simţi transportată în timp. Trezită la realitate, aud două doamne franţuzoaice care solicită imperios suveniruri- capitol la care, de asemenea, stăm prost, deşi industria noastră creativă ar avea ce să facă, lucruri frumoase şi utile.

5

Muzeul privit de la şosea, intrarea după colţ

Materiale de informare

La plecare, m-am bucurat să primesc materiale de informare, ceva rarisim în muzeele din Bucureşti, din păcate. Intrucât sunt o împătimită a muzeelor şi am văzut multe, atât în România cât şi în Europa, şi  chiar în Asia,  fără să vreau, le privesc  critic.

Imi amintesc că un flyer modest al unei expoziţii berlineze My abstract world dintr-un la fel de modest muzeu, prin dimensiunea colecţiei sale, Collectors Room Berlin, se deschidea cu  vorbele Welcome: Bun venit. Frumos, te simţi primit cu căldură.  Era o mică introducere care prezenta expoziţia într-un stil accesibil, prietenos, cât şi serviciile pe care le oferea muzeul: băuturi ( a selection of beverages in the galleries; nu ştiu cum reuşeau), o aplicaţie muzicală interactivă, alte expoziţii on display, programe pentru public: adulţi, copii şi adolescenţi. Se încheia aşa: “ As ever, there’s a lot to see and do at Collectors Room”.  Deci nu numai de văzut, ci şi de făcut. Ce să zic, food for thought.

1.Pliant despre reabilitarea şi consolidarea Muzeului Dr Nicolae Minovici , în română şi engleză, care reia pe scurt, şi cu destule greşeli de tipar din păcate, într-un stil arid şi excesiv detaliat, apropo de exponate de artă populară (despre care nu mai afli altundeva  în muzeu nimic), prezentarea din pliantul mare. Informaţiile se referă la colecţia muzeului, pe care însă nu o vezi  expusă în muzeu: cele 200 de ouă încondeiate, textilele şi accesoriile lor, ceramica- din care sunt prezentate câteva obiecte. Totuşi, pe care într-un fel eşti invitat să o descoperi, măcar virtual aş fi sperat, fiindcă altfel ce să faci cu această informaţie despre ceva ce nu vezi?

  1. Pliantul mare Reabilitate şi consolidare Muzeul Nicolae Minovici cod SMIS 15748 oferă informaţii mai numeroase, despre clădire, despre proiectul de restaurare, colecţia de artă populară, importanţa muzeului şi o biografie a întemeietorului, dr Nicolae Minovici. Un material util.
  2. Trei cărţi poştale ilustrate, cu o frumoasă fotografie a celor trei fraţi Minovici; o imagine a verandei în anii 30, cu toate obiectele care o decorau, şi o fotografie de azi  a faţadei muzeului, văzută dinspre poartă. Suvenir.
  3. Program de evenimente pentru luna noiembrie la Muzeul Municipiului Bucureşti şi muzeele satelit-foarte util, dar dacă ştii unde sunt locurile, altfel nu ai nici hartă, nici date de contact (telefon, adresa site, pagină Facebook). Iar dacă eşti turist străin, nu ai acces la aceste informaţii, fiindcă nu ştii limba locală. Ca turist străin, Capitala rămâne doar un loc de explorat pe dinafară, pe străzi. Poate şi prin câteva muzee mai cunoscute, care au explicaţii în  limbi de circulaţie, fiindcă  sunt prezentate pe hărţi şi în ghiduri turistice. Nu afli acolo însă despre expoziţii, spectacole, dezbateri, concerte, de fapt, nu afli nimic despre viaţa culturală de azi a oraşului.

    muzeul-dearta-apuseana

    Din curte, se vede Muzeul de artă apuseană, cât şi o clădire banală, lipită de el, care strică toată perspectiva.

 

In concluzie, e un început bun la Muzeul  de artă populară  Dr. Nicolae Minovici şi mă bucur. A meritat aşteptarea mea de o viaţă. Dar mai sunt multe de făcut pentru ca acest loc, născut din formidabila viziune a unui medic îndrăgostit de artă, de oraşul şi oamenii săi, să capete viaţă şi să fie aşa cum îşi doreşte echipa care îl conduce acum: “o creştere cu 100% a numărului de turişti”.

final-cu-gard

Gardul care înconjoară clădirea, o bijuterie în lemn