Grand Breakfast Party şi povestea unei farfurii

Anul acesta Food Revolution Day merge la grădiniţă. La Grădiniţa GrowUp. Aici organizăm un party de mic dejun. Grand Breakfast Party. Micul dejun este acea masă a zilei pe care o neglijăm tot mai mult, dar care este atât de importantă prin vitalul aport de energie pe care îl conţine. Ca să facem faţă provocărilor intense ale zilei. Iar acest lucru este valabil deopotrivă pentru mari şi mici.Şi cei mici au destule treburi în vremurile noastre. Vom (re)descoperi gustul micului dejun, răsfăţându-ne, pe parcursul a două ore, nu doar cu mâncare, ci şi cu poveşti despre mâncare şi unde ne-a dus ea, către noi experienţe de cunoaştere.

Alături de noi vor fi copii bucătari, de la atelierele noastre MICII BUCĂTARI, din 2012-2013 şi de la REŢETELE BROSCUŢEI din 2013-2014. Micii bucătari au crescut şi ne vor face o demonstraţie culinară.

Vom privi un reportaj foto despre cum început totul, acum doi ani, în luna august 2012, cu un smoothie de fructe de pădure. Şi ce multe reţete minunate am preparat împreună de atunci încoace. Am descoperit ingrediente, arome, plăcerea de a găti şi de a fi împreună în jurul mesei.

Muzică, baloane, flori, dans, poveşti şi…. surprize se vor adăuga atmosferei.

Pregătirile sunt în toi, revenim.

farfuria mare

Pentru început am scos din dulap şi am pus pe masă o farfurie veche de porţelan. In această farfurie se serveau mâncăruri festive, la evenimente, în familia bunicii mele dinspre mamă. Dna Maria Dumbravă era o gospodină desăvârşită. Venea de la Brăila, acolo se născuse şi copilărise. Ii plăcea nu doar mâncarea, ci şi tot ceea ce ţinea de cultura şi civilizaţia mâncării, de bunul gust. Avea un rafinament nativ, pe care îl citesc în farfuria pe care o am în faţa ochilor şi pe care o păstrez cu drag, de peste 25 de ani.De foarte bună calitate şi frumoasă, frumoasă de tot, în simplitatea ei rafinată.

Am primit această farfurie, drept zestre, de la bunica mea. De fapt, un întreg set de farfurii, farfurii mici de tort, farfurii adânci de supă, farfurii întinse şi mari, de felul 2, o supieră, o sosieră, alături de tacâmuri cu mâner de fildeş. Elegant design are farfuria, atât de frumos, cu fructele mici de măceş. E un obiect vechi, cu istorie, plin de poveştile tuturor celor care au mâncat în aceste farfurii, la ceas de sărbătoare. Atunci, pe vremuri, în urmă cu mai bine de 30- 40 de ani, toată familia îşi oprea ceasurile ca să petreacă. Mâncând, bând şi povestind. Nimic nu era mai important decât a sta la masă cu familia.

Ce mi-ar plăcea să mănânc în această farfurie? Desigur, prăjiturele, sandvişuri, aperitive uşoare. Toate acestea îmi sunt sugerate de primăvară. Primăvara e timpul salatelor, al florilor delicate, al frunzelor crude şi al albului pur, precum florile de măr.

Farfuria ajunge în prezent, se încarcă de flori, de frunze şi de istorii noi. Devine o farfurie de mic dejun festiv, aşa cum nu a fost niciodată. Această poveste lipsea şi se va adăuga acum, în 17 mai.

Grand, în engleză, înseamnă: somptuos, splendid; elegant, dichisit, cu stil; foarte important, capital, suprem; aristocratic, nobil, distins; încântător, miununat. Toate aceste atribute îmi sunt sugerate de farfuria de porţelan cu ramuri de măceş. Şi astfel ne dorim să fie petrecerea noastră de mic dejun, din 17 mai. De Food Revolution Day, zi a bucuriei de a mânca sănătos cu prietenii, iniţiată de Jamie Oliver în 2012.

Prajitura cu piersici si bezea

Image

Am urmat reteta de pe « Blog de sotie fericita », pe ea am gasit-o prima si mi-a placut.

Asa cum se intampla, cand faci  reteta, intervii cu mici inovatii si modificari, adaptand reteta la felul tau de a fi si a manca, la specificul aragazului personal  si la nivelul cunostintelor tale de gatit si mancat. Inca ceva important, reteta prezentata aici este facuta de sotul meu, nu de mine. Sotia, adica eu, doar o prezinta si o fotografiaza, asistand la toate etapele si implicandu-se cu sfaturi si sugestii. Am cumparat din piata cele mai coapte si mai aromate piersici, scria pe eticheta « piersici romanesti » , m-am apropiat, le-am mirosit si pipait. Criteriul alegerii : sa fie potrivit de moi, ca sa fie zemoase. Fiindca am mancat multe piersici toata viata pentru mine este esential ca piersicile sa fie romanesti, sa aiba aroma aceea atat de parfumata si sucul acela dulce, care iese din carnea lor moale si pufoasa.

Ingredientele

  • 5-6 piersici
  • 5 oua
  • 2 cani zahar a cate 250 ml (toate canile au acelasi gramaj)
  • 1 cana lapte
  • 1 cana ulei
  • 2 cani si jumatate de faina
  • 1 plic zahar vanilat
  • 1 plic praf de copt
  • 1 lingurita otet
  • un praf de sareSe prepara astfel:
  • se separa albusul de galbenus
    • cu mixerul, se amesteca galbenusurile cu zaharul si praful vanilat pana se omogenizeaza si compozitia se umfla putin
    • se adauga uleiul, laptele, faina si la sfarsit praful de copt stins cu o lingurita de otet, amestecand continuu
    • compozitia pentru aluat a iesit la mine destul de groasa
    • se pune intr-o tava clasica, acoperita in prealabil cu hartie de copt, si se da la cuptor 5-10 minute, la foc mic
    • fructele fiind mari si carnoase, se taie piersicile in felii cat mai mici (dupa gust, unii poate prefera bucatile mari)
    • se presara fructele peste aluatul care intre timp prinde o usoara crusta, apoi se baga iar tava la cuptor pentru 20-25-30 minute,  conteaza mai ales sa fie copt aluatul, nu intervalul strict de timp
    • in acest timp se bat bine albusurile cu praful de sare si restul de zahar

    albusurile batute se rastoarna peste aluatul copt si se baga iar la cuptor, unde se tine pana cand compozitia alba devine crocanta si aurie- am tinut-o aproape 2 ore la cuptor, cu foc potrivit. Atentie : daca focul e prea mare, se arde pe fund. Inca ceva, se pune tava pe raftul din mijloc, deci nu aproape de foc.Image

Image

Image

Va urez POFTA BUNA !

Dupa ce s-a copt prajitura, am scos-o din cuptor si am lasat-o sa se raceasca pana dimineata, dupa care am taiat-o in bucati potrivite. Dintr-un kg de piersici mari mi-a iesit o tava plina de prajituri.

  • ImageImageA doua zi dimineata,  am impartasit  prajitura cu piersici si bezea, alaturi de un compot de prune (nici prea dulce, nici prea acrisor) proaspat si racoritor, cu doua prietene si colaboratoare, Adriana Ionescu, Director Executiv al Asociatiei Europene pentru Progres si Andreea Bolovan, actrita, papusar si colaboratoare a Artelier D, Proiecte pentru copii.Prajitura a avut succes si ne-a adus zambetul pe buze. Complimente chef-ului !Sunt sigura ca a doua oara va iesi mai pufoasa si cu o crusta mai crocanta- asta este visul meu, ca bezeaua sa fie cat mai crocanta.

    Sarcina mea de Food Revolution Community Ambassador, de a impartasi retete cu produse de sezon in comunitate, a fost o reusita. Micul nostru eveniment a fost tare placut, ne-a facut sa uitam de caldura de afara si de griji, am savurat un mic dejun altfel, mai festiv si mai pe indelete. Si ne-am bucurat de doua fructe de sezon, piersicile si prunele, alese din piata, de la producatori locali. Incerc sa ma imprietenesc cu vanzatoarea de piersici si sa aflu mai multe despre producatorul piersicilor. Ma gandesc ce frumos este intr-o livada de piersici, acum, cand sunt coapte.

    Image