Divanul povestilor

In august, în expoziţia Oglinzile Orientului

Vă invităm, în luna august, la 3 ateliere creative de poveşti, după 3 autori români, Regina Maria, Mihail Sadoveanu şi Anton Pann, inspirate de personaje, întâmplări  şi locuri din Orient, în cadrul expoziţiei Oglinzile Orientului, de la Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească (Calea Victoriei nr.59-63).

Olga Dugina, art, femeia

Grafică de Olga Dugina, la volumul 1001 de nopţi, http://www.duginart.com

 

 

  1. Vom călători pe Insula Şerpilor, unde paznicul turc de far trăieşte o întâmplare de basm;

11 august, ora 11 – Insula şerpilor, adaptare după povestea Reginei Maria. Durata: 60 minute.

  1. Vom poposi în târg la Basra, vechi port din Irak, alături de un neguţător de lemn de santal, care trece proba dură a iniţierii în afaceri, cu ajutorul unui filosof.

18 august, ora 11 – Istorisire cu un neguţător de santal, după Divanul Persian, de Mihail Sadoveanu. Durata: 60 de minute.

3. Vom râde de păţaniile cu săpun, cireşe şi covrigi, ale lui Nastratin Hogea, învăţând                     lucruri cu miez.

25 august, ora 11 – Din Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, adaptare după Anton Pann. Durata: 60 de minute.

Olga Dugina art

Grafică de Olga Dugina, la volumul 1001 de nopti

Sesiunile se desfăşoară sub formă de storytelling (lectură dramatizată), în spaţiul expoziţiei Oglinzile Orientului. In partea a doua, vom desena şi colora personaje şi obiecte inspirate de poveste.

Vom sta pe pernuţe, de aceea este necesară o ţinută adecvată, comodă.

Recomandare de vârstă: poveştile se adresează familiilor cu copii peste 4 ani.

Taxa: 25 lei/copil; 10 lei/părinte, care include şi vizitarea expoziţiei. Participarea părinţilor este opţională.

Rezervări şi înscrieri: Înscrierile se fac pe adresa de email a muzeului: educatie@art.museum.ro,

sau la telefon 021 314 81 19,  cu cel puţin o săptămână înainte de data atelierului ales.

Despre poveşti şi autori

Insula Şerpilor face parte din volumul reeditat Poveştile Reginei Maria a României, care cuprinde o serie de treisprezece basme scrise de regină, din dragoste pentru copiii săi cât şi pentru poporul român şi miturile sale. Basmele au fost publicate  pentru prima dată în limba română în anul 1923 sub titlul „Cartea de basme a Reginei Maria”.

1  Maria Regina-incoronare

Mihail Sadoveanul a scris în anul 1940 povestea Divanul persian, o serie de 21 de istorisiri, care ne duc cu gândul la celebrele basme ”1001 de nopți”, atât datorită temei:  lumea orientală, cât şi a structurii textului, organizat ca o povestire în ramă. Sadoveanu ne invită într-o călătorie exotică, cu întâmplări despre neguţători, soţi, filosofi, meşteri şi sultani .

In culegerea Năzdrăvaniile lui Nastratin Hogea din 1853, Anton Pann adună şi rescrie povestiri populare celebre  din literatura Orientului si folclorul balcanic, despre un personaj ager şi mucalit, căruia îi plac snoavele, Nastratin Hogea. Limba literaturii lui Anton Pann şi-a păstrat savoarea, frumuseţea şi accesibilitatea.

Proiect al MNAR în colaborare cu Asociaţia ArtelierD.

Expoziţia

“Expozitia Oglinzile Orientului aduce în faţa vizitatorilor lumea plină de culoare şi pitoresc a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a mirificului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat. Pentru prima dată în istoria artei autohtone, tema orientală este tratata în ansamblul ei. “ MNAR

Pot fi admirate lucrări de grafică şi pictură de la Theodor Aman la Jean Steriadi, Iosif Iser, Nicolae Tonitza şi Marcel Iancu.

OO afis 50x70 cm

Imaginea de cover este o reproducere dupa grafică semnată de Olga Dugina.

Dam frau liber imaginatiei

DĂM FRÂU LIBER IMAGINAŢIEI

la clubul de lectură al puştilor & puştoaicelor

Joi 14 iulie, ora 19, la terasa Ceainăria cu cărţi (Splaiul Unirii nr.195), citim din Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas, carte apărută în luna aprilie 2016, în limba română.

Un roman despre puterea imaginaţiei de a schimba totul.

După ce citim, facem exerciţii de imaginaţie, închipuim o hartă şi personaje de hârtie, inspirate de întâmplări şi de imaginaţia noastră.

La clubul de lectură BIBLIOTECA VORBITOARE,

Sub genericul Copiii în călătorie propunem, între 30 iunie şi 28 iulie,

5 ateliere de lectură creativă

– Despre libertate, imaginaţie, prietenie

– In 14 iulie, învăţăm despre Acţiune şi Dialog

– Pentru copii peste 5 ani

– Citim fragmente, le discutăm, le reprezentăm creativ

– Nu este necesară lectura prealabilă a cărţii

– Pot participa toţi copiii, cei care ştiu şi cei care nu ştiu să citească

Taxa /atelier: 30 lei, plata la sosire.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Calendar: 30 iunie- James şi piersica uriaşă, de Roald Dahl; 7 iulie- Bunica e în măr, de Mira Lobe; 14 iulie- Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; 21 iulie- Pippi şoseţica, de Astrid Lindgren ; 28 iulie, ora 19- Micuţul Nicolas în vacanţă, de Goscinny şi Sempe.

 

ArtelierD x 2 la BOOKFEST

Un camion albastru – erou şi un băieţel care învaţă că prea mult nu e bun
Vineri 3 iunie şi sâmbătă 4 iunie, la BOOKFEST, 2 ARTEliere creative- teatru, bandă desenată, colorat, versuri.

Vineri 3 iunie, ora 15- la standul Editurii Paralela 45, vă invităm la un atelier de exerciţii creative şi bandă desenată pentru scolari, cu ocazia lansării cărţii Povestea băiatului care transformă în ciocolată tot ce atinge. Creaţiile copiilor vor fi postate pe platforma online a editurii: www.Qvis.ro.

“Lui John Midas îi place ciocolata. Îi place atât de mult, încât ar mânca toată ziua. Insă într-o bună zi, John a aflat că există şi ceea ce se cheamă “prea multă ciocolată”….

 

povestea_baiatului_ciocolata_Catling_2016_coperta1_0

Sâmbătă 4 iunie, la ora 11- atelier creativ de teatru si colorat MICUL CAMION ALBASTRU, cu ocazia lansării cărţii, cât şi a încă 4 titluri din colectia JOC SI JOACĂ,la BOOKFEST (Romexpo), standul Editurii Paralela 45, printre care două de excepţie: Micuţul Eu-sunt-Eu de Mira Lobe, cea mai cunoscută autoare austriacă de literatură pentru copii; Cucurigu-Gagu, Roade-tot şi Roade-Mult, de Herbert Friedrich, în traducerea plină de umor şi poezia a Norăi Iuga.

Tiiit-tiit!-claxonul face, /Iar motorul toarce liniştit./Aşa sunete prietenoase n-ai mai auzit!”

Pe un drum de ţară trece vesel un camion albastru, primit cu prietenie de animalele de la fermă, care îi răspund pe limba lor. Nu bănuieşte nimeni că el va fi eroul unei aventuri extraordinare.

O poezie frumoasă, despre prietenie şi solidaritate.

Cu acest prilej, vă dăm de ştire că BIBLIOTECA VORBITOARE, clubul nostru de lectură pentru şcolari, se reia de la sfârşitul lunii iunie, într-un loc minunat, străjuit de un trandafir roz fermecat.

Rezervări pentru ateliere (al căror acces este gratuit): artelierd@yahoo.com.

8 locuri disponibile pentru fiecare dintre cele două ateliere. Vă rugăm să respectaţi rezervarea. Vă aşteptăm cu drag!

lansare carti

Citim Roald Dahl la Ceainaria cu carti

BIBLIOTECA VORBITOARE, sau Şcoala Altfel de vacanţă

Lectură interactivă cu exerciţii creative

Grupa mica, 5-8 ani:

Lectura cu voce tare comentata

Copiilor li se va oferi, pe parcursul a doua ore, un reader’s digest al cartii, prin lectura cu glas tare a pasajelor importante. Povestim si comentam ceea ce aflam, cu ajutorul grupului de intrebari: Ce, cine, unde, cand, de ce, cum? In ultima parte a activitatii,invatam sa facem benzi desenate despre poveste.

In saptamana 20-23 iulie,intre ora 18 si 20, citim Vrajitoarele si Uriasul cel bun si prietenos de Roald Dahl.

20, 21 iulie-Vrajitoarele. 22 si 23 iulie, Uriasul cel bun si prietenos.

Durata: 2 ore/sedinta de lectura.

10 locuri disponibile.

Taxa: 30 lei/sedinta. 50 lei/2 sedinte, 80 lei/ pentru 4 zile.

Apa si fructe din partea casei.

Grupa mare, 9-12 ani, Lectura individuală ghidată:

Sunt oferite 8 carti pentru lectura individuala si exercitii de scriere creativa pe baza lor.

Taxa pentru aceasta activitate individuală este de 10 lei/sesiune de doua ore, apa si fructe incluse. Abonament pentru 4 zile: 25 lei. Lectura acestor titluri se desfăşoară pe terasa Ceainăriei cu cărţi, între 20 şi 23 iulie, ora 18-20 .

8 locuri disponibile.

1.Roald Dahl, Charlie si Fabrica de ciocolata
2. J.R. R. Tolkien, Hobbitul
3. K.A. Applegate, Cronicile andalite
4. Terry Pratchett, O palarie pana la cer
5. Alice Rose, Micuta vrajitoare Maria Dracula- prima carte fantasy romaneasca
6.Homer, Odiseea, repovestire de Tania Zamorsky
7. Christopher Paolini, Eragon II
8. Angie Sage, Magie, Seria Septimus Heap.

Participarea se face pe baza de rezervare, la una dintre adresele: artelierd@yahoo.com  sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Va asteptam cu drag,

Ceainaria cu carti

Coraline la Clubul de lectura si Tony the tortoise la cursul Let’s Play English

La CLUBUL DE LECTURA AL PUSTILOR pentru 6-11 ani, de sambata 25 aprilie, intre 11 si 12.30, la Grow Up, citim un fragment din nuvela “Coraline”, comparand-o cu ecranizarea sa. O carte magica, multiplu premiata, a unui scriitor englez de succes, Neil Gaiman, autorul best sellerului “Pulbere de stele”.

“ – Ce sa  fac? o intreba Coraline.
– Citeste o carte, ii zise mama ei. Uita-te la un film, joaca-te cu jucariile.
– Nu, zise Coraline. Nu vreau sa fac nimic din toate astea. Eu vreau sa explorez.”

O poveste frecvent comparata cu „Alice in Tara din oglinda”, de Lewis Carroll.  Despre  Coraline, o fetita curioasa, inteligenta, plina de idei si curaj, care da de bucluc, din cauza neascultarii sfaturilor parintesti.  Insa reuseste sa iasa din incurcatura, datorita acelorasi calitati. Mai mult decat atat, isi salveaza si parintii.
Ingredientele magice si  horror fac deliciul pustilor amatori de suspans, aventura si senzatii tari.

Taxa: 30 lei. Durata: o ora si jumatate.Din partea casei: ceai de fructe si biscuiti.

Tony the tortoise

Duminica 26 aprilie, ora 10, la cursul Let’s Play English, pentru familii cu copii de 2-4 ani, de la Grow Up, spunem povestea lui „Tony the tortoise”. Tony este un baietel de broasca testoasa care vrea sa arate exact ca prietenii sai, animale fara casa in spinare. Astfel ca renunta la carapace si totodata la identitatea sa. Rezultatul insa il uimeste…..
Ne familiarizam cu numele catorva animalute si cu sunetele lor caracteristice si aflam din ce este alcatuita o casa. In partea a doua, devenim arhitecti si construim o casuta din betisoare – mici si mari, ascutite sau turtite.

Durata: o ora. Taxa: 40 lei/familie cu un copil.
Pentru familiile cu doi copii taxa este de 60 lei.

Rezervari: artelierd@yahoo.com sau
artelierdproiecte2012@gmail.com

In pregatire, pentru inceputul lui mai
Spectacol de teatru de papusi Broscuta Galosi rosii, Atelierul de papadii –pentru 2-5 ani si Poteca din padure, traseu interactiv pentru 6-10 ani – 3 oferte care vor fi lansate in cadrul unui mare eveniment de weekend, organizat pe o insula de verdeata in centrul orasului Bucuresti. Amanunte si inscrieri de saptamana viitoare.

De Food Revolution Day, in 16 mai,  planuim un nou Grand Breakfast Party, cu meniu apetisant, atelier de gatit, povesti si muzica, pentru intreaga familie.

Vă aşteptăm cu drag!

Parteneri media: B24Kids, Melc Codobelc,  Gokid.ro, Agenda Culturală pentru Copii.

Carti, Cartarescu si o poveste de Pasti

Cărţile si Cărtărescu

La CLUBUL DE LECTURĂ AL PUŞTILOR de sâmbătă 4 aprilie, ora 11, de la Grow Up, facem cunoştinţă cu Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut şi valoros scriitor contemporan român. Citim un eseu despre cărţi, scris de el pentru volumul “Care-i faza cu cititul?”, conceput special pentru copii şi apărut acum câţiva ani, la Editura Arthur. Apoi ne incumentăm să facem şi lectura câtorva versuri de-ale sale, din cel mai recent volum, “Nimic”, publicat in 2010.

Nu in ultimul rând, discutăm despre: Ce este literatura, ce este scrisul? Ce sunt cărţile pentru noi?
“Cărţile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză când îşi desfăşoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca şi când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaş.” Mircea Cărtărescu, A patra inimă.

Taxa: 30 lei. Durata: o ora si jumatate.

Din partea casei: ceai de fructe si biscuiti.

OUL DE AUR
In traditia anglo-saxona de Pasti, personajul principal este iepurasul. La fel va fi si la cursul Let’s Play English de duminica 5 aprilie, ora 10, pentru familii cu copii de 2-4 ani, la Grow Up . Vom canta in engleza, vom spune (in romaneste) povestea The Golden Egg, dupa Margaret Wise Brown si vom confectiona un iepuras. Editia in limba romana (de la Cartea Copiilor, cu titlul „UIte ce-a iesit din ou”) ne va insoti. Ca de obicei, la final, ne adunam in jurul ceainicului aromat si gustam prajiturele.  Daca vremea va fi frumoasa, ne vom juca si afara.

“A fost odata un iepuras. Era singur singurel. Intr-o zi, dadu peste un ou din care se auzea ceva miscandu-se. Ce putea fi? Poate un baietel. Poate un iepuras. Poate un elefant. Poate un soricel. Cine ar putea sti? Si cum ar putea el, un iepuras atat de mic, sa afle?”

Durata: o ora. Taxa: 40 lei/familie cu un copil.
Pentru familiile cu doi copii taxa este de 60 lei.

Rezervari: artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Reprezentatiile spectacolului JOC IN VERDE, pentru copii de 1-3 ani, se reiau dupa Pasti. Revenim cu un calendar in acest sens. Rezervarile se fac numai la adresa specificata a Asociatiei Da’DeCe.

Vă aşteptăm cu drag!
Parteneri media: B24Kids, Melc Codobelc,  Gokid.ro, Agenda Culturală pentru Copii.

Circul Fantazia

Sambata 28 martie, de la ora 11, la Grow Up, in cadrul CLUBULUI DE LECTURA AL PUSTILOR, mergem la Circul Fantazia. Citim fragmente din “Povestea saltimbancilor”, mica piesa de teatru scrisa de Michael Ende, inspirat de romanul lui Iordan Chimet “Inchide ochii si vei vedea orasul”. Autorul german a fost atat de fascinat de cartea scriitorului român, incat i-a imprumutat eroina, pe Elli. Caz unic in literatura. In partea a doua a activitatii, facem teatru. Intram in pielea personajelor, care sunt artisti de circ. Vom invata cateva numere de magie.

Bilet: 30 lei/copil. Durata: o ora si jumatate, de la 11 la 12.30. Inscrieri la adresele artelierd@yahoo.com si artelierdproiecte2012@gmail.com

Poveşti şi reţete de primăvară, in 8 şi 9 martie

Sâmbătă 8 martie, ora 11, la Librăria Bastilia, în cadrul Atelierului creativ de teatru DEGETARUL FERMECAT, spunem o nouă poveste despre frumuseţe şi curaj : Ghiocelul, după Hans Christian Andersen.

Pentru copii de 2-6 ani şi părinţi. Biletul : 35 lei/copil însoţit. Durata : 1 oră.

După micul spectacol de teatru cu păpuşi mici, vom realiza o felicitare cu ghiocel, prin tehnica quilling, atât de potrivită cu forma delicată şi rotunjită a acestei flori. Un cadou pentru mămici, de ziua lor.
Un element de noutate al atelierului DEGETARUL FERMECAT din 8 martie este că o parte dintre personaje vor fi jucate de către copiii care participă la atelier.

„Floarea se afla în mâini de copil, era sărutată de buze de copil, adusă în camera încălzită, privită de ochi blânzi şi pusă în apă. Ghiocelului i se păru deodată că se află în toiul verii.”

ghiocei

Duminica 9 martie, ora 11, la REŢETELE BROSCUŢEI de la Atelier FROG facem plăcintă cu spanac şi răvaşe de primăvară. Vom spune şi ilustra în tonuri de verde crud: zicători, fabule si ghicitori, bucurându-ne că « soarele îşi leapădă cojoacele » . Activitate pentru copii peste 2 ani şi părinţi. Durata : 1 oră (până finalizăm reţeta). Biletul : 60 lei/copil însoţit.

Rezervări: artelierd@yahoo.com
hello@f-r-o-g.com

afis bun

La ateliere pot participa ambii părinţi, fără taxă suplimentară.

In programul următor al lunii martie :

Duminică 16 martie, ora 11, la Sandra Afterschool prezentăm spectacolul-atelier Pepi Pepenaşul şi ne jucăm de-a feliile de pepene şi geometrie, decupând şi colorând.

Sâmbătă 22 martie, ora 11, la Librăria Bastilia, continuăm seria de POVEŞTI EUROPENE, călătorind, de această dată, în Spania. Vom avea cu noi cărţi de geografie culturală de la Editura Gama.

Următorul atelier CUIBUL DE RÂNDUNELE de la Growup Kindergarten va avea loc duminică 23 martie, ora 11. Descoperirile din lumea naturii vor continua, cu o poveste colorată, despre gâze şi flori din grădini. Incheiem luna cu o nouă reţetă, la Atelier FROG, de această dată, propusă de copii. Revenim !

Vestitorii primăverii vin pe 1 martie

Atelierul  de poveşti şi natură CUIBUL DE RÂNDUNELE debutează sîmbătă 1 martie, ora 11, la GrowUp Kindergarten, str Rândunelelor nr. 13 ( zona Piaţa Alba Iulia). Activitate recomandată pentru părinţi cu copii între 2 şi 6 ani.

Taxa este de 40 lei/copil însoţit, care se achită la sosire, iar participarea se face pe bază de rezervare prealabilă la adresele: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com, office@growupkindergarten.ro,
tel. 0724 554 199 sau 0723 626 711.
Pentru familia cu doi copii taxa este de 60 lei.

Spunem povestea originală  Rândunelele au venit acasă!, despre revenirea frumoaselor zburătoare din ţările calde şi construirea cuibului, la marginea unei păduri ameninţate de defrişare. Mama rândunică şi tata rândunel sunt ajutaţi de un tei şi un arici, să-şi construiască un cuib rezistent. La puţină vreme,  în căsuţa cea nouă se întâmplă o minune: apar cinci pui.
O poveste din lumea de azi, cu nelinişti şi speranţe, despre prietenie şi dragoste.

Admirăm cuiburi de diverse forme, culori şi mărimi şi construim, la rândul nostru, din materiale reciclabile şi lut, un cuib. Invăţăm să protejăm păsările şi să le ajutăm să-şi facă mai uşor cuibul.

„Intr-o epocă în care cunoaştem lumea mai ales prin intermediul unei suprafeţe de sticlă- ecrane, ferestre, parbrize- păsările sunt o conexiune vitală cu lumea naturii. In mod extraordinar,  păsările zboară peste tot şi depăşesc orice bariere,  hrănindu-ne uimirea faţă de minuni. Thor Hanson (autorul cărţii: „Penele, evoluţia unui miracol al naturii”)

„Păsările sunt importante pentru că păstrează echilibrul între diverse ecosisteme: polenizează plantele, împrăştie seminţele, curăţă carcasele şi reciclează nutrienţii din pământ. De asemenea, ne hrănesc spiritul, ne semnalizează schimbarea anotimpurilor, ne inspiră creaţii artistice şi poezii, ne deşteaptă dorinţa de a zbura,  totodată, ne reamintesc că nu suntem numai noi pe acest pământ. Melanie Driscoll (Bird conservation for the Gulf of Mexico and Mississippi)

La atelierul CUIBUL DE RÂNDUNELE, aducem la viaţă poveşti, prin intermediul lecturii şi teatrului de păpuşi, urmate apoi de activităţi creative. Vom stimula curiozitatea copiilor pentru descoperirea naturii, începând cu spaţiul din jurul casei, grădiniţei, din oraş: copaci, flori, păsări, insecte, animale, cu accent pe protejarea naturii, conservare şi reciclare. In introducere, vom privi fotografii şi scurte filmuleţe documentare.

cuib pt site

Oraşul de ciocolată în 22 , Aventurile seminţei în 23 februarie

Sâmbătă 22 februarie, ora 11, la REŢETELE BROSCUŢEI, de la Atelier FROG, str Costache Negri nr. 18A, www.f-r-o-g.com,  facem brioşe cupcakes cu ciocolată şi vanilie, le decorăm cu inimioare şi spunem povestea Oraşul de ciocolată. Un oraş de vis, inspirat de un cioco show din realitate. Activitate pentru copii de toate vârstele. Părinţii vor găti alături de copii, în cadrul unei competiţii a fanteziei şi creativităţii. Preţ: 60 lei/copil şi părinte, al doilea părinte participă gratuit.  Numărul de locuri disponibile: 6 locuri duble. Durata: 1 oră.

Ciocolata

Târg de ciocolată în Bologna

Duminică 23 februarie, ora 11, avem spectacolul- atelier creativ Aventurile seminţei, în cartierul Titan, la Sandra Afterschool, str Liviu Rebreanu nr. 30A, www.sandraafterschool.ro. Teatru de păpuşi şi desen: desenăm seminţe, flori şi frunze din poveste. Parteneriat cu Editura Curtea Veche Publishing. Pentru copii peste 2 ani. Cu Andreea Bolovan şi Daniela Mişcov. Biletul: 25 lei/copil insoţit. Durata: 1 oră. 15 locuri. Punem la dispoziţie toate materialele pentru desenat şi colorat, dar recomandăm participanţilor să aducă creioanele (cariocile) preferate de acasă.

aventurile semintei

„A fost odată o sămânţă singură pe lume, fără prieteni. Nu ştia cine este. Nu avea habar ce fel de sămânţă este. Şi într-o zi a întâlnit un hârciog.
-Hm, ia te uită ce mai ciudăţenie, eşti de grâu sau de orz?”. Dramatizare după Inchide ochii! Povestea seminţei de Dumitru Radu Popa, Curtea Veche Publishing.

Dornică să ştie cine este şi ce rost are pe lume, Sămânţa întâlneşte un iepure, un hârciog, o buburuză, o mătrăgună, un fluture, o furnică, o vrabie, o surată sămânţă de nap şi toate îi dau sfaturi şi o pregătesc pentru marea transformare din viaţa ei. O istorie cu miez şi suflet, atât de nimerită pentru vestirea primăverii.

afis pentru online

 CUIBUL DE RÂNDUNELE – ateliere deschise,
despre lectură şi natură, la GROWUP Kindergarten, din 1 martie!

Din 1 martie 2014, de două ori pe lună, GROWUP Kindergarten va găzdui ateliere de poveşti care combină lectura cu activităţile creative şi de învăţare despre natură şi ecologie, adresate familiilor cu copii de 3-6 ani. Atelierele sunt susţinute de echipa Asociaţiei Artelier D, Proiecte pentru copii, conform unei viziuni noi de educaţie, cu accent pe dialog, creativitate şi inteligenţă emoţională.

Adresa GROWUP Kindergarten:
Str. Rândunelelor nr. 13 (zona Piaţa Alba Iulia); www.growupkindergarten.ro

Growup Kindergarten

Sală de clasă la GrowUp Kindergarten

Atelierul  CUIBUL DE RÂNDUNELE va debuta în data de 1 martie, la ora 11,  cu povestea originală Rândunelele au venit acasă!, despre revenirea frumoaselor zburătoare, din ţările calde, şi construirea cuibului, la marginea unei păduri ameninţate de defrişare.
O poveste din lumea de azi, cu nelinişti şi speranţe, despre prietenie, dragoste şi supravieţuire. Apoi admirăm  diverse cuiburi de păsări şi construim, la rândul nostru, un cuib din materiale reciclabile.

Mai multe detalii : https://artelierd.wordpress.com/2014/02/18/cuibul-de-randunele-in-1-martie-la-growup-kindergarten/