Pensule de papadii

Observatii dupa prima saptamana a proiectului Gradina de arta

Am observat marea bucurie a copiilor cand au descoperit florile de rochita -randunicii. Le-au lipit de nari si le-au aspirat, transformandu-le astfel in niste balonase naturale. Au privit incantati cum umbrelutele de papadie isi luau zborul in vazduh, pe boarea de vant, dar veneau usor spre pamant, cand ea disparea. Atingandu-le, au simtit ca florile de papadie seamana cu niste pensule, asa ca au inceput sa picteze cu ele, obtinand efecte speciale de culoare. S-au minunat cat de multe albine erau stranse pe florile de levantica, ca oamenii la piata, si cat de ciudata poate fi cateodata coaja unui copac- de parca s-ar fi rupt, intinsa din toate partile, luand chipul unui monstru.

levantica

copacul cu coaja sparta

Toate aceste mirari s-au produs firesc, urmare a observarii atente, si fara nicio indrumare din partea mea sau a altcuiva. Bucuria copiilor de 2-6 ani (grupul de la proiectul Gradina de arta, din 15-19 iunie) de a explora Natura, asociind-o propriilor jocuri, m-a stimulat sa traduc si sa adaptez cateva pasaje din frumoasa si utila carte “Studiul Naturii pentru intreaga familie” (Nature Study for the Whole Family), scrisa de naturalistul american Laurel M. Dodge.

Luckas gradina de arta

Introducere in studiul naturii

„Ca naturalist care a crescut inconjurat de natura salbatica, asa cum e in statul Maine, stiu cat de important este jocul liber in natura. Eu cred ca exista o legatura intre copii si peisajul cu care iau contact prima data. Aici, in acest loc, incep copiii sa inteleaga natura. Aici, in acest loc, isi dezvolta increderea in sine, care este produsul unor activitati reale desfasurate intr-un mediu real.
Explorarea fireasca a naturii, care era fundamentul copilariei generatiilor anterioare, se desfasura liber, vara, in weekend sau dupa-amiaza. Astazi, copiii nu se mai joaca deloc pe maidan sau pe camp. Sunt prea ocupati ca sa mai colinde prin paduri si pe campuri. In loc de aventuri cu vecinii de aceeasi varsta, copiii sunt transportati de la o activitate la alta, programate de adulti. Cand sunt acasa, copiii isi petrec mult timp uitandu-se la televizor sau jucandu-se la calculator, ori rezolvand o gramada de teme.

rochita randunicii

Chiar daca ar vrea sa exploreze, curtile si imprejurimile sunt acoperite cu gazon sintetic si nu mai ramane nimic de descoperit. Peisajul multor zone pre-orasenesti a devenit steril, din cauza unor prea zeloase interventii tehnice, care au transformat maturatul in arta.Cat despre zonele urbane, ele demult au pierdut contactul cu natura. Chiar peisajul rural adopta tot mai mult standardele de curatenie ale orasului.

Dilema mea, si probabil si a voastra, este ce se poate face daca ai avut nesansa de a te naste fara beneficiul unui teren intins pe care sa il explorezi. Cum restituim copiilor JOACA AFARA, satisfacandu-le nevoia de a descoperi, si totodata asigurandu-ne ca vin acasa in siguranta?
Ca sa facem asta, eu zic ca trebuie sa ne implicam intr-o zona care era odata rezervata exclusiv copiilor. Trebuie sa mergem afara cu totii sa ne jucam.
Intrucat peisajul nostru devine tot mai artificial, iar programul nostru zilnic tot mai plin, aceasta joaca afara pare o sarcina imposibila. Avem munca noastra si sarcinile noastre care ameninta zilnic sa ne sufoce. Multi parinti nu sunt linistiti deloc la gandul de a deschide usa ca sa-si lase copiii singuri afara. Majoritatea se intreaba si cand ar putea sa gaseasca ei insisi putin timp liber sa mearga afara.

Desi natura nu ne mai intampina in pragul usii, iar timpul familiilor este fracturat de obligatii in afara casei, exista un hobby care va ajuta sa gasiti timp impreuna afara. Studiul naturii reprezinta asimilarea unor cunostinte despre lumea naturii. Nu este un curs formalizat cu lectii structurate, ci o aventura care incepe atunci cand va plimbati liber pe afara. Asa cum se jucau pe vremuri copiii in paduri si pe camp, ori in jurul casei, asa puteti si voi sa va duceti impreuna familia, sa se joace si sa descopere natura. Veti fi rasplatiti oricum, chiar daca cercetati mai superficial sau mai adanc ceea ce va inconjoara.”

Va urma

14

Anunțuri

Poveste cu un dovleac extraordinar

Vreţi să trăiţi emoţiile unei nopţi pline de şoapte şi mister? Vreţi să cunoaşteţi un dovleac cum nu a mai fost altul? Chiar în perioada sărbătorii de Halloween, vă invităm alături de cei mici la o poveste cu dovleci, inspirată însă de amintiri de la ţară româneşti.

Vodi- dovleacul extraordinar
Atelier creativ de teatru de păpuşi pentru copii de 2-5 ani.
Sâmbătă 1 noiembrie, ora 11
La Gradinita Grow Up, str Randunelelor nr 13.
Durata: 1 oră.
Preţ 40 lei/copil şi insoţitor. Al doilea copil: 20 lei.
Număr de locuri: 8.
Rezervări: adresele artelierd@yahoo.com// artelierdproiecte2012@gmail.com
Tel. 0724 554 199

O poveste din natură, despre aventurile şoricelului Botcurios în grădină, unde află despre fascinanta lume a dovlecilor.
„Tot anul dovlecii cresc, se umflă şi se rotunjesc. Ei sunt cei mai puternici şi mai mari din grădină. Dovleacul Vodi este însă complet altfel decat ceilalţi”.
In mijlocul răsadurilor, Şoricelul Botcurios întâlneşte un dovleac extraordinar, pe Vodi. La final, primeşte de la el, un dar pentru toată viaţa.
Vom construi o instalaţie a misterului şi suspansului, unde vom explora forme, sunete, culori.

In partea a doua, vom crea un dovleac de artă folosind tehnici mixte: colaj, pictură, cretă, pe carton colorat. Nu în ultimul rând, vom construi împreună un felinar din dovleac, cu care ne vom fotografia.
Vă rugăm să aveţi haine „de pictură” pentru copii şi încălţăminte pentru interior.

Mergi cu un copil la teatru!

Teatrul-o magie care îţi schimbă viaţa

Unul dintre mesajele ASSITEJ International de Ziua Teatrului pentru copii îi aparţine lui Dr.John Kani, scriitor, actor şi regizor. A trăit mare parte din viaţă în regimul Apartheid, din Africa de Sud, de segregare a populaţiei de culoare. Educaţia şi Arta au avut de aceea, cu atât mai mult, un caracter excepţional, în perioada copilăriei sale, despre care îşi aminteşte:
„M-am născut cu 70 de ani în urmă. Am crescut în cartierul New Brighton, de lângă localitatea Port Elizabeth. Pentru mine şi mulţi dintre prietenii mei viaţa însemna atunci pur şi simplu şansa de a fi în viaţă a doua zi, şi dacă erai foarte norocos, atunci mergeai şi la şcoală. Altfel pierdeai vremea prin cartier şi îţi vedeai viaţa distrusă de crudul regim Apartheid. Părinţii noştri nu erau obligaţi să ne dea la şcoală, iar dacă o făceau, atunci trebuia să plătească o taxă.

Într-o zi, profesoara de engleză ne-a dus să vedem „Macbeth” de William Shakespeare la Opera House, în oraşul Port Elizabeth. Eram cu toţii entuziasmaţi. Nu, nu pentru că mergeam la spectacol. Ne bucuram că mergem în oraş, că ne plimbăm cu autobuzul. Ajunşi la teatru, ne-am ocupat locurile, iar luminile s-au stins. Cortina s-a ridicat şi a început magia. Odată cu acea zi din 1958, viaţa mea s-a schimbat. Nu am înţeles prea bine piesa, dar faptul de a mă fi aflat în acel teatru m-a făcut părtaş la magia care se întâmpla pe scenă. Nu mai conteneam apoi să povestesc despre piesă şi despre experienţa din acea zi. Câteva clipe am uitat şi de Apartheid, am uitat că trăiam într-un oraş unde sărăcia îşi făcea simţită prezenţa la fiecare pas. Fusesem transportat într-o lume nouă, care făcea parte nu doar din imaginaţia mea, ci reprezenta un întreg univers al posibilităţilor. Ştiu că educaţia este cheia. Insă teatrul este, la rândul său, o cheie care îţi deschide uşa imaginaţiei. Din acea zi mi-am promis că într-o zi voi ajunge pe scenă, ca să spun toate poveştile auzite de la bunica, seara, înainte să mergem la culcare.

A duce un copil la teatru este un dar care îi dă puteri să îşi dorească să se facă auzit. Il face pe copil să creadă că şi el îşi va putea spune povestea într-o zi.” Dr John Kani
Născut în 1943, în Africa de Sud, New Brighton, Eastern Cape, John Kani este actor, regizor şi dramaturg.
http://www.assitej-international.org/news/john-kani/

spectacol de teatru la Sandra Afterschool, 19 martie 2014

spectacol de teatru la Sandra Afterschool, 19 martie 2014

Mergi cu un copil la teatru!

Nelson Mandela a declarat: „ Inţelegem şi promovăm noţiunea de educaţie, în acelaşi timp afirmăm dreptul copiilor de a fi ceea ce îşi doresc. Ei pot înfăptui ceea ce îşi doresc numai dacă au spaţiu să viseze şi să-şi trăiască visele”. ASSITEJ (Association International de Théâtre pour Enfants et Jeunes) consideră că teatrul creează spaţiul perfect în care copiii pot visa şi îşi pot trăi visele. Noţiunile lui Mandela despre copii erau centrale atât în cadrul concepţiei sale despre viaţă cât şi în cadrul aceleia despre guvernare. In relaţia lui Mandela cu copiii, vedem adâncimea şi orizontul larg al umanităţii sale. De asemenea, vedem spiritul său ludic, umorul şi bucuria, atitudinea plină de respect faţă de copii, ale căror puncte de vedere le lua in serios. Considera că educaţia este cea mai puternică unealtă pe care o avem. Işi găsea mereu timp pentru a sta cu copii, chiar în prezenţa leaderilor lumii. Iar dedicarea sa pentru această cauză se vede în activitatea fundaţiilor înfiinţate de el, ceea ce reprezintă moştenirea sa.

In calitate de creatori de teatru, e bine să ne întrebăm: abordăm copiii cu aceeaşi umilinţă, cu acelaşi respect, spirit ludic, cu aceeaşi credinţă în talentele şi umorul lor precum a avut el? La modul general, asigurăm noi, oamenii de teatru, copiilor-TUTUROR copiilor- indiferent de clasă, de rasă, de limbă, sau de alţi factori- „spaţii de visare” suficiente?

In 2014 are loc cea de-a 25-a Aniversare a Declaraţiei Drepturilor Copilului. Este cea mai completă afirmare a drepturilor copiilor, este tratatul de drepturile omului cu cel mai mare număr de ratificări din istorie. Totuşi, deşi majoritatea naţiunilor au semnat convenţia, câte dintre ele au luat în serios aceste drepturi?Câte dintre ele înţeleg cu adevărat implicaţiile Articolului 31, privitor la dreptul copiilor la „odihnă, relaxare, joacă, activităţi recreative, viaţă culturală şi artă”? Câte dintre ele investesc ca aceste drepturi să fie reale? Acestea nu sunt numai responsabilitatea naţiunilor, ci şi a noastră, a tuturor. In 20 martie, de Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii, ASSITEJ vă invită pe toţi să participaţi la campania în desfăşurare „Mergi cu un copil la Teatru”. Aceasta poate avea un impact esenţial asupra copiilor şi tinerilor cu care veniţi în contact.

Daţi-le un spaţiu în care să viseze, duceţi-i la teatru sau aduceţi teatrul la ei. Oricum decideţi să o faceţi, înlesniţi-le acest contact magic!
După cum a spus Mandela: „Istoria ne va judeca după impactul pe care îl avem în viaţa de zi cu zi a copiilor.” http://www.assitej-international.org/world-day-2014/message-y-hardie,-english/
Yvette Hardie, preşedinte al ASSITEJ (International Association of Theatre for Children and Young People), producător de teatru, regizor, scriitoare în domeniul teatrului, cu accent pe zona teatrului pentru copii.

Aventurile semintei, spectacol de teatru la Sandra Afterschool

Aventurile semintei, spectacol de teatru la Sandra Afterschool

Pofta vine bucătărind

Un atelier de gătit pentru copii înseamnă mai mult decât mâncare. In primul rând, orice atelier are un început, iar începutul  nu este întotdeauna Inăuntru, ci mai ales Afară. Afară ne întâlnim. Până intrăm în casă, ne bucurăm de ceea ce este afară. Uneori sunt căţeii şi un furtun conectat la o cişmea. Da, nu doar căţeii, ci şi furtunul se joacă. Fiindcă el este cel care ne incită la joacă, el – cu picăturile lui, pic pic….  Altădată este zăpadă de jur împrejur şi dintre nămeţi apare Matilda, mama căţeilor, prietenoasă şi simpatică. Cum să rezişti atâtor tentaţii? Unii dintre noi suntem somnoroşi şi nu foarte bine dispuşi, poate uşor speriaţi sau dornici să facem altceva, în orice caz, nu suntem tocmai din prima clipă, într-o dispoziţie de gătit brioşe. Dar  jucându-ne cu una şi cu alta, încet încet ne simţim tot mai bine. Ne jucăm cu bulgări, facem un mini om de zăpadă-mai mic decât s-a văzut vreodată- , apoi ne îndreptăm spre înăuntru, deşi mai mult ne-ar plăcea afară, asta e clar.

Image

Ajunşi înăuntru, copiilor nu le place să se dezbrace imediat şi nici să intre repede, aşa cum fac oamenii mari. Copiii au nevoie să descopere, prima dată, Spaţiul, şi să se împrietenească cu el. Oare e un spaţiu bun sau e un spaţiu rău, neprietenos, în care copiii sunt puşi să facă tot felul de lucruri de care nu au chef? Toate amănuntele spaţiului, care oamenilor mari nu le mai par aşa de importante încît să le acorde timp- de- explorare- pe- îndelete, copiilor le trezesc cel mai mare interes şi o aprigă dorinţă de cunoaştere şi joc. Uşa de la cuptor care se balansează în aşa fel încât vine înapoi de unde pleacă atunci când tragi de ea mai tare, tăvile metalice care fac pac-pac dacă le loveşti ritmic cu o coadă de lingură, butoanele de la aragaz care fac clic-clac când apeşi pe ele. Dar cel mai mult şi mai mult, în bucătărie, ne place apa, la începutul unei experienţe pentru care nu avem un chef uriaş. Mai ales dacă vârsta noastră este de 1 an şi 8 luni şi vrem cu mami,  ori avem 3 ani şi 6 luni şi am dori să stăm acasă, cu păpuşile.

La bucătărie, cu Apa începe Totul. Fiindcă trebuie, obligatoriu, să ne spălăm pe mâini.  Iar în atelierul FROG, precum în orice bucătărie profi, chiuveta are …duş, iar spălatul devine astfel, o mare distracţie. Care trebuie consumată fără grabă. Copiii se spală pe mâni jucându-se, iar oamenii mari trebuie să înţeleagă asta odată pentru totdeauna. Ce dacă ne udăm? A te uda este o bucurie mare de tot, vă mai amintiţi?

Image

Şi uite-aşa pofta vine la capătul unei experienţe complexe, a formelor, a culorilor şi texturilor, care se succed, se amestecă neaşteptat şi se transformă. In bolul verde poposeşte o lingură mare cu coadă albastră. Bobiţele verzi alunecă într-o pastă albă, ca pe tobogan. Apoi apar nişte hârtiuţe cu picăţele vesele roşii şi mov, în care turnăm compoziţia aromată, înainte de a o pune în căuşul alb al tăvii de brioşe.

Image

Cât tava stă cuminte în cuptor şi ceasul numără minutele exacte,spunem o poveste. Povestea se deapănă încetişor, un cuvânt, apoi altul, la rând, apar apoi, pe cozi de linguri din lemn, păpuşile colorate. Povestea curge ca un izvoraş.  La început povestea nu se aude, e mică şi firavă. Lumea vorbeşte, tacâmurile se lovesc unele de altele cu clinchet, picioruşele zdupăie pe podea,  scaunele sunt trase  încolo şi încoace şi scot un sunet metalic. Apoi se întâmplă o magie.  Povestea devine puternică, iar vocile de adulţi şi copii se fac mici-mici, până amuţesc. E linişte. Povestea se transformă într-un râuleţ zglobiu, care ne poartă în altă lume. Toţi sunt atenţi, curioşi să afle ce mai urmează, ce se mai întâmplă, cine mai apare, cine ce mai face…o mulţime de întrebări iscate de poveste. Intâmplările se înlănţuie, iar albia poveştii se lărgeşte şi se adânceşte şi ne poartă într-o lume uriaşă, colorată şi uimitoare. Uităm de brioşe, pentru câteva clipe, şi de aşteptarea nerăbdătoare. Vrem să aflăm ce urmează, iar tot ceea ce se întâmplă mai departe este surprinzător….Liniştea e în continuare, deplină. Nu se mai aude nimic în afara poveştii. Şi brusc, dintr-o dată, fără niciun avertisment, povestea se termină. A fost aşa de frumos să ascultăm împreună o poveste. Sufletele s-au  bucurat, ne-am împrietenit şi parcă am vrea ca totul să dureze, chiar toată ziua de s-ar putea. 

 Din tărâmul fanteziei, ne readuce în prezent, în spaţiul bucătăriei, mirosul îmbietor de brioşe coapte. De această dată chiar nu mai avem răbdare. Aşa deodată simţim în burtă un şoricel care ne roade. Ne e foame, ne e mare poftă….Privim cu nerăbdare, cadranul electronic al ceasului de la cuptor. Au mai rămas 4 minute, 3, 2, 1 şi gata, sună clopoţelul! Brioşele rumenite şi rotunjite lansează o invitaţie irezistibilă. Chipurile sunt numai surâs.

Image

Aşa se întâmplă de câte ori bucătărim- ne jucăm, povestim, aşteptăm, alergăm, descoperim, călătorim, aşteptăm, dorim, etc. Bucătăreala este magică. Ne face poftă de mâncare şi ne împrieteneşte. Mâncatul vine de abia la sfârşit, drept o încununare a întâmplărilor şi o răsplată binemeritată. Fiindcă noi am făcut mâncarea, iar asta este ceva minunat, orcine ştie. Dar una e să ştii, iar alta este chiar să faci!

Un atelier de gătit înseamnă însă mai mult decât mâncare. Ne poartă printr-o  întreagă experienţă. A simţurilor, a emoţiilor, a gândurilor, a întregului corp, care parcă e mai viu. Un atelier de gătit e o călătorie într-o poveste…..

Image

Bilunar, la atelier FROG (str. Costache Negri nr.18A), organizăm ateliere de gătit si povestit pentru copii de toate vârstele- REŢETELE BROSCUŢEI. Următorul atelier, care are loc duminică 16 februarie, ora 11, este dedicat brioşelor cupcakes cu ciocolată, vanilie şi alte dichisuri. Vom spune povestea originală, cu imagini unicat, Călătorie în oraşul de ciocolată. De această dată vor găti şi părinţii alături de copii, în cadrul unei competiţii a fanteziei şi creativităţii. Vom decora, în ton cu sărbătorile, inimoare.

Jocuri pe degete, atelier de teatru şi mişcare

Duminică 21 iulie, ora 10.30, la Casa de pe CheiImage

 JOCURI PE DEGETE,

Atelier creativ de teatru şi mişcare, inspirat de folclorul copiilor.

Pentru familii cu copii de 2-5 ani,

Susţinut de Andreea Bolovan şi Daniela Mişcov.

 Jocurile cu degetele sunt primele pe care le invaţă copilul de 2- 3 ani. Ele  constituie baza lecţiilor de cunoaştere ale propriului corp şi ale universului inconjurător.

 La atelierul JOCURI PE DEGETE vom descoperi teatral, sunete si rime si vom face exercitii de miscare, cu ajutorul mainilor- fascinante mijloace de expresie ale corpului omenesc.

  Durata: 1 oră.

Pe terasa Casei de pe Chei, Splaiul Unirii 195 (lângă staţia de metrou Timpuri Noi, pe cheiul Dâmboviţei).

Numar de locuri: 10.

Biletul: 35 lei/copil şi insoţitor.

Inscrieri la adresele: artelierd@yahoo.com //artelierdproiecte2012@gmail.com,

tel. 0724 554 199.