atelier de comunicare despre Franta gourmet si Gargantua si atelier de gătit crostini cu dichis

 

Sâmbătă 25 ianuarie, ora 11, Poveşti europene: Descoperim Franţa gourmet, atelier de comunicare, cu proiecţii foto, poveşti despre Gargantua şi Pantagruel şi exerciţii de dialog, Librăria Bastilia, intrare pe bază de donaţie, pentru copii de 6-9 ani, 15 locuri. Preţ recomandat pentru părinte cu un copil: 35 lei, pentru părinte cu doi copii: 50 lei.

Tradiţia şi bogăţia culturii gastronomice, ritualurile, prezentarea excepţională a mâncării si rafinamentul gusturilor, al felurilor de mâncare au facut organizatia UNESCO- cea care are în grija patrimoniul cultural al omenirii- să declare Franţa, in 2010: „world intangible heritage”, patrimoniu spiritual al omenirii, am spune. In decernarea titlului au contat mai ales ritualurile sociale ale meselor festive, de la oraş şi sat, această întreagă cultură a convivialităţii pe care o moşteneşte întreaga Europă, de la Franţa. In Franţa s-a născut primul restaurant-locul inventat de francezi pentru ca semenii lor să se simtă bine după călătorie, să se refacă după drum, in toate sensurile, culinar inclusiv.  Vom afla şi cum omagiază mâncarea o carte clasică a culturii franceze, Gargantua şi Pantagruel, unde sunt evocate principalele ingrediente ale epocii, care compun şi azi, cu rafinament, bucătăria franceză.

Imagine

La atelierul POVEŞTI EUROPENE, Descoperim Franţa gastronomică şi poveştile ei, călătorind prin intermediul imaginilor, de-a lungul regiunilor culinare ale Franţei, şi discutând, căci atelierul nostru este de comunicare. Avem multe de comunicat despre Franţa!

Jocurile şi exerciţiile de comunicare vor fi inspirate de viata de zi cu zi: cum comandăm, cum servim, care sunt regulile si eticheta. Ne vom juca de-a ospătarii, bucătarii şi clienţii, vom face şi un mic concurs. Profităm de faptul că ne vom afla in mansarda- cafenea a librăriei unde acest tip de serviciu e la el acasă-  aici se serveşte cafea, ceai, bere. Ca de fiecare dată, ne va insoţi o carte: Paris. tot ce trebuie să ştii, Editura Litera mică.

Duminică 26 ianuarie,ora 11, Reţetele broscuţei- gătim CROSTINI CU DICHIS, aperitive italieneşti cu 4 sortimente de brânză, 3 feluri de pâine, fructe şi legume proaspete şi spunem povestea şoricelului Remy, celebrul bucătar genial de la Paris, la Atelier FROG, bilet 60 lei/copil şi însoţitor, pentru copii de 6-10 ani, 8 locuri.

După rezervare,  plata la acest atelier se face in avans, în contul IBAN: RO76RNCB0484129229740001,  BCR Piaţa Romană, catre Broscuta Fandosita SRL, până vineri 24 ianuarie inclusiv.

Imagine

Ne continuăm lecţiile de gătit, de această dată o vom face cu un  grup de copii mai mărişori. Vom testa cum se combină gusturile şi culorile, vom afla care sunt diferenţele dintre feluritele sortimente de brânză şi care combinaţie este cea mai reuşită estetic şi ca gust. Nu in ultimul rând, vom afla că şi fructele se combină excelent cu brânza, pe un sandviş. Atelierul nostru are drept obiectiv declarat mâncatul sănătos, folosirea unor ingrediente proaspete, naturale-pe care chef-ele le vor prezenta pe indelete, cu pricepere. La sfârşit, tot ce am preparat vom mânca, mici şi mari, intr-o atmosferă de party matinal, cu dichis.

Rezervări: artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Vă aşteptăm cu drag!

 

 

Omul de zăpadă, crostini cu dichis, Franţa gourmet

Ne reîntâlnim în 2014, cu bine şi sănătate! Pentru început, în ianuarie, am pregătit 4 ateliere, pentru toate grupurile de vârstă  . Sperăm să fie gând la gând cu bucurie!

 Sâmbătă 18 ianuarie, ora 11, la atelierul Degetarul fermecat, spunem OMUL DE ZĂPADĂ după H.Chr. Andersen -teatru de păpuşi şi modelaj, Librăria Bastilia, str Piaţa Romană nr. 5, bilet 35 lei/copil şi insoţitor, pentru copii de 2-5 ani, 15 locuri.

Imagine

Duminică 19 ianuarie, ora 11, Reţetele broscuţei, facem CROSTINI CU DICHIS, atelier de gătit şi povestit, facem crostini şi spunem povestea lui Remy, şoricelul devenit mare bucătar, la Atelier FROG, str Costache Negri nr. 18A (pe straduţa paralelă cu Opera Center, zona Eroilor, Operă), bilet 60 lei/copil şi insoţitor, pentru copii de 2-5 ani, 8 locuri.

Sâmbătă 25 ianuarie, ora 11, Poveşti europene: Descoperim Franţa gourmet, atelier de comunicare, cu proiecţii şi poveşti, despre plăceri gurmande şi locuri gourmet, despre Gargantua şi Pantagruel, Librăria Bastilia, intrare pe bază de donaţie, pentru copii de 6-9 ani, 15 locuri.

Duminică 26 ianuarie,ora 11, Reţetele broscuţei-CROSTINI CU DICHIS, la Atelier FROG, bilet 60 lei/copil şi însoţitor, spunem povestea lui Remy, marele bucătar, şi facem crostini împreună cu copiii de 6-10 ani, 8 locuri.

Participarea se face numai pe bază de rezervare, pentru buna desfăşurare a activităţii (care impune achiziţionarea unor materiale, ustensile, organizarea spaţiului, mobilier, etc).

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com, tel. 0724 554 199.
In caz că nu mai puteţi participa dupa ce aţi făcut rezervarea, vă rugăm să ne anunţaţi cu cel puţin 24 de ore înainte, ca să putem folosi locul disponibil pentru alţi părinţi interesaţi, care au putinţa de a participa cu copiii la activitate.

Pentru rezervările la activităţile de săptămâna viitoare, reluăm dialogul  pentru confirmare.

 Mulţumim şi vă aşteptăm cu drag!