Evrika pentru sănătate

Program de știință, igienă și artă pentru școlari, în 10, 17 și 23 mai

Vom pătrunde în mintea savanților și vom afla pașii procesului de descoperire, cum sunt rezolvate problemele și când apare momentul Evrika!- descoperirea. Descoperirile prezentate în programul EVRIKA pentru sănătate ne arată unde poate ajunge o minte iscoditoare și cum ne ajută știința, în special cea legată în mod direct de medicină și hrană.

Vom asculta povești despre oameni care au văzut tot ce vedeau și semenii lor, dar au gândit ceea ce nimeni nu a gândit înaintea lor. Poveștile lor ne arată cum au ajuns patru savanți să inventeze lucruri care ne-au schimbat viața-antibioticele, mâncarea congelată și vaccinurile. Aceștia sunt Alexander Fleming, Howard Florey, Clarence Birdseye,  Edward Jenner.  

  1. Cum au descoperit Fleming și Florey antibioticele, 10 mai, ora 10
  2. Peștele congelat al lui Birdseye, 17 mai, ora 10
  3. Vaccinul lui Jenner, 23 mai, ora 10

Arta va fi alături de noi, fiindcă ne inspiră în egală măsură și ne ajută să ne relaxăm în timpuri grele cum este acesta. Nu în ultimul rând, întărim și cunoașterea regulilor de igienă de care vom avea mare nevoie în continuare.

Programul este structurat în 3 părți:

-o poveste de știință comentată

-sfaturi de igienă

-o activitate de artă: imprimeuri din natură-10 mai, plicuri colaj-17 mai, jurnalul de artă-23 mai.

Fiecare modul cuprinde discutarea unor reguli de igienă (cum să ne protejăm de infecții, cum să păstrăm mâncarea sănătoasă, cum să ne apărăm de bacterii și virusuri) și a unor  mijloace de întărire a imunității și apărare a corpului.

Cum se desfășoară

Ora 10 a programării se referă la sesiunea live pe Zoom, din 10, 17 și 23 mai, care durează 30 minute.

Celelalte materiale sunt accesibile prin Google doc și pot fi descărcate și folosite oricând.

După confirmarea de plată, participanții primesc linkul de acces la conferința Zoom și la materialele din Google doc.

Onorariul

Onorariul este o donație de 25 lei/copil, achitată în contul RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Miscov, până la data activității rezervate, cu numele programului specificat.

Vă așteptăm!

HEALTHY KIDS

Curs de engleză despre sănătate și creativitate

Din 7 aprilie, vă propunem cursul de limba engleză  Healthy kids, pentru copii de 6-10 ani, despre sănătate și creativitate în limba engleză. Este un concept original, inspirat de temele cu care ne confruntăm în perioada pandemiei de coronavirus.  Cursul asociază exerciții despre igienă și corpul omenesc, cu fragmente din literatura engleză pentru copii, pentru a stimula atât conversația, cât și lectura în limba engleză.

Poveștile, selectate din tradiția literaturii engleze,  folosesc o limbă bogată, plină de subînțelesuri, ironii și jocuri de cuvinte, care amuză, dezvoltă imaginația și limbajul copiilor, totodată le îmbogățesc cunoștințele despre mediul înconjurător.

Cursul Healthy Kids are 4 module cu câte 2 lecții săptămânal: 

How to wash your hands, 7,9 aprilie

How your body fights viruses, 14,16 aprilie

How I organise my fridge?, 28,30 aprilie

Viruses and germs, How viruses work?, 5, 7 mai.

Fiecare modul este structurat pentru dezvoltarea a 3 competențe: listening (conversation), writing (grammar&vocabulary), reading (pronounciation&vocabulary).

Săptămânal au loc 2 lecții pentru fiecare modul, a câte 50 minute, cu sesiuni Skype urmate de teme offline (care vor fi corectate și oferit feedback):

-How to wash your hands, 7,9 aprilie

Privim și comentăm un film de pe YouTube- listening

My body, exercises- grammar &vocabulary-writing (offline)

The History of Tom Thumb, poveste populară- reading.

How your body fights viruses, 14,16 aprilie

Privim și comentăm un film de pe YouTube-listening

Which sense is it; describe an action or gesture, grammar&vocabulary-writing(offline)

Winnie-the- Pooh, de A.A. Milne ( capitolul II)- reading.

-How I organise my fridge?, 28,30 aprilie

Privim și comentăm un film de pe YouTube

Which kind of food is healthy, grammar &vocabulary-writing (offline)

Johnny-Cake, poveste populară-reading.

Viruses and germs, How viruses work?, 5, 7 mai

Privim și comentăm un film de pe You Tube

Dental care, Diseases, grammar&vocabulary- writing (offline)

Through the Looking Glass, Humpty Dumpty, L. Carroll- reading.

Lecturile sunt însoțite de exerciții de explicare a cuvintelor noi și expresiilor,  vocabulary practice, comprehension questions, composition topics.

Cerințe tehnice

Pentru acest curs, aveți nevoie de :

-calculator cu microfon și webcam

-conexiune la Internet

-Skype și Dropbox instalat

Când putem face lecțiile

-dimineața de la ora 10 la 11

-seara de la ora 18 la 19

Taxa

Un modul (cu 2 lecții) costă 70 lei, două module 140 lei, trei module 210 lei. Se poate achiziționa minim un modul. Pentru înscrierea la tot cursul, cele 4 module, se oferă 20% reducere, taxa redusă fiind în acest caz de 224 lei.

Cum se face plata

Se transferă suma în contul IBAN IBAN RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, titular cont Daniela Mişcov  PFA. Pentru plata întregului curs se plătește în 2 tranșe, 50% înainte de începere, iar restul, cel târziu înainte de modulul 4. După efectuarea plății, veți primi o chitanță fiscală prin email.

Se poate face plata si prin PayPal, accesati PayPal.Me/DanielaMiscov 

Inscrierea se face prin completarea formularului de pe site. In cazul în care copilul nu mai poate participa la un modul și ați plătit, veți fi mutați la alt modul sau program.

Profesor

Cursul este conceput și livrat de Daniela Mișcov, profesor de limba engleză. Este licențiată  a Facultații de limba engleză a Universității București  și are experiență didactică și de tutoring. De asemenea, are o îndelungată practică de conversație în proiecte culturale internaționale. 

Bibliografie

In conceperea cursului, am consultat, spre documentare, manuale și caiete de lucru publicate de Editurile Macmillan Heinemann, Oxford University Press, Dorling Kindersley Limited,  și volumul  realizat de Ecaterina Popa și Ioan A. Popa, Children’s Literature, Selected Readings,  Editura Didactică și Pedagogică, 1983.

Telefon contact:

0739 661 473.

 

Vă așteptăm!

Povești care ne umplu sufletul

Găsiți lectura pe canalul cu același nume de pe You Tube

Exerciții creative pentru ”Povestea orașului Tot-La-Fix”

Să desenăm mâncare

In ”Povestea orașului Tot- La- Fix” vizita la bunicuța este însoțită de imaginea unei mese apetisante cu roșii, pâine, suc de fructe, gogoși. Am putea să exersăm și noi să desenăm mâncare, începând cu primii pași- conturul.

Sfaturile de mai jos sunt traduse și adaptate după ”Drawing food, a journal” de Claudia Pearson.

1. Incepem să exersăm cu fructe și legume. Ne trebuie doar un creion HB și o gumă.

Facem conturul, cât mai simplu cu putință. Alegem pentru început un fruct sau o legumă cu un contur clar, o culoare și textură care ne plac. Un măr, o portocală, o roșie.

Plasați obiectul în ce poziție vă place, în lumină.

Cu un creion ascuțit, desenați conturul pornind de la un anumit punct, de sus de exemplu, fără să luați creionul de pe hârtie și fiind atenți la schimbările formei. Când ați terminat conturul, desenați codița.

Pare simplu, dar nu e chiar așa simplu. Incercați de multe ori până ce simțiți că între ochii și mâna voastră este o legătură puternică.

2. Colorăm

Studiați culorile care compun fructul și alegeți creioanele colorate potrivite. Incepeți cu un strat de culoare uniformă, apoi adăugați o altă culoare, ca să obțineți nuanțe.

Alegeți culoarea mai deschisă, apoi culoarea mai închisă. Deci prima dată folosiți galben sau oranj, apoi roșu sau vișiniu. 

cartea jurnal care ne-a inspirat

Exerciții de scriere creativă

1.Ești acasă la  bunicuța din poveste și timpul se oprește în loc. Descrie scena.

2. Dacă ai rămâne  în acest loc un an ce ai face? Ce jocuri ai juca, despre ce ai vorbi, ce ai face, ce ți-ar plăcea să înveți?

3. Desenează harta grădinii (cu toate lucrurile pe care ți le dorești).

4. Care este mâncarea ta preferată? Cine o gătește cel mai bine? Ce amintiri ai despre acest fel de mâncare?

5. ”Oare am putea să facem ceva ca lucrurile să fie ca pe vremea când oamenii mai aveau timp? Măcar un pic”- spune Tomi. Ce am putea face, măcar un pic, ca să fim mai aproape de natură, sau să avem mai mult timp? Găsește 3 soluții.

Rețete

Gogoșile sunt cu atât mai bune cu cât sunt mai pufoase. Oare nu ar fi minunat să gătești niște gogoși bune pentru prânz sau cină? Iată două rețete bune. Inainte să mânânci toate gogoșile, încearcă să desenezi și să colorezi câteva.

pe blogul jamilacuisine.ro, cautati rețeta gogoși pufoase de casă

Mult succes și #să stăm acasă!

Un tablou, o poveste si noi

Vă invităm în 9 și 12 ianuarie, ora 11.00, la Muzeul Theodor Pallady, la programul cultural creativ ”Un tablou, o poveste și noi” inspirat de  întâmplările iernii, făurite din zăpadă, așa cum le-au văzut pictorii și scriitorii. Vom admira împreună obiecte inedite din colecția muzeului, tablouri și povești, iar în frumosul cerdac al casei Melik, ne transformăm în mici artiști. Programul este realizat de Asociația Artelier D în parteneriat cu Muzeul Național de Artă.

Nea, zăpadă, omăt – Joi, 9 ianuarie, ora 11.00.  Zăpada albă și pufoasă ne fascinează în fiecare iarnă. Tabloul Peisaj de iarnă, de Ion Țuculescu, de la Muzeul Colecțiilor de Artă și  povestirea Tris, o inimă și-un vis, de Victoria Pătrașcu (revista Fabulafia nr. 2 din 2015), ne vor ghida aventurile imaginare din universul hibernal. Oare ce obiect din muzeu ne face să ne gândim la iarnă? Re-compunem cele două opere, pictăm cu alb pe fond negru.

De-a v-ați ascunselea- Duminică, 12 ianuarie, ora 11.00. Cum își petreceau oamenii iarna acum câteva sute de ani? Descoperim răspunsul studiind tablourile lui  Pieter Brueghel cel Tânăr, Iarna, din Galeria Europeană și tabloul Vânători în zăpadă, de Pieter Brueghel cel Bătrân, de la Muzeul de artă din Viena.  In partea a doua a activității, alcătuim o poveste pentru banda desenată De-a v-ați ascunselea,  de Ileana Surducan (revista Fabulafia nr. 2 din 2015).

 

Durata: 1 oră și jumătate

Taxa: 27 lei pentru copil, 20 lei pentru părinte

Număr maxim de participanți: 10 familii

Părinții pot participa alături de copii, achitând taxa corespunzătoare

Rezervarea se face pe baza achitării avansului.

Avans reprezintă 50% din sumă, se achită prin prin transfer bancar, în contul RO12 BTRL RONC RT04 8949 8301, Banca Transilvania, pe numele Daniela Mișcov, menționând numele programului și data.

Grădina de Artă

Program despre natură și artă în grădinile a două muzee

Artelier D în parteneriat cu Muzeul Național de Artă lansează o nouă ediție a programului Grădina de Artă, în perioada iulie-august 2019. În cadrul a trei ateliere ( în 7, 21 iulie și 4 august, de la ora 10) vom explora atât arta grădinii, cât și spațiul natural, plecând de la patrimoniul Muzeelor Theodor Pallady și K.H. Zambaccian. Fiecare întâlnire propune o perspectivă distinctă asupra grădinii, văzută ca

– sursă de inspirație

-loc de relaxare

– teren ludic.

De la prima sămânță din care a răsărit un lăstar verde, oamenii s-au simțit legați de grădina lor. De-a lungul timpului, grădinile și-au schimbat aspectul și scopul, inspirându-i pe truditorii lor, ca și pe privitori, fie ei artiști, regi, peisagiști, arhitecți, scriitori ori botaniști.

Vom cerceta natura prin intermediul unor stații de lucru tematice, plasate în grădinile celor doua muzee. Scenetele interactive după cartea „Auzi cum vorbesc copacii” de Peter Wohlleben vor stimula curiozitatea față de natură și pofta de povestit. Ultima parte a programului este dedicată unor lucrări artistice proprii, bazate pe îndemânare și imaginație. Iar anul acesta îi provocăm pe părinți să-și facă propriile creații, alături de copii. Intâmplări firești din natură, cu insecte, păsări și plante, vor completa programul.

Atelierele sunt susținute de Daniela Mișcov, educator cultural.

Duminică 7 iulie, ora 10.00, Muzeul Theodor PalladyÎn Grădina Paradisului. Descoperim florile lui Monet, Matisse și Pallady. Creația grafică a lui Pallady ne prilejuiește o incursiune în Parisul interbelic. Pictăm flori în maniera celor trei mari artiști moderni.

Aplicații la stația despre viețuitoarele grădinii: Unde trăiește această ființă?

Duminică 21 iulie, ora 10.00, Muzeul K.H. ZambaccianJocuri verzi. Construim personaje, instalații și spații ludice în aer liber, alături de proiecte de spectacol în jurul statuilor din grădină. Compunem o sculptură din elemente vegetale.

Aplicații la stația despre păsări: Ouă, pene, cuiburi.

Duminică 4 august, ora 10.00, Muzeul Theodor PalladyPe o frunză de biloba. Călătorim în spațiul asiatic, pornind de la un copac de ginko biloba și de la un vas de porțelan chinezesc. Invățăm despre muzica liniștii într-o grădină zen și apoi construim un instrument cu clopoței de vânt.

Aplicații la stația despre copaci: Frunze și semințe.

Imagine de la Grădina de Artă din 2018

Informații

Durata atelierului: 1 oră și jumătate (10.00- 11.30)

Taxă: 25 lei/ participant ( părinte sau copil).

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe site și plata unui avans de 50% din taxa totală corespunzătoare numărului de participanți.  

Date transfer:

IBAN RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, titular cont Daniela Mişcov.

Când faceți transferul vă rugăm să precizați următoarele informații:

-numărul de participanți,

-data pentru care faceți rezervarea  și

-numele programului ales.

Restul sumei se achită cash, la sosire, în ziua programului.

In caz de anulare a participării, avansul nu se poate restitui, dar poate fi reeșalonat pentru un alt atelier, la o dată convenită.

Nu este necesar să achitați întreaga suma, ci doar avansul specificat.

Atelierele se adresează familiilor cu copii de 6-10 ani

Copiii participă la program împreună cu părinții

Număr maxim de participanți: 12 familii.

Vă așteptăm cu drag, în frumoasele grădini a două case- muzeu din vechiul București!

Calendarul programului

Grădina secretă

Program de educație culturală, artă și natură, în 4 duminici de august,

de la ora 10, la Muzeul Pallady, str Spătarului nr. 22.

Patru duminici la rând, în luna august, la Muzeul Pallady la Casa Melik, alături de Asociația Artelier D și echipa Muzeului Pallady, vom descoperi patru obiecte de mobilier cu secrete, din patrimoniul muzeului, vom asculta patru povești și vom învăța despre secretele unor ființe din natură, pe care le vom picta în patru tehnici diferite. Programul este realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României.

Atelierul va debuta cu o activitate de observare botanică în grădină și se va încheia cu un joc de memorie despre insecte.

 1. Care este secretul ciocârliei? Spunem Legenda ciocârliei. Sărbătorim Anul Păsărilor aflând lucruri uimitoare despre lumea păsărilor și învățăm cum să avem grijă de ele. Explorăm pupitrul cu secrete în stil Ludovic al XV-lea. Pictăm păsări măiestre, în stilul artistului român Ștefan Câlția; tehnică mixtă, tempera și colaj. Duminică 5 august, ora 10.00

2. Care este secretul trandafirului? Spunem povestea Trandafirul de aur. Aflăm tainele parfumului de trandafir. Cercetăm ascunzișurile casetei de bijuterii cu abanos, din secolul  al XVII-lea. Pictăm flori în stilul artistei  americane Georgia O’Keeffe, tehnică mixtă cu acuarelă, creioane cerate și tuș. Duminică 12 august, ora 10.00

3.Care este secretul nucului? Spunem povestea Copacul care vorbește. Invățăm despre beneficiile nucului și ale fructelor sale. Descoperim secretul bufetului de nuc, stil Renaștere, din secolul XVII. Pictăm copaci în stilul artistului austriac Gustave Klimt, tehnică mixtă cu acuarelă și carioci. Duminică 19 august, ora 10.00

4.Care este secretul albinei? Spunem povestea Grădina naturală. Invățăm să ne amenajăm o grădină prietenoasă pentru albine. Descoperim secretul pendulei aurite stil Andre-Charles Boulle, din secolul al XVIII-lea. Facem o grădină din colaje de hârtie colorată, în stilul artistului francez Henri Matisse. Duminică 26 august, ora 10.00.

 

Informații utile

Atelierele se adresează familiilor cu copii de 6-10 ani.

Durata atelierului: 1 oră și jumătate.

Taxă părinte -15 lei; copil- 30 lei. Copiii participă la program împreună cu părinții.

Rezervări: educatie@art.museum.ro

Inscrierile se fac la începutul săptămânii programului  ales.

Vă așteptăm!

OUL NĂZDRĂVAN – program de artă și tradiție românească

Artelier D vă invită la atelierul de creativitate și educație culturală ”Oul năzdrăvan”, sîmbătă 14 iulie, ora 10, la Muzeul de Artă Populară Dr Nicolae Minovici, str Nicolae Minovici nr.1 (lângă fântâna Miorița și parcul Herăstrău). Program pentru familii cu copii de la 3 la 10 ani.

”Oul năzdrăvan” este un atelier de educație culturală care ne conduce în miezul unor simboluri tradiționale, care au inspirat creativitatea românească : oul și pasărea.

Conduși de un personaj sub forma unui ou năzdrăvan, vom explora jucăuș, colecția de ouă încondeiate și vase decorative.

Apoi, în grădină, vom asculta povestea ” Baba mânca ouă”, după ” Punguța cu doi bani”, de Ion Creangă, spusă prin intermediul teatrului de păpuși, în dialog cu publicul.

În ultima parte, dedicată creativității, vom picta simbolul oului și al păsării, în tehnica colajului.

Activitatea durează o oră și jumătate.

Rezervările se fac la adresa artelierd@yahoo.com.

Taxa este de 10 lei/persoană.

3

Ascultăm ”Cerbul cu stea în frunte”, programul Căsuța cu legende românești, 2017

 

Rezervări pentru grupuri

Atelierul ”Oul năzdrăvan” poate fi programat și pentru grupuri organizate de preșcolari și școlari, cu o rezervare prealabilă, de cel puțin o săptămână avans față de data aleasă.

Date disponibile în luna iulie: 25 iulie dimineața sau oricare zi de joi și vineri după ora 14.00.

 

Despre program

”Oul năzdrăvan” este primul modul din cadrul programului ” OUL, STRACHINA ȘI DIVANUL”, organizat de Artelier D la Muzeul de Artă Populară Dr Nicolae Minovici, care se derulează pe parcursul lunilor iulie-noiembrie 2018.

Următoarele module vor fi : ” Strachina albastră”- despre vase de lut, olărit și rețete tradiționale ; și ”Divanul cu povești”- despre materiale de îmbrăcăminte și îndeletniciri casnice.

Realizat în parteneriat de către Asociația Artelier D și Muzeul Municipiului București, programul ”OUL, STRACHINA ȘI DIVANUL” își propune să familiarizeze copiii de la 3 la 10 ani, cu patrimoniul Muzeului de Artă Populară Dr Nicolae Minovici și cu personalitatea doctorului Nicolae Minovici, întemeietorul său.

 

2 (2).jpg

Imagine de la unul din atelierele din 2017, programul ”Căsuța cu legende românești”

”OUL, STRACHINA ȘI DIVANUL este un program care ne aduce aproape de identitate și patrimoniu national, așa cum sunt ele reflectate de colecția muzeului : 200 de ouă încondeiate din întreaga țară, străchini de Făgăraș, Sibiu și Brașov,  olărie moldovenească, din Banat sau maghiară, ulcioare săsești de secol XVII, costume brodate, brâie, cămăși cu mâneci de borangic, catrințe, ștergare de cap, ilice, nădragi, scoarțe și cergi de lână așternute pe divanuri.

Prin povești, artă și activități educative, vom stimula curiozitatea copiilor față de tradițiile și artefactele românești. Vom explora arta populară în legătură cu tradițiile și muncile agrare.Vom afla care erau utilizările unor ingrediente precum porumbul și grâul la rețetele satului. Vom cerceta materiale precum lâna, inul, cânepa, lutul în cadrul unor îndeletniciri din societatea tradițională.

La toate atelierele, copiii vor realiza propriile creații, folosind motive și materiale specifice artei populare românești;

Programul este coordonat de Daniela Mișcov, educator cultural, și Despina Hașegan, specialist programe despre patrimoniu. Prima parte a programului, ”Căsuța cu legende românești”, a avut loc în vara anului 2017, cu aceeași echipă.

5

Programul din 2017, ”Căsuța cu legende românești”

Despre Muzeul Nicolae Minovici

Casa și colecția

In anul 1905, profesorul dr Nicolae Minovici, ridica ”prima casă în stil popular românesc”, pentru a adăposti colecția sa de artă populară. Construcția a fost declarată monument de arhitectură încă din anii 30. A funcționat ca muzeu privat încă din 1906. In 1937, Nicolae Minovici a donat colecția sa de artă populară alături de proprietatea aferentă, în suprafață de 13.878 m.p., Comunei  (Primăriei) Bucureștilor). Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900, care avea și o fermă destinată culturii pomilor fructiferi, plantelor și creșterii păsărilor.

Vă așteptăm cu drag!

1.jpg

 Foto de la programul Căsuța cu legende românești, 2017

Artelier D povesti romanesti &mestesuguri

Sâmbăta 4 februarie, ora 11, la Nod Makerspace, Splaiul Unirii nr.160,  în cartierul Timpuri Noi, lansăm un proiect inspirat de povești și meșteșuguri românești. Va avea loc bilunar, sâmbăta. Prima sâmbătă din lună- pentru grupul 3-6 ani, a treia- pentru copii peste 7 ani. Prima poveste, o adaptare după  “Inul și cămeșa”, de Ion Creangă. Invățăm lucruri minunate despre IN și descoperim calitățile sale confecționând hăinuțe de păpuși. Facem păpuși fete și băieți din coceni de porumb, inspirate după modele tradiționale.

Artelier De povești românești și meșteșuguri este un concept al asociațiilor Artelier D, Proiecte pentru copii și Să învățăm meșteșugurile, care îmbină povestitul (storytelling-ul) și teatrul de păpuși, cu activități inspirate de meșteșugurile tradiționale românești.

Ne întâlnim într-un loc simbolic, Nod Makerspace (Splaiul Unirii nr.160, etajul 2), sediu al industriilor creative din cartierul Timpuri Noi, unde în perioada comunistă a fost centrul fabricii Industria Bumbacului. Ne bucurăm să putem continua astfel activitățile creative pentru familii în cartierul Timpuri Noi, lansate odată cu proiectul Timpuri Noi, oameni și povești, finanțat și dezvoltat prin programul Generator 2021.

Durata: aprox 1 oră și jumătate.

Pentru copii de 3-6 ani, în prima sâmbătă din lună; pentru copii de 7-10 ani, a treia sâmbătă din lună.

Taxa: 40 lei/familie cu un copil. 60 lei/familie cu doi copii.

10 locuri disponibile, pe baza de rezervare, la una dintre adresele artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com, ori 2016timpurinoi@gmail.com.

Nu se pot face rezervări telefonic și nu se iau in considerare participările de  pe paginile  de event ale platformei Facebook, care au doar rol de anunț și promovare.

Pentru alte informații ne puteți contacta la numărul: 0724 554 199.

papusi-hertea-1

Păpuși create de copii la țară, în anii 80, colecția Iosif Herțea

Bilunar, sâmbăta la ora 11, vom spune povești românești și vom crea păpuși și obiecte din lut, textile, lemn și alte materiale naturale. Va fi un atelier al artelor creative pentru întreaga familie. Ne inspiră materiile prime care au stat la baza creațiilor tradiționale românești.

Vom împleti mestesugul cu teatrul de păpuși,vom combina îndemânarea cu interpretarea și comunicarea. Vom redescoperi frumoase povești românești, de autor sau anonime.

Ne fundamentăm demersul pe concepția etnologului  Iosif Herțea  (născut în 1936 în județul Maramureș, deopotrivă muzicolog și compozitor de muzică de teatru, distins de UNITER în acest sens, în 1995 și 2004). I. Herțea a considerat întotdeauna jucăriile ca fiind de o mare importanță în educația copiilor cât și pentru studiul folclorului, https://cimpoiulsidiavolul.wordpress.com/2015/06/01/seriozitatea-jucariilor/

“Jucăriile, atât prin folosirea cât și prin facerea lor, împlinesc o funcție catartică derivată din satisfacția realizării jucăriei, împlinind nevoia cunoașterii de sine /…/

Prin caracterul lor ne-desăvârșit, jucăriile și confecționarea lor stimulează imaginația, căci ele pot fi dezvoltate, perfecționate. Copilul dobândește astfel și  cunoștințe asupra proprietăților diferitelor materiale (elasticitatea, rezistența în timp, etc) și a calității uneltelor de tăiat, perforat, etc. Copiilor li se dezvoltă astfel “analizatorii tactili, vizuali  și auditivi .” Iosif Herțea, capitolul Jucării sonore, din volumul  “Cimpoiul și Diavolul, O poveste adevărată a instrumentelor muzicale populare din România”, lucrare premiată de Academia Română în 2016 cu Premiul Ciprian Porumbescu pentru Etnomuzicologie.

Rugăminte

Intrucat Artelier De povești românești & meșteșuguri presupune cheltuieli pentru materiale si pregatire minuțioasă raportate la un număr restrâns de locuri, avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa. Rezervarea se poate face numai pe email, cu precizarea numelui și vârstei copilului. Cu regret vă spunem că anularea nejustificată a rezervării sau neprezentarea fără anunțare prealabilă duc la pierderea locului la atelierele din 2017. Sperăm să ne înțelegeți că o facem tocmai pentru buna desfășurare a acestei activități și vă mulțumim.

Calendar:

Martie

Casuța din oală, poveste populară . Facem păpuși și podoabe din lut si lemn.

Aprilie

Povestea rândunicii, legendă populară. Facem instalații mobile cu păsări.

Mai

Balaurul cu douăsprezece capete, după Petre Ispirescu. Facem măști cu monștri, din elemente textile și plante.

Vă așteptăm cu drag.

papusi-hertea-2

Păpuși din colecția Iosif Herțea

 

 

 

Divanul povestilor

In august, în expoziţia Oglinzile Orientului

Vă invităm, în luna august, la 3 ateliere creative de poveşti, după 3 autori români, Regina Maria, Mihail Sadoveanu şi Anton Pann, inspirate de personaje, întâmplări  şi locuri din Orient, în cadrul expoziţiei Oglinzile Orientului, de la Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească (Calea Victoriei nr.59-63).

Olga Dugina, art, femeia

Grafică de Olga Dugina, la volumul 1001 de nopţi, http://www.duginart.com

 

 

  1. Vom călători pe Insula Şerpilor, unde paznicul turc de far trăieşte o întâmplare de basm;

11 august, ora 11 – Insula şerpilor, adaptare după povestea Reginei Maria. Durata: 60 minute.

  1. Vom poposi în târg la Basra, vechi port din Irak, alături de un neguţător de lemn de santal, care trece proba dură a iniţierii în afaceri, cu ajutorul unui filosof.

18 august, ora 11 – Istorisire cu un neguţător de santal, după Divanul Persian, de Mihail Sadoveanu. Durata: 60 de minute.

3. Vom râde de păţaniile cu săpun, cireşe şi covrigi, ale lui Nastratin Hogea, învăţând                     lucruri cu miez.

25 august, ora 11 – Din Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, adaptare după Anton Pann. Durata: 60 de minute.

Olga Dugina art

Grafică de Olga Dugina, la volumul 1001 de nopti

Sesiunile se desfăşoară sub formă de storytelling (lectură dramatizată), în spaţiul expoziţiei Oglinzile Orientului. In partea a doua, vom desena şi colora personaje şi obiecte inspirate de poveste.

Vom sta pe pernuţe, de aceea este necesară o ţinută adecvată, comodă.

Recomandare de vârstă: poveştile se adresează familiilor cu copii peste 4 ani.

Taxa: 25 lei/copil; 10 lei/părinte, care include şi vizitarea expoziţiei. Participarea părinţilor este opţională.

Rezervări şi înscrieri: Înscrierile se fac pe adresa de email a muzeului: educatie@art.museum.ro,

sau la telefon 021 314 81 19,  cu cel puţin o săptămână înainte de data atelierului ales.

Despre poveşti şi autori

Insula Şerpilor face parte din volumul reeditat Poveştile Reginei Maria a României, care cuprinde o serie de treisprezece basme scrise de regină, din dragoste pentru copiii săi cât şi pentru poporul român şi miturile sale. Basmele au fost publicate  pentru prima dată în limba română în anul 1923 sub titlul „Cartea de basme a Reginei Maria”.

1  Maria Regina-incoronare

Mihail Sadoveanul a scris în anul 1940 povestea Divanul persian, o serie de 21 de istorisiri, care ne duc cu gândul la celebrele basme ”1001 de nopți”, atât datorită temei:  lumea orientală, cât şi a structurii textului, organizat ca o povestire în ramă. Sadoveanu ne invită într-o călătorie exotică, cu întâmplări despre neguţători, soţi, filosofi, meşteri şi sultani .

In culegerea Năzdrăvaniile lui Nastratin Hogea din 1853, Anton Pann adună şi rescrie povestiri populare celebre  din literatura Orientului si folclorul balcanic, despre un personaj ager şi mucalit, căruia îi plac snoavele, Nastratin Hogea. Limba literaturii lui Anton Pann şi-a păstrat savoarea, frumuseţea şi accesibilitatea.

Proiect al MNAR în colaborare cu Asociaţia ArtelierD.

Expoziţia

“Expozitia Oglinzile Orientului aduce în faţa vizitatorilor lumea plină de culoare şi pitoresc a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a mirificului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat. Pentru prima dată în istoria artei autohtone, tema orientală este tratata în ansamblul ei. “ MNAR

Pot fi admirate lucrări de grafică şi pictură de la Theodor Aman la Jean Steriadi, Iosif Iser, Nicolae Tonitza şi Marcel Iancu.

OO afis 50x70 cm

Imaginea de cover este o reproducere dupa grafică semnată de Olga Dugina.

O fetita puternica si amuzanta

Citim din Pippi Şoseţica, de Astrid Lindgren, la clubul de lectură al puştilor & puştoaicelor,

Joi 21 iulie, ora 19, la terasa Ceainăria cu cărţi (Splaiul Unirii nr.195).

Un roman despre o fetiţă puternică, plină de imaginaţie şi de umor.

Bună, Eu sunt Pippilotta Viktualia Rullgardina Peppermint Efraimsdotter Longstocking!” De câte ori îşi spune numele complet, Pippi stârneşte râsul. Pippi nu este doar o fetiţă amuzantă, ci şi foarte inteligentă şi puternică.

 

După ce citim, facem exerciţii de imaginaţie, inspirate de întâmplările lui Pippi şi de Enciclopedia Puştilor, o antologie plină de idei creative .

“Personajul lui Astrid Lindgren a apărut în opt filme de lung metraj, două seriale şi două filme de televiziune și cel puțin 800 de producții de teatru. A dat naștere la numeroase teze academice.Cărțile despre Pippi Longstocking au fost traduse în 70 de limbi și s-au vândut aproximativ în 60 de milioane de exemplare.”

Taxa /atelier: 30 lei, plata la sosire.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com