Fantana adevarata

Din luna decembrie 2020, lansăm un concept nou, cursul interactiv. O facem la solicitarea părinților, dar  și din dorința de consolida  gândirea critică,  abilitățile de comunicare, capacitatea de a face conexiuni ale copiilor școlari, în cadrul unui concept care încurajează dezbaterea și argumentarea. Cursurile se adresează școlarilor de 7-12 ani.

FÂNTÂNA ADEVĂRATĂ

Curs interactiv de mitologie românească și morală tradițională

Invățăm despre valori morale și înțelesuri din basme, proverbe și zicători, despre personaje și întâmplări mitologice. Descoperim locuri și artefacte ale  patrimoniului  tradițional.  Răspundem la întrebări din jocul educativ de cărți Mitologie românească.

Fiecare modul este structurat în funcție de o temă legată de relația omului cu mediul: îndeletnicirile,  roadele, vremea și timpul și o valoare morală. Analizăm personaje și obiceiuri asociate cu  cele patru anotimpuri. Aflăm despre locuri din țară unde se păstrează tradiții ale unor meșteșuguri, obiceiuri și sărbători.

In ultima parte a activității comentăm un fragment de basm, din colecția Petre Ispirescu, iar în lunile de iarnă citim și comentăm colinde și legende.

Obiectivele cursului

Cursul își propune să ofere un suport teoretic interactiv pentru elevi pentru ca aceștia

-Să cunoască personaje, simboluri și obiecte din patrimoniul tradițional românesc

-Să identifice valori morale în mitologia românească și  importanța lor în viața socială

-Să înțeleagă creații ale mitologiei populare: basme, legende, proverbe, zicători, la nivel lingvistic și al semnificației.

 

  1. Bădica Traian, pe calul năzdrăvan

Sâmbătă 19 decembrie, 16 ianuarie 2021, de la ora 11 la 12:30; în zile de luni, de la ora 18 la 19:30,  între 21 decembrie 2020 și 18 ianuarie 2021.

Animale magice și monștri în mitologia românească.  Animale în proverbe și expresii populare. Obiceiuri din Bucovina. Comentăm colinde și legende de iarnă.  Despre hărnicie și bogăție.

    2. Câmpul alb, oile negre

 Sâmbătă 13 martie, de la ora 11 la 12:30; în zile de luni (între 15 februarie și 13 martie), de la ora 18 la 19:30

Dochia,  Dragobete și Mărțișor. Carnavalul Cucilor. Personaje și forțe feminine în mitologia românească.  Timpul și anotimpurile in expresii și proverbe. Discutăm despre Fata săracului cea isteață, Petre Ispirescu.  Despre înțelepciune și bun simț.

    3.Fântâna adevărată

Sâmbătă 20 martie, 10 aprilie,  de la ora 11 la 12:30; în zile de luni (între 20 martie și 10 aprilie), de la ora 18 la 19:30 

Mitologia apei și a fântânii.  Apa și setea în expresii și proverbe. Obiceiuri din Ardeal.  Personaje și forțe masculine în mitologia românească. Povestim basmul George cel viteaz, de Petre Ispirescu. Despre curaj și generozitate.

   4. La plăcinte înainte

Sâmbătă 17 aprilie, 15 mai, de la ora 11 la 12:30; în zile de luni (între 17 aprilie și 15 mai), de la ora 18 la 19:30

Vârcolaci, lupi și  focul lui Sâmetru.  Creaturi și simboluri ale Tărâmului Celuilalt. Roadele și hrana în expresii și proverbe. Povestim Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de Petre Ispirescu. Despre muncă și învățătură.

Detalii despre participare

Taxa: 30 lei/modul

Abonament pentru întregul curs:  100 lei

Data pentru fiecare dintre module este selectată de participanți, odată cu rezervarea. In caz de neparticipare la o anumită dată, taxa se reeșalonează de comun acord pentru o altă zi din calendarul cursului.

Durata unei sesiuni este de 80 de minute, în 2 părți, prin Zoom.

Participanții primesc anticipat textele care vor fi analizate și, ulterior, feedback la teme.

Dată și calendar

Un modul poate fi rezervat în oricare dintre datele menționate. De ex. Modulul  Bădica Traian poate fi rezervat pentru data de sâmbătă 12 decembrie, sau 16 ianuarie, sau  pentru oricare zi de luni, în  intervalele specificatedin luna ianuarie.  

PLATA ȘI REZERVAREA

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe site. Confirmarea se face după plata taxei.  După achitare, participanții primesc pe email linkurile Zoom.

 

Achitarea taxei de participare se face în avans în contul bancar

RO12BTRLRONCRT0489498301, Banca Transilvania, pentru Daniela Mișcov, cu menționarea datei și numelui programului, cât și numele copilului care participă.

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe site. Confirmarea se face după plata taxei.  După achitare, participanții primesc pe email linkurile Zoom.

Artelier Eminescu, spunem Frumoasa lumii, la Libraria Diverta Romana

Sambata 13 iunie, ora 10.30, la Libraria Diverta Piata Romana (in locul unde a functionat Libaria Bastilia), Piata Romana nr. 5,  atelier creativ de povesti dedicat lui Mihai Eminescu. Spunem basmul “Frumoasa lumii”, cu papusi populare, si coasem, fara ac, motive romanesti.

Pentru copii intre 3-7 ani.

10 locuri disponibile.

Durata: 1 ora.

Taxa: 40 lei copil insotit (de unul sau ambii parinti).

Inscrieri: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Iunie este o luna speciala in calendar. Infloresc teii, ne aducem aminte de Eminescu. Ca in fiecare an, am pregatit  un atelier care este dedicat scriitorului si creatiei sale. In  acest an, vom alatura povestii, o activitate creativa inspirata de ie. Ia este sarbatorita in 24 iunie, printr-un eveniment care are loc pe tot globul.  Vom coase si desena cu fir motive decorative populare specifice iilor.

Un vrajitor rau si lacom, o fata frumoasa si vicleana, un fecior istet si hotarat- acestea sunt personajele principale ale povestii scrise de Eminescu, dupa varianta populara. Cine va castiga in confruntarea de forte si cum?  O poveste atipica pentru scriitorul vizionar, dar plina de farmec si cu dialoguri vii, aproape teatrale.

“– Mamă, eu am auzit că fata-mpăratului e frumoasă. Mă duc s-o iau eu.

– Dragul mamei, tu, un băiat aşa sărac, să iei pe fata-mpăratului? Ce mai vorbeşti nebunii? – Dacă eu vreau aşa?! Du-te, mamă, staroste. –

-Da’ cum, dragul mamei, să intru eu acolo?

– Du-te, mamă!”

https://www.facebook.com/events/401784973347749/401787610014152/Afis atelier de povesti Frumoasa lumii