Educatia non-formala si realitatea

România se află printre ţările care nu au recunoscut oficial în sistemul de învăţământ educaţia non-formală, conform Wikipedia. https://en.wikipedia.org/wiki/Nonformal_learning

Totuşi, Programul Şcoala Altfel reprezintă un demers non-formal, de ieşire din cadrele strâmte ale programei, ale tipicului didactic de fiecare zi şi de includere a unor activităţi de învăţare de alt tip, mai relaxate, mai flexibile ca formulă.

Conform Wikipedia, “structura rigidă a învăţământului formalizat urmează reguli şi regulamente mai degrabă decât nevoile elevilor. Este un tip de educaţie care nu se mulează pe individ şi societate, ci este o educaţie mai preocupată de performanţa academică şi nu de atingerea unor scopuri utile individului. Această abordare impune apelul la educaţia non-formală, care porneşte de la nevoile fundamentale ale elevilor şi este preocupată de stabilirea unor strategii compatibile cu realitatea.”

Anul acesta (2016), mămicile au fost agenţii care au asigurat legătura dintre Artelier D şi şcoală, pentru ateliere de educaţie non-formală. Ele au beneficiat de o documentare amplă şi au asigurat corespondenţa şi pregătirea evenimentelor. Mămicile au avut rolul de Pedagogical  Officers sau Project Managers, conform denumirii curente în sistemul educaţional anglo-saxon. Fără această punte de legătură, şansa de a ajunge la şcolile receptive la tipul nostru de demers ar fi fost minimă. Artelier D este o asociaţie mică, lucrează pe proiecte, minimalist şi ajunge în şcoli şi grădiniţe de câteva ori pe an. Dar chiar dacă nu este constantă, acest tip de colaborare este importantă pentru ambele părţi. Şcoala află despre educaţia non-formală şi beneficiile ei, iar noi cunoaştem copiii, cadrele didactice, nevoile şi interesele lor.

Atelierul de poezie şi desen desfăşurat la clasa I, după volumul original Intâmplări de pe strada mea, de Ana Blandiana, s-a bucurat de marele interes al copiilor. Am făcut o incursiune in istoria României dinainte de 1989, în trecutul oraşului Bucureşti, am vorbit despre străzi, case, maidanezi. Am aflat sensuri ale cuvintelor şi cuvinte noi, ne-am jucat cu rimele şi am inventat fiecare o scurtă poezie despre maidanezi. In partea a doua, am desenat un câine sau am învăţat să o facem. Am combinat deci în acest atelier istoria, limba română şi artele plastice. La plecare, una dintre eleve mi-a oferit creaţia ei, desenul cu un căţel şi poezia despre el. Copiii au fost atenţi, preocupaţi, bine dispuşi.

catel

Desen şi versuri de la atelierul de poezie

Atelierul de arhitectură Şcoala Altfel, tot la clasa I, a altei şcoli, şi-a propus să-i familiarizeze pe copii cu gândirea tridimensională şi limbajul arhitecturii- cunoştinţe noi.Am făcut un plan pentru un perete al clasei, o dioramă cu o secţiune a clasei şi o machetă a şcolii cu împrejurimile. In vederea desfăşurării acestui atelier a fost nevoie să mutăm băncile, astfel ca să putem crea spaţiu pentru lucrul pe grupe şi pentru material-cutii, cartoane, rechizite, coli mari de hârtie, foi de polistiren de 1 metru. Le-am arătat copiilor imagini ale unor şcoli şi clase cu structură inovatoare, cu spaţii mari, ferestre cât peretele, scaune şi bănci pe rotile, clase modulare, săli de mese, săli de lectură cu biblioteci modulare, laboratoare de gătit. A fost un atelier care a spart ordinea şi tipicul lecţiei, pornind de la reordonarea băncilor şi formula lucrului în echipă de 5-6 elevi, pe câte un proiect. Cred că a fost o provocare care i-a incitat pe copii, după cum am observat. Un curs opţional ar fi primit cu entuziasm, sunt sigură.

Scoala 2

Proiect din cadrul atelierului de arhitectură

Atelierul culinar Turtiţa fermecată desfăşurat într-un centru unde se află 30 de copii instituţionalizaţi părea că nu se va finaliza cu un preparat. Tipul de lucru în echipă părea o provocare pentru aceşti copii nerăbdători şi  extrem de dornici de explorări senzoriale ale ingredientelor, cu vârste de la 6 la 14 ani. Spre supriza mea foarte plăcută, copiii au făcut până la capăt turtiţele şi nu a rămas nicio bucăţică de cocă nefolosită. Au primit drept bonus,  o cremă de căpşune, pe care au savurat-o intens. Acest atelier m-a condus la concluzia că gătitul poate fi şi o metodă de lucru pentru copiii cu nevoi speciale, care nu au în mod obşnuit răbdare, atenţie, interesul format de a finaliza o activitate. La acest atelier de gătit toată lumea a învăţat în primul rând ce înseamnă răbdarea şi cum te recompensează ea. Coca a trebuit să stea la crescut aproximativ 20-30 minute.

 

La capătul acestei săptămâni am văzut fericirea copiilor, satisfacţia lor de a realiza diverse lucruri şi de a descoperi legăturile complexe între viaţa lor şi realitate. S-a confirmat astfel definiţia educaţiei non-formale, care scoate în evidenţă legătura dintre învăţare şi nevoile personale.

 

capsune 2

Cremă de căpşune, la atelierul de gătit

Teatru x 2 +o carte+ o poveste

O saptămână plină avem, cu lansare de carte, atelier creativ şi două spectacole, la care vă invităm cu mult drag!.
Vineri 20 noiembrie, ora 18, la Asociaţia Prietenii tăi, spectacolul de teatru de păpuşi, Broscuţa Galoşi roşii, pentru copii peste 3 ani. Cu Ana -Maria Caliţa şi Elena Dumitrescu.Scenariul şi regia Daniela Mişcov.

O poveste inspirată din lumea de azi, despre curaj si speranţă, care se termină cu bine, în Oraşul verde. Cu întâmplările a trei prieteni: o pasăre albastră, o broscuţă veselă şi un popândău la pândă.

Biletul: 15 lei/persoană.

Mai multe detalii: https://artelierd.wordpress.com/2015/10/
Sâmbătă 21 noiembrie, ora 11, la Junior Store, ARTELIER UNICORN JUNIOR, pentru 3-6 ani, spunem Impăratul şerpilor, după Petre Ispirescu, inspirată după Carte de colorat cu Poveşti româneşti, de Daniela Mişcov şi Irina Bogdan.

Biletul: 25 lei/copil. Participare individuală, părinţii pot asista la partea a doua.

Ce-ar fi ca un şarpe să îndeplinească dorinţele, ajutând doi bătrâni cu suflet bun? Mesajul poveştii este că sufletul bun te ajută mult în viaţă. In mitologia populară românească, şarpele este un personaj pozitiv, ocrotitor al casei.

In partea a doua, colorăm un şarpe, amestecând culori reci şi obţinând nuanţe deosebite.

Mai multe informatii, pe site:https://artelierd.wordpress.com/2015/11/03/povesti-romanesti-colorate/
Duminică 22 noiembrie, ora 11, la Târgul Gaudeamus, standul Editurii Paralela 45, lansare: Carte de colorat cu Poveşti româneşti, pentru 3-6 ani.

Va fi o lansare jucauşă. Cu joc. Vom interpreta scene din poveşti, vom desena şi vom colora. Vor fi alături de noi, prietenii de la Junior Store, cu cea mai mare trusă de creioane colorate care s-a văzut.

Invitatia este liberă, pentru toata lumea, dar participarea la atelierul creativ de teatru este pe bază de rezervare, la una dintre adresele: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com. Vă asteptam!
Noi credem că mereu avem câte ceva de descoperit în poveştile pe care le ştim, darămite în cele pe care nu le ştim. Voi ştiţi de ce tot voia cocoşul punguţa cu doi bani şi nu renunţa deloc la cei doi bănuţi? Dar ursul, de ce a ascultat-o pe vulpe şi  şi-a băgat coada cea preţioasă în balta cea rece? Noi, oamenii din ziua de azi, procedăm astfel? Şi despre aceste lucruri vom discuta şi multe vom afla.

Cartea beneficiază de o pagină pe Facebook dedicată, care se va constitui intr-un ghid de comentarii şi activităţi creative inspirate de poveştile româneşti. Mai multe: https://www.facebook.com/povestiromanestidecolorat/

Duminică 22 noiembrie, ora 18, la Asociaţia Prietenii tăi, spectacolul JOC IN VERDE, pentru 1-3 ani, in partneriat cu Asociaţia DaDeCe. Interpretează Ana- Maria Caliţa.

Un spectacol despre uimiri si descoperiri, în lumea de lângă noi, cu ochii copilului.

Bilet: 40 lei/un copil si un adult. Alte variante de preţ accesand linkul de mai jos.

Rrezervari la adresa: programari@asociatiadadece.ro

Preturi bilete si alte informatii pe site-ul http://www.asociatiadadece.ro/program/joc-in-verde/
Adrese: 
Junior Store, magazin librarie, Turda nr.122, intersectia cu Bd Ion Mihalache, tramvai 41, autobuz 300.
Asociatia Prietenii tai, str Intrarea Episcopul Radu nr.12, din str Mihai Eminescu, in zona nr.246, capătul dinspre Moşilor, troileibuz 70. La 5 minute de Calea Moşilor, la 10 minute pe jos de Piaţa Romană.
Târgul Gaudeamus are loc la Romexpo, Piaţa Presei Libere.

Povesti romanesti colorate

In cadrul ARTELIER UNICORN JUNIOR:

Cu dor si drag, spunem POVEŞTI ROMÂNEŞTI toată luna noiembrie, inspirate de o carte de colorat care va apărea în aceste zile.

Calendarul este următorul:

7 noiembrie, ora 11, Dovleacul din copac

14 noiembrie, ora 11, Punguţa cu doi bani

21 noiembrie, ora 11, Impăratul şerpilor

28 noiembrie, ora 11, Ursul păcălit de vulpe.

Povestea de sâmbătă 7 noiembrie este despre un dovleac care nu a vrut să asculte sfaturile prietenilor şi s-a căţărat în copac. Când s-a făcut mare, nu a mai putut să se dea jos. Dovleacul îi reprezintă pe cei care vor lucruri ce nu li se potrivesc.

Pentru fiecare atelier, 8 locuri disponibile, pe bază de rezervare. Vă rugăm să respectaţi rezervarea, care trebuie făcută până vineri la prânz. Materialele sunt achiziţionate şi pregătite în funcţie de numărul celor înscrişi până la această dată.

Rezervări: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com,

info suplimentare: tel.0724 554 199.

Atelierele au loc la Junior Store, str Turda nr.122 ( intersecţia cu Bd Ion Mihalache).

Activitatea durează o oră şi se adresează copiilor de 3-6 ani.

Participarea este individuală, iar părinţii pot asista la partea a doua a activităţii.

Taxa: 25 lei. Se plăteşte cash, la venire, pe baza rezervării prealabile.

In prima parte spunem povestea, în mod interactiv, cu ajutorul teatrului de păpuşi.In partea a doua, colorăm povestea, folosind diverse ustensile şi tehnici: creioane, carioci, acuarele, tempera. Poveştile sunt reinterpretate, sunt adaptate unei viziuni noi, care ţine cont de categoria de vârstă preşcolară şi de conceptul interactiv: copiii sunt implicaţi în construirea şi desfăşurarea poveştii. Pe parcursul poveştii, oferim timp întrebărilor, dezbaterilor, parantezelor, după dorinţele şi interesele copiilor.

Titlurile sunt alese din Carte de colorat cu Poveşti româneşti, în curs de apariţie la Editura Paralela 45. Cartea va fi lansată la Târgul de carte Gaudeamus, în data de 22 noiembrie, ora 11- în cadrul unui atelier creativ. Participarea la atelierul din cadrul lansării se face pe bază de rezervare, începând de marţea viitoare. Sunt 10 locuri disponibile. Editura va oferi cărţi în dar copiilor. Atelierul este organizat în parteneriat cu Junior Store, prietenii noştri.

DovleaculDinCopac

Artelier Unicorn Junior- povesti si arta cu pietre

Spunem povestea Piatra Dragonului, la Junior Store, str Turda nr.122.

Sâmbătă 24 octombrie, ora 11.

8 locuri disponibile

Durata: 1 oră.

Taxa:  25 lei/copil. Părinţii nu plătesc.

Rezervările se pot face şi în magazin ori pe adresa acestuia: office@juniorstore.ro, tel.0723 391 374.

Rezervariartelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com.
Pentru scurte info: tel. 0724 554 199.

Rezervarile se fac numai pe email, cu info despre varsta copilului.

2

Povestea de sâmbătă 24 octombrie se petrece în sudul Spaniei, unde oamenii beau lapte de migdale şi mănâncă pere ţepoase, iar soarele este mov la apus. Aflăm întâmplări despre două prietene şi o piatră cu puteri magice, Piatra Dragonului, şi cum schimbă ea în bine viaţa unei familii.

In partea de activitate creativă observăm pietre de pe Valea Doftanei, desenate de natură. Le reproducem pe hârtie prin desen şi acuarelă. La Abecedarul fantastic, învăţăm despre dragoni, zmei şi balauri.

Spiriduşul şi petrecerea de fantome, în programul viitor

Sâmbătă 31 octombrie povestea  este despre stafii. Stafii mici şi simpatice. Vom construi fantome-marionetă şi ne vom juca cu ele, într-o poveste pe care o compunem împreună.

Avem marea rugăminte la cei care se inscriu să respecte rezervarea, iar în caz de imposibilitate de a mai participa să anunţe în timp util. Fiind doar 8 locuri la acest atelier, este necesar să le putem folosi efectiv, oferindu-le acelora care doresc  şi pot veni. Multumim tuturor  celor care deja urmează această regulă de bună colaborare.

Mai multe despre ARTELIER UNICORN JUNIOR găsiţi aici

https://artelierd.wordpress.com/2015/10/05/artelier-unicorn-junior-din-10-oct/

Programul de teatru in octombrie

BROSCUŢA GALOŞI ROŞII

Scenariul şi regia Daniela Mişcov

Teatru de păpuşi pentru familii cu copii de 2-7 ani.

O poveste din zilele noastre, despre trei prieteni: o broscuţă, un popândău şi o pasăre albastră.

Cu Ana-Maria Caliţa şi Romina Boldaşu.

In spectacolul Broscuta Galosi rosii. Ana interpretreaza Broscuta.

In spectacolul Broscuta Galosi rosii, Ana-Maria Caliţa şi Romina Boldaşu.

Vineri 16 şi 23 octombrie, ora 18, la Diverta Piaţa Romană, mansardă- Cafeneaua R’evolution, Piaţa Romană nr.5.

Taxa: 15 lei/persoană. 5% reducere pentru familie cu doi copii.

Durata: o oră

Premiera spectacolului a avut loc în cadrul evenimentului City Forest, de la Casa Universitarilor, 9-10 mai 2015.

Povestea a fost scrisa în anul 2014, cu ocazia Zilei Pământului, ca un manifest despre animalele ameninţate. In fiecare zi, povestea celor 3 prieteni, plecaţi să-şi caute o casă nouă, primeşte dramatice confirmări de pe tot globul. Povestea noastră se termină cu happy end, pentru că finalul depinde de noi.

JOC IN VERDE

Spectacol pentru 1-3 ani.

Duminică 18 şi 25 octombrie, ora 18, la Diverta Piaţa Romană, mansardă- Cafeneaua R’evolution, Piaţa Romană nr.5.

In spectacolul JOC IN VERDE, pentru 1-3 ani.

Ana-Maria Caliţa în spectacolul JOC IN VERDE, pentru 1-3 ani.

Nu doar natura, ci și obiectele din grădină sunt pentru copil un prilej de descoperire a lumii. Lemn, boabe, apă, o pânză- toate capătă viață în mâinile unei fete curioase și jucăuşe, interpretată de actriţa Ana-Maria Caliţa .

Producatorii spectacolului, Artelier D şi Asociatia Da’DeCe, cred cu convingere în beneficiile pe care le are teatrul la cele mai mici vârste.

Info suplimentare şi rezervări pe site http://www.asociatiadadece.ro/program/joc-in-verde/.

Citim Roald Dahl la Ceainaria cu carti

BIBLIOTECA VORBITOARE, sau Şcoala Altfel de vacanţă

Lectură interactivă cu exerciţii creative

Grupa mica, 5-8 ani:

Lectura cu voce tare comentata

Copiilor li se va oferi, pe parcursul a doua ore, un reader’s digest al cartii, prin lectura cu glas tare a pasajelor importante. Povestim si comentam ceea ce aflam, cu ajutorul grupului de intrebari: Ce, cine, unde, cand, de ce, cum? In ultima parte a activitatii,invatam sa facem benzi desenate despre poveste.

In saptamana 20-23 iulie,intre ora 18 si 20, citim Vrajitoarele si Uriasul cel bun si prietenos de Roald Dahl.

20, 21 iulie-Vrajitoarele. 22 si 23 iulie, Uriasul cel bun si prietenos.

Durata: 2 ore/sedinta de lectura.

10 locuri disponibile.

Taxa: 30 lei/sedinta. 50 lei/2 sedinte, 80 lei/ pentru 4 zile.

Apa si fructe din partea casei.

Grupa mare, 9-12 ani, Lectura individuală ghidată:

Sunt oferite 8 carti pentru lectura individuala si exercitii de scriere creativa pe baza lor.

Taxa pentru aceasta activitate individuală este de 10 lei/sesiune de doua ore, apa si fructe incluse. Abonament pentru 4 zile: 25 lei. Lectura acestor titluri se desfăşoară pe terasa Ceainăriei cu cărţi, între 20 şi 23 iulie, ora 18-20 .

8 locuri disponibile.

1.Roald Dahl, Charlie si Fabrica de ciocolata
2. J.R. R. Tolkien, Hobbitul
3. K.A. Applegate, Cronicile andalite
4. Terry Pratchett, O palarie pana la cer
5. Alice Rose, Micuta vrajitoare Maria Dracula- prima carte fantasy romaneasca
6.Homer, Odiseea, repovestire de Tania Zamorsky
7. Christopher Paolini, Eragon II
8. Angie Sage, Magie, Seria Septimus Heap.

Participarea se face pe baza de rezervare, la una dintre adresele: artelierd@yahoo.com  sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Va asteptam cu drag,

Ceainaria cu carti

Jocuri senzoriale cu Mingiuca vesela, pentru bebelusi

Duminica 14 iunie, ora 11, la Grow Up Kindergarten, str Randunelelor nr.13, avem o noua sesiune de Jocuri senzoriale cu MINGIUCA VESELA, pentru varste de la 10 luni la 2 ani si jumatate. Mingiutelor rosii de cirese, capsuni si rosii li se vor alatura mingiute verzi de mazare. Joaca dureaza 45 minute, sau chiar o ora, dupa plac!
Amanunte  si fotografii de la atelierul din 6 iunie,in pagina de event https://www.facebook.com/events/1454741101491950/
Si pe blogul artelierd.wordpress.com

Atelierul are loc in aer liber, in curtea gradinitei. In caz de ploaie, ne jucam inauntru, in spatiul special amenajat. In programul viitor: Jocuri cu apa, nisip si frunze.

6 locuri disponibile.

Durata: 45 minute (30 minute joc ghidat si 15 joc liber).

Taxa: 40 lei familie cu un copil.

Inscrieri: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Va asteptam cu drag,

Gradina de arta- din 15 iunie in 15 august

Cu povesti romanesti, explorari in lut, carti noi si  teatrul lui Pinocchio

La Grow Up SUMMER SCHOOL, str Randunelelor nr. 13.

In cadrul programului de vara GROW UP SUMMER SCHOOL am pregatit proiectul “Gradina de arta”, care isi deschide portile din 15 iunie, la Gradinita Grow Up, pentru 10 copii, cu varste intre 2 si 6 ani. Un concept inspirat de filosofia si pedagogia Reggio Emilia.

“Gradina de arta”, tabara de vara cu povesti romanesti si carti noi, cu activitati creative si explorari senzoriale, in/cu lut, apa, nisip, hartie si carton, lumina si umbra, alb si negru, instalatii aeriene, lemn si frunze, flori si sfoara, semne si mazgalituri, culori si transformari, la Grow Up Kindergarten. Gradina de arta este conceputa ca o serie de 5 ateliere saptamanale: Explorari senzoriale, Calendarul naturii, Let’s Play English, Traista cu povesti romanesti, Cartea mea frumoasa, iar un atelier de teatru- de doua ori pe luna, Atelierul Pinocchio.

In “Gradina de arta” exploram natura prin scurte excursii in zona verde din jur , in cadrul unei strategii de educatie outdoor. Descoperim copaci si plante, aflam despre nori si vreme, la Atelierul Calendarul naturii.

La Atelierul Let’s Play English invatam cantece, poezii si jocuri in limba engleza. De doua ori pe luna participam la Atelierul Pinocchio, facem teatru de papusi:  asistam la spectacol, facem improvizatii teatrale si confectionam papusi.

O echipa multi-disciplinara ne va oferi consultanta de specialitate.

“Gradina de arta” se desfasoara pe parcursul a trei zile din saptamana, in fiecare saptamana din perioada 15 iunie-15 august. In restul timpului, copiii participa la activitatile GROW UP SUMMER SCHOOL , detaliate mai jos.

Pentru informatii despre “Gradina de arta”- contact: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com, tel. 0724 554 199- Daniela Miscov, coordonatorul proiectului

Pentru inscrieri, informatii despre programul GROW UP SUMMER SCHOOL si taxe personalizate:

Office Manager: Camelia Goga; 0723 668 275

office@growupkindergarten.ro

http://www.growupkindergarten.ro

Grow Up SUMMER SCHOOL

Grow Up SUMMER SCHOOL este un format distractiv, special creat pentru vacanța de vară astfel încât sa ne asigurăm că participanții învață lucruri noi și se distrează pe tot parcursul acestui program, destinat unei dezvoltări complete atât pe plan fizic cât și emotional, cognitiv și social.

Conceptul școlii de vară este unul dinamic, organic, echilibrat, diferențiat, personalizat și reprezintă un mix a 3 elemente de bază: Sport, Artă și Joacă. Acest concept se bazează pe rutinele măiestriei și ale colaborării, două elemente cheie ale abilităților de viață.

Activitatile Scolii de Vara Grow Up:

  • Creatie artistica
  • Inot
  • Stiinta
  • Dans
  • Constructii
  • Muzica
  • Joc de roluri
  • Jocuri de logica si matematica
  • Explorare emotionala
  • Jocuri cu mingea
  • Karate
  • Limbi straine: Engleza, Germana, Spaniola
  • Excursie: In cautarea comorii
  • Teatru si filme pentru copii
  • Vizita la muzeu, plimbare in parc

Perioada de înscrieri pentru Şcoala de vara Grow Up a început!

Şcoala de vară Grow Up este deschisă timp de 9 săptămâni, între 15 iunie – 15 august. Oferta noastră se adresează copiilor cu vârste între 10 luni– 6 ani, care pot participa zilnic la o suită de activităţi : înot, pictură, dans, jocuri cu mingea şi multe altele! Pentru bebelusi, programul va fi asigurat de educatoarele de la Grupa Baby.

Puteţi beneficia de discounturi de până la 20% dacă veniţi cu mai mulţi prieteni!

Programează-ți vizita în grădiniță prin email office@growupkindergarten.ro sau telefon 0723 668 275 – Camelia Goga, Office Manager.

Vizitează-ne pe 15 iunie, cand avem Ziua porţilor deschise, prin care deschidem oficial Şcoala de vară Grow Up.

Admitere si taxe pentru Grow Up Summer School

Exista doua pachete standard pentru scoala de vara: o saptamana (pachet de 5 zile) si o luna (pachet de 4 saptamani).

Scoala de vara e deschisa de luni pana vineri; in weekend organizam evenimente speciale pe care le anuntam in timpul saptamanii

Program scurt 9.00-13.00:
950 Lei/luna – pentru un pachet de 4 saptamani
250 Lei/saptamana- pentru un pachet de 5 zile

Program lung 9.00-17.00 :
1200 Lei/ luna- pentru un pachet de 4 saptamani
350 Lei/saptamana – pentru un pachet de 5 zile

Scoala de Vara Grow Up sustine prietenia oferind discount-uri speciale. Cu cat mai multi prieteni aduceti, cu atat mai convenabil este sa va inscrieti!

Discount-uri:
-Discount 10% pentru a 2-a luna de scoala de vara (pentru cei care se inregistreaza pentru toata perioada: iulie si august)

-Discount 10% pentru prieteni* (prieteni si/sau frati/surori)

-Discount 50 lei/saptamana sau 250 lei/luna pentru copiii care se inscriu la gradinita Grow Up Kindergarten in anul scolar 2015-2016

Va rugam nu uitati sa le reamintiti prietenilor dumneavoastra sa mentioneze ca au venit din partea dvs. cand se inscriu, pentru a va aplica si dvs acelasi discount.
Discounturile se pot cumula pana la un maximum de 20% din taxa educationala (nu se aplica la masa , transport, lectii de inot, vizite la muzee), care reprezinta discountul maximum acordat. Exceptie fac copiii care se inscriu la gradinita Grow Up Kindergarten pentru anul scolar 2015-2016 care pot cumula discounturile pana la maxim 25% din taxa educationala (nu se aplica la masa, transport, inot, vizite la muzee).

Alte taxe:

Pot exista taxe aditionale pentru:

  • Mese (15 lei/zi)
  • Transport (15 lei/zi)
  • inot (50 lei/sedinta)
  • vizite muzee, vizionare filme sua spectacole pentru copii (15-30 lei/copil)

Pentru mai multe detalii va rugam folositi urmatoarele date de contact:

Office Manager: Camelia Goga; 0723 668 275

office@growupkindergarten.ro

http://www.growupkindergarten.ro

Food Revolution Day, cu toata familia, in 16 mai

GRAND BREAKFAST PARTY, sambata 16 mai, intre 10 si 12, la Grow Up, str Randunelelor 13, un eveniment culinar complex, de povesti, muzica si gatit, care va reuni bunici, parinti si nepoti in jurul mesei, afara si inauntru, la micul dejun.

In program:
– demonstratie culinara cu o reteta de familie pentru micul dejun.
-atelier de preparat sandvisuri multicolore a la Jamie Oliver.
-concurs de retete rapide pentru copii.
-proiectii video cu trucuri si sfaturi pentru un mic dejun sanatos.
-mesajul lui Jamie Oliver de Food Revolution Day 2015.
-semnam petitia lui Jamie Oliver pentru mancatul sanatos si introducerea educatiei culinare in scoli.

-surprize artistice, cu tema culinara.

Pentru parinti cu copii peste 2 ani.

Taxa: 40 lei/parinte cu un copil, 50 lei/familie cu un copil , 60 lei/ familie cu doi copii.

20 locuri disponibile.

Durata: 2 ore.

Atentie: La acest eveniment se poate intarzia si se sta dupa dorinta!

Dress code-o piesa verde, in semn de primavara si mancat sanatos. Esarfa, palarie, ochelari, fusta, pantofi, tricou, curea, orice accesoriu sau piesa vestimentara, in orice ton de verde-kaki, praz, verde padure, marin, fistic, etc.

Plata la cele doua activitati cu specific culinar se face in avans, prin transfer bancar, in contul RO36 BTRL 0440 1201 F179 96XX, Banca Transilvania-Mosilor, mentiunea taxa atelier, si data aleasa: 16 sau 17 mai, pe numele Daniela Miscov. Sau in numerar, la sediul Gradinitei Grow Up, str Randunelelor nr. 13. Pana joi 14 mai, ora 18.

Atelier de papadii, la City Forest, 9-10 mai

Poveşti şi activităţi creative în grădină, pentru 2-6 ani

“ E una dintre plantele cele mai simţitoare de la noi şi care-şi schimbă portul după loc. Ii  vezi bucuria de viaţă….Surâzi şi tu privind-o, căci veselia traiului e molipsitoare, chiar când vine de la buruieni”. Prof. Ion Simionescu

cu sigla Atelier de papadii

Sambata 9 mai, pentru 2-3 ani

Duminica 10 mai, pentru 4-6 ani

In cadrul evenimentului City Forest, Casa Universitarilor, str Dionisie Lupu nr. 46.

Durata: 50 minute

Taxa: 30 lei/copil insotit

Inscrieri: artelierd@yahoo.com si artelierdproiecte2012@gmail.com

Spunem legende şi poveşti despre cele mai curajoase si luminoase ierburi din natură- păpădiile.

In partea a doua, descoperim floarea si semintele, cu ochii artistului. Facem colaje si jocuri.