Vara, 3 muzee, Artelier D

 

Ce poate fi mai plăcut decât să-ți petreci întreaga zi afară, la aer curat, și totodată să ai parte de întâmplări frumoase, în muzee, care să te conducă spre descoperiri minunate în grădinile lor ? Să te plimbi prin zona cartierului cu copaci bătrâni de la Piața Victoriei, sau în cartierul armenesc, unde e cea mai veche casă boierească a orașului, ori  la ieșirea răcoroasă și verde dinspre Băneasa, străjuită de o casă monument de arhitectură?

2.jpg

Grădina Muzeului Național al Hărților

V-am pregătit trei programe în 3 muzee din București care au și minunate grădini, unde vom petrece clipe de visare și frumos,dar și de cunoaștere și aventură. Sunt locuri pe care le iubim și suntem siguri că le veți iubi și voi. Oare nu e minunat că se întâmplă și la noi, proiecte culturale și creative pentru familii, vara?

In ordinea cronologică a desfășurării lor, acestea sunt:

afis event Facebook cu text.jpg

1.Clubul de vară EXPLORATORII

Va avea loc la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și în împrejurimi în zilele de 5 ȘI 12 IULIE

2017, în intervalul orar 10.00 – 13.00.

PREȚUL este de 50 lei/copil/zi și include biletul de vizitare a muzeului,

materialele pentru aplicațiile practice, apă, fructe și o gustare

(sandwich). ÎNSCRIERILE se fac la adresa

artelierd@yahoo.com.

Taxa se plătește la sosire.

O prezentare a programului din cele două zile găsiți mai jos.

 

1

Atelier pe terasa Muzeului Național al Hărților

MIERCURI – 5 IULIE – EXPLORĂM AFRICA

– 10.00 – atelier de geografie culturală- Deșertul de nisip și setea

– 11.00 – ne jucăm jocul Mari exploratori ai lumii

– 12.00 – orientare în spațiu – explorăm strada Londra pe care se

găsește muzeul.

MIERCURI – 12 IULIE – EXPLORĂM  ANTARCTICA

– 10.00 – atelier de geografie culturală- Deșertul de gheață și frigul.

– 11.00 – ne jucăm jocuri interactive

– 12.00 – orientare în spațiu – explorăm strada Washington din

apropierea muzeului.

Ghidul vostru va fi Daniela Mișcov, educator cultural.

FANTANA.jpg

Fântâna din gradina Muzeului de Artă Populară Dr Nicolae Minovici

 

  1. CĂSUȚA CU LEGENDE ROMÂNEȘTI

Program creativ de  educație culturală , propus de Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii

Aflăm povestea familiei Minovici și descoperim colecția de artă populară a doctorului Nicolae Minovici, adăpostită într-o casă special construită, în stil neoromânesc, la începutul secolului XX, astăzi Muzeul de artă populară Nicolae Minovici.

Programul constă într-o vizită ghidată în muzeu, urmată de un atelier creativ.

In lunile iulie și august, programul se desfășoară outdoor, in parcul muzeului. In caz de vreme nefavorabilă, atelierele au loc  înăuntru, în sala special alocată.

IULIE

CERBUL CU STEA IN FRUNTE

8 iulie, ora 10, pentru familii cu copii de 3-6 ani

22 iulie, ora 10, pentru familii cu copii de 7-10 ani

Explorăm reprezentări de animale pe obiecte de artă, din muzeu cât și pe fântîna aflată în parc. Aflăm poveștile unor  animale  întruchipate în piatră în sculptura populară românească.

Prin intermediul teatrului de păpuși, spunem legenda Cerbului cu stea în frunte.

In partea a doua a atelierului, pornind de la desene de  pe pietrele de râu, creăm colaje în tehnică mixtă.

Durata: 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Programul este disponibil și pentru grupuri organizate de minim 7 copii, cu rezervarea prealabilă  a datei cu 7 zile înainte. In cazul grupurilor, însoțitorii beneficiază de gratuitate.

Taxa: 10 lei/persoană.

Foto 1, vas zoomorf

Vas cu basoreliefuri zoomorfe în grădina Muzeului Dr Nicolae Minovici

AUGUST

12 august, ora 10, pentru familii cu copii de 3-5 ani

26 august, ora 10, pentru familii cu copii peste 6 ani

SOARELE ȘI LUNA

Descoperim motive geometrice și cosmice pe obiectele și elementele de arhitectură din lemn. Aflăm care era semnificația porții, a  gardului și băncii în lumea tradițională a satului.

Spunem legenda Soarelui și Lunii, prin intermediul teatrului de păpuși.

Reprezentăm motivele soarelui și lunii și creăm propria noastră poveste cu ele.

Durata: 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Programul este disponibil și pentru grupuri organizate de minim 7 copii, cu rezervarea prealabilă  a datei cu 7 zile înainte. In cazul grupurilor, însoțitorii beneficiază de gratuitate.

Taxa: 10 lei/persoană.

Program conceput de Daniela Mișcov, educator cultural, și Despina Hașegan, specialist valorificarea patrimoniului.

afis gradina de arta Pallady cu chenar

 

  1. GRĂDINA DE ARTĂ PALLADY

In luna august, vreme de patru duminici, vă invităm la un program complex și atractiv, pentru familii cu copii de la 5 la 12 ani, la Muzeul Theodor Pallady, concept născut din dragostea de artă, natură și vechi povești populare.

Grădina de Artă Pallady este un program de educație culturală  pentru familii cu copii peste 5 ani, care reunește arta cu natura și literatura pentru a stimula creativitatea, dragostea de frumos și gândirea asociativă. Totodată, programul  oferă și o perspectivă inedită, multidisciplinară, asupra patrimoniului uneia dintre casele vechi ale Bucureștiului, unde funcționează Muzeul Theodor Pallady.

Casa Melik, de pe strada Spătarului nr.22, una dintre cele mai vechi case tradiționale românești, găzduiește colecția Serafina și Gheorghe Răut, cuprinzând ceramică și porțelan din Spania, China, Iran și Siria; mobilier sculptat și tapiserie  din Franța, statuete antice greco-romane, alături de tablouri de Theodor Pallady și alți pictor români, italieni și francezi.

Explorarea va avea loc și în grădina verde a muzeului, unde  ne întâmpină o explozie de culoare, compusă din trandafiri, hortensii, crini, arbuști ornamentali, cât și din salcâmi,  tei, nuci și brazi.

 

Gradina Pallady.jpg

Grădina Muzeului Theodor Pallady, în această vară

Programul își propune o incursiune în tema Grădinii, concepută sub forma unor ateliere  în trei părți: explorarea ludică a grădinii și colecției muzeului, participarea la o sesiune de storytelling  cu povești populare pe aceeași temă, iar la sfârșit,  desenarea și pictarea  unor motive decorative  florale sau animaliere, folosind diverse tehnici, cum ar fi acuarela, pastelul uleios  ”în amestec” cu baiț de nuc, desenul în cărbune sau în tușuri colorate pe diferite tipuri de hârtie, inclusiv hârtia manuală cu inserții vegetale. În cadrul primului și ultimului atelier vom experimenta, de asemenea, tehnica tradițională origami, pentru a făuri împreună păsări sau fluturi din hârtie împăturită.

Pictorii, sculptorii, poeții și romancierii din toată lumea au cântat frumusețea grădinii, misterul și bogăția ei, reflectând asupra dimensiunilor ei senzoriale, spirituale, estetice, sociale și chiar politice, după cum dezvăluie Jane Billinghurst,  în studiul său cuprinzător, intitulat Cartea  Grădinilor (The Armchair Book of Gardens).

Programul Grădina de artă Pallady este împărțit în patru sesiuni, corespunzătoare duminicilor lunii august, după cum urmează:

6 august, ora 11, Păsări. Pasărea și inelul (Spania); (creion, acuarelă, origami)

13 august, ora 11, Copaci. Grădina zeiței de jad (China); (pastel ulei, baiț)

20 august, ora 11, Flori. Povestea reginei florilor (Cehia); (cărbune și tempera)

27 august, Insecte. Penelul fermecat (China). (origami, tușuri colorate)

Atelierele, adresate familiilor cu copii peste 5 ani,  sunt concepute și susținute de Daniela Mișcov, storyteller și educator cultural (Artelier D) și Irina Cangeopol, profesor de arte plastice.

Având calificare de filolog și manager cultural și 20 de ani de experiență în teatru , Daniela Mișcov lucrează din 1990 în domeniul cultural, iar din 2012 este educator cultural, fiind preocupată de educație non-formală și teatru. Conduce Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii, în cadrul căreia dezvoltă  programe de artă teatrală și educație culturală, pentru copii de la 0 la 14 ani. A regizat 3 spectacole de teatru pentru copii  de 1-3 ani. Susține  programul ”Călătorie prin anotimpuri” la Muzeul Național de Artă al României.

Irina Cangeopol lucrează din 2011 ca profesor de educație plastică și vizuală. A colaborat în mai multe programe de educație culturală nonformală, cum ar fi platforma educațională Arta te cheamă!, asociată Bucharest Art Week (BAW); proiectul cultural-educativ Îmi place/Nu-mi place… prin artă, finanțat AFCN și desfășurat la MNAC, coordonând grupul de copii de la Liceul Teoretic ”Dimitrie Bolintineanu”, partener al Asociației Da’DeCe în acest proiect . A coordonat cu Muzeul Municipiului București programul cultural-educativ ”Memoriile unei case – Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck”.

Activitatea durează o oră și jumătate.  Taxa copil: 30 lei.

La activitate pot participa și părinții, plătind taxa de 10 lei, care include și vizita în muzeu.

Inscrierile se fac la adresa: educatie@art.museum.ro

Vă așteptăm cu mult drag!

19401958_10213423482407191_1676254342550557685_o

Vas chinezesc din colecția Muzeului Pallady

 

 

 

 

Anunțuri

Toamna cu arta

Rapsodii de toamnă, Vederi din Bucuresti, Cine sunt Ei şi Ele?-programe realizate în parteneriat de ArtelierD cu Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească Modernă, din septembrie 2016.

 Rapsodii de toamnă

In cadrul programului Călătorie prin anotimpuri, care asociază arta şi poezia românească

Episoade noi:

Toamna în Europa– aflăm unde au ajuns pictorii români şi ce locuri i-au impresionat, apoi le comparăm cu propriile noastre călătorii.

Coşul toamnei– ce fructe şi legume  îi inspiră pe pictorii români, care sunt culorile care îi atrag şi cum se vede natura în pictură? Mergem pe urmele lui Luchian, Andreescu, Titus Alexandrescu, Eustaţiu Stoenescu, Alexandru Ciucurencu. Invăţăm despre punct, linie, pată, culori, privind picturile, apoi ne jucăm cu ele, în propriile creaţii.

rapsodii-de-toamna

In faţa unei picturi de Ioan Andreescu, la Muzeul Naţional de Artă al României

Vederi din Bucureşti

 Abordăm arta dintr-o perspectivă interdisciplinară ( facând apel la istorie, geografie, literatură –inserturi din jurnale, roman, poezie), o conectăm la propriile noastre amintiri, pentru explorarea oraşului  Bucureşti şi amprentei sale specifice, aşa cum este interpretat acesta de pictorii români.

Cum se vede oraşul în pictură? Ce personaje î l populează? Ce activităţi specifice au loc în oraş?

Activitate creativă, în functie de categoria de vârstă: colaj,  grafică, compoziţii creative în scris cu tema:  Ce înseamnă oraşul pentru tine?; Facem o reclamă sau scriem/desenăm despre o inovaţie pe care ne-o dorim în Bucuresti. Explorăm creativ ziarul, produs urban prin excelenţă.

Descoperim Bucureştiul în picturi de Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Vasile Popescu, Alexandru Phoebus,  Henri Catargi, Alexandru Ţipoia, Alexandru Poitevin.

Cine, unde, cum sunt Ei, Ele? Artă şi Identitate.

Analizam conceptul de identitate aşa cum se reflectă în pictura secolelor XIX şi XX: obiceiuri, meserii, costume, atitudini, sentimente ale bărbaţilor şi femeilor din picturi. Reflectăm asupra muncii şi distracţiei, la ţară şi la oraş. Facem cunoştinţă cu personaje din pictura românească şi le comparăm cu cele din lumea noastră:  servitoarea, târgoveţul, mama, pictorul, modelul, cusătoresele, surorile, familia,  jucătorul de şah, copiii, arlechinul, flaşnetarul, regele, profesorii, etc.

Desenăm şi colorăm obiecte şi elemente vestimentare; modelăm personaje şi accesorii;  facem exerciţii creative în scris, oral sau prin desen, despre obiecte ale picturii reciclate imaginativ în lumea noastră.

Atelierele sunt coordonate de Daniela Mişcov, educator cultural.

toamna-la-muzeu-3

Obiective ale atelierelor

– Copiii să-şi dezvolte abilitatile de exprimare si de înţelegere a artelor vizuale

– Să construiască propriul înţeles asupra operei de artă

– Să identifice detalii şi elemente ale limbajului artistic

– Să facă legături între artă şi realitate, între artă şi alte domenii ale cunoaşterii

– Să creeze lucrări de artă şi să le comenteze.

Info importante

Programele se adresează grupurilor de minimum 8 copii.

Taxa: 25 lei/copil.

Rezervări pe adresa de email a muzeului: educatie@art.museum.ro.

Info suplimentare: tel. 0724 554 199

toamna-la-muzeu

Jocuri de papusi

 Istorie şi direcţii noi în teatrul de păpuşi din România,

Cercetare aparuta in limba franceza, in revista universitara reCHERches, no 16, primavara 2016, trad. Hélène Lenz, Presses Universitaires de Strasbourg

Daniela Mişcov, Artelier D, Proiecte pentru copii

  1. Inceputuri

 Jocurile de păpuşi îşi au locul lor în antropologia românească, începând cu cele confecţionate din lut, în scopuri magice şi ajungând la cele din lemn şi fibre naturale şi textile, în scop ludic.

Cele mai importante (ca semnificaţie în lumea satului) păpuşi sunt însă cele care fac parte din ritualurile magice populare, precum Caloianul, Pluguşorul, Steaua, Capra.1

In secolul al XIX-lea păpuşile cunosc o evoluţie semnificativă, în cadrul unor spectacole populare, odată cu dezvoltarea capitalismului şi pătrunderea unor influenţe urbane,  pe două filiere, una orientală (astfel pătrunde în Ţările Române,  teatrul de umbre turc, Karagöz) şi cea de sorginte germanică, din Austria.2

  1. Origini personale: jocurile copilăriei

 Precum mulţi din generaţia mea, având părinţi cu origini ţărăneşti, mi-am petrecut copilăria atât la oraş –în Bucureşti, cât şi la bunicii de la ţară (într-un sat din zona de deal, judeţul Dâmboviţa), astfel că jocurile cu păpuşi au însumat caracteristici ale ambelor zone. Jocurile şi păpuşile erau adaptate acestor doua spaţii. La oraş, jucăriile şi păpuşile erau cumpărate de la magazin în cea mai mare parte. Lor li se adăugau diverse obiecte din casă pe care noi copiii le foloseam creativ.

Obiecte casnice, de la bucătărie, din balcon, de la baie: preşuri, capace şi diverse recipiente din sticlă sau din ceramică. Păpuşile primeau costumaţii noi, din bucăţi textile reciclate creativ din casă, de la haine care nu mai erau purtate. Cele mai populare jocuri erau cele sociale, cu păpuşile „la doctor, la şcoală/grădiniţă, sau la masă, a căror sursă de inspiraţie erau propriile noastre întîmplări de copii. Aceste jocuri aveau o desfăşurare lungă, in serial, iar pe parcursul zilei, acordam, de asemenea, jocului mult timp, compunând minuţios decorul, recuzita, oriunde ne jucam, acasă-in casă, sau afară, mai cu seamă, pe lângă bloc, unde aveam un preş. Pe acest preş, incăpea acest intreg univers de jucărie. Fiecare colţ era alocat unui spaţiu socio-profesional: casă, cabinetul medicului, bucătăria, etc. Fetele se jucau intre ele, iar băieţii intre ei. In cazul meu, având un frate, ne jucam impreună, combinând jocurile de păpuşi cu cele cu maşini şi construcţii. Ne mai plăcea foarte mult să ne facem un ascunziş, o casă a noastră, pe care o improvizam din ziare lipite intre ele (inchipuind pereţii), sub o masă de lemn pătrată. O variantă a ascunzişului era in balconul bunicilor, in acelaşi stil, lipind ziare de jur imprejur pentru a ne delimita propriul spaţiu, poate şi pentru a impiedica accesul adulţilor in casa noastră.  După câte am aflat astazi, colibele noastre de copii semănau tare mult cu colibele africane- un spaţiu restrâns, improvizat, dar foarte bine organizat.

Păpuşile pe care le foloseam in jocuri, la ţară, erau diferite, de asemenea,  si jocurile. La ţară ne jucam in copaci sau pe sol, printre ei. Sus, în vârf, între câteva crengi, ne improvizam un „post de observaţie şi de transmisie”. Fiecare copil avea copacul său, pe care il „conducea”, ca un capitan, vaporul. In ceea ce priveşte copacii, totul ne interesa la ei: cleiul care se forma pe scoarţa sa, pânzele de păianjen, iasca care i se prindea de trunchi, furnicile care circulau pe trunchi in sus şi  jos, ca pe autostradă, trunchiul cu scorburi, crengile- pe care ne cataram. Sus, la nivelul coroanei, observam alte lucruri interesante: drumul albinelor şi fructele pe care le alegeau, traseul fluturilor albaştri şi albi (foarte rari, cei portocalii), şi culorile frunzelor bătute de soare. Cu frunzele ne jucam mult şi divers: ne făceam coroniţe (cu florile), puneam una peste alta frunzele şi spuneam că sunt teancuri de bani, noi fetele le adunam in sân ca să ne prefacem „mai mari”, sau „făceam ciorbă” in resturi de vase de lut-puneam noroi, petale, etc. Jocurile de la ţară erau inspirate de natura inconjurătoare şi aveau legătură cu anotimpul şi diversele munci agrare. Când se punea iarba la uscat, ne aruncam în fân; când se coceau fructele- observam drumul albinelor şi ne transformam noi inşine in copaci umblători. Umblînd desculţi, fructele coapte şi căzute la pământ ni se lipeau de talpă, unde formau un fel de strat lipicios şi parfumat. Legam intre copaci o sfoară şi cu ajutorul ei, ca un telegraf, ne transmiteam ştiri, sub formă de fructe. Când se cocea porumbul, atunci era regalul. Ne făceam păpuşi din coceni de porumb, pănuşi şi mătase. Frunzele de porumb erau flexibile dar şi rezistente, cu ele legam elementele. Mătasea de porumb era fină, frumos colorată şi parfumată, ea reprezenta părul Din cocenii de porumb făceam şi covergi- un fel de colibe, aşa cum fac astăzi din crengi, cei care merg prin pădure. Am văzut recent o fotografie (pe Wikipedia) cu o păpuşă din pănuşi a indienilor americani, seamănă enorm cu păpuşile noastre de când eram copii. Până la urmă este explicabil, fiindcă porumbul era principala plantă a unor societăţi tradiţionale dezvoltate in mare măsură, in jurul său.

4

Grădina copilăriei mele

Fiecare teritoriu de la ţară era diferit şi ne provoca să-l descoperim in moduri diverse: in grădină erau copacii, fructele şi frunzele, deasupra- cerul cu nori. Pe toate le obsevam, le trăiam prin jocurile noastre, erau incluse in ziua noastra de joaca. In câmp erau lanurile de porumb, aracii de fasole, buruienile (cu fascinantele plante inţepătoare: scaieţii ,din care ne făceam broşe şi epoleţi; şi ciulinii- uriaşi, cu flori spectaculos de frumoase şi viu colorate, brusturii- cu frunze mari şi aspre, ca nişte umbrele, urzicile- care ne luau mereu prin suprindere şi ne pişcau, mai ales că noi umblam desculţi şi in pantaloni scurţi.

la uliţă veneam cu felinarul, toamna, dovleacul nostru scobit şi luminat, atunci când se insera şi stăteam până târziu. Era o defilare de felinare şi un motiv de mândrie să-ţi arăţi creaţia, fiindcă fiecare dovleac era altfel. Examinându-le pe ale celorlalţi invăţam secrete noi, ca să il scobim fără să crape, să aibă ochi şi gură şi să fie înspăimîntător. Defilarea felinarelor era un moment important al toamnei şi semnul că vacanţa se incheie. Ne jucam sus in copaci, ne jucam jos pe pământ, pe preşuri, ne jucam pe malul apei, cu bete, nisip si pietre. Raul, ca pe toti copiii, ne fascina, in jocurile noastre combinam mereu apa cu pamantul si pietrele.

De-a păpuşile in zona rurala, la tara: Păpuşile de la ţară erau din coceni şi pănuşi de porumb sau din beţe şi frunze. La ţară ne jucam mai ales de-a bebeluşii, păpuşile făcute din porumb aveau un miros crud, dulce, care ne sugera acest joc. Iar scutecele erau din frunzele de porumb, lungi si cu textura netedă pe dos. Pentru scutece foloseam şi frunzele de dovleac, mari si catifelate. Cu frunzele de dovleac, absolut uriaşe, ne jucam şi de-a umbrela. Aveau o tijă lungă şi groasă, pe care o ţineam ca pe un mâner de umbrelă. Coroniţele de flori, umbrelele şi frunzele puse in sîn ne inspirau să ne jucăm de-a oraşul, eleganţa şi preocupările mai simandicoase ale orasencelor. Jocurile aveau legătură şi cu mâncarea, eram aproape de ea, de cum creştea şi se transforma, ne stimula imaginaţia. Amintirile din copilărie m-au inspirat să scriu un volum dedicat temei mîncarii din copilărie: „Povesti cu pofta buna”.3

Luckas gradina de arta

Artelier in aer liber la Gradinita Grow Up

Relatia noastra cu tot ceea ce ne inconjura era ludica. Totul ne incita, ne stimula curiozitatea si dorinta de a ne juca, de a crea, de a ne imagina. Imaginatia noastra era activata de spatiul unde traiam, in mijlocul naturii. Toate transformarile din natura si provocarile senzoriale ne inspirau si ne tineau intr-o stare de receptivitate extrema. Pe de alta parte, traiam fara graba, in calm si savurand complet ceea ce ne inconjura. Ma gandesc ca toate aceste experiente au alimentat izvoarele inspiratiei de mai tarziu: in relatie cu lumea inconjuratoare, cu experientele, cu arta si copiii. Ceea ce ne fascina la fel de mult ca natura, ca pe orice copil, erau adultii, cu felul lor tacticos de a le sti si de a le face pe toate. Incercam sa-i imitam in jocurile noastre de pretend play: casele, conversatia lor, cum aratau si cum se purtau. Intrucat nu calatoream si nu stiam cum este prin alte locuri, faceam acest lucru in imaginatie- ne inspira natura, mancarea, chiar si treburile gospodaresti erau o sursa de inspiratie. Mulsul vacii, tocatul frunzelor de dovleac pentru rate, culesul ciupercilor, fasolei, porumbului si al altor legume, dar si al fructelor- de pe jos sau din pomi, mersul cu caruta la moara, mersul cu bicicleta pentru micile cumparaturi de la magazinul satesc: paine neagra, zahar si sare, tocatul rosiilor prin masina, maturatul pe jos cu matura de nuiele, vopsitul gardului, curatatul grajdului cu furca si grebla (adultii nu erau hiperprotectivi cu noi si nu-si faceau griji prea multe ca ne putem accidenta, ne instruiau cu grija si ne aratau ce putem pati daca nu respectam indicatiile). Texturi, arome, forme de agregare, culori, nuante. Aceasta este sursa de inspiratie a artei:  materii, apa, pamant, sticla, metal, lut, piatra, fibrele vegetale si transformarile lor.

  1. Fundamentele jocurilor cu păpuşi

Jocurile cu păpuşi reprezintă baza jocurilor creative in majoritatea civilizaţiilor. In evoluţia copilului ele reprezintă o etapă importantă de dezvoltare şi socializare.

„Playing with dolls is basic to dramatic play. The roots of make-believe begin between 12 and 18 months of age. During this time, children start to use objects as symbols and imitate behaviors (Rogers and Sawyers 1988).” 4

  „Through creative play children develop the cognitive, social, physical, and emotional skills they will need to thrive. Playing with puppets, dolls, and animals that have been personified allows children to work through all kinds of social issues creatively. Forts, tents, and carefully hung sheets can create space for the creation of magical worlds. Costumes allow children to see the world through someone else’s eyes.5

 In egala măsură, ele contribuie la dezvoltarea limbajului şi gândirii logice. Privind in perspectivă, cred că o importantă achiziţie a jocului de păpuşi îl reprezintă educarea empatiei şi a cooperării în cadrul unui grup. Empatia reprezintă o capacitate de rezonanţă cheie cu cei din jur. Ea se educă incă din anii mici ai copilăriei. In acest sens, jocurile de rol au o mare importanţă în a arata ce simt alţii şi perspectiva lor asupra lucrurilor.  6

„True doll play begins about age 2 (Bronson 1995). Toddlers begin to talk to dolls, feed them, and tuck them into bed. Later children assume roles for themselves, beginning with the most familiar, mommy and daddy.” 7

Beneficiile jocurilor cu păpuşi sunt uriaşe: contribuie la dezvoltarea abilităţilor motrice fine, la dezvoltarea limbajului şi a abilităţilor sociale (cooperarea, ajutorul şi rezolvarea de probleme, rolurile sociale) Copiii  işi inţeleg mai bine locul şi rolul in lume. De asemenea, jocurile de păpuşi ii ajută pe copii să se exprime, să-şi elibereze tensiunile şi să facă faţă unor emoţii puternice, având  astfel şi rol terapeutic. 8

 Teatrul de păpuşi reprezintă un etaj superior al acestui joc, el oferind şi valoare estetică istoriilor, intâmplărilor, legându-le intr-un sens superior, deseori  asociindu-le cu morală.

Teatrul de păpuşi de la grădiniţă, realizat de educatoare impreună cu copiii, era una dintre activităţile importante. El completa ceea ce făceam noi copiii  singuri, in jocurile de la oraş sau de la ţară, adăugându-le teme noi, alte poveşti, materiale şi limbaje artistice: muzica, artele vizuale.Teatrul ne deschidea orizontul spre alte lumi, la care nu aveam altfel acces (călătoriile şi experienţele noastre erau exclusiv in interiorul graniţelor ţării), nu in ultimul rînd, ne deschidea apetitul spre lectură şi pasiunea pentru cărţi. Majoritatea celor din generaţia mea, deşi nu aveam o bibliotecă  cu literatură pentru copii acasă (literatura pentru copii se năştea şi se dezvolta odată cu noi, incepand cu anii 1960), am invăţat să citim inainte de a merge la şcoală.

Grădiniţa era un loc al activităţilor creative, despre care majoritatea avem amintiri puternice. In prezent, in grădiniţă, educatoarele nu mai fac teatru cu copiii, de regulă, ci invită trupe de teatru ambulante să reprezinte mici spectacole, pentru intreaga grădiniţă,  deci pentru aproximativ 100 de copii şi mai mult. Este o alternativă mai ieftină şi mai confortabilă pentru adulţi, pentru mersul la teatru, dar pentru copii, experienţa este inferioară- din pricina calităţii scenariului, lipsei unei relaţii autentice intre artisti si public ( cauzată de numărul mare de copii şi lipsei de pregatire a artiştilor) şi lipsei preocuparii de a educa gustul estetic.

2. Nevoia de o nouă relaţie cu copiii, de poveşti contemporane şi de ateliere creative

In anul 2012, cand am inceput activitatea de freelancer si am infiintat Artelier D, Proiecte pentru copii, se simtea acut in Bucuresti nevoia unor activitati artistice si creative concepute pentru copiii sub 6 ani, care sa raspunda unor criterii moderne si unei alte abordari a relatiei cu ei. Activitati care sa ia in considerare noua literatura pentru copii, datele psiho-comportamentale ale diferitelor categorii de varsta, un nou stil de teatru, mai aproape de nevoile copiilor contemporani. Teatrele de stat isi bazeaza repertoriul pe literatura clasica si se bazeaza inca pe mijoace artistice specifice anilor 70, spectacolele lor fiind asemanatoare ca stil, teatrului de opereta. Nu in ultimul rand, absenta unei relatii autentice cu publicul- fara cunoasterea nevoilor sale emotionale, a intereselor sale ,mai ales in contextul unor spectacole  in sali mari, de peste 300 de locuri, facea mai mult decat necesara aparitia unor forme alternative de teatru inspirate de o alta abordare, atat la nivelul regiei, cat si in ceea ce priveste conceptul artistic si realizarea papusilor.

In gradinite, singura forma de teatru accesibila apartine trupelor ambulante, care practica o forma de teatru de diverstisment, fara preocupare de a avea un dialog real cu copiii sau de innoire a repertoriului sau a mjloacelor artistice.

cover

Explorari senzoriale la Gradinita Grow Up, 2015

Pentru copiii de 1-2 ani nu exista in 2012, nicio forma de arta, la nivelul ofertei, cu exceptia programului Teatrului Ion Creanga: Educatia timpurie. Teatru pentru 0-3 ani, ale carui putine spectacole se dovedeau insuficiente. Cererea era si este mare, ea venind mai ales din partea parintilor cu studii superioare si informatii despre educatia moderna, care doresc sa isi expuna copilul de timpuriu, la diverse experiente artistice, asa cum se intampla in restul Europei.

Asociatia Artelier D, Proiecte pentru copii pe care o conduc propune o viziune noua pentru Romania, a conceptului de atelier creativ pentru copii, bazat pe dialogul artelor si interdisciplinaritate. Partea creativa a atelierului este puternic inspirata de activitatile copilariei mele, de relatia cu natura, pe care o observ cu mare atentie. De asemenea, ma inspira mult, din perioada activitatii in cadrul proiectului european Small size, big citizens 9, metoda de lucru Reggio Emilia. Ea se afla printre fundamentele inspiratiei mele.In cadrul asociatiei, desfasor ateliere de teatru pentru copii de la 1 la 12 ani. Pentru copiii de 1-2 ani, atelierele sunt inspirate de teatrul de obiecte, pentru cei de 2-6 ani, atelierele si micile spectacole sunt construite in jurul conceptului de teatru de papusi, iar pentru copiii de peste 6 ani nucleul il reprezinta teatrul dramatic si improvizatiile teatrale. In 2012, atelierele mele aveau caracter de unicitate, astazi situatia s-a schimbat mult, in sensul dezvoltarii acestui tip de oferta la un nivel fara precedent, atat in Bucuresti, cat si in majoritatea oraselor mari din tara. 10

Ana si pepenasul

Actriţa Ana-Maria Caliţa este creatoarea lui Pepi şi a celorlalte păpuşi din spectacol.

3. Artelier D: ateliere in spatii neconventionale

Obiectivele asociatiei  libere Artelier D, Proiecte pentru copii– infiintata in ianuarie 2012, sub umbrela careia am inceput sa organizez ateliere de storytelling si teatru-  a fost sa ofer mici spectacole de teatru inspirate de o noua literatura, care nu patrundea in teatrele institutionalizate.  Intrucat singurele institutii receptive la aceasta oferta au fost cele particulare, am creat un concept adecvat lor: minimalist, usor de asimilat in spatii neconventionale, cu activitati creative. Intrucat copiii si parintii stateau pe pernute, in cerc, aproape de spatiul nostru de joc s-a nascut un alt tip de relatie intre noi si public- calda, spontana, empatica. Sursa de inspiratie principala a atelierelor o reprezinta jocurile propriei copilarii.

1 articol

Teatru de papusi la Libraria Bastilia, 2013

Micile Miracole

 Primul atelier de teatru de papusi pentru cei foarte mici, care a debutat in februarie 2012, la Libraria Bastilia, s-a numit Micile Miracole. A fost un concept bazat pe teatrul de umbre, creat impreuna cu actrita papusar Beatrice Iordan. Pentru prima data in Romania teatrul de umbre se adresa astfel, programatic, copiilor sub 6 ani, mai précis celor de 2-5 ani, cu o poveste aleasa si spusa special pentru ei, din punctul de vedere al mijoacelor artistice. Prima poveste s-a numit Jocuri de umbre, creata special de noi, in continuarea unei prime parti sustinute in decembrie 2011 si ianuarie 2012 la Teatrul Ion Creanga si intr-o gradinita de stat. Desi atat de nou si cu un caracter experimental, atelierul a avut succes. Am continuat acest atelier vreme de 10 luni, spunand la Libraria Bastilia, in mansarda, povesti inspirate de cartile noi sosite in librarie sau de propriile lecturi: “Winnie melcusorul”, Annette Herzog; “Omi, omida mancacioasa” dupa Sheridan Cain si Jack Tickle; “Yummi, micuta papusa kokeshi”11; In prima parte a atelierului spuneam povestea, prin intermediul teatrului de umbre, asociind muzica pe banda sau interpretata live si diverse obiecte din librarie, in chip de décor: scaune tip cub, cuierul pom de lemn. La anumite povesti se doveau utile si proiectiile. In partea a doua, avea loc o activitate creativa, inspirata de poveste: pictura cu degetele, modelaj din plastilina, decorarea unei papusi din carton. 12

 

Jocuri de papusi

Decor de teatru de papusi la Gradinita Grow Up, 2015

 

Cuibul de randunele

 In februarie 2014 am primit invitatia de a sustine ateliere de storytelling si teatru de papusi la o gradinita particulara din Bucuresti: Grow Up Kindergarten. Am creat un concept deosebit, imbinand povestile inspirate de intamplari din natura si teatrul de papusi cu ecologia si cunoasterea naturii. Ca si pana atunci, teatrul de papusi a fost inspirat de jocurile de papusi ale copilariei mele: minimalist, cu obiecte usor de confectionat, pe principiul reciclarii creative, din hartie. Personajele si decorul au fost realizate din hartie si carton, iar lor li s-au adaugat obiecte din gradinita: scaune, mese, patuturi de jucarie, jucarii, papusi. Am spus aici “Winnie the Pooh”, “Peter Rabbit”, “Charlotte’s Web”, dar si povesti romanesti, originale- “Broscuta din Orasul verde”- sau adaptate dupa carti celebre romanesti: “Acceleratul de primavera”, dupa poezia “Acceleratul” de George Toparceanu si “Cele doua papusi din gradina”, dupa povestea “Luna Betiluna, Dora Minodora si gradina”, de Anamaria Smigelschi. Atelierele se adreseaza copiilor cu vaste de la 2 la 5 ani.  Dupa ce spun povestea, copiii vin si se joaca in spatiul amenajat, interactioneaza, exploreaza obiectele, papusile, materialele. Aceasta este o constanta a atelierelor pe care le organizez: flexibilitatea granitelor intre spectatori si spatiul de joc, dialogul, interactiunea.

In gradinite

 In aceasta perioada- 2012-2014- am sustinut si ateliere creative de teatru in gradinitele particulare si de stat, inspirate de povesti romanesti si germane sau scenarii personale: “Jocuri pe degete”, “Povesti in ciorapi”, “Aventurile unei seminte”. Toate aceste ateliere contribuie la dezvoltarea unei forme noi de teatru: minimalist, expresiv, modern, aparent sarac dar puternic inspirat de jocurile copiilor. O parte dintre povesti si activitati creative mi-au fost inspirate de copiii insisi si materialele cu care se joaca ei, la varsta foarte mica. Hartia ramane materialul cel mai expresiv, pe care continui sa il explorez.

Atelierele de teatru de obiecte si miscare au fost formula aleasa pentru grupul de varsta 1-2 ani, o forma de teatru aproape deloc cunoscuta in Romania. Pentru ei am creat: “Inauntru si Afara”; “Huta –huta”; “Pic pic, jocuri cu apa si nisip”; “Mingiuca, jocuri cu forme si ascunzatori”.

Spatiile neconventionale au devenit niste creuzete ale experimentelor, ale intalnirii artistilor din diferite generatii si profiluri, ale dialogului si ale manifestarilor complexe, combinand artele cu rezultate provocatoare.

andreea

4. Jocurile de papusi- o sursa de inspiratie si o poarta deschisa spre creativitate si ludic

 Papusile sunt caracterizate de simplitate si expresivitate. Construite cu sfoara, elemente textile, din bile de polistiren, bucati de cofraje de ou, impreuna cu bucati de hartie de toate felurile: servetel, creponata, pergament, de ambalaj, colorata, papusile au avut inca de la inceput un impact deosebit asupra copiilor. Atat datorita materialelor familiare lor cat si apropierii mele de copii in timpul atelierelor.

Papusile sunt construite din hartie si carton, prin reciclarea materialelor si obiectelor casnice. Ele sunt inspirate de jocurile de acasa. Am optat pentru aceasta formula artistica din dorinta de a stimula continuarea povestii si a jocurilor de catre copii si parinti, si dupa incheierea activitatii. Sunt de parere ca o astfel de activitate nu trebuie sa se opreasca odata cu plecarea acasa, ci din contra, trebuie continuata, intrucat are un efect foarte important asupra evolutiei si educatiei copilului.

“This kind of symbolic play and these spontaneous dramatizations make their personal growth easier, and they emerge both from the need to communicate and from the need to give the world a meaning, in order to “represent” it to themselves and then understand it.13

 Apropierea de copii este un factor cheie al atelierelor, scopul fiind de a avea un dialog constant. Intr-un spatiu neconventional, apropierea este fireasca, imediata, iar aceasta duce la crearea unei atmosfere intime, calde, care sustine comunicarea. Intimitatea si dialogul permit intelegerea mai profunda a povestilor, pe de-o parte, iar pe de alta, ii incurajeaza pe copii sa-si dezvaluie parerile proprii, dorintele si gandurile. Atmosfera calda din prima parte a atelierului permite deschiderea si stimularea creativa in partea a doua. In partea a doua, copiii sunt invitati sa proceseze creativ tema si personajele povestii, prin modelaj, bricolaj, colaj, desen, pictura. Povestea capata astfel viata. Este un fel de a se relationa direct cu ea, fie prin opozitie, fie prin sustinerea personajelor pozitive. Nu in ultimul rand, tot acum,  copiii intra in micul spatiu de joc, dedicat spectacolului de teatru de papusi, si devin  actori papusari, reluand scenele vazute, completand dialogul, imaginand situatii noi.

Copiii intra foarte repede in lumea povestii. Nu exista granite, totul le este la indemana: recuzita, decorul, personajele. Toate sunt foarte aproape de ei, atat la nivel fizic, cat si ca imagine si conceptie. Recuzita este formata din obiecte mici, reciclate artistic: capace, cutiute, clesti, nasturi, diverse recipiente si obiecte decorative. O cutie de carton devine, pictata, o cusca de caine. O cutie de lemn decorata cu hartie colorata se transforma in casa vrajitoarei. Principiul este acelasi: mutatia simbolica, asa cum o practica  copiii in toate jocurile lor. Pentru artisti- pentru mine si colegii mei- este o reintoarcere la copilarie si la izvoarele imaginatiei. Artistii care lucreza pentru copii, in special pentru copiii prescolari, exploreaza resursele ludice ale copilariei, obiectele simple, naturale.

1

Artelier la Libraria Bastilia, 2012

Papusile noastre sunt facute din materiale naturale: hartie, lemn, panza, iar simplitatea lor are un puternic efect pozitiv asupra copiilor, incurajandu-i sa se joace. Primul impuls al reactiei pozitive a copiilor este povestea si felul in care este ea spusa: cu multa traire si foarte putine efecte teatrale. Al doilea il reprezinta papusile: mici, simple, delicate, la fel ca in jocurile copiilor de la tara sau din societatile traditionale. De la aceasta mica distanta, care invita la dialog si comentariu, intelesurile povestii devin sensibile, accesibile. Teatrul aduce povestea aproape de intelesuri, oferindu-i concretete, tridimensionalitate.

 5. Concluzii

 Cred ca teatrul aproape de public, in dialog cu el, in spatii neconventionale este teatrul viitorului. Spatiile neconventionale adauga dimensiuni noi teatrului, din punct de vedere educativ. In gradinita, copilul isi asociaza mobilierul si jucariile, oferindu-le o dimensiune ludica.  Este potrivita gradinitei aceasta dimensiune, intrucat gradinita este un spatiu al primelor descoperiri. In librarie, teatrul  este o rampa de lansare catre imaginar. El insufleteste cartile, aflate intr-o vecinatate sensibila. Pe terase, in curte, povestea spusa cu mijloacele teatrului isi afla un décor unic si viu. Vara, in spatiile neconventionale, atelierele creative pentru cei mici, in special cei de 1-2 ani, sunt o sansa de explorare senzoriala complexa. Tot aici, povestile despre natura isi afla un decor perfect. Povestile originale precum “Micul nor calator” sau “Pepi Pepenasul “s-au nascut aici, afara, in natura. Iar pentru grupul mic de varsta, de 1-2 ani,  afara a luat nastere atelierul “Pic pic, jocuri cu apa si nisip”.

Atelierele de teatru in spatii neconventionale reprezinta acum avangarda miscarii teatrale pentru copii, prin anvengura inovatiei, accentul pe creativitate pe care il pune in dialogul cu copiii, sincronizare cu viata teatrala mondiala, in principal, europeana.

Referinte

 1.http://yorick.ro/metamorfozele-teatrului-de-papusi-in-romania/

2. „Corelatia dintre teatrul popular turc si cel romanesc pare a fi multipla, ea putand fi urmarita in variate forme de manifestare de-a lungul istoriei culturii celor doua popoare. Karagöz oyunu a influentat dezvoltarea primului nostru teatru popular laic- cel papusaresc-, la cristalizarea caruia nu este exclusa nici contributia teatrului de papusi turc (indeosebi prin doua din tipurile sale, iskemle kuklasi si ipli kukla).”pag.175, Viorica Dinescu, Teatrul de umbre turc, Editura Meridiane, Bucuresti 1982

3. Povesti cu pofta buna, 2012, proiect de volum de 13 povesti pentru copii, cu grafica de Milena Taranu, inspirate de mancatul sanatos:  fructe si legume, miere, lapte proaspat, etc.

4. htttp://www.childcarequarterly.com/summer04_story1a.html/Dolls and doll play: A new look at a familiar prop

5. http://www.etoystation.com/read/38/fundamentals-of-play

6. http://www.huffingtonpost.com/david-sack-md/empathy_b_1658984.html

7. htttp://www.childcarequarterly.com/summer04_story1a.html/

8. http://www.childcarequarterly.com/summer04_story1a.html/Benefits of doll play

9. Am fost coordonator al acestui proiect, din partea Teatrului Ion Creanga, in perioada 2005-2012.

10. Blog post, Earlyarts. UK, Daniela Miscov, 2013 « In Bucharest (and for sure all over the country, mainly in the cities and towns) now there is a boom of this kind of activities, many of each are organised by artists and professionals (psychologists, nursery teachers) independently.Clubs, terraces, tea houses, restaurants, party houses, hotels, parks, some museums, after school clubs and private nurseries now regularly host events for children, which didn’t happen 2 or 3 years ago in so many places. Now there are many of them, in every part of the city, also in the surrounding residential areas.”

http://earlyarts.co.uk/artelier-d-international-insight-q-a-a/

  1.  The Crunching Munching Caterpillar by Sheridan Cain and Jack Tickle; Winnie Melcusorul cel grabit, in original: Winnie Weile sehr in Eile, Annette Herzog, Evelyn Daviddi, Annette Betz; Yumi, Annelore Parot;
  2. „ S-au jucat cu păpușele din carton, au improvizat căsuțe din cutii de chibrituri și drumuri din fâșii de hârtie colorată. Au împărțit chimonouri micuțe și evantaie cât degetul, i-au pus pe copii să recunoască personajele și să (da, s-a ajuns și la asta!) asorteze micile obiecte vestimentare”. Cronica de Ema Stere, despre unul dintre atelierele Micile Miracole,in care am spus povestea lui Yumi, micuta papusa kokeshi, http://www.bewhere.ro/carte/libraria-bastilia-poveste-cu-o-papusa-japoneza-si-multi-copii-romani-3578/
  3. The Importance of Dramatic Play in Early and Primary Education, de Alejandro Tiana Ferrer, in Experiencing Art in Early Years, Small size papers, Edizioni Pendragon, Bologna.

couv_CHER16_2016_VdP

Coordonate revista:

Marionnettes roumaines :
rétrospectives, prospectives

Revue ReCHERches n° 16/2016

Coordonné par Hélène Lenz

ISBN : 978-2-86820-941-2
Format : 16 x 24 cm / 212 p.
Prix public : 18 euros TTC
En vente en librairie
ou en commande en ligne

Les marionnettes de Roumanie et de Moldavie ont une histoire plurimillénaire. Textes, formes, scénographies ont été adaptés à des contraintes religieuses et politiques. Elles ont affronté les pouvoirs, accompagné les commerces, l’invention de fééries sous domination ottomane, dans l’empire austro-hongrois, sous le communisme et au-delà, hors frontières ou à l’intérieur. Leurs tribulations se prolongent aujourd’hui dans les ateliers, le théâtre, le cinéma d’animation.

Avec une pièce inédite et des entretiens, sont réunis dans ce numéro douze articles de spécialistes qui révèlent les virtualités d’un genre non révolu et qui établissent un état des lieux de la seconde moitié du XXe siècle à nos jours.

pus.unistra.fr

 

 

Divanul povestilor

In august, în expoziţia Oglinzile Orientului

Vă invităm, în luna august, la 3 ateliere creative de poveşti, după 3 autori români, Regina Maria, Mihail Sadoveanu şi Anton Pann, inspirate de personaje, întâmplări  şi locuri din Orient, în cadrul expoziţiei Oglinzile Orientului, de la Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească (Calea Victoriei nr.59-63).

Olga Dugina, art, femeia

Grafică de Olga Dugina, la volumul 1001 de nopţi, http://www.duginart.com

 

 

  1. Vom călători pe Insula Şerpilor, unde paznicul turc de far trăieşte o întâmplare de basm;

11 august, ora 11 – Insula şerpilor, adaptare după povestea Reginei Maria. Durata: 60 minute.

  1. Vom poposi în târg la Basra, vechi port din Irak, alături de un neguţător de lemn de santal, care trece proba dură a iniţierii în afaceri, cu ajutorul unui filosof.

18 august, ora 11 – Istorisire cu un neguţător de santal, după Divanul Persian, de Mihail Sadoveanu. Durata: 60 de minute.

3. Vom râde de păţaniile cu săpun, cireşe şi covrigi, ale lui Nastratin Hogea, învăţând                     lucruri cu miez.

25 august, ora 11 – Din Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, adaptare după Anton Pann. Durata: 60 de minute.

Olga Dugina art

Grafică de Olga Dugina, la volumul 1001 de nopti

Sesiunile se desfăşoară sub formă de storytelling (lectură dramatizată), în spaţiul expoziţiei Oglinzile Orientului. In partea a doua, vom desena şi colora personaje şi obiecte inspirate de poveste.

Vom sta pe pernuţe, de aceea este necesară o ţinută adecvată, comodă.

Recomandare de vârstă: poveştile se adresează familiilor cu copii peste 4 ani.

Taxa: 25 lei/copil; 10 lei/părinte, care include şi vizitarea expoziţiei. Participarea părinţilor este opţională.

Rezervări şi înscrieri: Înscrierile se fac pe adresa de email a muzeului: educatie@art.museum.ro,

sau la telefon 021 314 81 19,  cu cel puţin o săptămână înainte de data atelierului ales.

Despre poveşti şi autori

Insula Şerpilor face parte din volumul reeditat Poveştile Reginei Maria a României, care cuprinde o serie de treisprezece basme scrise de regină, din dragoste pentru copiii săi cât şi pentru poporul român şi miturile sale. Basmele au fost publicate  pentru prima dată în limba română în anul 1923 sub titlul „Cartea de basme a Reginei Maria”.

1  Maria Regina-incoronare

Mihail Sadoveanul a scris în anul 1940 povestea Divanul persian, o serie de 21 de istorisiri, care ne duc cu gândul la celebrele basme ”1001 de nopți”, atât datorită temei:  lumea orientală, cât şi a structurii textului, organizat ca o povestire în ramă. Sadoveanu ne invită într-o călătorie exotică, cu întâmplări despre neguţători, soţi, filosofi, meşteri şi sultani .

In culegerea Năzdrăvaniile lui Nastratin Hogea din 1853, Anton Pann adună şi rescrie povestiri populare celebre  din literatura Orientului si folclorul balcanic, despre un personaj ager şi mucalit, căruia îi plac snoavele, Nastratin Hogea. Limba literaturii lui Anton Pann şi-a păstrat savoarea, frumuseţea şi accesibilitatea.

Proiect al MNAR în colaborare cu Asociaţia ArtelierD.

Expoziţia

“Expozitia Oglinzile Orientului aduce în faţa vizitatorilor lumea plină de culoare şi pitoresc a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a mirificului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat. Pentru prima dată în istoria artei autohtone, tema orientală este tratata în ansamblul ei. “ MNAR

Pot fi admirate lucrări de grafică şi pictură de la Theodor Aman la Jean Steriadi, Iosif Iser, Nicolae Tonitza şi Marcel Iancu.

OO afis 50x70 cm

Imaginea de cover este o reproducere dupa grafică semnată de Olga Dugina.

BUNICA SPUNE POVESTI IN MAR

La clubul de lectură BIBLIOTECA VORBITOARE, joi 7 iulie, ora 19, pe terasa de la Ceainăria cu cărţi,  ajungem într-un măr fermecat, unde poveştile prind viaţă, datorită unei bunici nemaipomenite. Citim din BUNICA E IN MĂR (1965) de Mira Lobe, scriitoare austriacă.

Povestea unui copil care nu avea bunici, dar care, până la urmă, va primi în dar două bunici, dintre care una- imaginară. Bunica din măr spune poveşti, iar vecina bunică îl învaţă lucruri practice şi utile. Se dovedeşte că e minunat să ai un pom şi să te caţeri în el, fiindcă un pom te face creativ şi fericit!

Ne răcorim cu mere şi facem o dioramă a pasajului citit- imaginăm personajele şi pomul, într-o zi cu soare. Invăţăm ce înseamnă Spaţiu şi Timp în poveste şi la ce ne ajută această învăţătură.

Andi  îşi încălţă sandalele şi se uită întrebător la bunica: oare n-o să-l trimită acum în casă să se spele, să se pieptene şi să-şi ia o cămaşă curată, înainte de a pleca? Nimic din toate astea. Era o bunică cu adevărat pe placul lui.”

da

Bunica e în măr, de Mira Lobe. Ilustraţii de Susi Weigel.

 

BIBLIOTECA VORBITOARE, club de lectura

                                     Sub genericul Copiii în călătorie propunem
5 ateliere de lectură creativă

– Despre curaj, umor, libertate, imaginaţie, prietenie
– Invăţăm despre Personaj; Loc şi Timp; Acţiune; Dialog; Compunem Povestea noastră
– Ne întâlnim joi 7 iulie, ora 19, pe terasa Ceainariei cu cărţi, Splaiul Unirii nr.195, şi în       fiecare joi, vreme de 4 săptămâni.
-Pentru copii peste 5 ani
-Citim fragmente, le discutăm, le reprezentăm creativ, tridimensional (nu este nevoie de lectura prealabilă a cărţii, pot participa şi copiii care nu ştiu să citească)
– Facem conexiuni cu arta filmului

-Durata: 1 oră şi jumătate

– Părinţii pot asista, taxa nu se schimbă.

-Comentăm la fiecare atelier, un scurt citat din volumul Ce poţi face cu două cuvinte, povestiri şi amintiri semnate de scriitori români contemporani.

Taxa /atelier: 30 lei/copil însoţit, plata la sosire.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

 

Calendar: 30 iunie- James şi piersica uriaşă, de Roald Dahl; 7 iulie- Bunica e în măr, de Mira Lobe; 14 iulie- Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; 21 iulie- Pippi şoseţica, de Astrid Lindgren ; 28 iulie, ora 19- Micuţul Nicolas în vacanţă, de Goscinny şi Sempe.

 

 

 

Cataratul in copaci si gandirea creativa

Săptămâna viitoare, joi 7 iulie, la Clubul de lectură Biblioteca vorbitoare, vom citi din povestea Bunica e în măr, de Mira Lobe. O carte cult a anilor 70, căreia i- a fost dedicată o expoziție în 2014, de către Muzeul orașului Viena. S- a bucurat de o traducere și o publicare de excepție în limba română, la Editura  Ion Creangă. În ciuda trecerii timpului, deși lumea s- a schimbat, importanţa imaginației la care face apel și a dialogului între generații,  mai exact între nepoți și bunici, rămân valabile.

Dincolo de morala evidentă a întâmplărilor, în fiecare carte se află cel puțin o învățătură ascunsă, aşa cum stă mierea adunată în stup. Bunica e în măr aparține cărților de succes ale anilor 60-70, când copiii aveau o legătură foarte apropiată cu familia și natura. În anii 70 căţăratul în copac era o activitate la fel de obișnuită precum este azi joaca pe tabletă.

Bunica e in mar

Bunica e în măr, de Mira Lobe. Ilustraţii de Susi Weigel.

Fac apel cu bucurie la amintirile mele personale. Ne petreceam vara la ţară, iar asta înseamnă obligatoriu şi căţăratul în copaci. Nu ne păzea nimeni cu grijă și nici nu ne îndruma ce să facem în copaci, astfel ca să fim creativi sau puternici. Ne descurcam singuri și ne simțeam liberi. Învățam multe lucruri despre tehnică,  despre cum să ne căţărăm ca să ajungem unde ne-am propus. Le învățam singuri sau de la prieteni, exersând. Ceea ce însemna că şi greşeam, de exemplu, alunecam înapoi pe trunchi, uneori julindu-ne (cuvânt devenit obscur generațiilor de azi). Ori ne agățam de crengi şi ne dezechilibram. Nu-mi amintesc să fi căzut vreodată din copac de la mai mult de un metru, iar asta fiindcă învățam singuri să ne calculăm riscurile. Ştiam până unde puteam merge şi care erau limitele pe care eram în stare să le depășim.

Invăţam de asemenea să ne ținem echilibrul odată ajunși în vârf și să ne susținem la înălțime astfel încât să stăm acolo confortabil şi să ne jucăm. Acesta era scopul de fapt. Ne căţăram ca să stăm sus în copac, ascunși printre frunze, și să descoperim jocuri la înălțime. În primul rând, ne amenajam un punct de observație – găseam pur şi simplu o creangă groasă și înclinată pe care să stăm călare și să privim în jur. Examinam frunzele, fructele, insectele de aproape, le ascultam și inspiram aromele fructelor din care picura sucul dulce. Apoi savuram bucuria de a fi sus, de a fi mai înalți decât părinții şi bunicii, care deveneau mici. Ei nu puteau ajunge sus, în teritoriul cucerit de noi. În copac ne cucerisem singuri un teritoriu numai al nostru, ceea ce era un sentiment minunat. Observam lumea de la înălțime: o experiență copleșitoare. Dar mai ales ne jucam, construind ascunzișuri sau comunicând cu cei din jur, fiecare instalat în copacul său. Mai complicat dar prilej de mare satisfacție era să ne transmitem obiecte, fructe, frunze şi mesaje scrise sau gravate, pentru care construiam un sistem de fire mobile. Căţăratul a fost o experiență fundamentală a copilăriei noastre aş spune, nu doar unul dintre jocuri. Căţăratul în copaci presupunea să fii desculț și să îți obișnuiești talpa cu fiecare senzație, nu toate fiind extrem de plăcute. Dar învățai să suporți o mică jenă pentru un scop important: să ajungi sus. Era extrem de rușinos să nu poți urca în copac, așa că toți copiii se antrenau până reușeau. Dar ce sentiment de triumf aveai după aceea.

Pentru noi căţăratul era o joacă, iar adulții scăpau de grija noastră. Astăzi aflu că este mai mult decât o joacă, este o sursă importantă de invăţare personală.

Rândurile de mai jos sunt adaptate după articolul „Climbing Trees Builds Creative Thinking”,  de pe site- ul  tinkerlab.com.

A te cățăra în copac este ca o problemă de rezolvat, ceea ce stimulează respectiva capacitate a creierului. Trebuie să găsești soluții ca planul tău sa fie transformat în realitate de corpul tău, pas cu pas. Aceasta înseamnă mai departe implicarea abilităților cognitive.

Poate vrem să facem loc alături de noi în copac unui prieten. Aceasta ne dezvoltă inteligența emoțională și gândirea spațială.

La final, când a ajuns sus, iar apoi jos ( nici coborâ tul nu e ușor), copilul are un sentiment de mândrie și încredere. Şi- a testat limitele și puterea. Știe să- și asume riscuri şi să le depășească. Este stăpân pe corpul său, este una cu el.

Incă un link către un articol care ne învaţă despre beneficiile numeroase ale căţăratului.

Get Outside & Connect: Climb a Tree

 

Foto cover: Rhythms of play.

BIBLIOTECA VORBITOARE se deschide

Gata, începem

BIBLIOTECA VORBITOARE, club de lectură pentru puşti şi puştoaice
Sub genericul Copiii în călătorie propunem
5 ateliere de lectură creativă

  •  Despre curaj, umor, libertate, imaginaţie, prietenie
  •  Invăţăm despre Personaj; Loc şi Timp; Acţiune; Dialog; Compunem Povestea noastră
  •  Incepem joi 30 iunie, ora 19, pe terasa Ceainariei cu cărţi, Splaiul Unirii nr.195, ne întâlnim în fiecare joi, vreme de 5 săptămâni
  • Pentru copii peste 5 ani
  • Citim fragmente, le discutăm, le reprezentăm creativ, tridimensional (nu este nevoie de lectura prealabilă a cărţii, de asemenea, pot participa şi copiii care nu ştiu să citească)
  •  Facem conexiuni cu arta filmului
  • Comentăm la fiecare atelier, un scurt citat din volumul Ce poţi face cu două cuvinte, povestiri şi amintiri semnate de scriitori români contemporani
  • Fiecare atelier conţine un titlu de carte şi o noţiune de teorie literară, alături de exerciţii creative.

Calendar: 30 iunie- James şi piersica uriaşă, de Roald Dahl; 7 iulie- Bunica e în măr, de Mira Lobe; 14 iulie- Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; 21 iulie-Pippi şoseţica, de Astrid Lindgren ; 28 iulie- Micuţul Nicolas în vacanţă, de Rene Goscinny şi Jean Jacques Sempe. Toate atelierele încep la ora 19 şi durează 2 ore.

 

Taxa /atelier: 30 lei, plata la sosire.
Plata in avans pentru toate cele 5 ateliere este de 100 lei, prin transfer bancar în contul
RO36 BTRL 0440 1201 F179 96XX, Banca Transilvania-Suc Moşilor, pentru Daniela Mişcov, cu menţiunea Taxă atelier.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

JAMES CĂLĂTOREŞTE CU PIERSICA!

La clubul de lectură BIBLIOTECA VORBITOARE, joi 30 iunie, ora 19, pe terasa de la Ceainăria cu cărţi,  facem cunoştinţă cu James şi aflăm ce presupune o călătorie cu piersica în America.

Citim din James şi piersica uriaşă (1961) de Roald Dahl. Ne răcorim cu piersici şi facem o dioramă a pasajului citit. Invăţăm ce înseamnă Personaj şi la ce ne ajută această învăţătură.

“Aproape toţi copiii din cărţile lui Roald Dahl sunt nişte copii deosebiţi de ceilalţi copii mai ales prin faptul că au trecut prin tot felul de greutăţi. Majoritatea dintre ei sunt orfani sau săraci, sau şi orfani şi săraci. Tocmai asta face ca aventurile prin care vor trece să pară şi mai extraordinare! Din această carte veţi afla cum e de fapt construit curcubeul, ce anume vorbesc insectele între ele şi mai ales ce vorbesc insectele cu un băieţel care a ajuns colocatarul lor într-o casă nu tocmai obişnuită. După ce veţi savura această carte delicoasă, vă puteţi delecta vizionând şi filmul de animaţie realizat dupa ea în anul 1996.” Părerea unui cititor
Alte păreri, aici http://carturesti.ro/carte/james-si-piersica-uriasa-200519

Notă: Atelierele au loc dacă se înscriu minimum 4 copii, până în ziua de miercuri.

Avem rugămintea să respectaţi rezervarea, ca să putem desfăşura cu bine activitatea.

ArtelierD x 2 la BOOKFEST

Un camion albastru – erou şi un băieţel care învaţă că prea mult nu e bun
Vineri 3 iunie şi sâmbătă 4 iunie, la BOOKFEST, 2 ARTEliere creative- teatru, bandă desenată, colorat, versuri.

Vineri 3 iunie, ora 15- la standul Editurii Paralela 45, vă invităm la un atelier de exerciţii creative şi bandă desenată pentru scolari, cu ocazia lansării cărţii Povestea băiatului care transformă în ciocolată tot ce atinge. Creaţiile copiilor vor fi postate pe platforma online a editurii: www.Qvis.ro.

“Lui John Midas îi place ciocolata. Îi place atât de mult, încât ar mânca toată ziua. Insă într-o bună zi, John a aflat că există şi ceea ce se cheamă “prea multă ciocolată”….

 

povestea_baiatului_ciocolata_Catling_2016_coperta1_0

Sâmbătă 4 iunie, la ora 11- atelier creativ de teatru si colorat MICUL CAMION ALBASTRU, cu ocazia lansării cărţii, cât şi a încă 4 titluri din colectia JOC SI JOACĂ,la BOOKFEST (Romexpo), standul Editurii Paralela 45, printre care două de excepţie: Micuţul Eu-sunt-Eu de Mira Lobe, cea mai cunoscută autoare austriacă de literatură pentru copii; Cucurigu-Gagu, Roade-tot şi Roade-Mult, de Herbert Friedrich, în traducerea plină de umor şi poezia a Norăi Iuga.

Tiiit-tiit!-claxonul face, /Iar motorul toarce liniştit./Aşa sunete prietenoase n-ai mai auzit!”

Pe un drum de ţară trece vesel un camion albastru, primit cu prietenie de animalele de la fermă, care îi răspund pe limba lor. Nu bănuieşte nimeni că el va fi eroul unei aventuri extraordinare.

O poezie frumoasă, despre prietenie şi solidaritate.

Cu acest prilej, vă dăm de ştire că BIBLIOTECA VORBITOARE, clubul nostru de lectură pentru şcolari, se reia de la sfârşitul lunii iunie, într-un loc minunat, străjuit de un trandafir roz fermecat.

Rezervări pentru ateliere (al căror acces este gratuit): artelierd@yahoo.com.

8 locuri disponibile pentru fiecare dintre cele două ateliere. Vă rugăm să respectaţi rezervarea. Vă aşteptăm cu drag!

lansare carti

Educatia non-formala si realitatea

România se află printre ţările care nu au recunoscut oficial în sistemul de învăţământ educaţia non-formală, conform Wikipedia. https://en.wikipedia.org/wiki/Nonformal_learning

Totuşi, Programul Şcoala Altfel reprezintă un demers non-formal, de ieşire din cadrele strâmte ale programei, ale tipicului didactic de fiecare zi şi de includere a unor activităţi de învăţare de alt tip, mai relaxate, mai flexibile ca formulă.

Conform Wikipedia, “structura rigidă a învăţământului formalizat urmează reguli şi regulamente mai degrabă decât nevoile elevilor. Este un tip de educaţie care nu se mulează pe individ şi societate, ci este o educaţie mai preocupată de performanţa academică şi nu de atingerea unor scopuri utile individului. Această abordare impune apelul la educaţia non-formală, care porneşte de la nevoile fundamentale ale elevilor şi este preocupată de stabilirea unor strategii compatibile cu realitatea.”

Anul acesta (2016), mămicile au fost agenţii care au asigurat legătura dintre Artelier D şi şcoală, pentru ateliere de educaţie non-formală. Ele au beneficiat de o documentare amplă şi au asigurat corespondenţa şi pregătirea evenimentelor. Mămicile au avut rolul de Pedagogical  Officers sau Project Managers, conform denumirii curente în sistemul educaţional anglo-saxon. Fără această punte de legătură, şansa de a ajunge la şcolile receptive la tipul nostru de demers ar fi fost minimă. Artelier D este o asociaţie mică, lucrează pe proiecte, minimalist şi ajunge în şcoli şi grădiniţe de câteva ori pe an. Dar chiar dacă nu este constantă, acest tip de colaborare este importantă pentru ambele părţi. Şcoala află despre educaţia non-formală şi beneficiile ei, iar noi cunoaştem copiii, cadrele didactice, nevoile şi interesele lor.

Atelierul de poezie şi desen desfăşurat la clasa I, după volumul original Intâmplări de pe strada mea, de Ana Blandiana, s-a bucurat de marele interes al copiilor. Am făcut o incursiune in istoria României dinainte de 1989, în trecutul oraşului Bucureşti, am vorbit despre străzi, case, maidanezi. Am aflat sensuri ale cuvintelor şi cuvinte noi, ne-am jucat cu rimele şi am inventat fiecare o scurtă poezie despre maidanezi. In partea a doua, am desenat un câine sau am învăţat să o facem. Am combinat deci în acest atelier istoria, limba română şi artele plastice. La plecare, una dintre eleve mi-a oferit creaţia ei, desenul cu un căţel şi poezia despre el. Copiii au fost atenţi, preocupaţi, bine dispuşi.

catel

Desen şi versuri de la atelierul de poezie

Atelierul de arhitectură Şcoala Altfel, tot la clasa I, a altei şcoli, şi-a propus să-i familiarizeze pe copii cu gândirea tridimensională şi limbajul arhitecturii- cunoştinţe noi.Am făcut un plan pentru un perete al clasei, o dioramă cu o secţiune a clasei şi o machetă a şcolii cu împrejurimile. In vederea desfăşurării acestui atelier a fost nevoie să mutăm băncile, astfel ca să putem crea spaţiu pentru lucrul pe grupe şi pentru material-cutii, cartoane, rechizite, coli mari de hârtie, foi de polistiren de 1 metru. Le-am arătat copiilor imagini ale unor şcoli şi clase cu structură inovatoare, cu spaţii mari, ferestre cât peretele, scaune şi bănci pe rotile, clase modulare, săli de mese, săli de lectură cu biblioteci modulare, laboratoare de gătit. A fost un atelier care a spart ordinea şi tipicul lecţiei, pornind de la reordonarea băncilor şi formula lucrului în echipă de 5-6 elevi, pe câte un proiect. Cred că a fost o provocare care i-a incitat pe copii, după cum am observat. Un curs opţional ar fi primit cu entuziasm, sunt sigură.

Scoala 2

Proiect din cadrul atelierului de arhitectură

Atelierul culinar Turtiţa fermecată desfăşurat într-un centru unde se află 30 de copii instituţionalizaţi părea că nu se va finaliza cu un preparat. Tipul de lucru în echipă părea o provocare pentru aceşti copii nerăbdători şi  extrem de dornici de explorări senzoriale ale ingredientelor, cu vârste de la 6 la 14 ani. Spre supriza mea foarte plăcută, copiii au făcut până la capăt turtiţele şi nu a rămas nicio bucăţică de cocă nefolosită. Au primit drept bonus,  o cremă de căpşune, pe care au savurat-o intens. Acest atelier m-a condus la concluzia că gătitul poate fi şi o metodă de lucru pentru copiii cu nevoi speciale, care nu au în mod obşnuit răbdare, atenţie, interesul format de a finaliza o activitate. La acest atelier de gătit toată lumea a învăţat în primul rând ce înseamnă răbdarea şi cum te recompensează ea. Coca a trebuit să stea la crescut aproximativ 20-30 minute.

 

La capătul acestei săptămâni am văzut fericirea copiilor, satisfacţia lor de a realiza diverse lucruri şi de a descoperi legăturile complexe între viaţa lor şi realitate. S-a confirmat astfel definiţia educaţiei non-formale, care scoate în evidenţă legătura dintre învăţare şi nevoile personale.

 

capsune 2

Cremă de căpşune, la atelierul de gătit

Primavara pictorilor redescoperiti

Am descoperit picturi minunate, dar uitate, pe lângă cele faimoase. Fiindcă într-o galerie este ca într-o bibliotecă, ai parte de surprize. Comori ascunse. In cadrul atelierului VESTITORII PRIMĂVERII, la Muzeul Naţional de Artă al României.

Primavara pictorilor redescoperiti.jpg

Vestitorii primaverii, la Muzeul National de Arta al Romaniei

Unul din cele mai frumoase muzee de artă, chiar daca nu cel mai cunoscut, Muzeul Wallraf- Richards din Cologne ( Koln), a reușit să își construiască succesul nu doar pentru tablourile foarte prețioase( printre care așa numita Mona Lisa Nordului:  Fecioara lângă tufişul de trandafiri, de Stefan Lochner), ci și în jurul textelor explicative. Fiecare text pornește de la un titlu sau de la un extras incitant, redactat în stil jurnalistic. La fel de interesant este și principiul de structurare al galeriei, combinând criteriul tematic cu cel cronologic.

Walfraff

Criteriul tematic a fost cel care mi-a călăuzit selecția picturilor pentru atelierele de educație culturală, de la Muzeul Național de Artă al României, reunite sub titlul Călătorie prin anotimpuri, ordonate după anotimpuri: Rapsodii de toamna, Iarna pe uliță, Vestitorii primăverii.

După cum spune Andreas Blühm, în prefața albumului Wallraf das Museum: „Câteodată o privire proaspătă te ajută să descoperi ceva nou sau să ajungi la esență”.

Este ceea ce am descoperit eu însămi, după ce am inclus în program şi tablouri uitate, de Leon Bijou, Jean Neilly, Constantin Artachino și Ipolit Strâmbu, alături de creații de Andreescu, Tonitza, Luchian.  Picturile necunoscuţilor m- au atras prin calitățile lor artistice, cât şi pentru că se potriveau cu criteriul tematic: înfăţişau frumoase peisaje de toamnă, iarnă sau de primăvară.

Poate cele mai spectaculoase descoperiri sunt cele de primăvară.

Constantin Artachino ne atrage cu splendoarea unui cireş înflorit, pe fundalul verde intens al unei grădini. La rândul său, Ipolit Strâmbu ne trimite în perioada anilor 20, dar și a influenţelor târzii impresioniste, în tabloul său Femeia cu umbrelă. Doi pictori valoroși dar despre care nu se mai vorbește. Aveam sa- i descopăr însă prezentați și recuperați de scriitorul Tudor Octavian, în volumul Pictori români uitați, Editura Noi Media print.

cartea pictorilor uitati

„Am fost deprinși să împărțim arta în două: o secțiune mică, de aleși, și alta vastă, de nedefiniţi”, spune tranşant Tudor Octavian în introducere.

Autorul consideră că mulți dintre pictorii incluși în studiul său sunt de valoare europeană, iar valoarea lor este confirmată și prin cotațiile importante ale lucrărilor la licitații. Piața de artă le recunoaște valoarea.

Criticul de artă Pavel Şuşară subliniază, în prefața ediției citate: „ Intr-o astfel de alcătuire fără griuri, în care singurele existențe presupuse rămân cele polare, evident că și percepția este una puternic segregaţionistă și balansează competent între miracol și neant. În vreme ce culturile vechi și consolidate procesează nuanțe și lucrează cu instrumente de bijutier, a noastră, tânără și imprevizibilă, disprețuiește tacit efortul edificării, se excită orgiastic în fața creației ca act revelat și aruncă la groapa comună cadavre artistice care, ca în vestitul raport al cioclilor lui Caragea de pe câmpul Dudeştilor, de multe ori nu pot fi îngropate din pricina banală că reușesc să fugă.”

Cred că este necesar ca educația culturală să ofere copiilor o perspectivă largă, generoasă, fără corsete, care să stimuleze cunoașterea proprie, cât mai departe de etichete și prejudecăți. O bună educație culturală și artistică își găsește singură repere, se orientează cu fineţe si nu se intimidează de opinia curentă.

Voi reveni cu amănunte despre contextul european al educației în muzeele de artă.

ramuri inflorite.jpg

Ramuri de cires, la atelierul Vestitorii primaverii