”Tematica și stilul sunt unice”


Dialog despre tabăra de vară Noii Exploratori

Am consemnat, acum două zile, un dialog cu o mămică, doamna Raluca Ibric, despre tabăra urbană Exploratorii. Ea l-a înscris pe fiul ei, Radu, în vârstă de 9 ani,  pentru al doilea an consecutiv la această tabără – programul complet, de 6 săptămâni. Sper ca gândurile și părerile ei să fie de interes și pentru alți părinți.

1.      Mă bucur că l-ați înscris pe Radu și anul acesta la tabăra EXPLORATORII de la Muzeul Hărților. Anul acesta tabăra se numește NOII EXPLORATORI. Ce anume v-a determinat să faceți această alegere? Ați optat pentru participarea fiului dvs la tot programul de 6 săptămâni, de ce ați ales această variantă?

Imagine de la Exploratorii 2018

R.I. Am ales participarea la întregul program și anul acesta (2019), și anul trecut, din 2 motive: s-a potrivit perfect programului nostru de vacanță și era exact ceea ce căutam pentru Radu. Tematica și stilul sunt unice, abordarea este una adecvată si adaptată vârstei, de asemenea, completează perfect programa școlară.

2. Care au fost impresiile dvs în urma participării lui Radu la programul de anul trecut? Dar ale lui? Ce i-a plăcut cel mai mult?

 R.I. De fiecare dată mă face să zâmbesc amintindu-mi conversația introductivă de anul trecut, când ați invitat copiii să se prezinte, și unul dintre cei mai mari a făcut-o folosind doar numele de familie. Răspunsul dvs mi-a rămas întipărit în minte: „Aici suntem (între) prieteni, nu suntem la școală”.

I-am citit cu plăcere cărțile propuse, a învățat foarte mult si i-au stârnit noi curiozități. Nu mă gândisem la aceste titluri și nu le citisem nici eu. „Aventura arctică” de Peter Freuchen este pe lista celor mai grozave cărți, consideră Radu. Am refăcut împreună traseul lui prin Groenlanda, printând o hartă gasită pe internet. Exploratorul Peter Freuchen este clar un „supererou”, un model exact așa cum au nevoie copiii la vârsta asta, când încep să distingă binele și răul, corectul și incorectul, moralul și imoralul.

3.  Am observat  că Radu citește foarte mult, că anumite lecturi le faceți împreună și că are multe cunoștințe generale, inclusiv de geografie. Care credeți că este beneficiul acestor cunoștințe pentru evoluția personalității unui copil? De ce e bine să știm, noi, adulții, dar și copiii, diverse lucruri despre lume, în aceste vremuri în care accesul la informații este extrem de rapid și ușor?

Imagine de la Exploratorii 2018
Imagine de la Exploratorii 2018

R.I. Beneficiul cunoștințelor generale cât mai vaste este și acela de a ajuta copilul sa aibă mai multă încredere în el însuși, să conștientizeze că fiecare dintre noi suntem valoroși și puternici doar prin generozitate, bunătate, respect față de ceea ce ne înconjoară și capacitatea de a înțelege, cunoaște și face anumite lucruri.

4. Dacă ați face o recomandare pentru părinți în favoarea taberei noastre Noii Exploratori (numele ediției 2019) ce anume ați evidenția?

R.I.  Cred ca aceia dintre părinți care se regăsesc în aceste idei vor considera o foarte bună alegere acest program.

A consemnat Daniela Mișcov

Iunie 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.