Cand lumea poeziei e libera si vesela…


Despre o lume veselă este vorba în volumul de versuri ”In orașul Bucurville”, de Carmen Tiderle.  Nu doar lumea este veselă, ci și limba în care sunt scrise versurile. Săltăreață, zâmbăreață, neastâmpărată, țopăind liberă, lăsând deschisă ușa să intre și cuvintele așa- zis rușinoase ori nepoetice.

Se citește astfel un manifest de subminare a locurilor comune, a atitudinilor călduțe, a temelor consacrate și a moralei previzibile, atât în ceea ce privește  atitudinea față de copii, cât mai ales în privința poeziei româneștipentru aceștia, care este deseori prea plină de didactică,  prea ațos-sfătoasă, chiar bătrânicioasă, și mult mai puțin curioasă, veselă, jucăușă, așa cum așteaptă și au nevoie copiii.

Ce ne învață acest volum de versuri? ca să citez o întrebare des întâlnită în manualele școlare.

Că lumea este mai frumoasă atunci când pui imaginație și imprevizibil în ea. Este o încântare atunci când o transferi în cuvinte noi rimate altfel și când te inspiri din lumea copiilor, mai ales atunci când scrii pentru ei. De fapt, aceasta este calitatea principală a cărții, după părerea mea. Autenticitatea. Poeta se lasă contaminată de privirea copiilor asupra universului înconjurător- această capacitate unică de a crede că lumea este magică. Că totul are viață și se poate transforma. Copiii observă totul, ei văd ceea ce noi adulții am încetat să mai vedem: detalii, culori, forme, vise. Iar poezia este precum copiii, o retină ultra sensibilă.

Intalnim des, în cadrul acestor fabule contemporane, cum sunt majoritatea poeziilor, tema Situații imposibile: viermele care produce lână de cașmir, fetele care vor să se distreze singure dar nu pot, ora de râs la școală, floarea soarelui care vrea  ca soarele să se rotească după ea , șamd. Ludic pur.

Apoi sunt Jocurile. Jocurile de cuvinte în imagini: turma de scrumbii și haita de oi, de exemplu. Jocuri de cuvinte cu sufixul –ușcă. Jocuri de imaginație. Jocuri pe tema ciocolatei.

Sunt de asemenea situațiile pur și simplu amuzante, fără neapărat o morală: pisici adunate la vorbă, șosete deperecheate adunate într-un sac, tunsul cu mașina de tuns iarba, cămila și renul în tren (care seamănă cu doi filosofi intoleranți), un dentist clovn, cercul imoral, și multe altele.

Indemnând la reflecție sunt situațiile absurde: un urs de pluș care se crede adevărat și moare într-un accident. Moartea nu e teatrală, ci naturală, aș zice. In aceeași serie plasez revolta umbrei și povestea ușor frisonantă a tăticului bucătar care imaginează mâncare din copii (ce idee, dar ce nu ne trece prin cap când suntem mici…),  ori întâmplări un pic horror:pe  mătușa Mia o  va trage curentul și după moarte, iar  cocoșul care încearcă să cânte altfel sfârșește  tăiat. Mi se pare firesc ca în poezie să fie vorba și despre moarte, nu doar despre viață, fiindcă acestea sunt temele ei fundamentale.

Sunt apoi situațiile metaforă, simbolice, în care un fapt banal capătă semnificații mai importante. O pungă care zboară ca un zmeu. Ori o masă tânjind să ajungă departe, ca să vadă  marea, exact  ca un erou de poveste care merge după Graal. Sau descoperim un oraș al Bucuriei, al cărui primar e un copil:

”…Pietonii vor traversa pe zebre adevărate/Și zidurile vor fi colorat pictate”.

in-orasul-bucurville-de-carmen-tiderle-2016-p120895-01-2

Sunt apoi ironic desacralizate sărbătorile care prin tradiție au parte de poezii solemne, moralizatoare, festive, leșinate de atâtea locuri comune: 8 martie, Paștele cu iepurașul său, Moș Crăciun, 1 aprilie. Temele sunt întoarse pe dos, iar dintr-un astfel de tratament are de câștigat imaginația și limba poetică, reîmprospătată ca după un duș cu apă rece.

Tot ce a devenit” insuportabil de stereotip” trece prin filtrul jucăuș al poeziei lui Carmen Tiderle. Motivul romantic al mesajului în sticlă, fluturii, barza, mama (care devine în volum un automat de îndopat copiii), greierul, peștișorul de aur, omul de zăpadă,curcubeul,  toate sunt reciclate și pudrate cu zâmbet, apoi așezate cu susul în jos, ca la carnaval.

Chiar dacă nu mi-au plăcut toate poeziile ( de exemplu, Ciclopul este un infirm care stârnește uimirea fiindcă are o pereche. De ce nu, nu e și el om?; Biluța este despre un muc …hm, cam scârbos, chiar totul trebuie să intre în Poezie?), am savurat poezia aceasta proaspătă și neconvențională, plină de zâmbet și ireverențiozitate, ca un copil care strigă în gura mare că Impăratul e gol. Grafica lui Vali Petridean joacă un rol important în efectul total, este dinamică, plină de linii neastâmpărate, șuie, ca într-o bandă desenată,situată stilistic departe de calofilismul specific ilustrației românești a cărților de copii. O grafică remarcabilă și extrem de adecvată, totodată inedită în peisajul românesc.

Am citit cu mare plăcere această carte de poezii și o includ în geamantanul meu pentru ateliere.

 

  • In orașul Bucurville, de Carmen Tiderle, Editura Vellant, 2016

 

Daniela Mișcov

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s