Fascinantul Muzeu de secol XXI


Berlin este pentru mine oraşul Muzeului de secolul XXI, chiar dacă este mai puţin promovat din acest punct de vedere. Un Muzeu interactiv, pentru toţi, care îşi propune să fie viu şi implicat, deci să însemne dezbatere, educaţie, incluziune socială, meditaţie critică asupra trecutului şi prezentului , atât prin intermediul colecţiilor permanente, cât şi al expoziţiilor temporare.

“Muzeul modern de azi trebuie să ţină pasul cu tot ce se petrece în jur. Trebuie să ţină pasul cu politicul şi tehnologia, cu schimbările sociale şi educaţionale, şi aşa mai departe. Nu se mai poate mulţumi  doar să prezinte o colecţie de poveşti scrise în secolul al XIX-lea”₁, spune David Fleming, Director al National Museums Liverpool.

De câte ori îl vizitez, descopăr în Berlin cel puţin o expoziţie valoroasă despre trecutul recent al Germaniei, concepută de o echipă multi-disciplinară. O viziune scrutând cu luciditate Istoria, Prezentul şi Lumea. In acest fel, am învăţat mult despre contextul celui De-Al Doilea Război Mondial şi, totodată, am rămas cu profundă admiraţie faţă de această perspectivă profesionistă şi responsabilă, greu de asumat câteodată la nivel instituţional, dar atât de necesară unei înţelegeri nuanţate a faptelor. Uneori aceste expoziţii sunt montate pe stradă, lângă staţii de metrou ori în parcuri. Este specifică Muzeului de secol XXI această deschidere către toţi, oriunde s-ar afla aceştia, chiar în stradă.

dahlem

Complexul muzeistic care adăposteşte 4 instituţii

Nu mică mi-a fost mirarea la ultima mea vizită la Berlin, să descopăr încă un muzeu: “Muzeul Culturii europene”, cu numele său în germană: “Museum Europäischer Kulturen”, în cadrul complexului Dahlem, care găzduieşte încă 3 muzee: “Muzeul de Etnologie”, “Muzeul Artei Asiatice”, “Muzeul Copiilor” (Junior Museum), unele aflate în curs de mutare în altă locaţie, Humboldt Forum.

“Muzeul Culturii europene” propune o perspectivă amplă şi nuanţată asupra elementelor specifice şi trăsăturilor comune ale Europei, din punctul de vedere al culturii şi civilizaţiei. Sunt organizate pe teme mari: Drumurile şi Comerţul; Obiceiurile, Costumele şi Identitatea; Gastronomia; Credinţa şi Biserica; etc. Traseul este, în acelaşi timp, diacronic; aflăm astfel despre conceptele noi care s-au născut pe continent şi cum au evoluat, cum au influenţat şi ne-au transformat în europenii de azi.

O bogată colecţie de fotografii , obiecte, filme şi înregistrări audio face din această expoziţie un parcurs complex despre ceea ce înseamnă azi Europa pentru mulţi dintre noi, un Acasă cultural comun pe care îl trăim intens, chiar dacă uneori fără să îl conştientizăm. In paralel, aflăm  despre teoreticienii culturii europene, personalităţi ale multor culturi. Pentru mine vizitarea acestui muzeu a fost o densă şi atractivă lecţie de antropologie culturală, unică prin viziunea multiplă şi interdisciplinară, îmbrăţişând ţările întregului continent, de la începuturi până azi.

In acest muzeu am trăit o mică întâmplare emoţionantă în calitatea mea de vizitator al unui loc nou . Putea fi ceva banal şi rece (de exemplu, să mi se spună să nu fotografiez, ori să nu mă apropii prea tare,  sau să nu ating exponatele, etc), dar nu a fost aşa. Una dintre doamnele de sală, observând că omit să deschid sertarele unde se aflau expuse broderii şi alte obiecte decorative menite unei explorări de amănunt şi în plan, fiindcă nu ştiam cum să procedez, s-a apropiat şi mi-a deschis unul dintre sertare, explicându-mi ce se află acolo; a procedat la fel cu toate celelalte sertare, deschizându-le delicat, atât pentru a mă instrui asupra acestui tip de expunere, cât şi, am avut impresia, să poată să se bucure împreună cu mine de frumuseţea vechilor broderii veneţiene sau slovace, conservate impecabil. Toate obiectele arătau ca scoase din cutie. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să admir exponate împreună cu oamenii muzeului, la modul acesta spontan – ceea ce m-a încântat.

“Muzeul culturii europene”/ “Museum Europäischer Kulturen” găzduieşte şi trei expoziţii temporare, pe care le-am savurat pe îndelete, pentru bogăţia şi profunzimea lor, nu în ultimul rând, pentru caracterul lor interactiv: “Un vis împlinit? Italienii din Berlin”-o expoziţie care conţine şi ateliere, pentru adulţi şi copii; Pentru copii, atelierul de modelaj explorează figurile tradiţionale ale imaginarului, folclorului şi legendelor populare germane şi italiene, iar produsele muncii copiilor sunt incluse printre exponatele muzeului- le-am fotografiat cu interes.

expo-copii

copiii

“Kein Platz an Der Sonne/ “(No) Place in the Sun”/”Niciun loc sub soare” ₂,o expoziţie despre perioada colonială a Germaniei în Camerun, prilej de a dezbate despre Celălalt, despre ce, cine şi cum este Altfel, despre rasism şi identitate, din diferite puncte de vedere- aceasta a fost tema expoziţiei, actuală, responsabilă, implicată în problematica contemporană. Conceptul acestei expoziţii, în care vizitatorul analizează comparativ, cu ochelari 3D, prejudecăţi şi informaţii ştiinţifice, în care răspunde, de pe poziţia colonistului, la întrebări despre soarta colonizaţilor sau decide ce culoare are pielea sa, alegând o mostră dintr-un tapet policrom, mi s-a părut incitant şi inteligent, aducând aproape şi în mod critic, temele minorităţilor, migraţiei şi conlocuirii, stimulându-ne să reflectăm. Este un alt fel de a concepe muzeistica, după părerea mea, în acord cu tendinţele secolului în care trăim.

“Europa noilor bătrâni”/ “Europas neue Alte”, a treia expoziţie temporară, este, de fapt, rodul unui proiect foto-etnografic care prezintă 27 de eseuri vizuale de Gabrielle Kostas,  de asemenea, interviuri şi conversaţii care invită publicul să participe la un schimb de păreri între generaţii. “Noii bătrâni ai Europei” înfăţişează viaţa de zi cu zi a seniorilor din Europa, atât la oraş, cât şi la ţară, în Austria, Belgia, Germania, Franţa, Georgia, Marea Britanie, Grecia, Italia, Portugalia, Rusia, Slovenia, Spania, Suedia. Aceste femei şi aceşti bărbaţi nu sunt tăcuţi, învinşi şi neputincioşi, ei au multe de spus, de asemenea, au multe de făcut- sunt persoane active, creative, chiar la vârste foarte înaintate (peste 80 de ani). Expoziţia este însoţită şi de un catalog extrem de consistent, de sute de pagini, unde poţi citi romanul vieţii fiecăruia dintre cei 27 de participanţi la cercetare, stând comod pe o sofa, într-o sală amenajată ca sufragerie retro- ceea ce am şi făcut preţ de câteva zeci de minute.

img_20170105_112817

 

Această ultimă expoziţie m-a emoţionat cu deosebire, fiindcă am cunoscut prin ea, oameni de azi, din lumea obişnuită, care e şi lumea mea, cu preocupările, visele şi grijile lor cotidiene. Oameni frumoşi prin seninătatea, creativitatea, dragostea şi implicarea lor în lume. Oameni care seamănă cu familia mea, cu părinţii mei, de aceeaşi vârstă şi cu aceleaşi preocupări: dragostea de natură, de artă, de copii şi nepoţi.

batranii
“Museum Europäischer Kulturen” m-a purtat în inima Europei. Acest fel de experienţă, intensă, complexă,  face ca un muzeu să reprezinte o instituţie unică şi fascinantă.

„ Eu nu iubesc muzeele pentru că sunt muzee, spune David Fleming. Imi place cu deosebire impactul pe care îl au. Ele sunt o parte fantastic de importantă a educaţiei. Când zic educaţie nu mă refer la sistemul didactic de a învăţa oamenii diferite lucruri.  Mă refer la experienţele pe care le putem oferi şi care să îi facă pe aceştia să gândească altfel despre lume. De aceea cred eu că muzeele sunt atât de minunate. “₃

 

Note

1, 3- Interviu cu David Fleming, Director al National Museums Liverpool, în cadrul cursului online “Behind the Scenes at the 21st Century Museum”, University of Leicester, plaforma Future Learn.

2-Numele expoziţiei “Kein Platz an Der Sonne/ “(No) Place in the Sun”/”Niciun loc sub soare” se bazează pe un  citat din declaraţia din 1897 a unui politician german, care susţinea necesitatea unei campanii militare în sud-vestul Africii.  “Nu vrem să punem pe nimeni în umbră, dar avem dreptul la un loc sub soare”, a spus el. Ca urmare a campaniilor militare germane dintre 1904-1908, în teritoriul care aparţine azi Namibiei, 64 000 de reprezentaţi ai triburilor  Herero, Damara şi Nama au fost ucişi. Urmaşii lor au dat în judecată statul german o sută de ani mai târziu. Expoziţia încearcă să se constituie ca o reflecţie  asupra acestor acţiuni de masă în relaţie cu tema mare a genocidului, punând şi vizitatorilor această întrebare: „A fost genocid? Voi cum aţi fi acţionat, dacă eraţi comandanţi ai acestor campanii militare?”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s