1

Baiatul care a redescoperit desenul


Am observat că F. era mai mare decât ceilalţi copii veniţi la atelier. Nu mi-am făcut probleme, expoziţia de grafică şi povestea lui Eugen Ionescu se adresau oricărei vârste. Dar am devenit curioasă, iar, pe de altă parte, m-am bucurat. Eram curioasă să aflu resorturile intime ale prezenţei lui, ce anume îl interesa în mod particular. Şi m-am bucurat că oferta noastră devenea astfel atât de generoasă.

 

Am poposit, pentru început, în faţa a trei dintre lucrările de grafică ale lui Alechinsky inspirate de textele lui Ionescu, dar şi de hârtia de corespondenţă folosită de el, în tonuri de alb- gri- bej, cu ştampile roşii,  cu grafie în peniţă, cu cerneală maro ruginie,  cu volute de litere şi cifre, o lume care se deschidea spre tine, cu cât o priveai mai de aproape şi mai atent. Am interpretat ceea ce vedeam, deloc abscons, abtract sau complicat- un clovn, un chip “ca de cosmonaut” şi o mână ca un animal cu ochi de foc, un alt chip asociat cu animale- urs polar, cer şi lună. Liniile se desfăceau spre noi şi ne ofereau poveşti, care îi încântau pe copii. Tot ceea ce părea la început, abstract, închis şi încifrat se desfăşura ca un evantai plin de sensuri.  Desene construite simplu, doar din meandrele liniilor negre ale tuşului. O lume atât de apropiată de cea a copiilor, cărora le place să mâzgălească cu creionul pe hârtie, lăsându-şi imaginaţia şi mâna libere. Conduse doar de fantezie.

Prinsă de poveste, de desfăşurarea micului spectacol cu zeci de păpuşi din hârtie identice am uitat de el, de F. Dar cumva, cu al 7-lea simţ, ştiam că este acolo. Era la fel de atent şi prezent ca toţi ceilalţi copii şi părinţi.

Apoi, după poveste, copiii au desenat, dând viaţă, prin linii în tuş negru, personajelor poveştii. Intr-un fel, aşa cum făcuse Pierre Alechinsky cu grafica sa. Iar F. a rămas acolo, chiar după ce  plecaseră ceilalţi copii. Era captivat de jocul formelor pe hârtie. Redescoperise bucuria desenului.

2.jpg

Reproducere din catalogul expoziţiei

“La şcoală, profesoara i-a spus că nu desenează frumos. Şi nu a mai desenat, deşi îi plăcea atât de mult. Acum văd că se bucură iar să deseneze. Astfel de expoziţii ar trebui vizitate de profesorii de artă cu clasa, ca să înţeleagă in primul rând ei că nu există un singur fel de Frumos.”

Da, şi că arta contemporană are multe stiluri- completez eu în gând. Dar este arta contemporană cunoscută în şcoală? Merg şcolile în galeriile de artă contemporană, văd copiii grafică, gravură, tapiserie, instalaţii, lucrări în sticlă, etc?  Iată, arta contemporană face minuni cu un copil, într-un caz specific, ca o terapie estetică. Insă face minuni şi cu toţi ceilalţi, mai mici, care s-au bucurat entuziast de ea.

Şi mai mă gândesc la ceva. Un muzeu îti oferă nu doar lucrări de artă de privit, în cazul nostru, ci pur şi simplu, o experienţă.

3

Coperta catalogului expoziţiei de la Muzeul Naţional de Artă al României

Articolul face referire la atelierul Poveşti in alb şi negru, povestea Şi tu eşti Jacqueline!, după Eugen Ionescu, din cadrul expozitiei de grafică Pierre Alechinsky şi scriitorii, organizată de Delegația Valonia-Bruxelles / Délégation Wallonie-Bruxelles à Bucarest si Muzeul Național de Artă al României, împreună cu Artelier D, Proiecte pentru copii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s