1

Cuburi jucăuşe în spaniolă, ca o frişcă bine bătută


Kubik al Teatrului Paraiso este ceea ce îmi doresc mereu sa fie un spectacol pentru copii: să fie joc, dar şi poveste. Să fie inteligent, dar şi sensibil. Să se inspire din lumea copiilor, deci să fie prietenos, dar să îi şi provoace cu lucruri noi, venind din lumea adulţilor şi a teatrului. Să fie tandru şi jucăuş, dar să aibă şi umor, suprize, accidente. Să nu fie ridicol, arătând adulţi prefăcându-se copii, dar să se păstreze totuşi în zona inocenţei şi a ludicului, o zonă fragilă, de graniţă cu ridicolul, dar şi cu graţia. Să nu fie nici prea tehnic,  dar nici prea la vedere. Să aibă un decor flexibil, curat şi plin de imaginaţie, simplu, dar sofisticat. Să propună personaje pline de fantezie şi adevăr, nu clovni, care îi sperie pe cei foarte mici, dar nici filosofi melancolici ori poeţi cu ochii în nori, care, de asemenea, sunt nepotriviţi şi nu rezonează cu vârsta de bebe, când totul e o uimire în lumea de aproape, de pe pământ. Dar mai presus de toate şi de toate, îmi place ca un astfel de spectacol să aibă ceva omenesc profund, nu trucuri ori invenţii tehnice nemaivăzute, ci suflet, comunicare, construcţie împreună. Aşa cum fac de altfel şi copiii, pe terenul lor de joacă, după ce se împrietenesc.

Kubik ne dezvăluie un joc de cuburi copilăresc şi teatral de la A la Z, construind şi deconstruind inteligent, cu farmec şi umor, zeci de jocuri pornind de la cuburi, specifice copilăriei. Dar şi teatrului, în egală măsură.  Căci precum în joc, ca şi în teatru, cuburile se transformă, devin ascunzători, piese, scaune, recipiente, ecrane, sau ce cu gândul nu gândeşti. Lor li se alătură sunete, proiecţii, mereu surprinzătoare. Spectacolul are ritm şi alternează iutele cu lentul, şotiile cu dansul, ascunsul cu dărâmatul, fuga cu statul pe loc, şi aşa mai departe, ca într-un dans.

Da, şi mi-a mai plăcut foarte mult că actorii, un băiat şi o fată (foarte diferiţi ca vârstă, dar echipă), au avut o relaţie pe bază de dialog, chit că fiind în limba spaniolă nu toţi copiii au înţeles cuvintele. Dar au descoperit că pricep, din situaţie. Iar adulţii ca mine au aflat similitudini specifice originii latine, de exemplu partea posterioară se spune în spaniolă culo! Mi-a plăcut jocul lor fin, fără grimase groase, un stil inteligent, de bun gust, ca o frişcă  bine bătută.

Mi-a plăcut şi nostalgia pe care o trezeşte această temă a cuburilor, pe care generaţia mea o are adânc întipărită. Când zici cuburi, zici construcţii, dărâmat, poduri, trenuri, drumuri, şi tot aşa. Poate că şi copiii de azi se mai joacă cu ele, un joc aparent simplu, dar atât de bogat, precum a fost şi spectacolul.

Dacă a fost şi ceva ce nu mi-a prea plăcut? A fost un mic moment, când spectacolul ajunsese într-o zonă gravă, solemnă, emoţionantă, şi era linişte, noapte, mister. Apoi nu ştiu  cum, a apărut o vacă, a spus mu mu şi a stricat tot farmecul. Dar poate dacă eram copil, mă amuzam de vaca asta, venită ca o muscă în lapte.

Nu ştiu cum se spune splendid în spaniolă, dar aşa am spus, la sfârşit, actorilor, în româno –engleză.  Da, teatrul înseamnă actorie pentru mine, chiar dacă e pentru copii mici de tot.

 

Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru 100, 1000, 1 000 000 de poveşti, la Centru Naţional al Dansului, azi 3 octombrie 2016.

Daniela Mişcov

2.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s