Climb-a-Tree-683x1024

Cataratul in copaci si gandirea creativa


Săptămâna viitoare, joi 7 iulie, la Clubul de lectură Biblioteca vorbitoare, vom citi din povestea Bunica e în măr, de Mira Lobe. O carte cult a anilor 70, căreia i- a fost dedicată o expoziție în 2014, de către Muzeul orașului Viena. S- a bucurat de o traducere și o publicare de excepție în limba română, la Editura  Ion Creangă. În ciuda trecerii timpului, deși lumea s- a schimbat, importanţa imaginației la care face apel și a dialogului între generații,  mai exact între nepoți și bunici, rămân valabile.

Dincolo de morala evidentă a întâmplărilor, în fiecare carte se află cel puțin o învățătură ascunsă, aşa cum stă mierea adunată în stup. Bunica e în măr aparține cărților de succes ale anilor 60-70, când copiii aveau o legătură foarte apropiată cu familia și natura. În anii 70 căţăratul în copac era o activitate la fel de obișnuită precum este azi joaca pe tabletă.

Bunica e in mar

Bunica e în măr, de Mira Lobe. Ilustraţii de Susi Weigel.

Fac apel cu bucurie la amintirile mele personale. Ne petreceam vara la ţară, iar asta înseamnă obligatoriu şi căţăratul în copaci. Nu ne păzea nimeni cu grijă și nici nu ne îndruma ce să facem în copaci, astfel ca să fim creativi sau puternici. Ne descurcam singuri și ne simțeam liberi. Învățam multe lucruri despre tehnică,  despre cum să ne căţărăm ca să ajungem unde ne-am propus. Le învățam singuri sau de la prieteni, exersând. Ceea ce însemna că şi greşeam, de exemplu, alunecam înapoi pe trunchi, uneori julindu-ne (cuvânt devenit obscur generațiilor de azi). Ori ne agățam de crengi şi ne dezechilibram. Nu-mi amintesc să fi căzut vreodată din copac de la mai mult de un metru, iar asta fiindcă învățam singuri să ne calculăm riscurile. Ştiam până unde puteam merge şi care erau limitele pe care eram în stare să le depășim.

Invăţam de asemenea să ne ținem echilibrul odată ajunși în vârf și să ne susținem la înălțime astfel încât să stăm acolo confortabil şi să ne jucăm. Acesta era scopul de fapt. Ne căţăram ca să stăm sus în copac, ascunși printre frunze, și să descoperim jocuri la înălțime. În primul rând, ne amenajam un punct de observație – găseam pur şi simplu o creangă groasă și înclinată pe care să stăm călare și să privim în jur. Examinam frunzele, fructele, insectele de aproape, le ascultam și inspiram aromele fructelor din care picura sucul dulce. Apoi savuram bucuria de a fi sus, de a fi mai înalți decât părinții şi bunicii, care deveneau mici. Ei nu puteau ajunge sus, în teritoriul cucerit de noi. În copac ne cucerisem singuri un teritoriu numai al nostru, ceea ce era un sentiment minunat. Observam lumea de la înălțime: o experiență copleșitoare. Dar mai ales ne jucam, construind ascunzișuri sau comunicând cu cei din jur, fiecare instalat în copacul său. Mai complicat dar prilej de mare satisfacție era să ne transmitem obiecte, fructe, frunze şi mesaje scrise sau gravate, pentru care construiam un sistem de fire mobile. Căţăratul a fost o experiență fundamentală a copilăriei noastre aş spune, nu doar unul dintre jocuri. Căţăratul în copaci presupunea să fii desculț și să îți obișnuiești talpa cu fiecare senzație, nu toate fiind extrem de plăcute. Dar învățai să suporți o mică jenă pentru un scop important: să ajungi sus. Era extrem de rușinos să nu poți urca în copac, așa că toți copiii se antrenau până reușeau. Dar ce sentiment de triumf aveai după aceea.

Pentru noi căţăratul era o joacă, iar adulții scăpau de grija noastră. Astăzi aflu că este mai mult decât o joacă, este o sursă importantă de invăţare personală.

Rândurile de mai jos sunt adaptate după articolul „Climbing Trees Builds Creative Thinking”,  de pe site- ul  tinkerlab.com.

A te cățăra în copac este ca o problemă de rezolvat, ceea ce stimulează respectiva capacitate a creierului. Trebuie să găsești soluții ca planul tău sa fie transformat în realitate de corpul tău, pas cu pas. Aceasta înseamnă mai departe implicarea abilităților cognitive.

Poate vrem să facem loc alături de noi în copac unui prieten. Aceasta ne dezvoltă inteligența emoțională și gândirea spațială.

La final, când a ajuns sus, iar apoi jos ( nici coborâ tul nu e ușor), copilul are un sentiment de mândrie și încredere. Şi- a testat limitele și puterea. Știe să- și asume riscuri şi să le depășească. Este stăpân pe corpul său, este una cu el.

Incă un link către un articol care ne învaţă despre beneficiile numeroase ale căţăratului.

Get Outside & Connect: Climb a Tree

 

Foto cover: Rhythms of play.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s