Scoala

Educatia non-formala si realitatea


România se află printre ţările care nu au recunoscut oficial în sistemul de învăţământ educaţia non-formală, conform Wikipedia. https://en.wikipedia.org/wiki/Nonformal_learning

Totuşi, Programul Şcoala Altfel reprezintă un demers non-formal, de ieşire din cadrele strâmte ale programei, ale tipicului didactic de fiecare zi şi de includere a unor activităţi de învăţare de alt tip, mai relaxate, mai flexibile ca formulă.

Conform Wikipedia, “structura rigidă a învăţământului formalizat urmează reguli şi regulamente mai degrabă decât nevoile elevilor. Este un tip de educaţie care nu se mulează pe individ şi societate, ci este o educaţie mai preocupată de performanţa academică şi nu de atingerea unor scopuri utile individului. Această abordare impune apelul la educaţia non-formală, care porneşte de la nevoile fundamentale ale elevilor şi este preocupată de stabilirea unor strategii compatibile cu realitatea.”

Anul acesta (2016), mămicile au fost agenţii care au asigurat legătura dintre Artelier D şi şcoală, pentru ateliere de educaţie non-formală. Ele au beneficiat de o documentare amplă şi au asigurat corespondenţa şi pregătirea evenimentelor. Mămicile au avut rolul de Pedagogical  Officers sau Project Managers, conform denumirii curente în sistemul educaţional anglo-saxon. Fără această punte de legătură, şansa de a ajunge la şcolile receptive la tipul nostru de demers ar fi fost minimă. Artelier D este o asociaţie mică, lucrează pe proiecte, minimalist şi ajunge în şcoli şi grădiniţe de câteva ori pe an. Dar chiar dacă nu este constantă, acest tip de colaborare este importantă pentru ambele părţi. Şcoala află despre educaţia non-formală şi beneficiile ei, iar noi cunoaştem copiii, cadrele didactice, nevoile şi interesele lor.

Atelierul de poezie şi desen desfăşurat la clasa I, după volumul original Intâmplări de pe strada mea, de Ana Blandiana, s-a bucurat de marele interes al copiilor. Am făcut o incursiune in istoria României dinainte de 1989, în trecutul oraşului Bucureşti, am vorbit despre străzi, case, maidanezi. Am aflat sensuri ale cuvintelor şi cuvinte noi, ne-am jucat cu rimele şi am inventat fiecare o scurtă poezie despre maidanezi. In partea a doua, am desenat un câine sau am învăţat să o facem. Am combinat deci în acest atelier istoria, limba română şi artele plastice. La plecare, una dintre eleve mi-a oferit creaţia ei, desenul cu un căţel şi poezia despre el. Copiii au fost atenţi, preocupaţi, bine dispuşi.

catel

Desen şi versuri de la atelierul de poezie

Atelierul de arhitectură Şcoala Altfel, tot la clasa I, a altei şcoli, şi-a propus să-i familiarizeze pe copii cu gândirea tridimensională şi limbajul arhitecturii- cunoştinţe noi.Am făcut un plan pentru un perete al clasei, o dioramă cu o secţiune a clasei şi o machetă a şcolii cu împrejurimile. In vederea desfăşurării acestui atelier a fost nevoie să mutăm băncile, astfel ca să putem crea spaţiu pentru lucrul pe grupe şi pentru material-cutii, cartoane, rechizite, coli mari de hârtie, foi de polistiren de 1 metru. Le-am arătat copiilor imagini ale unor şcoli şi clase cu structură inovatoare, cu spaţii mari, ferestre cât peretele, scaune şi bănci pe rotile, clase modulare, săli de mese, săli de lectură cu biblioteci modulare, laboratoare de gătit. A fost un atelier care a spart ordinea şi tipicul lecţiei, pornind de la reordonarea băncilor şi formula lucrului în echipă de 5-6 elevi, pe câte un proiect. Cred că a fost o provocare care i-a incitat pe copii, după cum am observat. Un curs opţional ar fi primit cu entuziasm, sunt sigură.

Scoala 2

Proiect din cadrul atelierului de arhitectură

Atelierul culinar Turtiţa fermecată desfăşurat într-un centru unde se află 30 de copii instituţionalizaţi părea că nu se va finaliza cu un preparat. Tipul de lucru în echipă părea o provocare pentru aceşti copii nerăbdători şi  extrem de dornici de explorări senzoriale ale ingredientelor, cu vârste de la 6 la 14 ani. Spre supriza mea foarte plăcută, copiii au făcut până la capăt turtiţele şi nu a rămas nicio bucăţică de cocă nefolosită. Au primit drept bonus,  o cremă de căpşune, pe care au savurat-o intens. Acest atelier m-a condus la concluzia că gătitul poate fi şi o metodă de lucru pentru copiii cu nevoi speciale, care nu au în mod obşnuit răbdare, atenţie, interesul format de a finaliza o activitate. La acest atelier de gătit toată lumea a învăţat în primul rând ce înseamnă răbdarea şi cum te recompensează ea. Coca a trebuit să stea la crescut aproximativ 20-30 minute.

 

La capătul acestei săptămâni am văzut fericirea copiilor, satisfacţia lor de a realiza diverse lucruri şi de a descoperi legăturile complexe între viaţa lor şi realitate. S-a confirmat astfel definiţia educaţiei non-formale, care scoate în evidenţă legătura dintre învăţare şi nevoile personale.

 

capsune 2

Cremă de căpşune, la atelierul de gătit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s