Pictura romaneasca este chiar Cenusareasa


Interviu despre programul de educaţie culturală „Călătorie prin anotimpuri”, modulul „Iarna pe …uliţă?”

Intrebare: De ce ai ales Galeria de Artă Românească Modernă pentru programul tău  “Călătorie prin anotimpuri”, de la Muzeul Naţional de Artă al României?

Daniela Mişcov: Fiindcă a cunoaşte pictura românească, de la cea mai mică vârstă, este cea mai potrivită formă de educaţie plastică şi culturală. Incepem lumea cu noi. Nu înseamnă exclusivitate, dar e o temelie, de care avem nevoie, ca la orice construcţie. Pictura românească ne conectează profund cu timpul şi spaţiul nostru, e o reflecţie spirituală, e a noastră, înseamnă ceea ce suntem noi, ce ne defineşte.

Intrebare: Mai concret, cum se vede asta în relaţie cu copiii?

Daniela Mişcov: Foarte concret, la 5 ani, dar şi mai mult, dincolo de descoperirile specifice, privind “Coşul de legume” al lui Ion Andreescu  ne simţim acasă, în bucătăria şi grădina noastră. După care ne vine pofta să mâncăm morcovii, roşiile, ardeiul, aşa cum li s-a întâmplat copiilor care au fost la aceste ateliere. Cu ocazia asta, au aflat mai multe despre ridiche, care tronează în pictură ca personaj principal.

Admirând “Iarna” lui Tonitza, după ce şi la noi în oraş a nins la fel de abundent, avem o experienţă comună, pe baza căreia înţelegem senzorial bucuria pictorului de a reprezenta zăpada acoperind case şi copaci ca o spumă preţioasă, neverosimilă. Este ceva indefinibil al nostru, chiar în culoarea zăpezii, în textura şi forma ei, aşa cum este aerul de acasă, îl ştim, îl recunoaştem imediat.

Intrebare: Cum ai ales tablourile? Care a fost criteriul? Cum te-ai documentat?

Daniela Mişcov: Pornind de la tema Timpului/Anotimpurilor, am selectat acele tablouri care ofereau o perspectivă potrivită cu tema şi adecvată pentru vârsta copiilor. Dar înainte de aceste criterii, am ales acele tablouri care comunicau cu gustul meu, cultura mea, cu pasiunea mea pentru culoare. Nu m-am uitat, în primul rând, la numele pictorilor, ci la creaţia lor, oferindu-mi  singură şansa unor descoperiri intelectuale. Am petrecut în Galerie multe ore, absorbită de tot ce vedeam. Aşa va fi pentru fiecare temă, o explorare şi o şansă de a afla picturi minunate.

copacul cu clopotei 133

Intrebare: Apropo de descoperiri, ce ai descoperit, pentru tine, dincolo de programul ca atare?

Daniela Mişcov: Am descoperit forţa picturii româneşti, valoarea ei extraordinară, în toată amploarea . Mă simt ca un scufundător care a dat de o perlă în adâncul oceanului. Asta am simţit în faţa picturilor lui Ion Andreescu, un mare peisagist, un artist modern, despre care nu se ştie mai nimic în cercurile largi. Nici eu nu cunoşteam despre el mare lucru, despre creaţia lui, nu ştiam la fel de multe precum ştiu despre Van Gogh, Vermeer, Paul Klee, de exemplu. Sau când am privit “Iarna, vedere din Bucureşti”, de Nicolae Tonitza- o pictură plină de bucurie şi frumuseţe,  de graţie aş spune, deşi este vorba de nişte case amărâte, de mahala. E la fel ca în poveşti, acolo unde nu te aştepti, acolo dai de Cenuşăreasa, cea mai frumoasă fată de la bal. Pentru mine, pictura românească este chiar Cenuşăreasa. Aparent modestă, necunoscută, dar de o frumuseţe răpitoare, unică, nu doar fizică, dar şi sufletească, spirituală.

 

copacul cu clopotei 150

Intrebare: O ultimă întrebare şi promit că voi reveni  la primăvară. Ce crezi că au primit copiii care au participat la ateliere? Ce au înţeles ei din pictura românească?

Daniela Mişcov: Copiii au primit o experienţă profundă, care lucrează în ei şi va lucra toată viaţa. Nu s-a terminat odată cu plecarea acasă. Au văzut peisaje, fructe, legume şi au aflat ce semnificaţie pot avea într-o pictură. Copacii lui Andreescu au suflet, iar copiii simt asta. De aceea şi ceea ce au pictat copiii după aceea a ieşit extraordinar. Forţa picturilor li s-a transmis intact.  Bucuria culorilor i-a exaltat pe toţi. O fetiţă s-a contaminat de un albastru ultramarin folosit de Tonitza la pictarea copacilor şi aşa a pictat şi ea: copaci albaştri.  Am privit cu mare entuziasm acest efect şi mi se pare că el vorbeşte despre impactul atelierului.  Ce îţi rămâne, ce îţi place. Şi cine ştie cum mai poate lucra asta înauntru, în timp…E un izvor. Un lucru e limpede: ieşi îmbogăţit cu frumuseţe, ea rămâne în tine, nu dispare, nu o uiţi.

copacul cu clopotei 154

Interviu acordat prietenei mele, Daniela Mişcov, dornică să afle mai multe despre prezenţa mea la Muzeul Naţional de Artă al României.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s