copacul cu clopotei 004

LUMINA LUI IORGA


Muzeele sunt ca niste cărţi tridimensionale. Intri în ele şi le asculţi povestea, spusă prin intermediul obiectelor, documentelor şi spaţiilor. Muzeele mă fascinează din copilărie.

Le- am cunoscut datorită excursiilor școlare și am continuat explorarea. Între timp ea s-a extins la nivel european, în Finlanda, Germania, Polonia, Bosnia, Franţa, Grecia, Suedia, Marea Britanie, etc. În ultima vreme, muzeele au pentru mine și componenta digitală, datorită website-urilor și prezenței lor pe rețelele de socializare Facebook și Twitter. Muzeele oferă acolo informații despre  cercetări, expoziții, concursuri sau despre obiecte, prezentate prin fotografii și scurte prezentări.

1

După vizita de sâmbătă 12 decembrie 2015, Muzeul Memorial Nicolae Iorga a devenit cel mai important  în ordine personală, datorită revelaţiilor pe care mi le-a produs despre o mare personalitate a culturii române, despre care nu aveam foarte multe informaţii. Il cunoşteam pe Iorga din scris, dar cumva de departe, la distanță. Nu aveam cheia înțelegerii personalității lui.

Am ajuns la muzeu la ora 10, împreună cu o prietenă. Deci zi de sâmbătă. Poarta era deschisă generos. Era o zi splendidă de iarnă, care învăluia casa într-o lumină strălucitoare. Amplasamentul casei, chiar în centrul orășelului Vălenii de Munte, era ca o invitație.

3

Ne-am urcat în pridvor și am admirat peisajul, străjuit de un brad impunător. Un brad argintiu, foarte înalt. Nicoleta a bătut la ușă. Era încuiat. Eram totuși optimistă. Casa părea, nu știu cum, locuită. Curtea era îngrijită, curată, ca în orice gospodărie. A apărut repede cineva în grădină.

– Vreți să vizitați?
– Da.
– Imediat.

Și imediat a venit o doamnă drăguță, zâmbitoare, calmă, care ne-a deschis ușa. Apoi ne-a informat asupra opțiunilor. 12 lei taxă vizitare simplă, iar dacă vrem, înca 5 lei ghidaj. În această taxă erau conţinute și vizitele la alte 3 muzee și expoziții, aflate în incintă. Era o ofertă de nerefuzat. Să petreci timp cu o persoană plăcută și informată este deja o experiență omenească, nu doar o comunicare de informaţii. Grațios, cu empatie, interactiv, adaptandu-se perfect ritmului, curiozităților și discursului nostru, doamna muzeograf ne-a purtat prin casa lui Iorga și ne-a dezvăluit viziunea lui, poposind lângă obiecte și prezentând detaliile lor speciale, relația lor cu viața fostului proprietar. Aveam impresia că doamna aceasta știe totul despre Iorga, fiindcă absolut tot ce întrebam, sedusă de dezvăluirile ei, ea știa şi îmi răspundea. Vorbea la obiect, îmi dădea informațiile necesare, cu tonul potrivit. Dacă eram emoțională, îmi dezvăluia aspecte emoționale. Dacă voiam informații pragmatice, le aflam imediat. Dacă filosofam pe marginea capacităților uluitoare ale lui Iorga, îmi susținea reflecțiile, adăugând câteva detalii, care puneau personalitatea sa în contextul istoric sau al capacităților omenești.

2

Eram rezervată față de gustul lui Iorga de a grava mobila din dormitor cu motive tricolore. Când am pătruns în dormitor și am văzut cât de delicat, de rafinat și de discret era realizat acest motiv, am fost câștigată. Îmi plăcea dormitorul, era de foarte bun gust, în această cheie rustică și tradiționalistă. De asemenea, conceptul era minimalist. Câteva obiecte pe pereți, patul, măsuța de toaletă, o icoană, perdele brodate cu motive tradiționale. Pe jos, o scoarță de lână. Mă simțeam bine, de parcă mă aflam în vizită. La fel a fost în fiecare cameră: în birou, în salonul de primire al oaspetilor. Eram condusă de călăuză mea, care îmi dezvăluia cine se află în fotografii, de unde proveneau obiectele și în ce stil erau lucrate sau din ce materiale. Desigur, curiozitatea mea era nemăsurată, stârnită de dimensiunile intelectuale si vizionare ale personajului, așa cum îmi era povestit el de prietena mea cea nouă. Chiar asta simțeam, că ne-am împrietenit întru Iorga. Devenisem ucenică, pe care profesoara nu întârzia să o instruiască. Atât de eficient s-a desfășurat această lecție, ca o poveste în mișcare, încât cred ca aş putea să o spun întrucâtva și eu. Dar nu voi egala calitățile empatice ale călăuzei noastre, care desigur că nu a epuizat vastele sale cunoștințe despre Iorga, în dialogul cu noi.

5

Este rar să întâlneşti un profesionist care să poată să-ţi descifreze expresiv şi cursiv taina unui om, mai ales o personalitate de enciclopedismul și complexitatea lui Nicolae Iorga. Înțelegi. Îl înțelegi. Eu am înțeles că Iorga a trăit inspirat de viziunile sale, cărora s-a străduit și a reușit să le dea viață. În orăşelul Vălenii de Munte el a construit Utopia, mai exact a înființat instituții de cultură și educație: Universitatea de vară, pentru popularizare, dezbateri și cercetare; Teatrul în aer liber, Tipografia, Muzeul de Artă religioasă și Şcoala de misionariat, adică de învățătoare. A cumpărat casa din banii săi, câștigați pe o carte pe care a editat-o. A sădit un brad, primit din Suedia. A răspândit cultură românească prin lumea pe unde a umblat, la Roma și Veneția a înființat instituții de cultură care funcționează și azi.

A avut 10 copii, cărora le-a dat o educație aleasă. Am văzut fotografiile lor, chipuri frumoase, luminate de cunoaștere. Toți au făcut studii superioare. Copiii locuiau în altă aripă a casei și nu făceau niciun fel de zgomot când tatăl lor lucra.

-Cum așa, întreb cu îndoială.
-Pe vremea aceea copiii primeau educație acasă.

S-a văzut limpede rodul educației, copii instruiți, care au dus mai departe iubirea de țară și de cultură primită de la tatăl lor.
Educația a fost o constantă a vieții lui Iorga. La Școala de misionare, un fel de centru de training, erau selectate doar absolventele care cunoșteau minimum 4 limbi și a căror lucrare, corectată de Iorga personal, era evaluată cu un punctaj bun. Ma bucur să audă aceste lucruri elevii care trec pe acolo și să înțeleagă că educația și învățătura îți oferă o șansă unică, incomparabilă cu alte valori, oricât de tentante sau mult expuse ar fi ele azi.

Pentru că era un om deștept, important și plăcut, care mai vorbea și o mulţime de limbi străine, Nicolae Iorga a călătorit mult, a susținut cursuri, conferințe și prelegeri, din Europa în Statele Unite. Teza lui de doctorat, scrisă în franceză, este expusă la muzeu. Are peste 300 de pagini. Istoria Imperiului otoman a scris-o în turcă. Iorga se plimba de la o limbă la alta aşa cum schimbăm noi device-urile digitale şi platformele de comunicare. Spionii cedau farmecului său, iar menajera a păstrat cu grijă toate obiectele din casă. Toate detaliile se adună și construiesc un personaj care trăiește în fața ta, în casa în care a locuit şi a creat. Simți spiritul său când te apropii de modestul său birou și când priveşti portretul lui Mihai Viteazul, aflat pe peretele din față. Te gândeşti că era modelul său, la care privea încă de dimineaţă, când se aşeza la lucru. Îi vezi scrisul mărunt pe hârtie, caligrafiat cu pana sau cu tocul,  unelte aşezate în suporturi, pregătite. Simți emoție și bucurie să întâlneşti un spirit curios, harnic, organizat, perseverent și atât de generos.

În camera cu expoziția aniversară sunt mobile noi, suport pentru vitrinele cu fotografii. Fotografiile au explicații amănunțite. Tare frumoase mai sunt fotografiile alb-negru. Îl descoperi pe Iorga la gară, lângă o mașină sau o caleașcă, cu joben sau cu capul descoperit, în ipostaze oficiale sau personale. Pe hol, traversând pasarela de legătură, am observat un ghiveci cu flori, şi mi-am spus: exact ca într-o casă locuită. Era cald şi bine în muzeu. Apoi am vizitat și încăperile dedicate Muzeului de etnografie, Muzeului de obiecte religioase și chiar Muzeului ceasului, aflat în custodie temporară aici, de la Ploiești.

Plăcere, curiozitate satisfăcută, confort, bucurie spirituală: cam astea au fost stările mele în acest muzeu. De asemenea și nu în ultimul rând, mândrie că avem în ţară un astfel de muzeu, îngrijit, bine documentat și gospodărit. Cu explicații în franceză la etichete, pentru oaspeții străini, cu cărți pentru cei români, dar mai ales cu o muzeografă, Daniela Moraru, care m-a lăsat într-o stare de admiraţie şi apreciere greu de măsurat în cuvinte.

Felul în care Daniela Moraru a asimilat cunoștințele și a structurat discursul face parte dintr-o știință. Ar fi nimerit să o predea şi altora. Acelora care nu zâmbesc, acelora care turuie și cu care nu poți stabili un dialog autentic, ca să afli ce te interesează.  Doamna Moraru de la Muzeul Memorial Nicolae Iorga mi-a făcut un dar minunat. Mi-a oferit cheia înțelegerii unei personalități complexe. A făcut-o cu o simplitate și o grație desăvârșite, legând un obiect de altul, ca într-un dans al cunoaşterii, fără efort, dar cu efect maxim.

4

În clasamentul meu, unde 5 stele înseamnă excepţional, datorită ei acest muzeu primește 6 stele: pentru profesionalism cu suflet. Rara avis.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s