Tinerete fara timp


 

Fat frumos

“ Este singura poveste care nu se termina cu bine”, au observat copiii.

De fapt, despre aceasta dorinta este vorba in basmul lui Ispirescu, de a opri timpul. De a ramane suspendat intre trecut si viitor si a exista numai in prezent. Este obsesia veche de cand omenirea de a nu muri si de a trai vesnic.  Moartea, unul dintre marile mistere ale fiintei, ca si nasterea, a inspirat fundamentale  creatii, fiind la baza tuturor marilor mitologii ale omenirii. In balada populara Miorita, ciobanul transfigureaza moartea, o vede ca pe o nunta cosmica. In alta balada populara, cu circuit balcanic, Mesterul Manole, bazata pe un mit universal, al creatiei imaginate ca sacrificiu, moartea este strans legata de viata, de dragoste si creatie. Viata, creatia si dragostea sunt ingemanate cu moartea, astfel incat creatia nu poate fi desavarsita fara moarte, fara sacrificiul unei fiinte iubite. In acelasi timp, fiinta nu se  poate implini spiritual doar cu dragoste, in absenta creatiei. Dragostea este sacrificiul suprem intru creatie. In acest fel, creatia devine o realizare spirituala mai puternica decat moartea. Pentru a invinge moartea este nevoie de un aliaj puternic, plamadit din cele mai de pret legaturi ale omului cu viata: sotia si copilul. Este felul in care omul traditional, locuind in natura, deseori coplesit de ea, a ales sa imagineze tema, ilustrand-o concret, intr-un mit de un intens dramatism.

La fel se intampla si in basmul lui Ispirescu. Intriga ca atare este o demonstratie simpla, fara cusur, tulburatoare, a faptului ca fiinta nu poate fi decat muritoare. Si tocmai constiinta vremelniciei o impinge la o neobosita cautare si la incercari istovitoare de a opri timpul si a-i neutraliza curgerea.  Viata omului este astfel vazuta ca o intensa cautare a darului menit sa o salveze de la pieire. In acelasi timp, existenta este imaginata si ca o periculoasa calatorie, in taramuri presarate de primejdii si tentatii. Asa cum si este viata noastra, a oamenilor in general. Fiecare avem cate o Gheonoaie si o Scorpie de infruntat, cumpene pe care le invingem, ca sa mergem mai departe si sa ne implinim destinul. Cu totii ne imaginam viata cat mai lunga si mai fericita, iar batranetea cat mai indepartata. Cea mai placuta urare, rostita in ceasul cel mai fericit al anului, aniversarea nasterii, este “La Multi Ani”! ”La Multi Ani” reprezinta pentru  noi “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Daca s-ar putea, si noi am dori sa ajungem, precum tanarul print, in taramul unde timpul nu exista. In orice caz, prin tot ce facem zi de zi incercam sa ne bucuram intens de prezent.Tot asa face Fat-Frumos pe insula paradisiaca gasita la capatul cautarilor. La fel ca si el,  uitam de capat sau, in orice caz, amanam gandul , in cea mai mare parte a vietii noastre. Chiar cand “incepe sa ne creasca barba” si “sa ne tremure genunchii”. Ne dorim sa fim mereu tineri, fiindca tineretea inseamna plenitudine, frumusete, dragoste, usurinta de a calatori si a explora, de a ne bucura complet, de a nu avea griji de nerezolvat.

Oare de ce nu a observat Fat-Frumos, odata intors pe taramul Timpului, semnele acestuia, pe trupul si in fiinta sa? As raspunde cu o intrebare: oare cine observa cu adevarat semnele Timpului? Iar cine le observa le ia in serios? Iar daca le ia in serios il impiedica asta sa spere  a mai trai inca si inca o zi? Ori un an, doi? Sau poate chiar un pic mai mult? Tuturor ne place sa credem ca vom trai multi ani, daca nu chiar vesnic, cat lumea, printr-un miracol pe care il asteptam sau il cautam zilnic.

Fat-Frumos al acestei povesti- dupa cum au observat cu acuitate copiii carora le-am citit-o in acest an- “nu este un Fat-Frumos obisnuit”. Adevarat. Un Fat-Frumos obisnuit ar fi mers sa infrunte o mare primejdie, sa rezolve o misiune eroica, trimis de acasa in acest scop, sau pentru a-i ajuta de altii. Intr-un final, ar izbandi cu toate, ar gasi-o pe aleasa lui si s-ar casatori cu ea. Happy end!  “ Asta este singura poveste care nu se termina cu bine!”, au observat copiii. Da, eroul moare la final. Doar ca el o face la capatul indepartat al calatoriei pline de peripetii de-o viata, dupa ce a rezolvat tot ce era de rezolvat, dupa ce s-a insurat si a trait multi ani cu aleasa inimii. Este o poveste in care vedem si  ce se intampla dupa nunta. Dupa tinerete, dupa  fericire, cand eroul ajunge la batranete, macinat de amintiri, descoperind pretul Timpului. Dar si valoarea sa. Timpul iti ofera acces la amintiri, la trecut, la legatura cu cei dragi care nu mai sunt, cu locurile unde ai copilarit. Iti ofera imaginea celui care ai fost, care te intregeste, iti restituie intreaga identitate omeneasca.  Viata omeneasca care se intinde pe multe zeci de ani este comprimata in aceasta poveste. Este redusa la cateva episoade esentiale: nasterea, cresterea, plecarea, cautarea, gasirea Tineretii, revenirea in Timp, moartea. In acest fel, finalul pare cu atat mai dur. Vizual este puternic ca o scena de film.

“-Bine ai venit, ca de mai intarziai, si eu ma prapadeam.

O palma ii trase Moartea lui, care se uscase de se facuse carlig in chichita, si cazu mort, si indata se si facu tarana.”

Ni se spune ca Fat-Frumos a trait sute de ani, tanar, in regatul fara de timp. Desi noi, ca si el, credem ca totul a durat mai putin. Asa cum se intampla cand esti fericit si uiti de trecerea timpului.

Fat frumos 2

Ce inseamna Batranetea in aceasta poveste? Neputinta fizica, dar si nostalgia dupa Trecut, dupa copilarie, parinti, acasa, dupa cunoscuti. Totodata, inseamna  o mare singuratate. Fiindca toti cei din trecut  au disparut, la fel si peisajul cunoscut si mult iubit- casele, natura, hainele oamenilor, vehiculele,  toate reperele importante ale copilariei si tineretii. Oare de ce vazand ca nimic din ce stie nu mai este Fat-Frumos nu crede? De ce nu crede ca nu mai poate afla ceea ce cauta? De ce nu crede ca trecutul nu mai exista si de ce continua sa caute?

“Locuitorii radea de dansul, ca de unul ce aiureaza sau viseaza destept, iara el, suparat, pleca inainte, fara a baga de seama ca barba si parul ii albise.”

Nu crede fiindca nu poate. De multe ori, mai ales in partea a doua a vietii, visul, amintirile sunt mai puternice decat realitatea. Este specific batranilor faptul ca traiesc din amintiri, in trecut. Idealizeaza ceea ce au trait si nu se pot acomoda niciodata complet cu prezentul. Ar insemna sa accepte ca batranetea e mai frumoasa decat copilaria si tineretea.

Si totusi, doar prin ochii batranetii, omul pretuieste, la adevarata valoare, viata, amintirile, timpul, tot ceea ce a fost,ceea ce nu mai este si nu mai poate fi. Asa cum ne spune acest basm. Fiindca asta ne spune. Ca suntem fiinte cazute in Timp si ca orice am face vom ramane muritori. Dar ca avem sansa de a uita de trecerea timpului, atunci cand suntem tineri si fericiti. Atunci ne implinim, explorand, iubind, bucurandu-ne de prezent in felurile cele mai simple si totodata cele mai complexe.

Fat-Frumos din aceasta poveste este, pur si simplu, Omul, pornit in cautarea sensurilor vietii. Este cel sortit sa caute temeiurile, asa cum a spus Noica in “Sentimentul romanesc al fiintei. In acest basm, printul nu este erou al faptelor, nu traieste ca un viteaz din lupta si victorii. In schimb, el il  reprezinta pe omul care cauta fericirea. Pentru a implini ceea ce i-a fost sortit.

Nu intamplator, printul nu pune niciodata la indoiala vorbele calului, asa cum fac alti printi din povesti. El se lasa insotit de aceasta calauza, de sfetnicul si prietenul care stie, pentru a ajunge acolo unde i-a fost menit inca inainte de a se naste. Fiind calauzit de acela care in mitologia egipteana  se numeste Anubis, insotitorul sufletelor in imparatia mortilor. Calul este animalul psihopomp care cunoaste Sfarsitul inainte de a se fi urzit Inceputul . El il conduce, pana la urma, spre Moarte, dupa ce printul si-a trait viata.  Calul este cel care vorbeste putin, in intelesuri ascunse, transmitand un mesaj de dincolo de viata.

“-Daca nu vrei sa ma asculti, stapane, orice ti se va intampla, sa stii ca numai tu esti de vina.”

Tot el ii explica rostul lucrurilor pe care le traiesc, cum si de ce se comporta Gheonoaia si Scorpia in fel monstruos la inceput.

Eroul isi traieste viata pe deplin, ajunge unde este fericit, se insoara si se bucura de tot ce il inconjoara. Pana ii vine ceasul. Ca intotdeauna, pare prea devreme. Dar nu este, dupa cum i se va spune.

“ Nu ne parasi, iubitule; parintii tai nu mai traiesc de sute de ani, si chiar tu ducandu-te, ne temem ca nu te vei mai intoarce;”

Precum in film, pentru a intari dramatismul unor scene, sunt accentuate anumite elemente. In acest caz, sunt adaugati mai multi ani. Mai multe sute.

Din orice parte ai incepe a analiza basmul acesta, ai ajunge la aceleasi intelesuri. Este simplu, limpede, adanc, concis, creatia desavarsita a unui maestru, despre care, ciudat, nu stim prea multe. Iar in scoala nu invatam despre el asa cum invatam despre alte personalitati culturale. Studiem doar basmul, atat cat se mai studiaza. Pacat, fiindca Ispirescu ar trebui sa reprezinte pentru noi ceea ce sunt Fratii Grimm pentru nemti, un monument national. Culgerea sa de basme este o antologie clasica, scrisa impecabil, dupa principii clasice, extrem de usor de citit si astazi. Iar putinele expresii vechi si regionale, cu trimiteri la universul rural, sunt pur si simplu niste repere ale civilizatiei din care s-a nascut aceasta literatura, satul si lumea sa de credinte, ziceri, meserii.

Petre Ispirescu a fost un autodidact. Nu a urmat scoli inalte. A beneficiat insa de un mediu cultural si de idei bogat, in ceea ce priveste literatura populara si de colportaj. Pe de-o parte, frizeria tatalui, un loc unde clientii spun mereu povesti. Iar pe de alta parte, a avut o mama cu un talent fabulos la povestit. Nu in ultimul rand, mediul unde a lucrat- tipografiile, productia de carte si ziare- a exercitat o influenta uriasa asupra sa, cu siguranta stimulandu-i dorinta de a scrie si a publica el insusi. Din acest punct de vedere, il putem asemana cu Benjamin Franklin, care a fost un excelent tipograf si om de presa, ceea ce i-a adus notorietate, bani, relatii importante cu intelectualitatea vremii. Activitatea lui Ispirescu a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul Moses Gaster și publicat în “Magasin fur die Literatur des Auslandes”. A fost apreciat de intelectuali ai vremii, cunoscuti folcloristi, precum B.P. Hasdeu si Alexandru Odobescu, care au scris prefete la cartile sale. Primele sase basme, printre care si “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, le-a scris la indemnul lui Nicolae Filimon, alt scriitor al epocii care a prelucrat folclor. Este laudabil felul in care se sprijineau si se incurajau scriitorii romani in secolul al XIX-lea. Fara admiratia, pretuirea si ajutorul concret dat de aceste personalitati, Ispirescu nu ar fi putut sa-si implineasca opera.

Ar mai fi citite astazi toate creatiile sale, daca s-ar publica? Cred ca ar merita reeditate, adaptate, reintroduse in circuit, asa cum sunt operele Fratilor Grimm in Germania. Pana atunci, le citez titlurile, ca aducere aminte si cinstire a acestei minti luminate, care ne-a dat cel mai frumos basm despre viata si moarte din limba romana.

Colecție de șase basme în Țăranul Român (1862)

Legendele si basmele romanilor. Ghicitori și Proverburi (1872)

Snoave și Povești populare (1874)

Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu (1876)

Poveștele unchiașului sfătos (1879)

Pilde și ghicitori (1880)

Legendele sau basmele Românilor (1882)

Basme, snoave și glume (1883)

Jucării și jocuri de copil (1885)

Povești morale. Despre pomul Crăciunului (1886)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s