Creatie Anca Iacob

Aventurile păpuşilor în grădină, atelier de teatru


Reîncepem activitatea cu un atelier special, prin care ne despărţim tandru de vară şi luăm cu noi o poveste cu multe culori şi emoţii, să ne încălzească în lungile luni reci care urmează.

La atelierul de poveşti şi natură CUIBUL DE RÂNDUNELE, pentru copii de 2-5 ani, de la Grădiniţa Grow Up, str Rândunelelor nr. 13, ne luăm rămas bun de la vară, de la florile şi culorile ei, printr-o poveste:

Aventurile păpuşilor în grădină, sâmbătă 27 septembrie , ora 11, adaptare liberă
după cartea „Luna Betiluna, Dora Minodora şi grădina”, de Anamaria Smigelschi.
Două păpuşi se rătăcesc în grădină, unde devin eroinele unor întâmplări neaşteptate, printre flori rele şi flori bune. O poveste colorată despre lumea magică a florilor de vară. Printre florile frumoase şi prietenoase, stau la pândă câteva buruieni cu spini sau chiar cu otravă, puse pe rele: ciulinul şi mătrăguna. Cum se vor descurca singure cele două păpuşi, în labirintul unei lumi necunoscute?

Cele două păpuşi gemene sunt create de artista Anca Iacob. Ea ne va face cunoştinţă cu universul păpuşilor ei unicat şi ne va dezvălui câte ceva despre meşteşugul confecţionării unei păpuşi de artă.

Creatie Anca Iacob

Creatie Anca Iacob

Minodora

Aşa cum v-am obişnuit la atelierul CUIBUL DE RÂNDUNELE, în partea a doua, explorăm natura şi povestea. De această dată, vom crea şi decora flori din hârtie.

10 locuri. Durata: 1 oră. Biletul : 40 lei/copil însoţit. Ceai şi fursecuri din partea casei.
Rezervari : tel. 0724 554 199, email : artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Vă rugăm să respectaţi rezervarea, odată făcută, de asemenea, ora de începere a atelierului. Incepem punctual, la ora 11.

Ce mai pregătim:

În perioada următoare, ne vom concentra mai ales pe repetiţii în vederea unor spectacole de teatru, inspirate de scenarii noi, cu un set de păpuşi având un concept diferit (păpuşi BiBaBo, pe mână). De aceea atelierele noastre vor fi poate mai rare, dar, alături de ele, vor sosi curând spectacolele. Primul spectacol, „Uriaşul, Sperietoarea şi Ursul”, se bazează pe un scenariu creat de copii, în cadrul Clubului de vară de la Sandra Afterschool. O poveste despre a fi diferit şi a fi acceptat, conform percepţiei copiilor.

Următorul atelier de teatru de păpuşi de la Grow Up Kindergarten va avea loc în luna octombrie şi va fi inspirat de fructe şi seminţe de toamnă: „Poveste cu ghinde şi castane”. Cu aceste celebre şi iubite fructe vom alcătui jocuri creative, pentru grupul mic de vârstă. La cerere, pe aceeaşi temă, putem adapta atelierul pentru copii de 1-2 ani (minim 5 copii în grup).

Pregătim şi câteva ateliere de teatru în educaţie cu tema „Legende populare româneşti”: despre Cuza- vodă, Vlad Ţepeş şi Constantin Brâncoveanu, ca urmare a succesului acestui gen, în rândul copiilor de la Clubul de vară. Ele sunt propuse pentru şcoală, fiind oferite la cerere, din partea a doua a lunii octombrie. Partea de teatru va fi urmată de o dezbatere, despre legendă şi adevăr istoric, pe baza unui material documentar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s