Făt-Frumos din lacrimă, un basm în 3D, cu efecte speciale


Am spus astăzi (18 iunie 2014) “Făt- Frumos din lacrimă” de Mihai Eminescu unui grup de copii cu vârste de la 6 la 10 ani. Am avut puţină teamă în suflet, ştiind că în topul lecturilor este, mai ales, Marele Nate. Dar m-am înşelat. Copiii au fost absolut fascinaţi de basmul atât de special al lui Eminescu. Cu această ocazie, l-am recitit atent.
Viziunea lui Eminescu este cinematografică şi extrem de modernă. Cu o redare „3 D”, plină de efecte speciale. Mama Pădurii şi mersul ei halucinant prinsă în piuă; urmărirea lui Făt- Frumos de către Genarul furios; prefacerea feciorului de împărat în praf şi pulbere, apoi în izvor şi revenirea la înfăţişarea umană; neliniştea scheletelor din pustiu şi transformările fizice dramatice ale personajelor.
Eminescu are capacitatea rară de a transpune plastic în cuvinte, transformări fiziologice care astăzi sunt redate cu ajutorul tehnologiei video, prin setarea fast forward, de exemplu îmbătrânirea, moartea, putrezirea.
” Ochii fetei se-nfundase în cap, oasele şi incheieturile feţei îi ieşise afară, pieliţa din oacheşă se făcuse vânătă, mâna- grea ca plumbul şi rece ca sloiul de gheaţă.”
Basmul este, prin excelenţă, un teritoriu al acţiunii şi al faptelor, de asemenea, al convenţiei şi şabloanelor. Se dau puţine detalii descriptive, iar emoţiile personajelor sunt exprimate concis: „plângea” sau „râdea”. Pentru Eminescu însă, basmul este un teritoriu al unor puternice descărcări emoţionale şi al unor detalii fizice, naturale, geografice şi umane extrem de personale.
In „Făt- Frumos din lacrimă”, lacrima nu este doar semnul că împărăteasa a rămas însărcinată, ci şi al unor trăiri afective profunde, atât ale femeilor: mama lui Făt- Frumos, sau viitoarea sa soţie, Ileana, cât şi ale bărbaţilor, la fel de emotivi şi naturali, precum Făt- Frumos însuşi şi fratele său de cruce: „ Ci el nu-i spuse nimica, ci numai se uită uimit pe luciul lacului şi ochii i se umplură de lacrimi.” Acest fel nereţinut de exprimare a emoţiilor dă basmului adevăr şi forţă. Copleşită de tristeţe şi rămasă fără lacrimi, Ileana este aproape oarbă, în aşteptarea anxioasă a soţului ei: „Ochii ei, două izvoare secate, încetase a mai vărsa lacrimi.” Odată cu sosirea acasă a celui iubit, se întâmplă minunea, ca deseori în viaţă: „A doua zi, deşteptată, ea vedea….”

 Insemnarile sale germane sunt notiţe de la cursurile de istorie de la Universitatea din Berlin, despre istoria Europei. "Spiritul care vrea să cuprindă şi să pătrundă totul."

Insemnarile sale germane sunt notiţe de la cursurile de istorie de la Universitatea din Berlin, despre istoria Europei. „Spiritul care vrea să cuprindă şi să pătrundă totul.”


Intregul episod este un poem despre lacrimi, „florile durerii”, „curate ca diamantul”, conţinând şi o legendă despre lăcrămioare: „florile triste şi tulburi se-nălbiră ca mărgăritarul strălucit, şi din botezul de lacrimi luară numele de lăcrămioare.”
S-ar putea face o fişă bogată a personajelor, pornind de la emoţiile şi exprimările lor: tristeţea depresivă a tatălui lui Făt- Frumos care îl împinge la războaie şi duşmănii, nefericirea soţiei sale şi apoi bucuria ei exuberantă, când i se naşte fiul; voioşia lui Făt- Frumos, care cântă din fluier şi face pace imediat cu fostul duşman al tatălui său; furia Mamei- Pădurii, care ajunge să transforme, adrenalinic, geografia înconjurătoare (interesant, nu-i aşa?): „Şi fugea mereu, o stâncă de piatră îndrăcită, rupându-şi cale prin păduri, brăzdând pământul cu dâră lungă, până se făcu nevăzută în depărtarea nopţii”. (Multe dintre utilajele contemporane, de defrişat păduri sau de forat tuneluri ori puţuri în stânci seamănă cu Mama- Pădurii în izbucnirile ei furioase).
Mersul, deplasarea, pe jos ori călare, are la Eminescu virtuţi cinematografice. Vedem, odată cu obiectivul său, cum se mişcă rapid peisajul şi cum vibrează fiinţele odată cu el: „Ei fugeau cum fug razele lunii peste adâncile valuri ale mării, fugeau prin noaptea pustie şi rece ca două visuri dragi; „Mergeau aşa de iute, încât i se părea că pustiul şi valurile mării fug, iar ei stau pe loc”.
Iarăşi ceva interesant în acest basm atât de personal: nuanţele de temperatură. In general, în basm, anotimpurile sunt descrise sec şi sumar: e frig sau cald, cu manifestările tipice, arşiţă, ninsoare, etc. Eminescu pare că poartă un senzor caloric cu el şi ne dă detalii subtile despre peisaj sau oameni în relaţie cu mediul, din acest punct de vedere: „arbori înalţi, verzi, stufoşi răspândeau o umbră răcorită şi mirositoare”. De abia azi, când am simţit cum e să nu fie umbră, înţelegem mai bine ce spune Eminescu prin „arşiţa dogoritoare a zilei”, „nisipul cel fierbinte şi sec al pustiului”, „umbriul izvor”.

O revistă importantă de restituiri literare, editată de Muzeul Literaturii Române. Un muzeu care astăzi trece prin clipe grele, laolaltă cu manuscrisele sale preţioase. In acest număr, din 1983, din colecţia mea personală, sunt restituite şi comentate insemnări germane ale lui Eminescu.

O revistă importantă de restituiri literare, editată de Muzeul Literaturii Române. Un muzeu care astăzi trece prin clipe grele, laolaltă cu manuscrisele sale preţioase. In acest număr, din 1983, din colecţia mea personală, sunt restituite şi comentate insemnări germane ale lui Eminescu.

S-ar putea scrie, iarăşi, un studiu complex, despre lumină şi umbră, ori despre feluritele înfăţişări ale apei: lac, mare, izvor, în acest basm.
Datorită efectelor speciale, azi ştim cum se poate vizualiza o senzaţie de acest gen: „Făt- Frumos bău putere, ş-un fel de foc nestins îi cutreieră cu fiori de răcoare toţi muşchii şi toate vinele lui cele slăbite”. Sau o scenă de violenţă şi moarte, precum aceasta: „C-o putere îndoită, cu braţe de fier, o smuci pe babă de mijloc şi-o băgă-n pământ până-n gât. Apoi o izbi cu buzduganul în cap şi-i rispi creierii.” Fascinant este însă că el exprimă aceste efecte numai prin cuvinte, cu o forţă şi un adevăr al imaginilor unice în literatura noastră.

La fel de importantă mi se pare, dincolo de aceste efecte şi de forţa vizuală a imaginilor, frumuseţea din acest basm. Eminescu ne descrie o lume frumoasă, a gesturilor delicate între îndrăgostiţi, a păcii (Făt-Frumos face pace cu duşmanul de-o viaţă al tatălui său, punând capăt războiului dintre două împărăţii), a naturii exuberante, a pădurilor stufoase, a apelor adânci. In acelaşi timp, este şi o lume a viziunilor spirituale, menite să ne îmbogăţească sufleteşte, cuvânt de cuvânt:
„Atunci văzu chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile mării, care se plecau înaintea lui, întocmai ca pe uscat; şi pe Sf. Petre, care, mergând în urma lui şi învins de firea lui cea omenească, se uita înapoia sa şi-i făcea lui Făt- Frumos din cap. Făt-Frumos îi urmări cu ochii până ce chipul lui Sf Petre se risipi în depărtare, şi nu se vedea decât chipul strălucit al Domnului aruncând o dungă de lumină pe luciul apei, astfel încât, dacă soarele n-ar fi fost în amiazi, ai fi crezut că soarele apune! El înţelese minunea învierii sale (nota mea: Făt-Frumos este adus la viaţă chiar de către D-zeu, după ce se prăbuşise din înaltul cerului) şi îngenunche înspre apusul acelui soare dumnezeiesc.”

Citind acest basm, pătrunzând în lumea sa plină de natură şi mister, ne simţim mai bogaţi şi mai frumoşi. Căpătăm puteri, precum Făt- Frumos după ce înghite licoarea magică.
Mă bucur că am spus copiilor, cu ocazia lui 15 iunie, o zi cu semnificaţie în calendar, basmul „Făt-Frumos din lacrimă”. Nu le-am vorbit în niciun moment despre cât de mare scriitor este Mihai Eminescu, ci le-am oferit şansa de a-l descoperi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s