Ce ne învaţă florile


„Ghiocelul”  lui H. Chr. Andersen este o poveste înduioşătoare despre destinul unei flori aparent fragile, care se dovedeşte, la fiecare sfârşit de iarnă şi început de primăvară, cea mai puternică dintre toate.  Ea înfruntă frigul, străpunge bariera rece a zăpezii şi iese afară, la lumină. In povestea lui Andersen, floarea este culeasă de o fată şi sfârşeşte presată între file, ca semn de carte. Este un simbol al destinului florilor de a se împleti cu cel al oamenilor. Dincolo de asta, Andersen se dovedeşte şi un atent observator al vieţii plantelor şi al transformărilor prin care trece bulbul de ghiocel. Bulbul este, de fapt,  fântâna care dă  viaţă ghiocelului.

Intr-un manual de Botanică din 1934, Ion Simionescu spune despre ghiocel : »Frunzişoarele ies dintr-un bulb în care planta şi-a îngrămădit încă din anul trecut materii hrănitoare. Apa provenită din topirea omătului face ca clopoţelul-cum mai este numit- să poată suge cu rădăcinile numeroase ce le are sub ceapă, cele necesare pentru hrănire. Căldură are îndeajuns, căci frunzele arborilor căzute de toamnă îi ţin de cald. Având căldură, apă şi hrană, cele două frunzişoare ies degrabă din pământ. »

Ghiocei, 3 martie 2014

Ghiocei, 3 martie 2014

Deci acesta este secretul ghiocelului. Aşa se explică de ce poate răsări în condiţii vitrege, atunci când este încă frig şi zăpadă. Aflăm astfel de lucruri importante despre plante dintr-un manual care acordă amănuntelor şi scurtelor poveşti despre ele un loc fundamental. In felul acesta plantele capătă viaţă, au personalitate, sunt distincte şi ne fascinează. Ne devin cu atât mai dragi. Nu in ultimul rând, ştiinţa studierii lor devine o plăcere. Nimic arid, nimic sec, nimic prea abstract şi inutil. Totul se leagă, capătă culoare şi sens. O mare diferenţă faţă de manualele noastre din prezent, pline de termeni tehnici şi abstracţi şi care nu vorbesc de plante în particular, ci doar în general. Cum să vorbeşti unui copil despre plante în general ? Este ca şi cum ai cumpăra un buchet de flori  fără să-l vezi, fără să-l miroşi, fără să-l cercetezi de aproape.

M-am întrebat de multe ori dacă această pasiune pe care o am pentru natură, în special pentru plante, este învechită, precum dragul meu manual de Botanică din 1934, (găsit în copilărie, într-un cufăr din pod, la bunici , exact ca în poveşti), sau reprezintă în continuare o preocupare a lumii înconjurătoare. Acum doi ani o prietenă din Anglia mi-a adus în dar o carte frumoasă, A Little Guide to Wild Flowers, scrisă pentru copii, ilustrată minunat, vorbind pe scurt, cu farmec, despre flora din această ţară, în care se regăseşte şi ghiocelul. O carte care reprezintă un proiect de educaţie, de Artă şi Ştiinţă, iniţiat de o grădină botanică : Eden Project.

guide to flowers
A Little Guide to Wild Flowers

Aveam să aflu că în Anglia-de fapt în toate ţările regatului, şi în general,  în Europa, studiul naturii este o parte importantă a educaţiei, şi nu numai la orele de biologie. Iar la aceste ore mersul în natură şi cunoaşterea plantelor reprezintă o prioritate.

Iată ce spune un profesor englez : « Ca profesor de ştiinţe, încerc să îi fac mereu pe elevii mei să fie implicaţi şi motivaţi să înveţe. Când mă uit la natură, văd o fascinantă analogie între legătura plantelor cu animalele pe de-o parte, şi cea a profesorilor cu elevii, pe de altă parte. »

http://agl-initiatives.org/what-plants-can-teach-us-about-engaging-kids/

Iar într-un scurt filmuleţ, el ne arată, aşa cum ar arăta elevilor săi la o lecţie în aer liber,  cum plantele stabilesc legături cu fiinţele din jur, cum le resping sau le atrag.

http://agl-initiatives.org/what-plants-can-teach-us-about-engaging-kids/

Este extraordinar să te gândeşti că plantele au în codul lor genetic misiunea de a stabili legături cu fiinţele din jur, atât pentru a se apăra, cât şi pentru a atrage atenţia,  a stârni admiraţia, bucuria, plăcerea. Şi poate că nu este deloc întâmplător sau gratuit că noi le atribuim însuşiri morale. Ghiocelul chiar este o floare curajoasă, iar trandafirul una extrem de frumoasă, nobilă şi elegantă, un fel de rege al florilor.

Cu intuiţia artistului, dar pe baza unor atente observaţii din natură, Andersen a scris exact despre acest rol al plantelor, alegând una dintre ele, ghiocelul,  floarea care ne uimeşte pe toţi. A observat-o şi a povestit o întâmplare despre ea, cu graţie şi cu emoţie. O întâmplare care se repetă de mii de ori : naşterea şi moartea unei flori în relaţie cu oamenii.

Ceea ce este particular însă în vremurile noastre o reprezintă nevoia de a proteja plantele. Nu mai culegem flori de oriunde, cu aceeaşi uşurinţă ca acum 20-30 ani sau ca pe vremea scriitorului danez . Devenim tot mai conştienţi de necesitatea de a le proteja, de a ne bucura de ele păstrând o distanţă respectuoasă, fără să le distrugem.

Aceste noţiuni le învăţăm în copilărie şi le ducem cu noi toată viaţa, este ceea ce se numeşte educaţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s