Poveştile şi evoluţia copiilor


Ce învăţăm din povestea Broscoiul vrăjit

Dincolo de tema fantastică-  prinţul transformat în broscoi de către  o vrăjitoare – în povestea Prinţul fermecat, adaptată de mine cu titlul Broscoiul vrăjit, este vorba despre o temă foarte realistă, actuală şi importantă, cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi: respectarea promisiunilor, a cuvântului dat. In familie, între prieteni ori în cadrul relaţiilor de muncă. Povestea gravitează, de fapt, în jurul acestei teme şi este, până la urmă, o demonstraţie în favoarea corectitudinii şi respectului faţă de Celălalt. Fata de împărat îşi recuperează mingea căzută în fântână datorită broscoiului. Acesta o ajută doar cu condiţia să primească ceva în schimb (altă regulă socială deloc minoră, care, odată nesocotită, generează frustrări, dezechilibre şi rupturi).  „Orice doreşti, dragul meu broscoi”, spune fata de împărat, fără să se gândească la consecinţele vorbelor ei. Broscoiul o ajută, iar după aceea are, firesc, tot felul de solicitări, pe care fata însă nu le ia în seamă, încălcând astfel înţelegerea dintre ei. Tatăl nu este de acord cu atitudinea fiicei şi o pune la punct:

„Când te-ai aflat la ananghie, ţi-a plăcut să te bucuri de ajutorul broscoiului! Iar acum crezi că se cade să-l dispreţuieşti, nu-i aşa?! Nu-ţi mai face plăcere tovărăşia lui!”.

E greu să explici unui copil mic ce înseamnă dispreţul, dar o poveste, prin impactul emoţional pe care îl are şi conflictul pe care îl pune în scenă, oferă o definiţie limpede şi puternică.

Povestea Prinţul fermecat de Fraţii Grimm este şi o reflecţie asupra unor termeni precum frumuseţe, urâţenie, acceptare, respingere, pe care copiii îi trăiesc cotidian, dar pe care nu îi pot înţelege singuri. O poveste este utilă şi în acest sens. Iar o poveste poate provoca un dialog fertil, care este, până la urmă, începutul unei educaţii, întru valori de un anumit fel, în favoarea toleranţei sau dimpotrivă. Ce facem cu cei  care nu ne plac, cum ne comportăm cu „urâţii”, cu cei care sunt altfel, care aparţin unui alt gen, unui alt mod de viaţă, cu cei din altă regiune, clasă, etc?

„Nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că broscoiul şi-ar putea face veacul şi altundeva decât în apă!…Şi-acum stă proţap afară şi ţine morţiş să vină la mine!” spune deopotrivă de dezgustată şi indignată fata de împărat, de pretenţiile broscoiului care o ajutase, dar de care vrea să uite, fiindcă „îi era scârbă şi nu avea nicio tragere de inimă” pentru el. Educaţia stabileşte un set de norme sociale ca să funcţionăm armonios împreună cu ceilalţi. Ceilalţi nu sunt întotdeauna conformi cu criteriile noastre valorice. Şi noi avem de ales: ce contează pentru noi, aspectul sau faptele lor?  Cine câştigă în plan social, pe termen lung: cei care sunt toleranţi sau intoleranţii?

Image

Imagine de la atelierul de poveşti şi teatru DEGETARUL FERMECAT, noiembrie 2013, Librăria Bastilia

O poveste îmbogăţeşte enorm vocabularul copiilor, aşa cum o face în general literatura, mai mult decât orice altă artă sau experienţă. Ea îi conectează pe copii la alte culturi şi stiluri de viaţă, atât ca informaţie, cât şi emoţional, prin situaţiile şi experienţele pe care le prezintă. Poveştile îi ajută pe copii să vizualizeze, în imaginaţie, conflictul şi personajele. Iar teatrul le actualizează, le aduce în prezentul imediat, cu o forţă unică.

„A te afla la ananghie”, „ a te bucura de ajutor”, „a-şi face veacul”, „ a sta proţap”, „ a ţine morţiş” sunt expresii curente pentru mulţi dintre noi. Ele ne îmbogăţesc viaţa, fiindcă aduc multă culoare şi expresivitate, prin sensul lor bogat, prin imagini, prin conexiunile pe care ni le evocă, prin sonoritate. O poveste le traduce emoţional, şi astfel memoria fabuloasă a copiilor le poate reţine mai uşor. E important să spunem, în secolul 21, „a-şi face veacul” şi „a ţine morţiş” în loc de a „ a petrece mult timp într-un anumit loc”şi „ a dori cu insistenţă”? Cred că e foarte important, mai ales în contextul Internetului uniformizant, al chat-urilor, sms-urilor, tweet-urilor cu număr limitat de cuvinte, litere, sensuri, etc.

Cred că e important, de asemenea, să ne iubim limba, să o cunoaştem şi să o cultivăm, ea face parte din identitatea noastră. Iar o bună educaţie dată copiilor înseamnă a-i învăţa o frumoasă şi bogată limbă românească. Prin intermediul ei, copiii vor înţelege mai adânc lumea şi vor gândi mai bine, intelectual şi emoţional.

A spune poveşti este o artă care are beneficii emoţionale, sociale şi educaţionale. Copiii sunt mari fani ai poveştilor, pe care le ascultă cu mare plăcere.  Poveştile îi ajută să crească şi să evolueze, psihic, intelectual, spiritual.

 

 Image

Impreună cu actriţa Ana-Maria Caliţa, înaintea spectacolului Hansel şi Gretel, vorbind despre plante aromatice, la Sandra Afterschool

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s