Metoda de învăţare Reggio Emilia


Oraşul Reggio Emilia din Italia a devenit celebru în toată lumea pentru o metodă originală de educaţie timpurie, dezvoltată pe parcursul a peste 40 de ani. Obiectivul acestei metode îl reprezintă dezvoltarea intelectuală a copiilor până în 6 ani,  prin intermediul focalizării sistematice asupra reprezentării simbolice, Copiii sunt îndrumaţi să exploreze senzorial, natura şi universul inconjurători,  acţionând asupra unor obiecte şi materii precum : lut, lumină, apă, pietre, scoici, beţe, culori, pene, hârtie, fire textile, etc. Copiii nu învaţă  pe bază de  modele, de imitaţie sau prin completarea unor fişe de lucru pe teme exacte, cum se întâmplă la noi, ci prin explorarea mediului şi exprimarea de sine, cu ajutorul celor « 100 de limbaje » şi modalităţi de expresie,  printre care cuvintele, mişcarea, dansul, pictura, sculptura, jocurile de umbre, colajul, muzica, teatrul şi modelajul în lut.  Acest tip de abordare îi aduce pe copii la un înalt nivel de abilitate simbolică şi creativitate.Conform acestei metode şi abordări, copiii sunt participanţi activi la procesul de cunoaştere, dornici să interacţioneze (iar nu să primească informaţii pasiv, precum în alte sisteme didactice) şi să-şi aducă propria contribuţie la cunoaştere. Părinţii, educatorii şi copiii sunt parteneri ai acestui proces, dornici să înveţe împreună, unii de la alţii.

Image

Via letthechildrenplay.net

 Cum se lucrează cu lutul, de exemplu ? Copiilor nu li se dau modele pentru a fi copiate, ei nu creează oameni de zăpadă, roţi sau plăcinţele, ci descoperă singuri, odată cu educatorii şi artiştii (fiindcă există şi această categorie de specialişti : artiştii pedagogi) posibilităţile infinite ale lutului, de a căpăta formă şi de a se asocia cu alte materiale. In final, copiii creează propriile opere de artă, unele sunt abstracte, altele sunt figurative, toate au puternica amprentă a individualităţii, a talentului, a propriilor teme de reflecţie ale copilului.

 Lumina, umbra, reflecţia, jocurile de lumină şi umbră, de transparenţă reprezintă un alt capitol important al metodei Reggio Emilia, ceea ce lipseşte cu desăvârşire din curriculum-ul nostru românesc. Oare de ce este importantă această temă pentru metoda italiană ?

Când umbrele devin gigantice, când dispar, ori când se fac mai subţiri ori mai intunecate, atunci mintea primeşte multe informaţii şi teme de reflecţie, de asemenea, limbajul. In acelaşi timp, umbrele cu mişcarea lor sunt forme primare de teatru. Ele sunt, de asemenea, nucleele primordiale ale poveştilor. Umbrele pot fi prinse, mişcate, acoperite, inventate, se pot ascunde înăuntru sau pot ieşi afară dintr-un loc. Oglinzile adaugă elemente noi de formă.

 Nu în ultimul rând, limbajele sunt asociate : de exemplu, copiii desenează sau pictează după o anumită melodie, sau după ce li s-a spus o poveste. Sau povestea este spusă cu ajutorul unor sunete ori desene, etc.

 Desenul, după câte am observat la atelierele pe care le organizez, nu este suficient încurajat la noi, copiii nu au suficientă încredere în ei înşişi, deseori ei spun : nu ştiu să desenez ! Poate pentru că nu au fost lăsaţi să deseneze din propria plăcere. Incurajând copiii să observe semnele pe care le fac pe hârtie sau pe alt suport, ei vor avea o tot mai mare satisfacţie faţă de ceea ce pot crea singuri cu creionul.

 « Orice experienţă care i-a implicat pe copii la nivel emoţional creează o bună ocazie de exprimare prin desen sau prin crearea de semne. »

Image

 Via ecoliteracy.org

Câteva principii sunt caracteristice metodei de învăţare Reggio Emilia :

«  Colaborarea

activităţile au loc în echipă, pe proiecte, nu strict individual.  

Educatorii  

– învaţă

– cercetează

– îndrumă

– îşi îmbogăţesc constant metoda

 Documentarea            

– ideile copiilor sunt luate in serios

– implică părinţii să participe şi să ofere soluţii

– învăţătura capătă vizibilitate

 Mediul/Spaţiul de lucru

– se acordă mare atenţie aspectului şi atmosferei clasei, care e cât mai simplă, mai aerisită, mai naturală, mai firească, fără creaţii ale adulţilor- imitând- stilul- copiilor expuse pe pereţi, sau fără  exces de abţibilduri vesele, sau mascote Disney, etc.

Image

– designul încurajează integrarea cu celelalte clase şi cu comunitatea

– mediul/ clasa este al 3-lea profesor.

 Programa                                        

   -stimulează gândirea critică şi colaborarea                                                 

  -este inspirată de temele care îi preocupă pe copii. »

(După Reggio Emilia, de Rachel Falts)

 Grădina de artă ( cursul de explorări creative in lut şi poveşti româneşti care are loc între 4 şi 7 februarie, a.c., ) este un proiect pilot în acest sens, oferind un cadru de auto-exprimare, pornind de la o metodă de învăţare foarte puţin cunoscută în România. Abordarea Reggio Emilia creează un mediu de învăţare stimulativ, calm, profund, plin de provocări creatoare, foarte asemănător procesului de creaţie artistică.

One thought on “Metoda de învăţare Reggio Emilia

  1. Pingback: Metoda de învăţare Reggio Emilia | artelierd

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s