Copacul dă viaţă


Copacul dă viaţă

Cele mai puternice amintiri din copilărie ale mele se leagă de vacanţele petrecute in mijlocul naturii. Un simbol fascinant al naturii, atotprezent şi in amintirile mele, este copacul. In copaci ne căţăram şi ne făceam căsuţă când eram copii. Ne plăcea să fim sus, in vârful copacului, să vedem departe, până la orizont şi să stăm printre ramurile lui verzi, unde aerul mirosea a fructe coapte şi unde se auzea zumzet de albine. Cum priveam in jos de-a lungul trunchiului vedeam cleiul portocaliu lucind in soare şi câte o ciocănitoare mai curajoasă şi flămândă, lovind scurt cu ciocul, după furnici. Jos, la poale-imi vine să zic, pentru că un copac e frumos şi majestuos ca un munte- era regatul furnicilor, care se plimbau prin crăpăturile scoarţei, ca pe bulevard. Când te apropiai de el şi il priveai atent, copacul de sus şi până jos era plin de viaţă, nu doar de viaţa lui, a trunchiului, a sevei, rădăcinilor, ci şi a tuturor fiinţelor care işi duceau viaţa in jurul lui, printre care şi noi copiii.

Aveam să aflu mai târziu că un copac nu are viaţă doar pentru el, el dă viaţă tot terenului din jurul său, prin rădăcinile sale, iar prin umezeală şi verdeaţă aduce ploaia şi echilibru în atmosferă. Văd acum, ca adult, că în locurile de unde dispar copacii de fapt dispare viaţa cu totul. Pământul devine gol, sterp şi se prăvăleşte la vale, mai ales unde sunt case şi vin asupra lor ploi torenţiale sau ape de la munte, năvală, şi iau totul în calea lor. Fiindcă au dispărut copacii care ţineau totul laolaltă, legat, solid.

Stau şi mă gândesc cum ar fi să merg la munte şi să nu mai fie copaci, iar în locul lor să fie doar străzi, câmp pustiu şi case….aşa cum văd tot mai des unde merg prin ţară şi mi se strânge inima. Am făcut întotdeauna popas lângă un pom, cu umbră bună. Nu cred că va fi dor vreodată cuiva să facă popas în mijlocul câmpului, sub soarele orbitor, aşa cum ne este tuturor dor de un popas lângă pădure, la umbră şi aer curat. Dar nu ştiu ce se întâmplă, parcă nu mai iubim pădurea…. De câte ori merg la munte, văd zeci şi zeci de camioane cărând harnice buşteni, mii şi mii, şi mă gândesc cu ingrijorare ce se va intâmpla cu muntele dacă dispar brazii, iar dacă dispar brazii, mă întreb unde vor merge veveriţele, urşii, de unde vom lua conuri de brad şi aer curat filtrat de frunzele lor? Cred că ar trebui să gândim la consecinţele fiecărei acţiuni pe care o facem, pentru că fiecare acţiune are efecte nebănuite, suntem toţi legaţi unii de alţii şi acţiunile noastre la fel. Dacă nu mai iubim copacii şi distrugem ireversibil pădurea, noi vom fi cei care vom pierde, laolaltă cu tot ce inseamnă calitatea vieţii noastre.

In jurul nostru au loc fenomene meteorologice şi de mediu tot mai grave, semn că natura reacţionează puternic la acţiunile profunde, cu impact negativ, ale oamenilor. Deseori fenomenele naturii provoacă pierderi de vieţi omeneşti sau afectează viaţa oamenilor, oamenii îşi pierd casele, agoniseala ori se imbolnăvesc cronic, din pricina poluării.

Când eram elevă în şcoala generală aduceam mereu ziare şi hârtii la şcoală şi eram mândră că fac ceva bun, ceva nu doar pentru mine, la fel gândeam noi, toţi copiii. Ştiam că hârtia se obţine din lemn de copac şi ne gândeam că, atunci când colectăm hârtie, salvăm nişte copaci de la tăiere.
In tot acest context dramatic de acum, cu defrişări masive şi împuţinarea văzând cu ochii a fondului forestier, Proiectul Şcoala pentru o Românie verde mi se pare nu doar necesar, ci chiar vital. Mai ales că în ultima vreme nu am mai citit sau aflat de nici o iniţiativă similară, de asemenea anvergură, care presupune nu doar acţiune, ci şi educaţie. Sunt sigură că toţi copiii implicaţi vor participa cu entuziasm, aşa sunt copiii, aşa eram şi noi. Mi-aş dori ca şi adulţii să fie la fel, căci de astfel de acţiuni depinde salvarea copacilor. Să ne gândim la copacii din viaţa noastră, să privim fotografiile făcute in natură, copacii sunt lângă noi, întotdeauna. Acum a venit momentul să fim şi noi alături de ei, acţionând concret.
Cred că a planta un copac este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poţi face intr-o viaţă. Un copac dă viaţă pământului, este casă pentru păsări, insecte, produce fructe pentru animale, şi mii de alte beneficii ne aduce, despre care învăţăm toată viaţa şi tot nu le ştim pe toate.

Acum vreo 4 ani am plantat cu fiul meu un măr grădină, dornică să contribui şi eu la salvarea copacilor. Mărul nostru a crescut, este mai înalt decât mine, privesc la el pe geam in fiecare zi şi mă gândesc că în câţiva ani va avea şi fructe, de care peste o vreme se vor bucura şi alţii. Să îi incurajăm pe copii să acţioneze pozitiv, să strângă hârtie pentru reciclat, să planteze copaci, căci lumea le va aparţine. Iar dacă lumea este verde, va fi o lume mai bună.

Daniela Mişcov

One thought on “Copacul dă viaţă

  1. Pingback: Copacul dă viaţă | artelierd

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s