A spune poveşti


Image„Când spui foarte bine poveşti aceasta este o formă de artă în care toţi cei care participă îşi dezvoltă diverse abilităţi. Această formă universală de expresie se bazează pe o relaţie de incredere între povestitor şi ascultător. Poveştile vorbesc despre dorinţele noastre, despre visele şi anxietăţile noastre şi ne pot inspira imaginaţia. In acest fel, a spune poveşti este o punte intre lumea noastră interioară şi lumea exterioară, reală. De aceea este cu atât mai util să dezvoltăm abilităţi sociale şi emoţionale copiilor. Iar spusul poveştilor (storytelling, ca proces de lectură publică) dezvoltă alfabetizarea emoţională. Aceasta incepe prin ascultarea poveştilor, după care se poate dezvolta când copiii incep să spună şi ei poveşti, sau să le creeze pe ale lor.  Făcând acest lucru, ei au un instrument valoros ca să intre in relaţie cu propriile experienţe. Inainte de a incepe să spună o poveste, copiii au nevoie să o imagineze, de abia după aceea o spun!” Telling Tales, Storytelling as Emotional Literacy

Copiii noştri trebuie să capete mai multă incredere să se exprime, şi să nu mai spună doar poezii pe de rost şi „rolul” de la serbare. Au nevoie să înveţe să povestească ceea ce cred şi simt, despre ce li se intâmplă, despre alţii, despre ce au citit. De câte ori reuşesc acest lucru, nu este doar succesul lor, ci şi al nostru. Pentru că i-am stimulat să fie ei inşişi, să fie liberi şi fericiţi.  Fericiţi că sunt ascultaţi, respectaţi ca persoane. Cred că acesta este cel mai mare cadou pe care îl putem face copiilor.  In această lună, iunie, mi-am dat seama că atelierul Descoperiri prin teatru pe care am la şcoală a reuşit acest lucru, poate  nu in totalitate, dar a făcut un pas mare.

Nu faceţi serbare?, nu le-aţi dat rol?-m-au intrebat unii părinţi. Cum  aş putea să îi fac pe unii dintre părinţi şi educatori să înţeleagă că nu asta contează, nu rolul… ci procesul. Descoperirile impreună. Nu contează un text învăţat pe de rost şi recitat mecanic (decât, in primul rând, pentru orgoliul oamenilor mari), cu gesturi largi, artificiale.  Mă uit atentă in fotografii, autocritic, dar nu, acolo văd un aer proaspăt, autentic, copiii sunt ei inşişi.

Poate că la anul facem şi un spectacol după cartea pe care am descoperit-o şi de care ne-am ataşat, dar va fi altfel, nu ca la serbare…vom fi noi inşine as much as possible.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s