copiii, lumea in care trăiesc, cărţile şi nevoia de a râde


la atelierul de astăzi, Puştii citesc,  au venit puşti şi de 5-6 ani, deci de la grădiniţă,  pe lângă cei mai mari,  cu vârste de la 7 la 14 ani, am citit impreună şi am dezbătut cărţile lor cult: Jurnalul unui puşti, 1,2,3, 4; Marele Nate; Insemnările unei puştoaice. şi am descoperit cât de mare este nevoia lor de a râde, de a se detensiona, in special  faţă de tot ce li se intâmplă la şcoală-unde se află, pentru mulţi dintre ei, lumea care nu râde, lumea catalogului, disciplinei, crizelor de furie, lumea „maşinăriei”-un fel de principiu al hiper-ordinii instituit de adulţi, in principal profesori,  care nu iartă nici un zâmbet şi nici o greşeală. dar puştii, in egală măsură, il sancţionează şi pe Nate, cel care se gândeşte să chiulească, invocând diverse probleme, cu ajutorul semnăturii falsificate a tatălui său. puştii noştri sunt cuminţi, nu se gândesc la chiul, dar le place la nebunie lumea de carnaval creată de autorii acestor cărţi, confecţionată din lumea dură in care  trăiesc copiii noştri in realitate. şi oricât de hiper-protectivi am fi cu ei, ecourile lumii de afară se fac simţite: in lipsa noastră de timp, de zâmbet, de răbdare, de inţelegere, de tandreţe, de calitate a comunicării. i

ar copiii au descoperit singuri leacul, in aceste cărţi, pe care efectiv le devoră, le adoră, şi le aşţeaptă ca pe o promisiune de vreme frumoasă după săptămâni de ploaie. am descoperit copii plini de francheţe, imaginaţie, citiţi, inteligenţi şi frumoşi. enorm de dornici să râdă. ceea ce am şi făcut, din tot sufletul, cu gura până la urechi.

scrie pe coperta cărţii Insemnările unei puştoaice că este best seller New York Times, publicaţia number one din SUA şi la nivel mondial, pentru informaţii calde, din diverse domenii. deci nevoia de râs a copiilor este generalizată, globalizată. ce facem in acest sens? ce soluţie avem? oricum, in ceea ce mă priveşte, am hotârât să merg mai departe cu acest atelier, Puştii citesc, care pentru mine este, de fapt, un pretext de dezbatere, de a-i cunoaşte şi a intra in dialog cu ei, cu puştii . despre care descopăr ceea ce intuiam, câtă nevoie au să se regăsească in cărţi, cu lumea lor, problemele lor, nevoile lor, dorurile lor, visele lor. dar căte cărţi le oferă astfel de subiecte şi teme de reflecţie? extrem de puţine faţă de uriaşa lor nevoie de a fi liberi şi fericiţi, de a se juca, de a dezbate ceea ce trăiesc şi li se intâmplă. un copil mi-a spus că ar distruge şcoala şi ar face un loc imens de joacă in loc. m-a impresionat fantastica nevoie reprimată a copiilor, exprimată prin această soluţie extremă, aproape disperată, dar spusă cu hohote de râs.

in fiecare zi imi spun cât de norocoasă sunt că mă aflu in preajma lor, că am şansa să văd iar lumea proaspăt, prin ochii lor. şi să râd iarăşi.  astăzi am râs cu lacrimi şi tare bine a fost. tare este chiar cuvântul pe care mi l-a spus un puşti când l-am intrebat cum a fost atelierul. tare, tare de tot- a spus el, şi a zâmbit cum numai un puşti poate zâmbi.

 

tare-dacă aşa o fi fost, asta li se datorează numai lor. puştilor noştri. sper să am şansa să pot include la acest atelier, la un moment dat, şi o carte românească pentru puşti. toate cele de acum sunt englezeşti şi americane. aştept cu multă incredere, intre timp, ii voi incuraja şi pe ei să scrie. pentru că cititul merge mână in mână cu scrisul, se cheamă unul pe celălalt, sunt mereu in dialog.Image

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s