Părinţii sunt modele, copilul este un bun observator şi un mare imitator


„Copilul are asigurat un loc „în primul rând”, de unde poate observa zi de zi persoanele care îl influenţează cel mai mult şi care îi servesc drept modele: părinţii săi. Observându-le comportamentul, atât faţă de el, cât şi în general, copilul înregistrează numeroase mesaje. Foarte fin observator, el remarcă foarte uşor orice incoerenţă între ceea ce zic şi ceea ce fac părinţii lui şi reţine mai degrabă modul lor de acţiune, ca model de urmat, decât principiile pe care aceştia le enunţă. De ce copilul trebuie să mănânce broccoli dacă mama şi tata nu mănâncă niciodată?”Francine Ferland, Copilul nostru de zi cu zi

Oare nu suntem la fel şi noi, in relaţie cu superiorii ierarhici, cu leaderii, cu autorităţile? Suntem uneori păcăliţi de discurs şi retorică, dar înţelegem, după o vreme, că faptele şi acţiunile sunt cele care spun, de fapt, adevărul, nu vorbele. Dacă  vrem să fim modele bune atunci să avem grijă la ceea ce facem în primul rând. Educaţia bună este prin fapte şi calitatea timpului acordat copilului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s